ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29.12.2020 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să o oblige la a-i lăsa, în deplină proprietate și posesie, bunurile constând în echipamente tipografice și accesorii, la plata sumei de 32.500 euro/lună, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosință a echipamentelor, începând cu 27.07.2020 și până la data predării efective, și a cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția secției a VI-a Civile s-a dispus, în temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, trimiterea dosarului către secția a III-a Civilă a Tribunalului București.

La 27.04.2021, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât la lăsarea în deplină proprietate și posesie a echipamentelor tipografice, obiect al cererii principale, și a accesoriilor acestora.

Prin încheierea din 07.05.2021, secția a III-a civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile.

Astfel învestit, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a comunicat, la 20.07.2021, pârâtei-reclamante rezoluția prin care era fixat termen de judecată la 15.10.2021, dată până la care a stabilit, sub sancțiunea suspendării judecății în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., obligația de a indica valoarea obiectului cererii reconvenționale și, sub sancțiunea anulării, obligația de a timbra cererea reconvențională conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, a informat-o cu privire la dreptul de a formula cerere de acordare a facilităților și cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în termen de 5, respectiv 3 zile de la primirea comunicării.

Pentru termenul din 15.10.2021, S.C. B. S.R.L. și-a precizat cererea, opinând că valoarea obiectului cererii reconvenționale se stabilește conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., iar subsecvent, a evaluat chiria anuală la suma de 36.363,60 RON, pentru care a arătat că datorează o taxă judiciară de timbru de 7.268,31 RON, potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pe care nu a achitat-o.

În ședința de judecată din 15.10.2021, apărătorul pârâtei-reclamante a solicitat instanței să îi comunice valoarea taxei judiciare de timbru pe care o are de achitat, iar reclamantul-pârât a invocat excepția netimbrării cererii reconvenționale, pe care prima instanță a admis-o, după cum s-a consemnat în încheierea de la acel termen.

Prin sentința civilă nr. 2887/25.11.2022, Tribunalul București – secția a-VI-a Civilă a admis cererea principală și a obligat pârâta-reclamantă să lase reclamantului-pârât în deplină proprietate și posesie bunurile precizate în acțiune, a anulat cererea reconvențională ca netimbrată și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 12.098,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 15.10.2021, S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C.., a declarat apel.

La 19.05.2023, S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător D., care a fost anulată prin încheierea din 26.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 873/30.05.2023, aceeași instanță a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L., a anulat în parte încheierea din 15.10.2021 și sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

A. a promovat recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar S.C. B. S.R.L. a recurat încheierea din 26.05.2023.

Recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei instanței de apel și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Autorul acestei căi de atac a invocat încălcarea de curtea de apel a regulilor de procedură și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, a susținut că instanța de apel, subsecvent anulării încheierii din 15.10.2021, avea obligația evocării fondului, întrucât nu erau întrunite condițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. pentru trimiterea spre rejudecare, lipsind solicitarea tuturor părților.

În continuare, recurentul-reclamant a contestat dispozițiile de anulare a încheierii din 15.10.2021 și a sentinței primei instanțe.

Consecutiv inventarierii dispozițiilor tribunalului referitoare la timbrajul cererii reconvenționale, a relevat că prima instanță a aplicat legal sancțiunea anulării, de vreme ce pârâta-reclamantă, deși a indicat atât valoarea obiectului cererii reconvenționale, cât și cuantumul taxei, nu a achitat-o.

A apreciat că este greșită statuarea curții de apel privind prevalența sancțiunii suspendării în cazul neindicării valorii obiectului cererii; a subliniat că art. 242 alin. (1) C. proc. civ. stabilește un caz de suspendare facultativă, iar judecătorul fondului a considerat că măsura nu este oportună.

O altă critică adusă deciziei recurate a vizat faptul că prin aceasta se permite pârâtei-reclamante să își valorifice propria turpitudine, conduita părții având exclusiv scopul de a tergiversa judecarea procesului.

Prin recursul propriu, S.C. B. S.R.L. a solicitat casarea încheierii din 26.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, pentru încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A criticat soluția dată cererii de recuzare, reliefând că reprezentantul său convențional era abilitat să o formuleze în temeiul mandatului primit, la 23.03.2023, din partea administratorului judiciar, iar înscrisul depus de acesta, prin care contesta împuternicirea avocatului, era inapt să o invalideze; în consecință, a apreciat că instanța de apel era chemată să soluționeze cererea pe fond.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 27.09.2023, S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului părții adverse ca nefondat; a susținut că decizia atacată este legală, deoarece prima instanță nu a determinat, în conformitate cu art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru și a lipsit-o de posibilitatea de a formula cererea de reexaminare, în condițiile art. 39 alin. (1) din același act normativ.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului promovat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 26.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalității căilor de atac, care implică nu numai că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că însăși exercitarea lor se realizează în condițiile legii.

Obiectul căii de atac promovată de recurenta-pârâtă îl reprezintă numai încheierea pronunțată în apel asupra cererii de recuzare.

Potrivit art. 53 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza".

Așadar, calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi exercitată numai simultan cu cea împotriva hotărârii prin care s-a soluționat calea de atac, iar nu și separat; se impune subliniat că, pentru identitate de rațiune, aceste considerente își păstrează valabilitatea și în măsura în care se atacă o încheiere de anulare a unei cereri de recuzare.

Prin urmare, deși admisibilitatea demersului judiciar era subordonată atacării deopotrivă a deciziei pronunțate asupra apelului, recurenta-pârâtă nu a recurat decât încheierea din 26.05.2023, prin care a fost soluționată cererea de recuzare.

Cum provocarea controlului judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea lui în condițiile legii, constatând că ele nu sunt satisfăcute în legătură cu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 26.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, instanța supremă urmează să respingă calea de atac, ca inadmisibilă.

Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate de recurentul-reclamant și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Motivele circumscrise de recurentul-reclamant ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. pun în discuție aplicarea de către instanța de apel a unor reguli de procedură și nu încălcarea sau aplicarea unor norme de drept material; de aceea, ele vor fi examinate numai în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dându-se prioritate criticilor care pun în discuție nelegalitatea anulării celor două hotărâri apelate și turpitudinea apelantei-pârâte și au vocația de a influența hotărârea asupra celei care vizează aplicarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile sunt fondate.

Divergent tribunalului, instanța de prim control judiciar a reținut că sancțiunea activată de neîndeplinirea de pârâta-reclamantă a obligației de a arăta valoarea bunurilor a căror posesie o solicită și indicarea, în schimb, a chiriei anuale aferente acestora era nu anularea cererii reconvenționale, ci suspendarea judecății procesului, prevăzută de art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant opune acestei dezlegări conduita procesuală a pârâtei, care nu a achitat taxa de timbru până la primul termen, deși a calculat-o, în raport cu valoarea interesului litigios indicată prin cererea precizatoare; în consecință, apreciază că măsura suspendării nu era aplicabilă, iar admiterea excepției netimbrării este legală.

Articolul 197 C. proc. civ. și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc achitarea cu anticipație a taxelor de timbru, a cărei dovadă se atașează cererii; în ipoteza netimbrării cererii, reclamantului i se pune în vedere obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță. Această comunicare marchează, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, curgerea termenelor pentru exercitarea dreptului de a cere reexaminarea taxei, ajutorul public judiciar sau acordarea facilităților la plata taxei de timbru.

Dacă acest moment procesual este depășit fără ca partea să formuleze o cerere de reexaminare, modalitatea de calcul a taxei judiciare de timbru se consolidează, iar reclamantului îi incumbă definitiv plata acesteia; neîndeplinirea obligației de plată atrage anularea cererii.

Articolul 242 C. proc. civ. – care interesează cercetarea procesului, când, potrivit art. 237 din cod, se îndeplinesc actele de procedură pentru pregătirea dezbaterii în fond a litigiului – sancționează neîndeplinirea de către parte a obligațiilor fixate în sarcina sa în cursul judecății.

Prin urmare, refuzul părții de a-și îndeplini obligațiile a căror finalitate este stabilirea taxei judiciare de timbru poate atrage sancțiunea prevăzută de art. 242 C. proc. civ., numai dacă instanța consideră că judecata procesului nu poate continua, față de imposibilitatea de a determina modalitatea de calcul sau cuantumul taxei judiciare de timbru.

Transpunând aceste considerente teoretice la recursul de față, Înalta Curte reține, opus instanței de control judiciar devolutiv, că indicarea de către pârâtă nu a valorii, ci a chiriei aferente bunurilor obiect al cererii, nu implica eo ipso suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Cele două obligații impuse pârâtei-reclamante prin rezoluția comunicată la 20.07.2021 – cea dintâi, să indice valoarea obiectului cererii reconvenționale, iar a doua, să achite taxa de timbru – erau sancționabile distinct; prima cu suspendarea judecății, iar a doua cu anularea cererii.

Partea a îndeplinit prima obligație și a indicat că datorează suma de 7.268,31 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, însușindu-și calcularea ei în temeiul art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; prin urmare, nu a împiedicat desfășurarea normală a procesului, pentru a deveni incident art. 242 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme, în ședința din 15.10.2021, a indicat valoarea obiectului cererii, necontestată de partea adversă.

Neîndeplinită a rămas numai cea de-a doua îndatorire, de plată a taxei judiciare de timbru, care atrăgea sancțiunea anulării cererii, în temeiul art. 197 C. proc. civ., în mod just aplicată de instanța de fond.

Instanța supremă înlătură susținerea recurentei-pârâte care identifică suprimarea dreptului său la reexaminare drept vătămare produsă de tribunal, notând că partea a achiesat la modalitatea de stabilire a taxei de timbru, a cuantificat-o prin cererea sa precizatoare și, la expirarea termenului de trei zile, calculat de la 20.07.2021, era decăzută din contestarea timbrajului.

Statuările anterioare îndreptățesc și concluzia că demersul prin care, la primul termen de judecată, recurenta-pârâtă a urmărit să își procure un nou termen pentru formularea cererii de reexaminare este incompatibil cu art. 12 C. proc. civ., ce impune părților exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale, convergent finalității în vederea căreia sunt recunoscute de lege.

Este, așadar, întemeiată și critica prin care reclamantul-pârât relevă că instanța de apel a validat exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către pârâta-reclamantă, neglijând că aceasta din urmă a reproșat practic primei instanțe sancționarea unei situații pe care însăși partea a creat-o, demers care contravine principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Așa fiind, sunt fondate criticile recurentului-reclamant, iar dispoziția curții de apel, de anulare în parte a încheierii tribunalului din 15.10.2021, este contrară art. 197 și 242 alin. (1) C. proc. civ.

Această concluzie elimină premisa pe care acest recurent își construiește prima critică și afirmă că, în raport cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și subsecvent anulării încheierii din 15.10.2021, curtea de apel era chemată să rețină cauza pentru evocarea fondului; această susținere este inutil a mai fi analizată.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa decizia instanței de apel, va trimite cauza instanței de apel pentru o nouă judecată și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 26.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 873/30.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii din 26.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.