ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 septembrie 2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.667.784,77 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și la plata daunelor interese, constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației calculate de la data scadenței facturilor fiscale de penalități și până la data plății efective, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1593 din 30 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 1.667.784,77 RON, reprezentând penalități de întârziere, la plata daunelor compensatorii aferente creanței de 1.667.784,77 RON constând în actualizarea sumei cu indicele inflației de la data achitării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.100 RON - onorariu expert majorat și 20.282,85 RON - taxă de timbru.

A fost dispusă, totodată, și majorarea onorariului expertului cu suma de 600 RON și obligarea reclamantei la achitarea acestuia.

Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. a declarat, în termen legal, apel împotriva acestei sentințe, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecința respingerii acțiunii pentru suma de 14.304,38 RON și a respingerii cererii accesorii constând în actualizarea cu indicele de inflație a penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. împotriva sentinței civile nr. 1593 din 30 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. să plătească reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. suma de 1.653.480,39 RON reprezentând penalități de întârziere, daunele compensatorii aferente creanței de 1.653.480,39 RON constând în actualizarea sumei cu indicele inflației de la data achitării efective, precum și suma de 22.239,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 410,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate și obligării pârâtei și la plata sumei de 14.304,38 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, actualizarea cu indicele de inflație până la plata efectivă, casarea în parte a deciziei atacate, aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548, art. 2553 alin. (1) și 2544 C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii și administrarea eronată a materialului probator prezentat în cauză.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2553 si art. 2554 C. civ.

În opinia sa, hotărârea a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., instanța de judecata neținând seama de faptul că, contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/2019 este un contract încheiat între profesioniști, care are putere de lege între părțile contractante, potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ.

Astfel, instanța nu a ținut cont de prevederile contractuale care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Așadar, este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calculul termenelor de scadență și al perioadei de curgere a penalităților, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noțiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiții a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A. care a prorogat termenul de scadență împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare constituie atât o încălcare a voinței părților exprimată liber și neviciat prin contractul de acces încheiat care constituie legea părților, potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greșită în speță a dispozițiilor art. 2553 și art. 2554 din același Cod.

Prin urmare, dispozițiile art. 2553 alin. (1) coroborate cu art. 2554 C. civ. nu sunt aplicabile în raporturile dintre părți decurgând din contractul de acces nr. x/2019 sub aspectul modului de calcul al termenului de scadență al facturilor fiscale, părțile stabilind în mod liber și neviciat că termenele de primire și de scadență de 5 (cinci) și 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenția acestora fiind clară de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât și ziua când acesta se împlinește.

În acest context, rezultă indubitabil că prin clauzele enunțate de recurentă, respectiv - Art. 5.2., Art. 5.4., Art. 5.6. - părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie și să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanță și calificat, în mod neîntemeiat, ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate față de C. civ., conform dispozițiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Mai susține recurenta, că în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, iar susținerea instanței de apel, conform căreia, "este vădit nelegal ca prima instanță să își întemeieze soluția adoptată cu privire la modul de calcul al termenelor pe concluziile expertului tehnic", este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., care permit instanței ca atunci "când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți".

În acest sens, recurenta arată că expertul a ținut cont și de dispozițiile art. 2553 alin. (1) și art. 2554 din C. civ., iar acestea nu modifică metodologia de calcul a scadenței, astfel că, și cu aplicarea sau fără aplicarea acestora, modul de calcul este matematic și logic.

Prin urmare, calculul expertului coincide cu cel prezentat de recurentă în anexele la cererea de chemare în judecată, iar acesta a fost validat de către instanța de fond și, pe cale de consecință a admis cererea astfel cum a fost formulată.

Așadar, recurenta consideră că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că prima instanță și-a întemeiat soluția adoptată în mod nelegal, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ. "părțile sunt libere să încheie orice contracte si să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri" dar și prin raportare la prevederile art. 2551 și art. 2555 C. civ. care "stabilesc doar cum se calculează acele termene de plată atunci când au fost stabilite de părți pe zile, fără însă a interzice stabilirea altor tipuri de termene de plată, cum este termenul pe zile calendaristice".

Într-o altă critică, recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 1268, art. 1270 alin. (1) și art. 1272 C. civ. de către instanța de apel prin soluția pronunțată, având în vedere că între părți a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2018, care are putere de lege, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., iar din conținutul clauzei contractuale de la art. 5.6, rezultă că părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia, în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor, iar termenul este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

Astfel, art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de instanța de apel, astfel că, în speță, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primiri/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlinește în a 30-a zi și nu în ziua următoare sau, în prima zi lucrătoare. Așadar, voința părților la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Astfel, clauza penală de plată a penalităților a fost încheiată tocmai pentru a preveni și a sancționa ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligațiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-1 absolve de plata penalităților. Or, instanța de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabilește pe zile calendaristice și nu pe zile lucrătoare, a creat o premisa de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât și a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte și nu în scopul anularii lor, iar prin soluția pronunțată s-au încălcat și dispozițiile art. 1272 C. civ.

Așadar, prin acest articol legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului și la conduita părților, nu se poate denatura intenția lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi și obligații, în speță alte termene de scadență, la care nu au consimțit în mod efectiv. Mai mult, în raporturile contractuale desfășurate cu SNTFC Călători, termenul de împlinire a scadenței facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice și nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat și recunoscut de pârâtă.

În acest context, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale și extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a 30-a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanța de apel. De altfel, în niciun contract încheiat între profesioniști nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei și ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor și nu a raporturilor contractuale.

Prin urmare, recurenta susține că instanță de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile contractului nr. x/2018, încălcând astfel voința părților liber exprimată și neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere, context în care, se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 10 august 2023, intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei depus, la 30 august 2023, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Prealabil analizării criticilor cuprinse în memoriul depus la dosar, Înalta Curte reține că recurenta a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor, instanța supremă apreciază că motivul de casare menționat anterior a fost invocat formal, criticile relevând doar incidența motivului de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate susțineri care să determine o analiză a deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nemotivări ori a unei motivări contradictorii.

În consecință, criticile recurentului vor fi apreciate doar sub aspectul respectării de către instanța de apel a normelor de drept aplicabile.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2553 si art. 2554 C. civ., întrucât nu a ținut cont de prevederile contractuale care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică, astfel că, «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calculul termenelor de scadență și al perioadei de curgere a penalităților, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noțiunea de zi are în vedere ziua calendaristică.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel a reținut, în mod corect aplicabilitatea prevederilor art. 2551 C. civ., din care reiese faptul că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, adică fie că sunt legale, fie că sunt convenționale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor" din Cartea a VI a C. civ., astfel că, modul de calcul al termenelor consacrat de dispozițiile art. 2553 alin. (1) și art. 2554 C. civ. se aplică și contractului de acces nr. x din 12 decembrie 2019.

Prin urmare, cum noțiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, noțiune opusă celei de "zile lucrătoare" înseamnă că modalitatea de calcul al termenului pe zile se realizează conform dispozițiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., care stabilește că nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului.

Astfel, în lipsa unei clauze contractuale exprese derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, luarea în calculul termenului de plată a zilei în care a fost primită factura și a zilei în care s-a împlinit termenul de scadenta, contravine atât prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., cât și voinței părților, context în care nu se poate reține susținerea recurentei, potrivit căreia, părțile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie și să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadență a obligațiilor financiare și implicit de curgere a penalităților, pe zile libere pline.

În ceea ce privește cererea recurentei privind admiterea în totalitate a cererii formulate și obligarea pârâtei și la plata sumei de 14.304,38 RON reprezentând diferență penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, se constată că această solicitare este nefondată, având în vedere că la art. 5.4 si 5.5 din contractul părților s-a prevăzut că aceste facturi vor avea termen de scadență 30 de zile calendaristice de la data emiterii, în cazul depășirii termenului scadent, fiind calculate penalității de întârziere, conform clauzei 5.6 din contract.

În acest context, se reține că recurenta-reclamanta a determinat cuantumul penalităților solicitate prin raportarea la un număr de zile mai mare decât cel care ar fi rezultat prin aplicarea corectă a clauzelor contractuale și astfel a pretins penalități de întârziere într-un cuantum superior celui convenit, conform art. 5.4 si 5.5 din contract.

Prin urmare, chiar dacă termenul de scadență a fost însușit de părți prin contract, iar acesta este legea părților, atâta timp cât contractul se supune dispozițiilor C. civ., prevederile art. 2553 alin. (1) C. civ., rămân aplicabile în speță.

Critica recurentei privind încălcarea de către prima instanța prin soluția pronunțată a dispozițiilor art. 1268, art. 1276 alin. (1), art. 1272 C. civ. se constată că este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale susceptibile de mai multe înțelesuri, respectiv îndoielnice, în scopul de a produce efecte, iar în cauza de față, prevederile art. 5.2 și 5.4 din contractul părților nu intră în sfera de aplicabilitate a prevederilor art. 1268 C. civ., în raport de conținutul acestor clauze, astfel cum acestea au fost redate în cuprinsul memoriului de recurs.

Aceasta deoarece, părțile nu au derogat prin contract de la prevederile art. 2553 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, la calculul termenului de plată, prima și ultima zi a termenului nu se iau în calcul, context în care rezultă că acestea rămân aplicabile.

Este înlăturată și critica recurentei vizând nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva considerentelor referitoare la caracterul nelegal al sentinței de fond prin raportare la concluzia valorificată din expertiza de specialitate aflată la dosar. Înalta Curte reține că în mod legal a procedat instanța de apel în analiza modalității în care prima instanță a valorificat raportul de expertiză fiind respectate de instanța devolutivă de atac dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ.. Sub acest aspect se reține că scopul solicitării punctului de vedere al specialistului, consemnat în raport, este acela al realizării, din punct de vedere financiar-contabil, al calcului pretențiilor deduse judecății, interpretarea și aplicarea normelor legale la situația de fapt este însă atributul exclusiv al instanței de judecată. În acest context, în mod legal instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, judecătorul fondului a dat valoare opiniei exprimată de expert în ce privește modalitatea de interpretare a normelor de drept incidente în cauză.

Cu referire la susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., de instanța de apel prin soluția pronunțată, față de împrejurarea că între părți a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2018, în cadrul căruia, părțile contractante au înțeles să stipuleze o clauză penală - la art. 5.6, reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia, în cazul în care nu se execută obligațiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalități de întârziere pentru depășirea termenului de plată al facturilor, termenul fiind prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată", se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile contractuale, achitând facturile emise de CN CFR S.A., iar pentru situația îndeplinirii cu întârziere a obligației de plată, aceasta a recunoscut că penalitățile de întârziere datorate sunt cele calculate cu aplicarea prevederilor C. civ.

Tot în același sens, se constată că sunt nefondate și trimiterile recurentei la prevederile art. 1272 C. civ., care reglementează conținutul contractului, în condițiile în care s-a apreciat în mod corect de către instanța de apel că pârâta a respectat pe deplin clauzele contractuale, aceasta asumând-și clauza penală reglementată de părți prin contract, cu respectarea prevederilor C. civ.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, iar instanța de recurs va analiza dacă interpretarea instanței care a pronunțat hotărârea atacată este în acord cu sensul normei de drept substanțial.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2023.