ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare in judecată inregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 21.07.2021, reclamanții A. și B. au solicitat, in contradictoriu cu pârâții C. și D., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de asociere in participațiune autentificat sub nr. x/08.11.2011 de către Biroul Notarial E., lichidarea patrimoniului societății civile, prin obligarea pârâților la restituirea sumei de 150.000 euro, cu titlu de aport adus de F. conform art. 6 alin. (2) din contractul având ca obiect asociere in participațiune, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței, respectiv câte 75.000 euro fiecărui reclamant in parte. S-a mai solicitat și obligarea pârâților la plata folosului de tras, reprezentând veniturile nerealizate pentru perioada ultimelor 36 de luni, în cuantum de 36.000 euro (1.000 euro lunar), respectiv câte 18.000 euro fiecărui reclamant in parte, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 954 pct. 1, art. 975, art. 1952 pct. 2 și 3, art. 1948-1955, art. 1357 pct. 1, art. 1549 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 3111/17.10.2022, Tribunalul Constanța, secția civilă a respins acțiunea, ca nefondată; a obligat în solidar reclamanții la plata, către pârâtul C., a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 122/15.05.2023, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B..

Recurenții au arătat că instanța de apel avea obligația legală de a constata că, la momentul perfectării convenției de asociere în participatiune, este consemnat expres faptul că F. a adus la momentul perfectării convenției suma în valoare de 150.000 de euro, împrejurare în care s-a și născut raportul juridic contractual între parti, situație în care nu mai este necesară prezentarea vreunei dovezi de plată suplimentară, precum chitanță sau ordin de plată.

Ca atare, dovada plății o reprezintă clauza mai sus invocată, de la cap. VII din contract, care este agreată de către pârâți, respectiv autentificată de către notarul public care a autentificat înțelegerea părților, certificând astfel îndeplinirea obligației de către F., la momentul perfectării convenției atacate.

Acest aspect rezultă din însăși interpretarea gramaticală a clauzei de mai sus, care atestă aducerea aportului la momentul prezent al perfectării convenției, verbul folosit la timpul prezent ("aduce"), excluzând asumarea unei obligații viitoare care ar fi implicat precizarea verbului la timpul viitor ("va aduce"), așa cum este precizat verbul în conținutul clauzei prin care pârâții își asumă pentru viitor îndeplinirea obligațiilor de a construi imobilul pe care și le-au asumat.

Mai mult, instanța de apel a respins orice cerere în probatiune solicitată de recurenți, fără temei, refuzând să respecte principiul aflării adevărului în cauză.

De altfel, contractul de asociere în participațiune nu ar fi putut fi încheiat, conform legii, dacă asocierea în participatiune nu ar fi avut la bază un patrimoniu asumat la momentul perfectării și autentificării ei.

Înșelăciunea a intervenit în condițiile în care asociatul F. a fost informat că banii au fost folosiți la edificarea construcției "G.", în condițiile în care acesta a fost dezinformat de către pârâții care și-au insusit banii încasați în maniera dolosivă.

Constatările instanței de fond, care a statuat că "...această convenție nu face referire la vreo sumă de bani determinată, care să fi fost prealabil achitată și efectiv încasată, reprezentând de fapt o întărire (reiterare) a clauzelor asocierii în participatiune, pentru a nu lăsa nicio îndoială asupra intenției părților de a executa clauzele asocierii", respectiv că"...din interpretarea coroborată a clauzelor contractului de asociere în participatiune, sumele convenite cu titlu de aport pecuniar deveneau exigibile cel mai devreme la data semnării de către părti a unui proces-verbal, prin care devizul constructorului să fie verificat de părți", au fost menținute nejustificat cu prilejul deciziei emise în apel, acestea fiind total nefondate în raport cu argumentația mai sus prezentată, prin care recurenții au arătat că în baza clauzei de la pct. VII din contract, autorul F. a adus aportul la momentul convenției, așa cum se și precizează în varianta autentificată a contractului. Ca atare, doar obligațiile viitoare asumate de către pârâți au efecte precum cele constatate mai sus de către instanța de fond.

Cu privire la depoziția testimonială a pârâților, care constă în declarațiile martorilor H. și I., aceasta nu poate fi luată în considerare ca probă concludentă și utilă soluționării prezentei cauze, atâta timp cât martorii nu au fost prezenți la perfectarea convenției, respectiv nu pot aduce argumente privind efectuarea plății de către F.. Conform dispozițiilor prevăzute de art. 309 pct. 2 C. civ. "Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON." Ca atare, nicio sumă mai mare de 250 de RON nu poate fi dovedită prin intermediul depozițiilor martorilor, aceasta fiind dovedită doar prin intermediul înscrisurilor care fac dovada plății, asa cum este clauza expresă care prevede că "F. aduce aport 1/2 din suma de bani necesară edificării construcției și a lucrărilor de finisaje exterioare și interioare estimată la valoarea de 150.000 euro". În acest sens, este evident că suma a fost achitată, în mod cert, la valoarea estimată de către părti. Estimarea a fost o convenție a părtilor, la care F. s-a supus obligației de a o achita la momentul perfectării convenției.

Ca atare, susținerile testimoniale nu pot constitui nici măcar dovada stării de fapt care să ateste remiterea banilor către pârâții care, prin concursul nefondat al instanței de fond care a luat în considerare probe neconcludente și inutile soluționării prezentei cauze, încearcă să se sustragă de la restituirea sumei de bani solicitate de către reclamanți.

O dovada certă, care vine să ateste faptul că pârâta D. nu dorește să recunoască faptul că suma a fost încasată, rezidă din proba cu interogatoriul acesteia, prin intermediul căreia a recunoscut că nu datorează nicio sumă reclamanților succesori ai defunctului asociat, admițând intrinsec că ea a avut raportul juridic cu F..

Suma de 150.000 de euro face parte din actul de succesiune nr. x/24.06.2021, emis de către Societatea Profesională Notarială J. și K., în baza căruia s-au stabilit calitățile de succesori legali ale recurenților, în calitate de fiu și fiică ai defunctului, notarul certificând ca fiind certă dovada plății sumei mai sus precizate din partea defunctului F. către pârâți.

De asemenea, Conform titlului I, din Certificatul de moștenitor nr. x/2021, s-a inclus în masa succesorală procentul de 50% dobândit de către defunctul F., prin participarea la constituirea societății cu un aport adus în numerar de 150.000 de euro, conform Contractului de asociere în participatiune autentificat sub nr. x/2011, de către Notarul Public E., din Orașul Năvodari.

Certitudinea apărării legată de faptul că defunctul a achitat suma de bani pârâților o constituie chiar conversațiile verbale purtate cu avocatul ales L., mandatat de către F. înainte de deces pentru a rezolva chestiunea vilei de la mare, împrejurare în care C. a recunoscut existența raportului contractual valabil împreună cu tatăl reclamanților.

Recurenții au solicitat a se avea în vedere, în soluționarea căii de atac, inclusiv motivele acțiunii introductive, pe care le-au reiterat în partea finală a memoriului de recurs.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți C., D. au invocat excepția de nulitate a recursului, întrucât prin intermediul căii de atac sunt deduse judecății aspecte legate de probatoriile administrate în cauză și sunt reiterate apărări formulate în apel, nefiind învederate reale aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Au arătat că în mod corect instanța de apel a reținut că problema care se impune a fi dezlegată în cauza se deduce din interpretarea termenilor înțelegerii părților materializată în contractul de asociere în participațiune autentificat sub nr. x/8.11.2011.

Recurentii-reclamanti au arătat, fără a dovedi, că autorul acestora și-a respectat obligația de a aporta suma de 150.000 euro în baza art. 6 alin. (2) din contract, însă în mod culpabil pârâții nu și-au executat propria obligație, aceea de a definitiva construcția unei case de vacanță pe terenul adus ca aport în folosință de aceștia din urmă, de a executa finisajele interioare și exterioare.

Or, autorul reclamanților nu și-a respectat propria obligație, aceea de a aporta suma convenită, motiv pentru care construcția a rămas la stadiul anterior perfectării contractului de asociere.

Din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că părțile au avut în vedere efectuarea unor devize de lucrări în vederea determinării sumelor necesare efectuării lucrărilor de construire și finisare a imobilului construcție, deviz care urma a face parte integrantă din contract.

De la data încheierii contactului de asociere (noiembrie 2011) și până la data decesului asociatului F. (februarie 2021), niciun deviz de lucrări nu a fost efectuat, nicio estimare a unor cheltuieli care, după o perioadă de timp considerabilă, era firesc să fie reevaluate în contextul de notorietate al creșterii valorilor de investiții imobiliare.

Prin urmare, raționamentul instanței de apel este unul judicios, cât timp expectativa timp de 10 ani a defunctului nu poate fi dedusă decât din împrejurarea că suma pretinsă ca aport, de 150.000 euro, nu fusese în fapt predată niciodată, căci teza susținută de către reclamanți (în sensul folosirii acestei sume de bani ca investiție a pârâților într-un alt imobil casă de vacanță) a fost demontată de către instanța de fond prin analiza înscrisurilor depuse la dosar și necontestată în apel.

Astfel, dincolo de linia de argumentare a recurenților, nu poate fi reținut sensul dat sintagmei "Asociatul F. aduce ca aport 1/2 din suma necesară (...) estimată la valoarea de 150.000 euro" de către reclamanți, adică cel al predării sumei în momentul semnării actului de asociere.

După cum s-a reținut de către instanța de apel, una dintre regulile de interpretare a contractului este aceea de interpretare sistematică, conform art. 1267 C. civ. potrivit căreia clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecare înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, astfel încât o prevedere a unui contract nu trebuie interpretată prin scoaterea sa din context, ci prin raportare la ansamblul convenției, ajungându-se la cercetarea voinței comune a părților.

In mod corect, instanța de apel a analizat clauzele contractuale din perspectiva art. 1266 alin. (2) C. civ., respectiv: scopul contractului; negocierile purtate de părți; practicile stabilite între acestea; comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Părțile nu au avut divergențe de opinie în ceea ce privește scopul încheierii contractului de asociere, care a fost recunoscut de acestea, în sensul construirii unei construcții Casă de vacantă - Sp+P+IE+M, prin aportarea de către pârâți a terenului în suprafață de 979,92 mp și a construcției începute pe acesta, edificată în proporție de 10% și prin aportarea de către autorul reclamanților a sumei de 150.000 euro.

Martorii audiați la fond, au arătat că scopul asocierii nu s-a mai realizat întrucât autorul reclamanților nu dispunea de suma necesară demarării proiectului, nereușind obținerea acesteia din vânzarea altor bunuri ale sale.

Deși apelanții au solicitat administrarea probei testimoniale, instanța de fond, în mod întemeiat a respins solicitarea acestora, prin raportare la teza probatorie expusă în susținerea, respectiv a conturării faptului că suma s-a plătit, întrucât dovada plății, ca fapt juridic, este exclus a se proba în condițiile încălcării interdicției impuse de art. 309 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât averea defunctului la data decesului său nu relevă o stare materială care i-ar fi permis neglijarea predării unei sume considerabile de bani într-un proiect nefinalizat.

Deopotrivă, împrejurarea că părțile au ales să includă în masa de succesorală menționată în certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului, suma de 150.000 RON nu poate conduce la concluzia existenței acesteia.

Drepturile rezultate din convenția de asociere nu aveau pentru părți, caracter cert, de vreme ce ele erau supuse rezilierii numai după determinarea obligației de restituire în sarcina pârâților a sumei de 150.000 euro, aceasta dobândea caracter cert și putea face parte din masa partajabilă de pe urma defunctului.

Pretenția vizând obligarea pârâților la plata folosului de tras, reprezentând veniturile nerealizate pentru perioada ultimelor 36 de luni, în cuantum de 36.000 euro (1.000 euro lunar), respectiv câte 18.000 euro fiecărui reclamant în parte, a fost formulată în contextul în care reclamanții au fost în eroare cu privire la imobilul denumit G. din Năvodari, activ care, din probatoriul administrat, reiese că nu a fost edificat pe loturile de teren în litigiu, având o existență anterioară în raport cu data încheierii asocierii în participatiune.

Câtă vreme imobilul ce reprezintă obiectul asocierii în participatiune nu a mai fost edificat, nu a existat nicio activitate economică producătoare de venituri, care să justifice pretenția de repartizare a beneficiilor în condițiile convenite prin contract.

Nu se poate invoca excepția neexecutării contractului, întrucât există o ordine a obligațiilor în contract, iar autorul reclamanților nu și-a îndeplinit primul obligația de a aduce aportul de 150.000 euro, astfel încât nu se poate solicita ca daune-interese valorile lunare, cu titlu de folos de tras, legat de folosința exclusivă a imobilului construcție și teren, în cuantum de 1000 de euro/lună, pentru ultimele 36 de luni, în concret suma de 36.000 de euro ca valoare aproximativă totală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat.

Aceasta întrucât, prin recursul formulat, reclamanții reiterează, în calea extraordinară de atac, într-o manieră ad litteram, toate aspectele deduse judecății prin motivele de apel, analizate deja de către instanța de prim control judiciar prin hotărârea recurată și care reprezintă exclusiv critici de netemeinicie, iar nu critici de nelegalitate specifice recursului. Totodata, maniera de adresare a criticilor în calea de atac a recursului, prin copierea integrală a acestora din memoriul de apel, a produs și consecința omisiunii integrale a referirii critice la argumentele și raționamentele avute în vedere de instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În acest sens, se observă că recurenții arată, într-o manieră generică, că instanța nu a luat în considerare apărările pe care le-au formulat cu prilejul judecării apelului și precizează, în mod expres, în cadrul memoriului de recurs, că mențin, în prezenta cale de atac "...aceleași argumente de fapt și de drept, iterate cu prilejul apelului declarat în cauză...".

Totodată, sunt prezentate elemente de netemeinicie care nu pot fi analizate în cadrul recursului, respectiv este relevată împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că nu mai era necesară prezentarea vreunei dovezi de plată suplimentară cât timp din clauza inserată în contract (cap. VII) se prevedea că F. aduce ca aport 1/2 din suma de bani necesară edificării construcției și a lucrărilor de finisaje, estimată la valoarea de 15.000 euro, omițând a se combate considerentele pentru care instanța de apel a argumentat corectitudinea interpretării clauzelor contractuale date de tribunal și justețea concluziei acestuia potrivit cu care convenția semnată de părți nu constituie dovada achitării ori încasării vreunei sume de bani, ci doar creează cadrul convențional în care aveau a se derula raporturile lor juridice de asociere în participațiune.

Recurenții doar au reiterat criticile deduse judecății în apel, prin care au susținut că dovada plății o reprezintă clauza mai sus invocată, care a fost agreată de pârâți și autentificată de notarul public, fiind certificată astfel îndeplinirea obligației de către F. la momentul perfectării convenției atacate, fără a se raporta în vreun fel la considerentele deciziei atacate care a stabilit că interpretarea sistematică a clauzelor contractuale nu le susține teza afirmată și cu nimic demonstrată.

Recurenții au reliefat aspecte privind declarațiile de martori despre care arată că nu pot fi luate în considerare ca probe concludente și utile soluționării cauzei, întrucât martorii nu au fost prezenți la perfectarea convenției, fără a se raporta la considerentele deciziei din apel care reține că proba testimonială a fost încuviințată și valorificată în cauză pentru a se releva comportamentul părților ulterior încheierii convenței de asociere, iar nu pentru dovedirea vreunei plăți făcută în baza acesteia, așa cum criticaseră reclamanții în apel și cum continuă să-și susțină critica și în recurs.

De asemenea, au fost reluate criticile formulate în apel privind faptul că o dovadă a plății este și includerea sumei de 150.000 euro în succesiunea defunctului F., că asemenea dovadă rezultă și din conversațiile verbale purtate cu avocatul ales L., mandatat de către F. să rezolve chestiunea vilei de la mare, context în care C. a recunoscut existența raportului contractual valabil încheiat cu tatăl reclamanților, deși instanța de apel dăduse un răspuns acestora, apreciindu-le ca fiind nefondate.

În continuare, recurenții au expus pe larg situația de fapt a cauzei, cum s-a încheiat contractul de asociere în participațiune, care este obiectul și conținutul acestuia, care au fost premisele încheierii contractului, ce s-a întâmplat în urma decesului tatălui lor, F., care sunt consecințele calității de moștenitori a pârâților asupra drepturilor și obligațiilor izvorând din contractul de asociere în participațiune încheiat de către defunctul lor tată, faptul că pârâții nu au respectat obligațiile contractuale ce le reveneau.

Au mai arătat recurenții că înțeleg să invoce excepția de neexecutare a contractului de către pârâți, solicitând ca daune interese valorile lunare, cu titlu de folos de tras, legat de folosința exclusivă a imobilului construcție și teren, în cuantum de 1000 de euro/lună, pentru ultimele 36 de luni, în concret 36.000 de euro, ca valoare aproximativă totală, pretenție care rămâne una străină de considerentele instanței de apel care, stabilind că cel care nu și-a îndeplinit obligația în cauză este chiar autorul reclamanților, iar nu pârâții, a consolidat soluția de respingere a cererii principale în rezilierea contractului de asociere în participațiune.

Așadar, separat de conținutul recursului care aduce în atenție aspecte de netemeinicie ale cauzei, preluate de reclamanți din motivele de apel într-o manieră absolut identică, este de observat că instanța de apel le-a dat deja acestora o dezlegare jurisdicțională, bazată pe probatoriile administrate de către instanțele devolutive (invocate de către recurenți și în calea extraordinară de atac), concluzionând că "...scopul asocierii nu s-a mai realizat întrucât autorul reclamanților nu dispunea de suma necesară demarării proiectului, nereușind obținerea acesteia din vânzarea altor bunuri ale sale..." și că "...niciun minim element probator care ar fi putut crea aparența remiterii sumei de 150.000 euro de către defunct pârâților nu a fost produs în cauză...".

Modalitatea în care instanța de apel a respins solicitarea recurenților privind chestionarea societăților având ca obiect transferuri de bani cu privire la sume de bani emise ca urmare a unor tranzacții efectuate la nivelul anilor 2015-2019 (în condițiile în care convenția în discuție era încheiată în anul 2011), nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât instanța de control judiciar nu poate aprecia asupra probelor și modului în care acestea au fost admise ori respinse.

Împrejurarea că suma de 150.000 euro este menționată în certificatul de moștenitor reprezintă, de asemenea, un element probator care excedează cadrului procesual determinat de configurația căii de atac a recursului, nefiind o chestiune de nelegalitate a hotărârii recurate.

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., dar și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de recurenți.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, situație față de care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât în raport de soluția ce se va asupra recursului recurenții-reclamanți reprezintă părți căzute în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar intimații-pârâți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON reprezentând onorariu de avocat, pe care le-au dovedit cu chitanțele depuse la dosar, Înalta Curte va obliga recurenții-reclamanți la plata, în favoarea intimaților-pârâți, a acestor cheltuieli, în cuantumul total arătat, respectiv acela de 4000 RON.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 122 din 15 mai 2023 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaților-pârâți C., D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 122 din 15 mai 2023 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaților-pârâți C., D..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.