ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2024

HOTĂRÂRE

16.01.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 13 februarie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamantii A., B. prin Sindicatul Național "Forța Legii" au chemat în judecată pârâții Direcția de Sănătate Publică Constanța și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată instituția publică pârâtă să plătească reclamantelor despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând sporul de 30% raportat la salariul de bază pe perioada stării de alertă, începând cu data de 10 august 2020 - 09 martie 2022 și daune-interese constând în actualizarea sumelor și dobânda legală penalizatoare la sumele datorate pentru sporul de 30% menționat în petitul nr. 1 din cerere, începând cu data la care sumele au devenit exigibile și până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, Legii nr. 153/2017, art. 16 din Constituție, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, art. 7 lit. b) pct. (i) teza 1; Protocolul 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a Instituțiilor Publice aliate în subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, art. 1535 alin. (1) din Noul C. civ., O.G. nr. 13/2011, art. 413 și art. 417 din Codul administrativ.

Prin sentința nr. 1566/2023, pronunțată la data de 08.06.2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut, în esență, că acțiunea nu este formulată de sindicat în numele reclamantelor, ci este promovată de reclamante, care au domiciliul și locul de muncă pe raza Tribunalului Constanța, sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora.

În acest sens a fost reținută incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cu care "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Cauza a fost înregistrată pe rolul rolul Tribunalului Constanța – secția I Civilă la data de 03.07.2023 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3065 din 06 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă, și-a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, a reținut că, față de împuternicirea de la dosar și precizările depuse de către Sindicatul Național "Forța Legii" în data de 08.06.2023 în fața Tribunalului Dolj, reiese că reclamantele au împuternicit sindicatul să formuleze acțiunea în numele lor în vederea recuperării drepturilor neacordate, acțiunea fiind semnată de reprezentantul organizației sindicale.

De asemenea, instanța a făcut trimitere și la considerentele Deciziei nr. 1/2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanța de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecții mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13.11.2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei Direcția de Sănătate Publică Constanța la plata despăgubirilor salariale, în discuție fiind competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Instanțele au stabilit că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi salariale, competența se stabilește după regulile unui conflict individual de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă, în raport cu data introducerii acțiunii, respectiv 13 februarie 2023, va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1238 din 22 decembrie 2022 și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 28 alin. (3) din noua lege a dialogului social nr. 367/2022, asemenea reglementărilor anterioare, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Organizațiile sindicale au fost definite prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 367/2022, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federații, confederații sindicale și uniuni sindicale teritoriale.

Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 367/2022), referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În cauză, se reține că acțiunea a fost formulată de sindicat în numele membrilor săi și nu de către aceștia din urmă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost semnată de președintele sindicatului, fiind anexate la dosar și împuternicirile acordate de angajați organizației sindicale.

Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilității, să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Național "Forța Legii" în numele membrilor săi, iar sediul acestuia este în municipiul Craiova, în a cărui raza teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., partea reclamantă și-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.