ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 martie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, având ca obiect recalculare pensie, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la indexarea cuantumului pensiei sale începând cu data de 01.01.2018, cu rata inflației potrivit Legii nr. 263/2010, obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei anticipate parțiale, potrivit Legii nr. 216/2017 în termen legal de 45 zile și emiterea unei noi decizii; obligarea la acordarea unui venit lunar potrivit Institutului Național de Statistică al României, care a stabilit suma minimă de bani necesară lunar pentru a putea trăi decent un pensionar în România, sumă garantată de Constituția României. În drept, au fost invocate Legea nr. 263/2010, Legea nr. 216/2017, Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - CEDO. La data de 16.05.2018, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecata capătului al doilea al cererii de chemare în judecată. La data de 24.05.2018, reclamantul a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât și a Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Totodată, a completat capătul 3 al cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să îi plătească suma de 50.000 euro echivalent în RON, cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 7592/2018 din 22.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, cât și a încheierii prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Justiției Sociale, a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 2417/02.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul, s-au anulat sentința și încheierea apelate și s-a trimis cauza primei instanțe spre rejudecarea cererii modificate.

În consecință, dosarul restituit în vederea rejudecării, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018* la data de 20.07.2020. Prin notele de ședință din 24.09.2020, reclamantul și-a micșorat câtimea obiectului cererii referitoare la acordarea daunelor morale, în sensul că a solicitat acordarea sumei de 5.000 euro echivalentul în RON. Prin sentința civilă nr. 5449/20.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca neîntemeiată. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi recalculeze cuantumul pensiei anticipate parțiale, potrivit Legii nr. 216/2017 și s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea cererii de apel, astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 3392/11.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.

La 14 iunie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ. În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale nu avea competența materială să soluționeze capătul doi din cererea dedusă judecății, având în vedere că acest petit nu privește drepturi de asigurări sociale, ci doar drepturi constituționale, respectiv obținerea de drepturi compensatorii prevăzute de art. 47 din Constituția României și de către Institutul Național de Statistică prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 217/2000, privind garantarea coșului minim de consum/lună/persoană, iar raportat la natura obiectului dedus judecății – drepturi constituționale, competentă în soluționarea recursului pendinte este secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, s-a mai arătat că prin stabilirea calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Protecței Sociale printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, prezentul demers judiciar a ajuns într-o etapă superioră, respectiv de executare silită a obligațiilor de plată a Statului Român prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale potrivit art. 628 alin. (1) pct. 1 și pct. 4 C. proc. civ., iar potrivit pct. 2 al aceluiași articol se impune acordarea de dobânzi și alte sume de bani care se cuvin creditorului A., fiind astfel vorba despre o "obligație de a face", respectiv de a pune în aplicare dispozițiile art. 47 din Constituția României, prin plata sumelor de bani datorate reclamantului pentru perioada 2016-2021, fiind un drept de creanță, inclusiv penalități, daune morale și materiale. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 47 din Constituția României, care reglementează dreptul la un trai decent. Față de motivele anterior expuse, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București, ca fiind nelegale și neconstituționale, obligarea pârâtului Ministerul Muncii și Justiției Sociale la acordarea de despăgubiri compensatorii pentru perioada 2016-2021, la plata sumelor de bani lunare, care trebuiau plătite de debitor, fiind un drept de creanță, prin compensarea sumei de 625 RON/lună a pensiei cu diferența de bani stabilită de Institutul Național de Statistică trimestrial-anual a valorii coșului de consum zilnic. De asemenea, a mai solicitat autorul memoriului de recurs și obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru suferința cauzată prin lipsa sumelor de bani cuveniți pentru coșul minim. La 16 august 2023 intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că decizia recurată este definitivă potrivit dispozițiilor art. 153, 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, ca nefondat. De asemenea, prin întâmpinare s-a invocat și nemotivarea cererii de recurs, având în vedere că aceasta nu conține precizări care să conțină o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate. La 1 septembrie 2023 intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece obiectul litigiului vizează acordarea unor drepturi de asigurări sociale. Recurentul-reclamant A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând respingerea apărărilor pârâtului și admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea pârâtei la plata de daune-interese sociale compensatorii până la concurența coșului minim lunar de consum, drept viager consfințit de Carta Drepturilor Omului privind dreptul la viață.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La 6 decembrie 2023 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere depus de recurent, prin care a formulat concluzii privind necompetența materială a Tribunalului București și a Curții de Apel București în soluționarea litigiului său privind drepturile sociale prevăzute de Constituția României, de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și de Declarația ONU. Prin punctul de vedere înregistrat la 18 decembrie 2023 intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, anularea acestuia. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 27 februarie 2024. Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, stabilind ordinea de soluționare a excepțiilor, potrivit art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reține următoarele: În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată prin memoriul de recurs, instanța supremă o va respinge ca nefondată, având în vedere că litigiul are ca obiect drepturi de asigurări sociale, prin care se solicită recalcularea drepturilor de pensie, și în consecință competența materială revine tribunalului, în complet specializat de asigurări sociale, potrivit dispozițiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010. În cauză, se constată că dosarul a fost soluționat de către instanțele de fond după regulile și competența prevăzute în materia litigiilor de muncă și de asigurări sociale, respectiv în primă instanță de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005, în complet constituit dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari, iar în apel de secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București. Prin urmare, raportat la obiectul dosarului, calificarea a fost stabilită de către instanțele de fond ca fiind un litigiu de muncă și de asigurări sociale. Competența instanței de control judiciar fiind derivată din competența primei instanțe sau, după caz, a instanței de apel și, având în vedere că litigiul a fost soluționat în fond de o instanță/secție/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., așa cum în mod obligatoriu s-a statuat prin decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. În continuare, Înalta Curte va lua în examinare, cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare, a cărei soluționare face de prisos examinarea pe fond a litigiului, reținând următoarele: Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3392 din 11.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, într-un litigiu, privind drepturi de asigurări sociale, prin care se solicită recalcularea drepturilor de pensie. Se cuvine subliniat că, deși prin cererea completatoare reclamantul a solicitat și acordarea daunelor morale, întregul demers judiciar derivă dintr-un litigiu privind materia drepturilor de asigurări sociale, fapt ce nu schimbă nici competența instanțelor de judecată și nici căile de atac prevăzute de normele imperative ale legii speciale nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Petitele subsidiare ale acțiunii sunt atașate obiectului litigiului prin care reclamantul solicită acordarea unor drepturi de asigurări sociale, respectiv recalcularea drepturilor sale de pensie. Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, anterior menționată, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" iar conform art. 153 din același act normativ "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii". De asemenea, în conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive". De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Prin urmare, instanța de recurs sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege. Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului instituit de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod, fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat și de art. 129 din Constituția României. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3392 din 11 iunie 2021 pronunțate Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.