ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 20.10.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B., obligarea pârâtei la plata sumei de 4.440.765 RON, reprezentând lipsa de folosință pe perioada 24.02.2018-14.10.2020; obligarea pârâtei la plata unei sume de 123.354,6 RON pentru fiecare lună de întârziere până la permiterea folosinței terenului de 14862 mp. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 254 alin. (1) C. proc. civ. art. 192 alin. (1) și (2) raportat la art. 628 alin. (1) și (4) C. proc. civ., art. 998, art. 1531, art. 1532, art. 1535 și urm. C. civ., art. 548 alin. (4) C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 439/15.03.2022, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins acțiunea; a obligat reclamanta la plata, către pârâtă, a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1973/A/20.12.2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței; a obligat apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă în sumă de 9520 RON reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. După ce a expus pe larg situația de fapt și parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât a ignorat apărările reclamantei formulate în calea de atac, a nesocotit probele și argumentele acesteia, încălcând atât principiul constituțional, consacrat în art. 24 din Constituția României care garantează dreptul la apărare, cât și prevederile art. 13 alin. (1) și (2) teza I, care statuează că oricare parte din proces, independent de poziția sa procesuală, are garantat dreptul la apărare. Instanța de apel a stabilit în mod greșit că repunerea reclamantei în situația anterioară executării sentinței comerciale nr. 5737/27.06.2006 nu are semnificația recunoașterii unui drept de folosință, întrucât nu s-a analizat în nici un fel dacă aceasta deținea sau nu vreun titlu legal pentru folosința terenului la data evacuării, retinându-se doar faptul folosinței la acea dată și lipsa titlului pentru evacuare, iar anterior sentinței comerciale nr. 1074/24.01.2008 nici nu exista înscris în cartea funciară un astfel de drept de folosință pentru a se putea considera că aceasta repunere în situația anterioară ar implica o eventuală reînscriere a dreptului de folosință care prin executarea silită ar fi fost nelegal radiat. In realitate, anterior executării sentinței comerciale nr. 5737/27.06.2006, reclamanta deținea un drept legal de folosință, iar anterior sentinței comerciale nr. 1074/24.01.2008, exista înscris în cartea funciară un astfel de drept de folosință. Protocolul din 16.05.1995 a fost înscris de A. în CF x încă din anul 2003. Ca urmare a sentinței civile nr. 15418/07.04.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2005 (irevocabilă prin respingerea recursului) instanța a dispus irevocabil validitatea protocolului din anul 1995. In anul 2006, OCPI în dosarul nr. x/26.07.2006, a notat respingerea plângerii formulate de C. împotriva înscrierii protocolului conform deciziei civile nr. 152/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a în dosar nr. x/2006 rămasă irevocabila. Prin sentința comercială nr. 1074/2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2007 s-a dispus repunerea A. în folosința terenului în suprafață de 23.844 mp situat în București, șoseaua x, dreptul de folosință fiind intabulat în Cartea funciară a C.. Deși notarea efectuată la această poziție a fost radiată prin încheierea nr. 10381/20.02.2018 emisă de OCPI Sector 2 - București, conform înscrierii de la poziția C43, totuși, ulterior, prin sentința civilă nr. 11085/12.11.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2018, a fost schimbată încheierea nr. 10381/20.02.2018, în sensul respingerii cererii de radiere a notării efectuate sub poziția C41, iar această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1583A/31.05.2019, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, conform înscrierii de la poziția C53. Întrucât s-a respins cererea de radiere a poziției C41, iar încheierea nr. 73754 nu a fost desființată, înseamnă că această poziție continua să subziste. În acest context, soluția recurată nu poate fi primită ca legală de instanța de recurs, întrucât în mod vădit s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

Apărările formulate în cauză La data de 18.03.2024, în afara termenului legal, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de tardivitate a recursului, excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, întrucât cu prilejul concluziilor orale recurenta a formulat o cerere de repunere în termen, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât nu se circumscrie dispozițiilor art. 186 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Astfel, art. 186 C. proc. civ. statuează următoarele: (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen. Cum recurenta pretinde că declararea cu întârziere a căii de atac s-a datorat unei defecțiuni temporare de funcționare a internetului, aceasta avea posibilitatea ca, la momentul încetării pretinsei disfuncționalități, să solicite, odată cu cererea de recurs, sau pe durata unui termen de 30 de zile de la data încetării împiedicării, repunerea în termen. Formularea unei astfel de cereri la momentul judecății este făcută cu nesocotirea dispozițiilor art. 186 alin. (2) C. proc. civ. și, prin urmare, nu i se poate acorda eficiență. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2)-(4), precum și cele ale art. 469 se aplică corespunzător". Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar apel, decizia recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 31.07.2023, recursul fiind formulat la data de 01.09.2023, ora 01:00, în condițiile în care termenul de exercitare a căii de atac s-a împlinit la data de 31.08.2023, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Rezultă că recursul reclamantei se situează în afara termenului de 30 de zile de la comunicare astfel cum este reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., sens în care acesta a fost tardiv declarat și va fi respins ca atare, celelalte aspecte privind încadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ori fondul recursului, fiind subsecvente neregularității termenului de exercitare a căii extraordinare de atac. Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât aceasta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care le-a și dovedit cu factura fiscală nr. x/07.03.2024 aflată la dosar, urmează să admită această cerere, dar nu în cuantumul menționat de actul doveditor (14.788,13 RON), ci într-un cuantum redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., și anume 5000 RON. Aceasta întrucât cuantumul onorariului avocațial astfel cum a fost solicitat de către reprezentantul intimatei-pârâte este unul excesiv, disproporționat în raport de circumstanțele cauzei, care se află la primul termen de judecată și a fost soluționată din perspectiva unui aspect de ordin procedural privind termenul de exercitare a căii extraordinare de atac. Prin urmare, instanța apreciază că suma de 5000 RON este corespunzătoare contextului în care s-au desfășurat serviciilor avocațiale prestate, respectiv prezența reprezentantului convențional al intimatei-pârâte la un singur termen de judecată, faptul că pricina a fost soluționată din perspectiva excepției de tardivitate, precum și faptul că întâmpinarea depusă la dosar a fost formulată în afara termenului legal. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1973/A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și va obliga pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 5000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte S.C. B..