ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2024

HOTĂRÂRE
13.02.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 492R din 14 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția netimbrării și a fost anulat recursul declarat de către recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 184R/24.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații B. și executorul judecătoresc C., ca netimbrat.

Prin decizia civilă nr. 936R din 21 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 492/14.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 192R din data de 24 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 936R/21.11.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022; i s-a aplicat contestatorului A. o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Prin decizia civilă nr. 527 din data de 08 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 24.02.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații B. și Executorul Judecătoresc C..

Împotriva deciziei civile nr. 527 din data de 08 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a declarat recurs revizuentul A..

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul A. a arătat că a invocat excepția de neconstituționalitate privind taxele judiciare de timbru, având în vedere că B., str. x, este scutită de la plata acestor taxe, părțile fiind tratate inegal prin impunerea plății taxei judiciare de timbru față de recurent.

Recurentul a arătat că instanța de judecată nu a respectat principiul egalității în fața legii, impus de art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) teza a treia din Constituție.

Recurentul a susținut că toate cererile sale au fost formulate în contradictoriu cu B., str. x și Biroul Executorului Judecătoresc C., însă instanțele de judecată nu au clarificat cadrul procesual, context în care apreciază că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea celor 11 excepții de neconstituționalitate invocate. A arătat că, la fond, cauza a fost suspendată doar față de B., str. x, nu și față de executorul judecătoresc C. care a încălcat legea.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 9 și art. 22 din C. proc. civ., precum și ale art. 21 din Constituția României.

Recurentul a afirmat că instanțele au ignorat probele certe depuse la dosar, precum și excepțiile de neconstituționalitate invocate. Referitor la taxele de timbru solicitate și achitate, solicită ca instanța să fie de acord cu soluția Curții Constituționale în privința excepției de neconstituționalitate, în raport de art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 124 punctul 2, teza 3 și punctul 3, teza 2 din Constituție - părțile sunt egale în proces. Arată că B. este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 230/2007, părțile fiind tratate inegal prin impunerea plății taxei judiciare de timbru față de recurent.

Recurentul a solicitat soluționarea cererilor formulate, pronunțarea asupra excepțiilor de necompetență și trimiterea excepțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, precum și suspendarea soluționării dosarului până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 iulie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția din 20 iulie 2023, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut, cu prioritate, că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru soluționarea recursului, împrejurare față de care devine incidentă excepția netimbrării recursului.

În condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. și art. 499 teza finală din același cod, examinând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform rezoluției din data de 20 iulie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Din actele și lucrările dosarului se constată că, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, până la data analizării recursului în procedura de filtru.

Se mai observă că recurentul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, însă aceasta a fost respinsă prin încheierea din 19 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cerința timbrării este o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Aspectul nedepunerii taxei a fost verificat și la finalizarea ședinței de judecată, moment la care s-a constatat că dovada îndeplinirii obligației nu a fost transmisă la dosarul cauzei prin registratura sau arhiva secției I civile a instanței supreme, conform referatului întocmit de grefierul de ședință.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, nefiind făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

Dată fiind această soluție, pronunțarea asupra altor cereri sau excepții formulate în calea de atac nu se mai impune întrucât, pentru legala învestire a instanței, este necesar ca cererea introductivă să fie timbrată, iar dacă această cerință nu a fost îndeplinită, instanța nu a fost învestită cu o cerere în condiții de regularitate procesuală, nefiind astfel constituit cadrul procesual necesar invocării altor aspecte de ordin material sau procesual.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 527 din 8 iunie 2023 a Curții de Apel București – secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații B. și Executorul judecătoresc C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2651/2023
2021 s-a admis excepția netimbrării, a fost anulat recursul declarat de către recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 143 din 18 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca net
ÎCCJ 2023-12-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2498/2023
Ședința publică din data de 05 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 492 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis exceptia n
ÎCCJ 2024-06-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2024
/2022, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimații B. și Executorul Judecătoresc C.. În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a dispus aplicarea unei amenzi judiciare de 200 RON pentru recurent. Prin deciz
ÎCCJ 2024-09-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1960/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cauzei Prin decizia civilă nr. 692R din 30 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Ape
ÎCCJ 2024-05-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2024
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Deciziile pronunțate de Tribunalul București Prin decizia civilă nr. 2783A/din 03 noiembrie 2021, pronunțată de Trib
Sursă