ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2150/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 29 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.472.990,81 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Reformă Feroviară și a solicitat obligarea acestei instituții la plata sumei de 10.154,35 RON.

Prin sentința civilă nr. 1489 din 22 iunie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.472.990,81 RON, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor TUI și non TUI, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă și suma de 23.334 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că a criticat decizia instanței de fond în ceea ce privește respingerea apărării privind existența cazului fortuit, admiterea cererii de chemare în judecată și pentru suma de 12.784,96 RON nerecunoscută de pârâtă, soluția de admitere a actualizării pretențiilor cu rata inflației până la plata efectivă și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1540 alin. (2) C. civ. și pretinde că instanța de apel a ignorat caracterul neimputabil al neîndeplinirii obligației de plată. Curtea de apel nu a ținut cont de faptul că sumele pe care pârâta le datora reclamantei erau alocate de la bugetul de stat de către intimata-chemată în garanție potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2016 și art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 103/2013. Afirmă că instanța de apel a ignorat caracterul inevitabil și imprevizibil al împrejurărilor invocate de pârâtă.

Referitor la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, autoarea căii de atac arată că au fost încălcate prevederile art. 72 - art. 74 C. proc. civ. și ale O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013 și O.U.G. nr. 83/2016. Menționează că din culpa chematei în garanție a suferit un prejudiciu de 12.784,96 RON, sumă care reprezintă contravaloarea penalităților de întârziere solicitate de reclamantă. Apreciază că plata acestor penalități este în sarcina chematei în garanție deoarece a determinat plata cu întârziere a facturii nr. x din 17 ianuarie 2020.

Recurenta-pârâtă mai arată că în mod întemeiat a refuzat la plată factura nr. x din 10 august 2020 și factura nr. x din 10 august 2020 astfel fiind respectate prevederile art. 5.2 și art. 5.4 din contract și ale art. 2553 și art. 2554 C. civ.. Apreciază că nu ar fi trebuit să fie obligată la plata sumei de 12.784,96 RON. Consideră că nu este corectă nici soluția de respingere a apelului pe aspectul admiterii cererii accesorii întrucât pârâta a fost obligată la plata penalităților în temeiul clauzei penale din contractul nr. x din 7 decembrie 2018, respectiv contractul nr. x din 12 decembrie 2019, iar în aceste contracte părțile nu au stabilit un termen pentru plata penalităților.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-chemată în garanție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată.

Susținerile recurentei-pârâte conform cărora instanța de apel a aplicat greșit prevederile care reglementează cazul fortuit și ale art. 1540 (Nulitatea clauzei penale) nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât recurenta nu formulează critici propriu-zise de nelegalitate. Se invocă aspecte de fapt referitoare la caracterul imprevizibil și de neînlăturat al cauzei pentru care pârâta nu și-a putut îndeplini obligația de plată și la caracterul neimputabil al neîndeplinirii aceleiași obligații, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Nici argumentele referitoare la greșita respingere a motivului de apel referitor la cererea de chemare în garanție nu pot fi avute în vedere deoarece autoarea căii de atac solicită instanței de recurs să analizeze o presupusă legătură de cauzalitate între plata subvenției și imposibilitatea invocată de pârâtă de a achita facturile restante, fiind nemulțumită de modul în care curtea de apel a interpretat această chestiune de fapt.

De altfel, aspectele de mai sus, împreună cu criticile referitoare la soluția curții de apel în ceea ce privește calculul penalităților de întârziere și la admiterea capătului de cerere accesoriu, au fost invocate și prin memoriul de apel, cu trimitere la art. 5.2 și art. 5.4 din contractele încheiate între părți.

Înalta Curte arată că, reiterând în conținutul memoriului de recurs criticile formulate pe calea apelului, cărora instanța de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, recurenta nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 26 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.