ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2565/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub numărul de dosar x/2020, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.468.633,32 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, sumă actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12.03.2021, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a formulat cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, prin care, referitor la valoarea indicelui de inflație, a solicitat calcularea acestuia la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 421 din 04.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.468.633,32 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii cererii de chemare în judecată (15.12.2020) și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 20.291,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 421 din 04.03.2022 pronunțată de către Tribunalul București a declarat apel Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 869A din 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. să plătească reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. suma de 1.453.555,61 RON, reprezentând penalități de întârziere, daunele compensatorii aferente creanței de 1.453.555,61 RON constând în actualizarea sumei amintite cu indicele inflației de la data achitării efective, suma de 20.140,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 429,43 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotarârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1169, art. 1268, art. 1270, art. 1272, art. 1538, art. 2551, art. 2553 alin. (1) C. civ., precum și a dispozițiilor Contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 158/12.12.2019.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2551 și art. 2553 alin. (1) C. civ., încălcând astfel voința părților exprimată în prevederile art. 1 pct. 10 din contractul nr. x din 12.12.2019. Autoarea recursului arată că părțile au înțeles să deroge de la aceste prevederi legale potrivit clauzelor prevăzute la art. 5.2 coroborate cu art. 5.4 din contracul de acces pe infrastructura feroviară încheiat între părți, stabilind că termenele de primire și de scadență sunt calendaristice, intenția acestora fiind de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât și ziua când acesta se împlinește.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă că, prin hotărârea atacată a fost încălcată voința părților exprimată în clauzele contractuale asumate, dispozițiile art. 2553 alin. (1) C. civ. nefiind aplicabile în raporturile dintre părți decurgând din contractele de acces pe infrastructura feroviară sub aspectul modului de calcul al termenului de scadență al facturilor fiscale.

Recurenta-reclamantă susține că dispozițiile art. 2553 alin. (1) C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât între părți a fost încheiat în mod valabil contractul menționat, iar prevederile acestuia au putere de lege, potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ.

Printr-o altă critică formulată, se susține că instanța de apel, prin soluția pronunțată, a încălcat dispozițiile art. 1268, art. 1270 alin. (1) și art. 1272 C. civ., întrucât, prin clauza contractuală inserată la art. 5.6, părțile au stipulat o clauză penală, astfel cum este reglementată prin art. 1538 C. civ.

În argumentare, arată că, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadență 30 zile calendaristice de la data primirii/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlinește în a 30-a zi și nu în ziua următoare, sau în prima zi lucrătoare, voința părților, la momentul încheierii contractului, fiind una clară, aceea de stabilire a unor termene de scadență care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată în situația în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Or, arată recurenta, instanța de apel, prin validarea calculului pârâtei, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere, care se stabilește pe zile calendaristice și nu pe zile lucrătoare, a creat o premisă de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât și a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte și nu în scopul anulării lor.

Se mai susține că, astfel cum rezultă din facturile fiscale și extrasele de cont aferente depuse la dosar, practica statornicită între părți este aceea de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, împlinit în a 30-a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua era nelucrătoare, interpretarea dată de instanța de apel, atât dispozițiilor art. 1272 C. civ. cât și contractului nr. x/2019, fiind eronată.

În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că modalitatea de calcul a penalităților de întârziere în conformitate cu art. 2553 alin. (1) C. civ. este neîntemeiată, aceasta urmând a se realiza potrivit clauzelor contractului nr. x/2019.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

În acest sens se susține că instanța de apel a reținut în mod greșit modalitatea de calcul a penalităților de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) C. civ., contrar voinței părților care au derogat de la aceste dispoziții și au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice, cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1169, art. 1268, art. 1270, art. 1272, art. 1538, art. 2551 și art. 2553 alin. (1) C. civ.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta susține, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit normele materiale privind calculul termenelor, întrucât aceste norme materiale au fost corect aplicate.

Analizând critica recurentei, din această perspectivă, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 2551 C. civ. "durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul a oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale sau convenționale, se aplică regulile stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI - a C. civ.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor stabilite în Titlul III din Cartea a VI a C. civ. se aplică și contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 158 din 12.12.2019.

Astfel, în ce privește termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., modalitatea de calcul, respectiv "când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârșește (dies ad quem).

În cauză, instanța de apel în mod corect a reținut în aplicarea principiului libertății de a contracta că părțile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

În consecință, este nefondată susținerea recurentei-reclamante în sensul că părțile au exclus aplicabilitatea prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ. prin clauza contractuală care prevede că se vor avea în vedere zilele calendaristice.

Înalta Curte reține că stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, în speță, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesioniști și a fost semnat de conducătorii direcțiilor juridice ale ambelor părți, astfel că părțile au cunoscut semnificația juridică a termenilor folosiți, respectiv faptul că noțiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Astfel, termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima și ultima zi a termenului, cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale și convenționale.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia practica statornicită între părți este de a achita contravaloarea prestațiilor în termenul de scadență de 30 de zile calendaristice, care se împlinește în a 30-a zi și nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, nu poate fi primită întrucât, conform dispozițiilor art. 1 din C. civ., uzanța este izvor subsidiar de drept și poate fi aplicată numai în condițiile inexistenței unor dispoziții legale sau convenționale, alin. (2) și (3) al articolului indicat, stipulând faptul că:

"În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului", respectiv "În materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea". Or, în cauză, momentul de la care sunt datorate și trebuie calculate penalitățile de întârziere este prevăzut de lege, care nu trimite în mod expres la uzanțe.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă constată că acesta a fost indicat în mod formal la finalul memoriului de recurs, fără a fi dezvoltate critici privind nemotivarea deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 869A din 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 869A din 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.