ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2024

HOTĂRÂRE

08.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2022 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune-interese pentru încălcarea obligației de neconcurență, respectiv nesolicitare clienți și salariați, așa cum a fost definită și asumată prin clauza de la art. 13 din contractul de vânzare de părți sociale din 21 ianuarie 2022.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 847/2023 din 4 aprilie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâta B., în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 119 din C. proc. civ., cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței din circumscripția căreia societatea își are sediul principal.

În speță, instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese, ca urmare a încălcării obligației de neconcurență, respectiv nesolicitare clienți și salariați, asumată de pârâtă prin încheierea contractului de vânzare părți sociale, conform art. 13 .

Potrivit art. 14.7 din acest contract, părțile au convenit ca orice litigii rezultate din sau în legătură cu prezentul contract să fie soluționate de instanțele judecătorești competente din București.

Cu toate acestea, Tribunalul București a reținut că, în materia societăților comerciale – în privința cererilor formulate în legătură cu activitatea societății, legiuitorul a stabilit competența exclusivă a instanțelor din circumscripția căreia societatea își are sediul principal, conform art. 119 din C. proc. civ., redate anterior.

Astfel, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., se desprinde concluzia potrivit căreia părțile nu au posibilitatea de alegere a competenței atunci când competența teritorială aparține unei anumite instanțe (competență exclusivă).

Prin sentința civilă nr. 549/C din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Brașov a reținut, în esență, că dispozițiile art. 119 din C. proc. civ. sunt incidente atunci când cererile se referă la existența societății sau la ansamblul operațiunilor sale, interesând raporturile între asociați ori între aceștia și societate.

Astfel cum s-a reținut în doctrină, rațiunea acestei reguli constă în aceea că instanța în a cărei circumscripție se află sediul principal al societății poate administra în mai bune condiții probele necesare stabilirii raporturilor juridice dintre societate și asociați sau, după caz, dintre asociați între ei, deoarece la sediul principal al societății se găsesc registrele și principalele acte.

Față de aceste aspecte, Tribunalul Brașov a reținut că în cazul raporturilor dintre societate și terțe persoane nu sunt incidente dispozițiile art. 119 din C. proc. civ., ci regulile generale.

Având în vedere că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 119 din C. proc. civ. ce stabilesc o competență exclusivă, față de dispozițiile art. 126 alin. (1) din același cod și clauza atributivă de competență din contract, ținând cont de valoarea obiectului cererii, Tribunalul Brașov a concluzionat în sensul că aparține Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 24 noiembrie 2023, sub nr. x/2022.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față opune un profesionist și o persoană fizică, între care s-a încheiat la data de 21 ianuarie 2022 un contract de vânzare părți sociale ce include o clauză atributivă de competență – art. 14.7 Soluționarea litigiilor -, cu următorul conținut: "Părțile convin ca orice litigii rezultate din sau în legătură cu prezentul contract să fie soluționate de către instanțele judecătorești competente din București".

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, reclamanta A. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei B. la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru încălcarea obligației de neconcurență, respectiv nesolicitare clienți și salariați, așa cum a fost definită și asumată prin clauza de la art. 13 din contractul de vânzare de părți sociale din 21 ianuarie 2022, astfel că nu sunt incidente norme de competență teritorială exclusivă.

Din utilizarea sintagmei "cererile în materie de societate" rezultă că dispoziția înscrisă la art. 119 din C. proc. civ. este aplicabilă numai în cazul cererilor introduse de societate împotriva asociaților, de unul sau mai mulți asociați împotriva societății, precum și de unul sau mai mulți asociați contra altor asociați (iar, în această din urmă situație, cererea de chemare în judecată trebuie să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate).

Așadar, nu vor fi supuse exclusivității instanței de la sediul principal al societății, ci regulilor de drept comun, litigiile în care părți sunt, pe de o parte, societatea sau asociații, iar, pe de altă parte, terțe persoane, deoarece nu sunt vizate raporturile juridice ale societății referitoare la societatea însăși și la asociați.

Întrucât competența de soluționare a litigiului nu este una exclusivă, clauza atributivă de competență stipulată de părți la art. 14.7 din contract privind instanțele judecătorești competente din București își produce efectele în cauză, în sensul prorogării competenței în favoarea instanței sesizate de reclamantă, alta decât cea la care se referă art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Față de cele arătate, fiind întrunite cerințele referitoare la prorogarea voluntară de competență, în aplicarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.