ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 5 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș – secția I civilă în data de 05.10.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, B. prin Administrația Prezidențială, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul de Interne, C., Baroul Satu Mare, UAT Agriș, Consiliul Local Agriș, Primăria Agriș, Comuna Agriș, D., Consiliul Județean Satu Mare, Prefectura Județului Satu Mare, D.A.S.M., UAT Baia Mare, Primăria Baia Mare și D.A.S.M. Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș și Prefectura Județului Maramureș solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că în cadrul procesului civil i-a fost restricționat/lezat dreptul la apărare de la repartizarea dosarului nr. x/2016 pentru 10.04.2018; să se constate că în cadrul procesului civil din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Satu Mare, pentru termenul din 10.04.2018, a fost în imposibilitate de a se prezenta și încunoștința instanța despre această piedică; să se constate că apărătorul desemnat să-i apere interesele în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Satu Mare și-a exercitat profesia de avocat defectuos și că există o infracțiune de abatere judiciară sau de natură penală; să se ia măsurile disciplinare legale față de apărătorul desemnat în cadrul dosarului nr. x/2016 pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în vederea asigurării apărării; să se constate că în starea de urgență din perioada martie - mai 2020 i-a fost restricționat și încălcat dreptul la circulație, viață decentă și muncă; să se constate că decretul prezidențial nr. 3/2020 și H.G. nr. 195/20.03.2020 și ordonanța militară nr. 1-10/2020 ale Guvernului României și ale Președintelui României sunt neconstituționale; să se constate că este expus riscului de marginalizare și sărăcie de către reprezentanții statului român prin neluarea măsurilor de integrare socială; să se constate că imobilul denumit Hruba din Agriș a cărui proprietar este, este vandalizat și adus în imposibilitate de locuit de persoane necunoscute prin vandal; acordarea din fondurile consiliului local și a guvernului a unui ajutor de urgență de 13.000 de euro pentru aducerea cabanei la condiții decente de locuit; să se constate că, din culpa pârâtelor, în reprezentarea Statului Român, i-a fost lezat și încălcat dreptul la proprietate a casei situat în comuna Agriș prin neluarea măsurilor de protecție și pază a casei; identificarea pagubelor aduse casei proprietatea personală produse de autori necunoscuți prin vandalizare, precum a nevoilor de bază pentru integrarea sa psiho-socială; acordarea protecției speciale prin oferirea unei alte locuințe de strictă necesitate în altă localitate, schimbarea CNP-ului, numelui și-a prenumelui, inclusiv stabilirea altui drept la locuință în altă localitate, din motive de siguranță psihică și corporal; acordarea de azil politic în Paris de Lyon sau într-un alt stat membru al UE; acordarea ajutorului social calculat din martie 2020 și cel de urgență pentru hrană și produse de igienă în timpul pandemiei; soluționarea plângerii prealabile 2371/2020 direct de instanță; acordarea daunelor morale de 100.000 de euro cu titlu reparație pecuniară echitabilă; să se constate că pârâtele refuză acordarea drepturilor legale și că au răspunderea delictuală și civilă.
În data de 09.04.2021 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune prin care a solicitat constatarea imposibilității prezentări/încunoștințării instanței de la lipsa dezbateri cauzei dosar Judecătoria Satu Mare nr. x/2018 pt. T.10.04.2018 ca urmare a schimbării completului inițial C 6 C; constatarea încălcării dreptului la apărare prev. în CEDO în cadrul dosarului Judecătoriei Satu Mare nr. x/2016 pt. 10.04.2018 de la repartizarea cauzei de la c6c la c3c prin neprezentare avocat la proces; constatarea că pârâtele Statul Român prin MFP București, avocat C. și Baroul Satu Mare au răspundere civilă delictuală disciplinară pentru încălcare și lezare drept la apărare din cadru dosar x/2016; luarea măsurilor legal disciplinare de excludere din Baroul Satu Mare a avocatului C. pentru nerespectarea statutului profesiei de avocat cum prevede art. 31, 39, 85 și următoarele din L51/1995; plata sumei da 100.000 de euro cu titlul reparație echitabilă; soluționarea de către instanța a plângerilor prealabile nr. .81o si 889/2020; atragere/stabilirea răspunderii civile și delictuale precum și disciplinare față de avocat C., Baroul Satu Mare pt. încălcare drept la apărare în procesul civil; soluționarea de către instanța a plângerii prealabile nr. 2370/11.05.2020; stabilirea/constatarea în favoare sa la un ajutor financiar chiar și ca ajutor de urgență pentru aducerea cabanei denumită HRUBA DIN AGRIȘ la condiții optime de locuit însumând 15.000 de euro sau cât va stabili instanța; stabilirea unor măsuri de siguranță sociale în favoarea sa de către reprezentanți statului ce să prevină expunerea insurecției sociale și riscul expunerii la marginalizare socială; stabilirea/constatarea realizării dreptului de proprietate tabular asupra casei și terenului aflat în extravilanul localității Agriș drept de proprietate dobândit prin ocupațiune și construire cf adeverinței UATC Agris nr. 1910/28.10.2005 și conform art. 1 lit. a) și b) din Legea 87/2020 2020, art. 555 și 888 din C. civ. și art. 55 (1)
1
din Legea nr. 7/1996; înscrierea/notarea și intabularea în evidenta OCPI-ului Satu Mare a dreptului de proprietate asupra casei și terenului situat în extravilanul localității Agriș, drept de proprietate dobândit prin ocupațiune/construire ce sa va identifica prin expertiză; constatarea că imobilul proprietate personală situat în comuna Agriș str. x.c este adus într-o stare degradabilă și de vandalizare de autori necunoscuți; să se constate că este în imposibilitate de a mai locui în casa proprie din Agriș și la adresa din cartea de identitate din motive de șoc emoțional și traumă psihică; identificarea stadiului condițiilor de locuit precum a pagubelor produse prin vandalism și a nevoilor în bani pentru a aduce cabana proprietatea sa la condiții optime de locuit, precum identificarea nevoilor de bază pentru a se integra în societate și a ieși din această situație de criză ori pentru a preveni insurecția socială; atragerea/stabilirea răspunderii delictuale pentru încălcarea dreptului la viață; stabilirea/constatarea unui alt domiciliu în altă localitate și județ altul decât cel din buletin drept la locuință în altă localitate sau județ alta decât cea de domiciliu sau unde se află casa proprie din Agriș, schimbarea numelui și a prenumelui în E. din motive de șoc emoțional și traumă psihică; admiterea acțiunii introductive introduse pe rolul instanțe din 05.10.2020; constatarea că este o persoană fără venit aflată în situație de risc și excluziune socială supusă de autoritățile și reprezentanții statului român la riscul insurecției sociale; măsura protectivă azil umanitar într-o țară membră UE de preferință Strassbourg.
Prin sentința civilă nr. 752/2022 din 12.05.2022 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2020, s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
S-a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Baia Mare, Primăria Baia Mare, D.A.S.M. Baia Mare, F., primar al mun. Baia Mare.
S-a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Maramureș și Prefectura Județului Maramureș.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâții UAT Baia Mare, DAS Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș și Instituția Prefectului Județului Maramureș ca fiind rămase fără obiect.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de următorii pârâți și s-au respins pretențiile formulate astfel de reclamant ca fiind formulate în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă, astfel:
- Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de AJFP Maramureș cu sediul în Baia Mare, jud. Maramureș, în privința petitelor G. și în privința petitelor 11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021;
- Administrația Prezidențială, Președintele României, dl. B. București, Șos. x, Consiliul Județean Satu Mare, în privința petitelor G. și în privința petitelor 11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021;
- Ministerul Afacerilor Interne cu sediul în București, în privința petitelor G. și în privința petitelor 11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021;
- Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în București, în privința petitelor G. și în privința petitelor 11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021;
- UAT Agriș, D., în privința petitelor G., respectiv în privința petitelor11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021;
- Consiliul Județean Satu Mare, Instituția Prefectului Județului Satu Mare, în privința petitelor 11-12 din precizarea de acțiune din 09.04.2021.
S-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând constatarea de către Tribunalul Maramureș a neconstituționalității Decretului prezidențial nr. 3/2020, a H.G. nr. 195/2020, a ordonanțelor militare nr. 1-10/2020, respectiv excepția autorității lucrului judecat și respinge ca inadmisibilă cererea astfel formulată
S-a respins excepția litispendenței invocată de pârâtul Consiliul Județean Satu Mare ca fiind rămasă fără obiect.
S-a admis excepția autorității provizorii a lucrului judecat, respectiv excepția inadmisibilității în privința pretențiilor vizând pârâții C., Baroul Satu Mare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului astfel formulată.
S-au respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei de obiect invocate de pârâtul C. ca fiind rămase fără obiect.
S-a respins excepția litispendenței invocată de pârâta UAT Agriș.
S-a admis excepția autorității lucrului judecat în privința pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, UAT Agriș, Consiliul Local Agriș, Primăria Agriș și Comuna Agriș, D., Consiliul Județean Satu Mare și Prefectura Județului Satu Mare și s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea reclamantului astfel formulată.
S-a admis excepția inadmisibilității vizând restul pretențiilor formulate de reclamant și respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.
În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. i s-a aplicat reclamantului amendă judiciară în cuantum de 1000 RON pentru introducerea cu rea-credință a acțiunii.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, atacată prin recurs.
Prin decizia civilă nr. 57A din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția I civilă, s-a admis excepția inadmisibilității apelului formulat împotriva soluției de aplicare a amenzii.
S-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 752/2022 din 12.05.2022 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2020.
Cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat din oficiu, în privința cărora apelantul a beneficiat de ajutor public judiciar, au rămas în sarcina statului.
S-a dispus avansarea onorariului avocatului din oficiu H. în sumă de 680 RON din fondurile Ministerului Justiției.
Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 57A din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 din C. proc. civ., prin care a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură civilă privind competența instanței de apel în examinarea și anularea amenzii aplicate de prima instanță, susținând, totodată, că în cauză nu există autoritate de lucru judecat pentru toate capetele de cerere.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. și art. 499 teza finală din același cod, examinând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.
Conform rezoluției din data de 5 mai 2023, în temeiul art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii.
Din actele și lucrările dosarului se constată că, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.
Se mai observă că recurentul a formulat o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din data de 17 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, solicitarea petentului a fost respinsă, reținându-se că acesta nu s-a conformat exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutor public judiciar în materie civilă și nu a depus înscrisuri în dovedirea solicitării formulate, astfel că nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
La data de 15 noiembrie 2023, petentul a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17 octombrie 2023, iar prin încheierea din data de 29 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.1, solicitarea petentului a fost respinsă.
Cerința timbrării este o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.
Aspectul nedepunerii taxei a fost verificat și înaintea pronunțării soluției în cauză, moment la care s-a constatat că dovada îndeplinirii obligației nu a fost transmisă la dosarul cauzei prin registratura sau arhiva secției I civile a instanței supreme, conform referatului întocmit de grefierul de ședință.
Prin urmare, Înalta Curte reține că, nefiind făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
Dată fiind această soluție, pronunțarea asupra altor cereri sau excepții formulate în calea de atac nu se mai impune întrucât, pentru legala învestire a instanței, este necesar ca cererea introductivă să fie timbrată, iar dacă această cerință nu a fost îndeplinită, instanța nu a fost învestită cu o cerere în condiții de regularitate procesuală, nefiind astfel constituit cadrul procesual necesar invocării altor aspecte de ordin material sau procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 57A din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul de Interne, Consiliul local Agriș, Consiliul județean Satu Mare, Primăria Baia Mare, F., Guvernul României, UAT Agriș, D., UAT Baia Mare, Prefectura județului Maramureș, B., Baroul Satu Mare, Comuna Agriș, D.A.S.M., Consiliu județean Maramureș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, C., Primăria Agriș, Prefectura județului Satu Mare și D.A.S.M Baia Mare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2024.