Decizia nr. 309/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în data de 26.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Antibiotice S.A., ca instanța să constate că a fost înlocuit fără justă cauză din funcția de administrator, prin Hotărârea AGAO nr. 6/16.09.2020, și să o oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 365.712 RON, reprezentând cuantumul net al despăgubirilor contractuale. În drept, au fost invocate prevederile art. 1.166 și urm. C. civ. Prin încheierea nr. 343/2021/Civ.spec. din 23 iunie 2021, Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat în litigii de muncă din cadrul secției I civile a Tribunalului Iași. Prin încheierea din 17 septembrie 2021, Tribunalului Iași, secția I civilă a admis excepția nelegalei compunei a completului de judecată, invocată din oficiu, și a trimis cauza spre repartizare aleatorie între completurile specializate în litigii de muncă din cadrul secției I civile, potrivit dispozitivului încheierii nr. 343/2021/Civ.spec. din data de 23 iunie 2021. Prin încheierea din 09 noiembrie 2021, Tribunalului Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului CM12, specializat în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului direct civil din cadrul secției I civile a Tribunalului Iași.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași Prin sentința civilă nr. 1453/2022 din 09 iunie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Antibiotice S.A. Iași. A constatat că pârâta Societatea Antibiotice S.A. Iași a revocat fără justă cauză mandatul de administrator neexecutiv al pârâtei nr. 2114/25.09.2018. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 314.063 RON, cu titlu de despăgubiri. A admis cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 8.272,87 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași Prin decizia nr. 205/2023 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței. A obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 930,42 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Societatea Antibiotice S.A. Iași. În dezvoltarea criticilor, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., respectiv a clauzelor art. 11 lit. d) alin. (2) și art. 11 pct. (ii) din contractul de mandat nr. x/25.09.2018. Astfel, a susținut că instanța de apel nu a reținut acest temei de drept și nu a argumentat motivul pentru care a înlăturat apărările formulate. De asemenea, a mai precizat și că decizia recurată este nelegală și prin prisma prevederilor art. 8 și art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind ignorate apărările formulate privitor la obligația legală de a egaliza mandatele administratorilor. În acest sens, afirmă că recurenta-pârâtă este supusă reglementărilor O.U.G. nr. 109/2011 și H.G. nr. 722/2016. Mai arată recurenta-pârâtă și că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar în data de 16.09.2020, a făcut dovada conform căreia consiliul de administrație al societății era format din cinci membrii, dintre care patru mandate erau valabile până la data de 18.04.2024 iar un mandat, cel al intimatului-reclamant, era valabil până la data de 25.09.2022. Pentru a evita sancțiunile stabilite prin art. 59 1 din O.U.G. nr. 109/1011, recurenta-pârâtă avea obligația de a corecta deficiența comunicată de Ministerul Finanțelor prin adresa nr. x/26.10.2018 și de Ministerul Sănătății prin adresa nr. x/11.02.2018, respectiv de a lua măsurile necesare ca mandatele celor cinci administratori să aibă o durată egală. Susține recurenta-pârâtă că procedura de egalizare a mandatelor a fost aceea de a înceta mandatul inegal și de a acorda altul cu termen până la 18.04.2024, fie aceluiași administrator, după o procedură de evaluare, fie unui administrator nou dacă evaluarea administratorului în funcție arată că acesta nu și-a îndeplinit mandatul în mod corespunzător. În data de 09.04.2020, Consiliul de Administrație a hotărât convocarea Adunării Generale a Acționarilor la data de 20.05.2020, având ca punct pe ordinea de zi "evaluarea activității consiliului și egalizarea tuturor mandatelor administratorilor". În data de 20.05.2020, Adunarea Generală a Acționarilor, prin hotărârea nr. 2, a decis amânarea luării unei decizii cu privire la egalizarea mandatelor, până la finalizarea procedurii de evaluare a administratorilor. În data de 16.09.2020, Adunarea Generală a Acționarilor, primind raportul de evaluare realizat conform Regulamentului de evaluare - Anexa nr. 2 la Codul de guvernanță al recurentei-pârâte, a constatat că intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit mandatul în mod corespunzător, impunându-se revocarea sa. Drept urmare, recurenta-pârâtă a afirmat că revocarea mandatului intimatului-reclamant, de către Adunarea Generală a Acționarilor, a fost o procedură efectuată în concordanță deplină cu prevederile legale aplicabile, ignorarea prevederilor legale, referitoare la obligația de egalizare a mandatelor, de către membrii Consiliului de administrație și/sau de către Adunarea Generală a Acționarilor, având drept consecință directă aplicarea sancțiunilor stabilite prin art. 59 1 din O.U.G. nr. 109/2011.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. După prezentarea situației de fapt, în dezvoltarea excepției nulității, intimatul-reclamant a invocat că ambele motive invocate de către recurenta-pârâtă au fost invocate și în calea apelului, ocazie cu care au fost analizate și respinse de către instanța de apel, iar nu ignorate, cum pretinde recurenta. Din perspectiva celor învederate, a solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și să se constate că reluarea unor motive de apel cu argumentația (eronată) că ele ar fi fost ignorate, în această etapă procesuală, nu echivalează cu încadrarea acelorași motive în motivele de casare strict și limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ. Simpla nemulțumire a unei părți cu privire la soluția argumentată a instanței de apel nu poate constitui motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece recurentul este chemat să indice, în concret, care normă de drept material a fost încălcată de către instanța de apel în edictarea soluției sale, iar nu să resusțină argumentele din apel. Din perspectiva celor expuse, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului în raport cu împrejurarea reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv neîncadrarea niciunuia dintre cele două motive de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța nu s-ar fi raportat la dispozițiile art. 11 din Contractul de mandat, a arătat că acesta este neîntemeiat, din moment ce clauzele invocate au fost analizate într-o manieră argumentată de către instanța de apel. Instanța de apel, ca și prima instanță, a reținut corect temeiul acțiunii a înlăturat apărarea de fond a recurentei, privitoare la "egalizarea mandatelor" administratorilor. A mai precizat și că această procedură, astfel cum este reglementată de O.U.G. nr. 109/2011 și H.G. nr. 722/2016, presupune că, în cazul revocării/înlocuirii unui administrator, cel nou numit/ales va avea mandatul egal cu durata neexecutată din mandatul administratorului înlocuit. Această prevedere din H.G. nr. 722/2016 este neechivocă. A precizat, totodată, și că la finele anului 2019 toate mandatele administratorilor erau egale cu al său, adică expirau la 25.09.2022. Administratorii înlocuiți în primăvara anului 2020 nu au primit mandate calculate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 și H.G. nr. 722/2016 (adică până la expirarea mandatelor celor înlocuiți, deci până la 25.09.2022), ci au primit direct mandate de 4 ani. Culpa pârâtei ori a acționarului majoritar, constând în nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile, nu poate constitui o apărare ori un motiv de recurs, în sensul că nu i se poate imputa intimatului că avea mandatul cel mai mic, cât timp mandatele mai mari au fost toate acordate într-o manieră deplin nelegală. În esență, a susținut că înlocuirea sa avut loc fără o justă cauză și fără o cauză reală, cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-reclamant, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru motivele expuse în continuare. În esență, prin criticile formulate, subsumate de către recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., respectiv a dispozițiilor art. 8 și art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 Criticile nu sunt unele propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurenta a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. Astfel, se observă, de plano, că cele expuse la paginile 1 (cu excepția citării formale a dispozițiilor art. 1.270 alin. (1) C. civ.), 2, 3, 4 și 5 (cu excepția solicitării de admitere a recursului și a încadrării în drept a cererii formulate) din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței devolutive de control judiciar. Recurenta, cu o motivație identică, ce nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate provoca o nouă devoluțiune a cauzei, demers căruia îi corespunde, în realitate, cererea sa de recurs, având în vedere că nu sunt formulate veritabile critici ale considerentelor prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate. Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel. Este fără dubiu că această din urmă cerință nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurenta a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de apel în legătură cu aspectele deduse judecății în calea ordinară de atac, limitându-se a prelua și reitera întocmai motivele căii de atac anterioare, care și-au primit deja dezlegare jurisdicțională. Totodată, nici redarea conținutului prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., în titlul celei dintâi critici formulate, nu poate constitui un aspect apt a declanșa un control de legalitate a hotărârii atacate. În acest sens, se constată că întreaga argumentație dezvoltată în continuare (la punctul 1 din memoriul de recurs) reprezintă o reluare cvasi ad litteram a susținerilor cuprinse la punctul a) din memoriul de apel. Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluția primei instanțe. În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs. În consecință, cum recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. De asemenea, aducerea în dezbaterea orală a unor aspecte legate de cuantumul despăgubirilor este una improprie judecății în recurs, limitată la motivele de casare formulate în termen, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, fără posibilitatea încadrării lor în motive de ordine publică, pentru a putea fi supuse analizei instanței, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, se constată că recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta Antibiotice S.A. împotriva deciziei nr. 205/2023 din 19 aprilie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă.