ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2024

HOTĂRÂRE

07.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2023, la data de 30.05.2023, astfel cum a fost disjunsă din dosar nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, TRIBUNALUL HARGHITA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ SEVERIN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PRAHOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HARGHITA, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția PARCHETELOR MILITARE, au solicitat obligarea pârâților la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți în cadrul acestora sau a instanțelor/parchetelor fără personalitate juridică din circumscripția acestora, aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenței sumelor datorate și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1222 din 6 iunie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat, în primul rând, că este de ordine publică competența teritorială în materia litigiilor de muncă, aceasta determinându-se exclusiv în funcție de particularitățile reclamantului și că, în pofida susținerilor unora dintre reclamanți, în cauză nu este vorba despre o coparticipare procesuală activă care să atragă o prorogare a competenței instanței în sensul că Tribunalul Iași, în măsura în care ar fi competent pentru cererea formulată de unul dintre reclamanți, să fie competent pentru cererile formulate de toți reclamanții în sensul art. 59 C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Coparticiparea procesuală activă, astfel cum arată instanța, presupune ca mai mulți reclamanți să deducă judecății un drept comun (pentru că nu se pune problema ca dreptul la compensarea în bani a concediului suplimentar neefectuat de unul sau altul dintre reclamanți să aparțină și altui reclamant), or în speță toate drepturile deduse judecății au un singur titular, deci nu este vorba despre un drept comun, ci despre mai multe drepturi aparținând fiecare unui singur titular.

A mai arătat instanța că nu este incident nici art. 123 C. proc. civ., invocat de către unii dintre reclamanți, pentru că acesta reglementează competența pentru cererile accesorii, adiționale și incidentale, fiind evident că cererile reclamanților din cererea inițială sunt toate cereri principale. Așadar, din punct de vedere procesual civil, nu este dedus judecății un singur drept și nu este formulată o singură cerere, ci mai multe cereri juxtapuse prin care mai multe persoane au dedus judecății fiecare drepturile lor individuale și nici măcar în contradictoriu cu aceiași pârâți, ci fiecare reclamant a acționat împotriva unui pârât sau a unui grup specific de pârâți.

S-a mai reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data înaintării acțiunii), cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. De asemenea, potrivit art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul.

Astfel, s-a arătat de către instanță că, raportat dispozițiilor legale sus-menționate, competența teritorială revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Cu toate acestea, în cauză au aplicabilitate dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În speță, reclamanții A. și B., actualmente pensionari (erau în funcție la data înaintării acțiunii, 28.11.2022 – conform plic), domiciliază în jud. Constanța, iar angajatorii sunt din Constanța și București. Prin urmare, instanța constată competența de soluționare a Tribunalul Brăila, ca instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea (Constanța), potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 891 din 7 decembrie 2023, Tribunalul Brăila – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat prezentul dosar Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila – secția I Civilă a reținut că prezentul litigiu face parte din categoria litigiilor de muncă, potrivit art. 266 din Codul muncii.

Competența de soluționare a oricărei cereri se determină prin raportare la dispozițiile legale de la momentul sesizării instanței – în raport de prevederile art. 24 C. proc. civ.. Ca urmare, din punct de vedere al competenței, după cum s-a arătat și prin sentința civilă 1222/06.06.2023 a Tribunalului Iași, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data înaintării acțiunii) și art. 269 alin. (1) Codul muncii.

A mai arătat instanța că decretele de pensionare ale celor doi reclamanți cu nr. x/29.11.2022 (pentru reclamantul B.) și respectiv x/29.11.2022 (pentru reclamanta A.) – atașate la prezentul dosar, atestă faptul că la data emiterii acestora (29.11.2022) și implicit la data expedierii acțiunii astfel cum a reținut Tribunalul Iași (28.11.2022) și ulterior la data înregistrării dosarului initial pe rolul acestei instanțe (06.12.2022), reclamanții B. și A. aveau calitatea de inspectori judiciari la Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru procurori, caz în care dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu pot fi reținute ca temei de declinare a competenței teritoriale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…); (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Ca urmare, competența atrasă de aplicarea art. 127 C. proc. civ. este incidentă doar în situația în care judecătorul/procurorul își desfășoară efectiv activitatea la o instanță/parchet corespunzător instanței - care ar avea în mod obișnuit competența de soluționare a cauzei sau la o instanță/parchet superioare acesteia (ca loc de muncă al reclamanților). Articolul 127 C. proc. civ. nu este aplicabil în situația în care judecătorul/procurorul, la data sesizării instanței nu își mai desfășoară activitatea la una dintre aceste instanțe/unități de parchet, ci este detașat la diferite instituții, cum este și Inspecția Judiciară.

În această situație se aplică normele de competență generale determinate de dispozițiile legale aplicabile cauzei, caz în care Tribunalul Brăila nu este nici instanță de domiciliu al reclamanților, nici de la locul lor de muncă de la data sesizării instanței, și nici instanța aleasă de reclamanți alături de alți reclamanți printr-o cerere comună, aceasta fiind Tribunalul Iași.

A mai reținut instanța că, în raport de cererea formulată de reclamanți, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2022, erau incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. proc. civ., cel puțin prin raportare la reclamanții din prezenta cauză și reclamanții cu privire la care instanța s-a considerat competentă, fiind incidentă situația coparticipării procesuale active, prevăzută de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză și între care există o strânsă legătură.

În consecință, instanța a constatat că, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, dacă sunt întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Tribunalul a mai arătat că disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a judecății, însă dispunerea acestei măsuri nu atrage necompetența instanței.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15 ianuarie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanța supremă reține că reclamanții, în prezent pensionari, la data expedierii acțiunii – 28.11.2022 aveau calitatea de procurori: reclamanta A.: procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de la lângă Tribunalul Constanța - inspector judiciar la Inspecția Judiciară și reclamantul B., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța - inspector la Inspecția Judiciară – Direcția de Inspecție pentru procurori, astfel cum reiese din decretele privind eliberarea din funcție nr. 1549/2022 și nr. 1550/2022.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii – 6 decembrie 2022.

Articolul 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În speță, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., competența aparținând Tribunalului Brăila, ca instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășurau activitatea reclamanții (Constanța).

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – secția I Civilă.