ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.06.2011 sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Prefectul Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, A. și B., anularea Dispoziției nr. 10512/19.05.2008 (acordare măsuri reparatorii prin echivalent) emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâtul Primarul General al Municipiului București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, art. 5 din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III Măsuri instituționale din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. (2)

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, punctul 16.9

3

din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (8), art. 3 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 3995/19.10.2012, Tribunalul București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a respins cererea, ca tardiv introdusă.

Prin decizia nr. 808/06.02.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva sentinței civile, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă sub nr. x/2014.

Prin sentința nr. 594/18.04.2014, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis excepția tardivității și a respins contestația formulată de reclamantul Prefectul Municipiului București, ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 1610/R/28.10.214, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis recursul reclamantului împotriva sentinței, a casat sentința recurată și a trimis cauza la Tribunalul București-Secție civilă pentru continuarea judecății.

Petentul C., a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 10512/19.05.2008, prin care s-au acordat pârâților A. și B. măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață de 15.000 mp, dar numai pentru cazul și în măsura în care se va constata, din probele administrate în cauză, că este nelegală dispoziția amintită mai sus, prin depășirea cotei legale la care cei doi frați ar fi avut dreptul.

Prin sentința nr. 1038/21.07.2017, Tribunalul București, secția a III a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul accesoriu C.; a obligat reclamantul la plata, către pârâții A. și B. a sumei în cuantum de 5.000,00 de RON cu titlu de onorariu expert judiciar; a obligat reclamantul la plata, către pârâtul Primarul General al Municipiului București a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000,00 de RON reprezentând onorariu de avocat redus; a respins, ca nedovedită, cererea pârâtului A., prin apărător, privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 510/A/31.03.2023, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului București, invocată din oficiu; a respins apelul pârâtului Municipiul București, prin primar general împotriva sentinței, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă în calea de atac a apelului; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București, ca inadmisibilă; a admis apelul reclamantului; a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea; a dispus anularea Dispoziției nr. 10512/19.05.2008 emisă de Primarul General al Municipiului București; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu C.; a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de apelantul pârât Municipiul București intimații D. E., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul General al Municipiului București și pârâtele D., E..

Recurentul-pârât Primarul General al Municipiului București a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- În mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului București, prin primar. Mandatul acordat apărătorilor aleși a fost pentru asigurarea asistenței juridice și reprezentării Primarului General al Municipiului București, parte în proces, iar nu a Municipiului București. Primarul General al Municipiului București, entitate fără buget propriu, nun poate organiza o procedură de achiziție publică de servicii juridice ori să încheie contracte de asistență juridică. Prin urmare, entitatea care este parte în proces este Primarul General, toate actele procesuale în cauză fiind efectuate în numele acestuia.

- În mod nelegal a fost respinsă excepția de ordine publică privind lipsa calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București. Emitentul dispoziției în temeiul Legii nr. 10/2001 este unitatea deținătoare care trebuie să soluționeze notificarea formulată de persoana îndreptățită. Faptul că dispoziția este emisă de primar, nu înseamnă că acesta soluționează notificarea în nume propriu, ci ca reprezentant al unității deținătoare, în speță, Municipiul București, în patrimoniul căruia se află imobilul. Față de faptul că Prefectul Municipiului București a menționat expres că înțelege să se judece exclusiv cu Primarul General al Municipiului București, în virtutea principiului disponibilității, doar Primarul General este persoana chemată în judecată. Prin urmare, Prefectul a formulat acțiunea față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. În mod greșit instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra acestei excepții care, fiind de ordine publică putea fi invocată și în calea de atac.

- În mod nelegal instanța nu s-a pronunțat asupra apelului Primarului General, apreciind că acesta ar fi fost formulat de o altă entitate. Sub acest aspect, recurentul precizează că menține criticile formulate în cadrul apelului și solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată dovedite și justificate de complexitatea dosarului și de serviciile de asistență și reprezentare juridică efectuate în cauză.

- În mod greșit a fost admis apelul reclamantului, instanța de apel neținând seama de actele de proprietate depuse la dosar de către pârâții persoane fizice, de faptul că preluarea s-a făcut direct de la autorul persoanelor îndreptățite, iar nu de la acestea, conform notelor de reconstituire emise de instituțiile statului și depuse în dosarele administrative, cât și față de planurile cadastrale aferente.

Recurentul a expus pe larg situația de fapt și a precizat că, potrivit actelor dosarului, suprafața pentru care s-a dispus restituirea în natură sau prin echivalent este de aproximativ 6,75 ha, deci Dispoziția nr. 10512/19.05.2008 nu conduce la depășirea suprafeței la care care notificatorii erau îndreptățiți, așa cum în mod greșit reține instanța de apel.

În ce privește titlurile de proprietate invocate de Prefect și preluate în raționamentul instanței de apel, pentru suprafața de 1,5 ha, nu există nicio legătură a acestora cu terenul în suprafață de 6,75 ha din care făceau parte și cei 1,5 ha care fac obiectul dispoziției a cărei nulitate se solicită.

Mai mult, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit în prezenta cauză de către expert tehnic judiciar în specialitatea topografie F., identificarea imobilului a putut fi făcută pe baza descrierilor din contractele de vânzare cumpărare prin care autorul pârâților persoane fizice a dobândit dreptul de proprietate, dar mai ales cu ajutorul planurilor topografice și cadastrale vechi care au fost suprapuse peste cele noi, putându-se determina astfel amplasamentul și forma vechii proprietăți.

Astfel, în urma măsurătorilor efectuate în teren, a rezultat că, pe lotul x se află Autobaza Nord (RATB) și are o suprafață de 19.781,52 mp. Imobilul care a fost dobândit în proprietate de către G. și H., autorii pârâților A. și B., a avut ca adresă fosta Șoseaua x, fostă parcelă nr. 91.680 și fostă Șos. Herăstrău Băneasa. O parte a imobilului în cauză, a primit o nouă adresă poștală, anume str. x. Este important de menționat faptul că, potrivit expertizei topografice efectuate, pârâții persoane fizice au mai avut terenuri în zonă, tot pe moșia Băneasa, provenite inițial din împroprietărirea făcută în anul 1864, dar față de care există mai puține elemente pentru stabilirea unui amplasament precis. Pe planul topo-cadastral realizat în anul 1965 se identifică suprafața de 33.331 mp care le-a fost confiscată autorilor persoane fizice din prezenta cauză.

În concluzie, având în vedere modalitatea punerii în posesie a pârâților persoane fizice B. și A., suprafețele de teren la care se raportează reclamantul Prefectul Municipiului București se regăsesc într-o altă zonă decât amplasamentul terenului la care se refera dispoziția atacată în prezentul dosar, fiind exclusă orice suprapunere între aceste două terenuri (astfel precum a concluzionat și expertul judiciar F.).

Recurentele-pârâte D., E. au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au arătat că instanța de apel, prin decizia de casare nr. 1610/R/28.10.2014, a pronunțat o hotărâre greșită, cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât s-a subrogat uneia dintre părțile dintr-un litigiu, încălcând astfel principiul de dispoziție al părtilor, soluția pronunțată cu ocazia acelei decizii conducând la o soluție absolut greșită în prezent, întrucât aplicarea greșita a legii a avut o înrâurire în soluțiile ulterioare, ceea ce nu poate fi primit într-un litigiu echitabil.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă prematur, anterior soluționării dosarului de restituire de către instituția abilitată-ANRP.

Soluția corectă în cauză este aceea dată de Tribunalul București, prin sentința nr. 1038/21.07.2017, de respingere a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție accesorie, potrivit considerentelor acelei hotărâri.

Deși instanța de apel a reținut că există dovada preluării abuzive a imobilelor proprietatea autorilor comuni pârâtelor, în mod greșit a reținut că acestea nu au calitatea de persoane îndreptățite, cu o motivare abstractă și care nu este în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Nu se poate reține că în cauză au fost acordate despăgubiri persoanelor care aveau calitate de moștenitori, întrucât legea precizează că toti cei care formulează notificări și fac dovada că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, trebuie să li se soluționeze solicitările în raport de prevederile legale și de dreptul lor.

Nu poate fi primită motivarea instanței de apel în sensul că nu are nici o relevanță faptul că numita I. a primit despăgubiri mai mari decât recurentele, cu depășirea cotelor aplicabile, in condițiile în care I. nici măcar nu avea calitatea dc moștenitoare directă a autorilor comuni, întrucât aceasta a fost nora acestora, fiind căsătorită cu fiul acestora - J., cu care nu a avut copii. J. a decedat, iar I. nu putea veni la moștenire prin reprezentare pentru soțul decedat, pentru a putea formula notificări în numele său.

În cauză, neregulile existente provin de la autoritățile implicate care nu au conexat cererile/notificările și nici nu au respectat prevederile legale referitoare la notificările formulate și la cotele aferente.

Motivând că alți moștenitori au primit ce se cuvenea recurentelor, instanța de apel nesocotește dispozițiile legale și drepturile recurentelor.

Totodată, instanța de apel a înlăturat, în mod nejustificat, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezumându-se la a menționa că nu s-a făcut dovada acelor suprafețe de teren identificate de expert și că acestea nu sunt urmate de înscrisuri (care însă nu au fost solicitate).

Instanța de apel nu a luat în considerare cele reținute de instanța de fond în sensul că s-a făcut dovada solicitării celor 15 000 mp, că raportarea trebuie să se facă la cota de 1/2 și nicidecum de 1/7 și că imobilele au fost preluate de la autorii comuni ai recurentelor.

Instanța de apel nu a procedat la analizarea situației de fapt și a prevederilor de drept în materie, făcând o analiză greșită a litigiului, în detrimentul drepturilor recurentelor, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului de proprietate consacrate de art. 1 din primul Protocol la CEDO și art. 6 din Convenție.

Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului Primarul General al Municipiului București, intimatul-reclamant Prefectul Municipiului București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că Primarul General al Municipiului București are calitate procesuală activă în cazul litigiilor având ca obiect anularea actelor cu regim special pe care acesta le emite în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a făcut o analiză pertinentă a cererii de chemare în judecată formulată de prefect.

În mod corect s-a constatat că pentru terenul notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către defuncții A. și B., aceștia au probat, împreună, calitatea pentru o cotă de 1/2, urmare a aplicării dreptului de acrescământ de către instața de judecată, din suprafața de 6 ha și 2500 mp stabilită cu autoritate de lucru judecat în dosarul nr. x/2015, această suprafață fiind anterior obținută pe calea legislației funciare, întrucât era vorba de un teren arabil preluat de la autorii notificatorilor K. și H., cât și pe calea Legii nr. 10/2001-suprafața de teren de 2297 mp ce reprezintă lotul x din 4594 mp situate în str. x, fosta Șos. x, precum și suprafața de 405.17 mp situată în București, str. x, conform deciziei nr. 191/A/28.04.2014 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Prin urmare, beneficiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi acordat moștenitorilor defuncților notificatori A. și B.-titulari ai dispoziției criticate de acordare măsuri reparatorii nr. 10512/19.05.2008, întrucât aceștia și-au realizat drepturile cu privire la terenul notificat prin notificarea nr. x/2001, atât pe calea Legii nr. 18/1991, cât și a Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtelor D., E., intimatul-reclamant Prefectul Municipiului București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că dreptul de control al prefectului cu privire la dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 10512/19.05.2008 a fost validat în ciclurile procesuale anterioare, în baza apărării interesului legitim public ce vizează ordinea de drept și care permit prefectului promovarea unor astfel de acțiuni în anularea dispozițiilor emise de primar cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001.

A mai arătat că beneficiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi acordat moștenitorilor defuncților notificatori A. și B.-titulari ai dispoziției criticate de acordare măsuri reparatorii nr. 10512/19.05.2008, întrucât aceștia și-au realizat drepturile cu privire la terenul notificat prin notificarea nr. x/2001, atât pe calea Legii nr. 18/1991, cât și a Legii nr. 10/2001.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Luând spre examinare recursurile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

a)În ceea ce privește recursul declarat de pârâtele D. și E. (moștenitoarele pârâtului A.), Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., respectiv sancțiunea nulității recursului întrucât, deși în cuprinsul său sunt expuse critici la adresa hotărârii de apel circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea fie dezbat chestiuni ce nu fac obiectul litigiului de față, fie au un conținut general și nu abordează considerentele decisive care au impus soluția contestată.

Astfel, în urma examinării probatoriului amplu care s-a aflat la dispoziția sa, instanța de apel și-a fundamentat concluzia asupra nelegalității Dispoziției nr. 10512/19.05.2008 emise de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001 pe două argumente principale: 1) suprafețele însumate de teren ce au fost restituite în baza Legii nr. 18/1991 notificatorilor A. și L. de pe urma autorilor K. și H. depășesc jumătate din suprafața totală de teren ce a aparținut acestora din urmă (de 62.500 mp) și care li s-ar fi cuvenit pârâților persoane fizice, cu aplicarea dreptului de acrescământ, ceea ce înseamnă că ei au obținut deja drepturile ce li se cuvin de pe urma autorilor; 2) cu referire punctuală la terenul în suprafață de 17 755 mp situat în Șoseaua x, notificat atât de numita I., cât și de intimații-pârâți (decedați) A. și B., acesta a făcut obiectul restituirii, în natură sau în echivalent, prin mai multe dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în beneficiul numitei I. și a cesionarei M., chiar într-o suprafață mai mare decât cea preluată (22 928 mp față de 17 755 mp), astfel că nu mai e posibilă acordarea de măsuri reparatorii și către intimații-pârâți, ei având posibilitatea de a se desocoti cu ceilalți moștenitori în cadrul unui litigiu separat, de vreme ce imobilul notificat a fost deja restituit, iar scopul legii speciale reparatorii a fost în acest fel atins.

Contestând hotărârea instanței de apel, cele două recurente-pârâte au invocat caracterul său nelegal susținând că ar fi greșit să se considere că au fost acordate despăgubiri pentru imobilul notificat altor persoane care au calitatea de moștenitori, cât timp numita I. era nora autorilor deposedați, respectiv soția supraviețuitoare fiului acestora, J., care nu putea veni la moștenire prin reprezentarea soțului decedat pentru a formula notificări în numele său. În opinia lor, este cu atât mai greșit să se considere că niște moștenitoare directe cum sunt ele, să poată fi private de drepturile legale ce li se cuvin în baza legii și a actelor emise, în detrimentul unor terțe persoane care nici nu pot avea calitatea de moștenitori.

Or, măsura în care I. justifică ori nu calitatea de succesoare în drepturi în raport cu autorii K. și H., pentru ca drepturile reconstituite în beneficiul acesteia (în natură ori în echivalent) să nu poată fi opuse recurentelor – pârâte, în modalitatea în care a făcut-o instanța de apel prin hotărârea sa, nu constituie o chestiune care să fi făcut obiectul litigiului pendinte și care să poată fi supusă verificării în prezenta cale extraordinară de atac. De altfel, așa cum rezultă din analiza instanței de apel, valorificarea realității juridice date de existența dreptului la reconstituire recunoscut în beneficiul numitei I. și a altor persoane, ce au dobândit pe cale convențională ori succesorală atare drepturi de la aceasta, a avut la bază acte juridice emise în proceduri distincte derulate de aceste persoane în baza legilor reparatorii, respectiv dispoziții și hotărâri judecătorești care au caracter definitiv, legalitatea emiterii acestora nefăcând obiectul litigiului de față.

Din acest motiv, se apreciază ca fiind străină cauzei critica prin care, pornind de la afirmarea lipsei calității de succesoare în drepturi a numitei I. în raport cu autorii K. și H., recurentele-pârâte au susținut nelegalitatea deciziei instanței de apel.

Aceleași recurente au mai criticat argumentul instanței de apel, care a indicat calea desocotirii între moștenitori, ca fiind în vădită contradicție cu reglementările în materie, considerând-o o apreciere realizată "cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale naționale, cât și Cedo", justificat prin aceeași împrejurare a absenței calității de moștenitor a numitei I. față de autorii al căror drept s-a urmărit a fi restabilit pe calea notificării formulate în prezenta cauză și lipsa culpei notificatorilor față de neconexarea dosarelor de notificare.

Astfel de critici au un caracter formal, fiind inapte să declanșeze un control în legalitate asupra deciziei de apel, întrucât cercetarea asupra lipsei de temei legal ori a pronunțării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a dat temeiul legal al memoriului de recurs) presupune indicarea în concret a normei de drept încălcate ori nesocotite, prin arătarea sediului său ori a conținutului normei, verificarea legalității neputând fi circumscrisă legii, în general, indicată prin formulări de ordin general precum "reglementări în materie", "dispoziții legale naționale" și nici chiar prin trimitere la Cedo în ansamblul său. În plus, critica de nelegalitate formulată în acești termeni generali și impreciși este susținută, în principiu, pe același argument al lipsei calității de susccesoare în drepturi a numitei I. față de autorii K. și H. ori a eventualei îndreptățiri a acesteia de a culege o cotă mai mică din drept, aspecte care nu au constituit elemente de cercetare în prezenta cauză.

În sfârșit, referindu-se la alte elemente ale litigiului reflectate în dezlegările instanței de apel, recurentele-pârâte au arătat, de aceeași manieră generală, că instanța de apel nu ar fi recunoscut dreptul la suprafețe suplimentare de teren invocând lipsa de înscrisuri, deși putea să le solicite în baza rolului activ, ori că greșit nu a dat eficiență celor reținute de instanța de fond, care a avut în vedere că s-a solicitat restituirea a 15 000 mp, că în speță trebuia să se raporteze la cota de 1/2, nicidecum la cota succesorală de 1/7 și că imobilele au fost preluate de la autorii lor comuni.

Or, nici aceste critici nu țin seama de dezlegările regăsite în hotărârea atacată, din al cărei cuprins rezultă, fie că pentru cu totul alte considerente instanța de apel s-a raportat la suprafața totală a terenurilor preluate de stat de la autori ca fiind de 6 ha și 2500 mp (s-a avut în vedere suprafață înscrisă în registrul agricol și în Borderoul proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Băneasa, reținută ca atare și în decizia nr. 722A/10.07.2020 a Curții de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2015, care se opune pârâților persoane fizice cu autoritate de lucru judecat), iar nu invocata nedovedire cu înscrisuri cu valoare de titluri a dreptului de proprietate al autorilor, fie că instanța de apel a avut în vedere tot ceea ce s-a criticat că nu s-a statuat, anume că solicitarea din notificare a vizat suprafața de 15 000 mp, că raportarea dreptului cuvenit pârâților persoane fizice s-a realizat la cota de 1/2 iar nu de 1/7, inclusiv că preluarea a fost realizată de la autorii notificatorilor, iar nu de la notificatori (tocmai de aceea intrând în discuție drepturile la reconstituire realizate în beneficiul numitei I., contestate chiar de recurente).

Așadar, întrucât, pe de o parte, au dedus judecății aspecte care nu intră în obiectul de cercetare al procesului (calitatea de succesoare în drepturi a numitei I. față de autorii K. și H. ori întinderea cotei cuvenită acesteia din drept), iar pe de altă parte întrucât au criticat la modul general activitatea instanței de apel, pentru greșita statuare asupra unor aspecte litigioase care, a rezultat, că au fost dezlegate chiar în sensul celor criticate de recurente, Înalta Curte urmează să rețină nulitatea acestui recurs care, în atare conținut, nu poate legal învesti instanța de recurs cu un control în legalitate a deciziei din apel.

b) În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului București, Înalta Curte reține caracterul său nefondat în considerarea următoarelor aspecte:

- Critica vizând nelegala admitere a excepției lipsei calității procesuale active a apelantului Municipiul București, susținută cu trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și la argumentul că, în realitate, instanța a sancționat o eroare materială prin admiterea acesteia, este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale cât timp, în mod necontestat, Municipiul București și Primarul General al Municipiului București sunt două entități juridice distincte, iar titularul căii de atac ce a contestat soluția primei instanțe în privința cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei la finalul judecății de primă instanță a fost nu cel care le-a solicitat și care a figurat în proces ca pârât (Primarul General), ci Municipiul București.

Remedierea acestei situații înaintea instanței de apel nu putea avea loc – cum pretinde recurentul – prin rectificarea citativului, nefiind vorba despre a pune în acord mențiunile din actele procedurale întocmite de instanță cu actele procesuale ale părților aflate în dosar, observându-se sub acest aspect că atât memoriul de apel, cât și întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București au avut unul și același titular, Municipiul București, adică un subiect de drept ce nu a figurat ca parte în litigiul de fond. Actele de procedură în fața instanței de apel s-au realizat în acest cadru procesual până la termenul de judecată din 30.09.2022, fără ca din partea titularului acestui apel să existe vreo solicitare de îndreptare a unei erori materiale cu privire la identificarea sa, cum s-ar fi impus dacă eroarea materială ar fi generat toată această situație, în timp ce actul de confirmare a căii de atac, depus pentru termenul de judecată din 28.10.2022, sub forma adresei de confirmare a actelor de procedură îndeplinite în cauză, emisă de Primarul General al Municipiului București, nu reprezintă modul legal de învestire a instanței de apel cu judecata acestei căi de atac.

Astfel fiind, apare ca legală și soluția adoptată de instanța de apel în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București, excepție ce a vizat calitatea procesuală a acestei entități juridice în fața primei instanțe, care a fost contestată în cursul judecății apelului de către apelantul Municipiul București și pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind inadmisibilă. În justificarea soluției sale, aceasta a reținut în mod pertinent faptul că invocarea de excepții procesuale, ca mijloace de apărare în cursul procesului, este deschisă doar părților între care se poartă acesta iar nu și terților – cum tocmai stabilise că este cazul Municipiul București, persoană juridică ce nu a figurat ca parte în proces.

De altfel, așa cum rezultă din motivarea deciziei atacate, soluția dată acestui din urmă incident procedural a fost determinată în mod hotărâtor de soluția dată excepției procesuale a lipsei calității procesuale active a Municipiului București în calea de atac a apelului, circumstanțe în care, neexistând argumente legale de infirmare a acesteia din urmă, nu se justifică infirmarea nici a soluției de inadmisibilitate dată excepției ridicate de un terț în proces, respectiv Municipiul București.

- În mod nefondat a fost criticată, pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nepronunțarea instanței de apel asupra apelului pretins formulat de Primarul General, ca rezultat al aprecierii sale că apelul ar fi fost formulată de o altă entitate străină de proces.

În primul rând, motivul legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este menit să sancționeze acele soluții ale instanțelor ce relevă o încălcare a principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și este specific ori compatibil cu acele diferende născute în legătură cu un act juridic, care necesită din partea instanței o activitate de interpretare a naturii ori înțelesului acestuia, ipoteză ce nu corespunde litigiului de față.

În al doilea rând, motivul sancționeză activitatea instanței de interpretare a actului juridic în legătură cu care s-a născut diferendul, iar nu nepronunțarea asupra actelor procesuale de învestire a acesteia, în speță apelul ce se susține că ar fi fost formulat de Primarul General, remedierea unor atare greșeli de judecată putând avea loc pe calea completării hotărârii reglementată în cuprinsul art. 281

2

C. proc. civ.

Apoi, așa cum a rezultat din analiza anterioară, soluția instanței de apel adoptată în privința apelului formulat de Municipiul București nu este nici rezultatul vreunei interpretări din partea instanței și nici al vreunei omisiuni de a se pronunța asupra căii de atac formulate de vreo parte, ci doar al constatării că a fost învestită cu soluționarea unui apel declarat de o entitate juridică ce nu a figurat ca parte în litigiul de fond. Instanța de apel nu a reținut niciun moment că ar fi fost învestită cu un apel formulat de pârâtul Primarul General, iar aprecierile sale asupra lipsei calității procesulae active a apelantului Municipiul București au fost menținute, așa cum s-a argumentat anterior, astfel că o critică în privința nepronunțării acesteia asupra apelului pretins formulat de pârâtul Primarul General al Municipiului București apare ca fiind străină datelor cauzei.

Prin urmare, în legătură cu această împrejurare și cu soluția adoptată în această privință, Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici a celui dat de art. 304 pct. 8 din același cod, circumstanțe în care nu a putut luat spre analiză nici celelalte solicitări ale recurentului-pârât de modificare ori de casare a deciziei în raport de soluția dată cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la judecata cauzei în fond, cerere a cărei soartă, de altfel, depinde de soluția ce se va impune final asupra raporturilor juridice litigioase.

- Dezlegarea instanței de apel în privința apelului formulat de Municipiul București nu privează însă pe pârâtul Primarul Municipiului București de posibilitatea atacării pe fond a soluției adoptate prin decizia recurată, aceasta fiind dispusă ca urmare a evocării fondului în apel.

Se observă însă că, atunci când contestă această soluție, recurentul-pârât susține nelegalitatea deciziei fie cu trimitere consistentă la probe și la situația de fapt a cauzei, în pofida faptului că și-a întemeiat și această parte a recursului din nou pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., fie criticând elemente litigioase asupra cărora instanța de apel a statuat chiar în sensul celor indicate de recurent.

Cum s-a precizat deja, motivul legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este compatibil cu acele cauze a căror situație litigioasă este în mod direct legată de existența unui act juridic ce reglementează raporturile juridice între părți, în timp ce art. 304 pct. 9 Cod poroc.civ. sancționează fie cazul hotărârii lipsită de temei legal (atunci când soluția adoptată nu-și găsește suport în reglementări legale), fie cazul hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar le-a încălcat sau le-a aplicat greșit).

Niciunul dintre aceste motive de recurs nu a fost susținut prin argumentele expuse la filele x ale memoriului formulat, aspectele prezentate fiind unele care țin de temeinicia soluției, de evaluarea probelor și a situației de fapt a cauzei ori unele care se referă la elemente avute deja în vedere și valorificate în soluția instanței devolutive din apel.

Astfel, contestând întinderea dreptului de proprietate stabilit ca fiind deținut de autorii G. și H., de 6,25 ha potrivit dezlegărilor instanței de apel, recurentul a pretins că ar fi trebuit avută în vedere o suprafață de 10,5 ha, criticând faptul că greșit instanța nu ar fi ținut seama de o serie de acte de proprietate depuse la dosar de către pârâții persoane fizice, că nu ar fi valorificat adresa cu nr. x/22.10.2008 emisă de Primăria Municipiului București și Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din București din 1948.

Or, pe aspectul determinării întinderii dreptului de proprietate al autorilor menționați, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o amplă analiză a probelor de care a dispus, înlăturând justificat titluri de proprietate ori adrese invocate prin care s-a pretins reținerea unei întinderi mai mari a dreptului autorilor (superioară celei de 6,25 ha) cu motivarea că suprafețele de teren reieșite din cuprinsul acestora se regăsesc deja incluse în suprafața de 6,25 ha înscrisă în registrul agricol, toate aceste terenuri fiind situate pe raza aceleași comune Băneasa.

De asemenea, stabilind întinderea dreptului de proprietate deținut de autorii G. și H. la 6,25 ha, instanța de apel a valorificat înscrisul doveditor reprezentat de Borderoul Populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Băneasa (evocat și de recurent), coroborat cu registrul agricol aferent, dar și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 722A/10.07.2020 Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (dosar nr. x/2015), prin care s-a avut în vedere aceeași întindere a dreptului de proprietate a acestora.

Or, contestând aspectul tranșat de instanța de apel mai sus arătat, recurentul-pârât nu a criticat argumentele avute în vedere de instanța de apel în determinarea întinderii dreptului, ci a susținut că aceasta nu ar fi valorificat o serie de înscrisuri, prin luarea în considerare a cărora s-ar fi ajuns a o altă suprafață (de 10,5 ha). O atare critică, în contextul prezentat, este una care reclamă evaluarea probelor și reexaminarea situației de fapt a cauzei, activități care însă rămân în afara controlului în legalitate a hotărârii din apel specific instanței de recurs.

Cu referire la caracterul preluării abuzive realizate de stat, recurentul a invocat incidența prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, normă legală căreia instanța de apel i-a dat deja eficiență prin soluția pronunțată, apreciind - întocmai cum susține în mod critic și recurentul pârât - că preluarea se circumscrie acestui caz, de vreme ce nu au fost exhibate alte modalități de preluare de către stat a imobilului care să intre sub incidența Legii nr. 10/2001.

În egală măsură, rezultă din considerentele deciziei recurate că instanța de apel a stabilit cu suficientă claritate faptul că preluarea imobilului notificat în speță a fost realizată de la autori, iar nu de la notificatori (conform primelor două alineate din considerentele de la pagina 18 a hotărârii recurate) și, de asemenea, că aceasta a recunoscut și aplicat pârâților persoane fizice dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recunoscând acestora un drept de a pretinde reconstituirea nu în limita cotei succesorale de 1/7 stabilită în favoarea lor prin sentința civilă nr. 85/10.04.1974, ci a unei cote de 1/2 pentru fiecare ramură ce a formulat notificare, rezultată din acțiunea dreptului de acrescământ.

Prin urmare, atunci când critică ori tinde să demonstreze că preluarea terenului notificat nu s-ar fi făcut de la persoanele îndreptățite la restituire, ci de la autori ori că dreptul pârâților nu trebuie limitat la cota de 1/7 deoarece e aplicabil art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recurentul-pârât nu pare să se raporteze la dezlegările deciziei atacate care a valorificat deja atare împrejurări prin soluția adoptată.

De aceeași manieră, prin expunerea exhaustivă a datelor de fapt ale cauzei și prin recurgerea la analiza probelor, procedează recurentul și în partea finală a memoriului pentru a concluziona nu în privința greșitei analize în drept înfăptuite de instanța de apel, ci a caracterului nefondat al susținerilor formulate de reclamantul Prefectul Municipiului București, afirmând - din nou cu trimitere la situația de fapt – că terenurile la care se raportează acesta în acțiune s-ar găsi în altă zonă decât amplasamentul terenului la care se referă dispoziția atacată în cauză, fiind exclusă orice suprapunere între aceste terenuri.

Or, nici această concluzie nu vine să combată vreuna din dezlegările instanței de apel care a reținut nelegalitatea dispoziției atacate - precum s-a mai arătat - justificat, în esență, de împrejurarea că intimații-pârâți persoane fizice nu mai au de revendicat un drept la restituire de pe urma autorilor G. și H. (ei obținând deja în baza altor legi reparatorii drepturile cuvenite), iar cu referire punctuală la terenul notificat în prezenta cauză, situat la adresa din Șos. x, că acesta a fost deja restituit în baza Legii nr. 10/2001, în natură sau echivalent, chiar într-o suprafață mai mare decât cea preluată abuziv, altor moștenitori.

Întrucât niciuna din aceste două concluzii esențiale deduse de instanța de apel în urma evaluării unui probatoriu complex nu a fost criticată și nici infirmată prin argumente de nelegalitate, dar și în considerarea celor mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Primarul General al Municipiului București, apreciind că acesta este nefondat.

Reținând că au dedus judecății în prezenta etapă procesuală un recurs care este nul pentru lipsa criticilor care să se încadreze în motivele legale de recurs, în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea recurentelor-pârâte D. și E. de acordare a cheltuielilor de judecată, acestea nefiind părți care au câștigat procesul pentru a se putea afla în situația de a beneficia de restituirea cheltuielilor de judecată efectuate cu procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 501/A din 31 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată nul recursul declarat de pârâtele D. și E. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentele-pârâte D. și E..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2024.