Decizia nr. 1201/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. x/2022, din data de 06.07.2022, reclamantele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului (teren) din Str. x, Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți pe care se află edificat sediul Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinți și existența dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra acestui teren. În temeiul art. 68 C. proc. civ., reclamantele au formulat cerere de intervenție forțată a Ministerului Finanțelor.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți Prin sentința nr. 61 din 9 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele Casa Națională de Asigurări de Sănătate București și Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin și intimatul Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect acțiune în constatare privind inexistența dreptului de proprietate asupra terenului, ca neîntemeiată; a respins în fond cererea de intervenție forțată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 98 din 15 martie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, împotriva sentinței nr. 61 din 9 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți – secția I Civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin și Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 98 din 15 martie 2023 au declarat recurs reclamantele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reclamând greșita aplicare și interpretare a legislației specifice bunurilor privind proprietatea publică. Făcând trimitere la considerentele hotărârii atacate privind Decretul Prezidențial nr. 13/1975 și la incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, recurentele învederează că potrivit Constituției în vigoare la 1975, terenurile din fondul funciar de stat erau proprietate de stat și puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. Aceste bunuri sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, astfel că nu pot constitui obiect al reconstituirii dreptului de proprietate privată pe vechile amplasamente. Prin Decretul Prezidențial nr. 13/1975, terenul în suprafață de 1.866 mp a fost expropriat în scopul construirii unei creșe cu 100 de locuri în municipiul Drobeta Turnu Severin, astfel că exproprierea acestuia în domeniul public al statului s-a făcut pentru o cauză de utilitate publica și nu în alt scop, sens în care invocă prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Arată recurentele că potrivit Dispoziției nr. 94/1998, începând cu data de 22.12.1998 clădirea creșei A. aflată în patrimoniul Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin se transferă în patrimoniul Direcției Sanitare pentru sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, instituție ce asigură funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local încă de la înființare în baza Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997. Recurentele pretind că Legea proprietății publice de la 1998 garanta dreptul de proprietate al statului asupra terenului aferent sediului în care își desfășura activitatea Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, sens în care părțile fac trimitere la dispozițiile Deciziei CCR nr. 748/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum și ale art. 2 alin. (1) și alin. (2) și art. 24 alin. (1), alin. (1 2 ) și alin. (1 4 ) din Legea nr. 1/2000. Reclamantele apreciază că regimul juridic al terenului instituit în anul 1975 nu a încetat ca efect al aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a reținut instanța de apel, prin Decretul Prezidențial nr. 13/1975 terenul în suprafață de 1.866 mp a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică, fiind probat în acest sens dreptul de proprietate al statului dobândit prin expropriere printr-un act normativ care continuă să producă efecte juridice. În subisidiar, invocă prevederile art. 123 din Legea nr. 18/1991 care reglementează în mod expres care sunt actele normative abrogate la data intrării în vigoare a acestei legi. În opinia recurentelor, interpretarea dată de către instanța de apel dispozițiilor Decretului Prezidențial nr. 13/1975 modifică efectele juridice ale acestui act normativ, în sensul infirmării producerii acestora în ceea ce privește existența dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra imobilului dedus judecății. Pe cale de consecință, recurentele arată că valabilitatea Decretului Prezidențial nr. 13/1975, care atestă existența dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra imobilului (teren) din Str. x, Dr. Tr. Severin, Jud. Mehedinți, nu poate fi contestată prin raportare la incidența dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, având în vedere și faptul că bunul preluat de stat în baza unui titlu valabil, nu a fost revendicat în termenele prevăzute de lege. În contextul în care au fost depășite termenele legale de notificare prevăzute în baza Legii nr. 10/2001 fără ca Primăria să depună documente care să infirme această împrejurare, consideră că terenul nu se supune dispozițiilor reglementate prin art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 iar constatarea Ministerului Justiției din adresele nr. x/24.05.2017 și nr. y/20.09.2021, avute în vedere de instanța de apel, potrivit căreia deși există un titlu valabil care atestă în mod evident proprietatea statului român asupra terenului în discuție, totuși acesta a fost înscris în domeniul public al unei autorități locale, este justă și corectă. Recurentele subliniază faptul că interpretarea dată de instanța de apel, în sensul că "adresele emise de Ministerul Justiției prin care se precizează că H.G. nr. 963/2002 nu este un act constituitiv de proprietate, ci doar asigură evidența bunurilor din domeniul respectiv, nu contrazic concluzia primei instanțe în sensul că titlul pârâtului îl constituie "legea ", este în contradicție cu sensul dat de Ministerul Justiției prin aceste adrese, în ceea ce privește valabilitatea proprietății statului român asupra acestor terenuri și nicidecum de recunoaștere a dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestora. În ceea ce privește art. 26 alin. (1) din aceeași lege, în forma în vigoare în anul 2002, chiar dacă în redactarea sa inițială nu prevedea expres ce formă va îmbrăca proprietatea dobândită de unitatea administrativ-teritorială asupra acestei categorii de imobile, rezultă cu evidență faptul că aceste imobile intră în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale, iar nu în domeniul privat. Prin urmare instanța a avut în vedere că art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 face trimitere expresă la art. 26 din aceeași lege, doar în ceea ce privește stabilirea regimului juridic pe care îl vor avea terenurile ce trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor; în rest, textul normei fiind explicit în privința obiectului dreptului de proprietate publică și anume "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi ..." aspect reținut prin Decizia nr. 22/2016 de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Apreciază recurentele că a fost interpretat eronat dreptul de proprietate invocat a fi dobândit în conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 213/1998, prin alt mod prevăzut de lege, întrucât în preambulul Hotărârii de Guvern nr. 963/2002 sunt invocate ca și fundament legal doar temeiurile de drept privind însușirea inventarului bunurilor întocmit și apartenența acestuia la domeniul public al județului, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fără a se face referire și la dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Relativ la considerentele instanței de apel în sensul că nici H.G. nr. 963/2002 și nici HCL nr. 131/2013 nu au fost contestate, recurentele învederează că, în condițiile în care lista bunurilor care au intrat în inventarul județului Mehedinți s-a publicat în anexe (anexele nr. 1 - 65 se publică ulterior) și au fost transmise doar instituțiilor interesate, rezultă că instituțiile care aveau în administrare bunul (CAS Mehedinți) nu aveau cunoștință de faptul că primăria a trecut în inventar acest bun prin hotărâre de Guvern, astfel încât acesta să poată fi contestat la instanța de judecată în termenele legale. În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursul, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul admiterii acțiunii în constatare în contradictoriu cu intimata pârâtă, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, respectiv constatarea inexistenței dreptului de proprietate al intimatei pârâte asupra imobilului și existența dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra acestui teren.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Arată intimata că Decretul nr. 13/1975 a produs efecte juridice în conformitate cu Constituția din 1965, iar în temeiul acestui decret imobilul a trecut în proprietatea statului. Însă, prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 stabilesc, fără echivoc, că toate terenurile aflate în proprietatea statului la momentul anului 1991, inclusiv cele intrate în patrimoniul Statului Român prin efectul Decretului nr. 13/1975 și care sunt în administrarea primăriilor, trec de la această dată, respectiv 20 februarie 1991, în proprietatea comunelor sau municipiilor în a căror administrare se aflau la acea dată. Totodată, intimata susține că instanța de apel a interpretat H.G. nr. 963/2002 în conformitate cu decizia de îndrumare a Înaltei Curți de Casație si Justiție și anume în sensul că aceste hotărâri de guvern nu reprezintă decât o evidență a bunurilor din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, ele neconstituind titlu de proprietate. Recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, reiterând faptul că aplicabilitatea Decretului Prezidențial nr. 13/1975, care atestă existența dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra terenului, este de strictă interpretare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat. Deși au contestat ca fiind eronată aprecierea instanței de apel, care a reținut că regimul juridic al terenului în litigiu instituit în anul 1975 a încetat ca efect al aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991, normă legală în raport de care nu se mai poate invoca supraviețuirea Decretului Prezidențial nr. 13/1975, prin niciuna din afirmațiile susținute de recurente nu s-a combătut ori demonstrat inexactitatea argumentului care a fundamentat respingerea acțiunii lor. Astfel, nu s-a contestat în cauză că scopul exproprierii terenurilor în suprafață de 1.866 mp și a construcțiilor aferente, situate în municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți nu ar fi servit unei cauze de utilitate publică, declarată prin chiar Decretul nr. 13/1975, ca fiind aceea de a construi o creșă cu 100 de locuri în respectivul municipiu. În mod eronat însă consideră recurentele că proprietatea dobândită de stat prin efectul Decretului de expropriere nr. 13/1975 are valoarea de proprietate publică, cu atributele sale specifice de inalienabilitate, insesizabilitate și imprescriptibilitate ceea ce, în opinia lor, excepta bunul în cauză de la reconstituirea dreptului de proprietate privată pe vechile amplasamente (aspect pe care îl deduc din aceea că exproprierea s-a realizat pentru o cauză de utilitate publică, respectiv edificarea creșei cu 100 de locuri în municipiul Drobeta-Turnu Severin), dar care nu argumentează apartenența dreptului la proprietatea statului. Raționamentul recurentelor este greșit deoarece atribuie unor drepturi și situații juridice trecute, efecte ori elemente de conținut din legislația actuală care nu doar că nu era aplicabilă la data ivirii ori nașterii acestora, ci mai mult, are un înțeles și conținut diferite de cele ale legislației corespondente din epoca comunistă, care era concepută să servească unui regim politic diferit. Astfel, la data emiterii Decretului de expropriere nr. 13/1975, invocat în actuala procedură drept titlu al statului ce dovedește dreptul de proprietate publică a acestuia asupra imobilului litigios, era în vigoare Constituția Republicii Socialiste România din 1965 care (prin dispozițiile sale din cuprinsul art. 6 și 36) consacra ca forme ale proprietății, proprietatea socialistă, regăsită sub forma proprietății de stat (asupra bunurilor aparținând întregului popor) și cea cooperatistă (asupra bunurilor aparținând organizațiilor cooperatiste) și proprietatea personală care putea privi în mod limitativ exclusiv veniturile și economiile din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea, terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal. Nu exista, ca formă a proprietății de stat, proprietatea publică pe care o invocă recurentele indicând ca sursă a dobândirii acesteia Decretul nr. 13/1975 și drept cauză juridică, utilitatea publică ce a constituit scop al exproprierii dispuse în baza acestuia, pentru a se pretinde inalienabilitatea, insesizabilitatea și imprescriptibilitatea bunului imobil litigios și, de aici, incompatibilitatea sa cu orice alt regim juridic în afara celui al proprietății publice a statului conturat în prezent, între altele, și de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Așadar, determinarea regimului juridic al bunului imobil disputat trebuie să înceapă de la Decretul nr. 13/1975, când acesta a fost expropriat pentru lucrări de interes obștesc (construirea unei creșe cu 100 locuri în Municipiul Drobeta-Turnu Severin), devenind proprietatea statului, însă dat în administrarea directă a Municipiul Drobeta-Turnu Severin. În continuare, regimul său juridic a fost determinat și influențat de legislația adoptată începând cu anul 1990, marcată de schimbarea orientării politice a statului. Corect au reținut instanțele de fond că terenului în litigiu, prin situația juridică anterioară, i-au devenit aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) din capitul III al Legii nr. 18/1991 intitulat "Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale" - a căror incidență este, fără nici un argument, contestată de recurente –, în acord cu care "Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26". Cât privește regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26, acesta se referă la terenurile din intravilanul localității care trec în baza legii în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute de art. 23, ceea ce s-a reținut în situația de fapt a cauzei că s-a întâmplat și în cazul terenului în litigiu, pe care s-a aflat amplasată și a funcționat clădirea creșei A. până în 1998 când, prin Dispoziția nr. 94/1998, clădirea a fost transferată în patrimoniul Direcției Sanitare pentru a constitui sediul Casei Județene de Asigurări Sociale de Sănătate. Ulterior, în baza HCL nr. 37/2000 și nr. 37/2011 terenul a fost atribuit în folosință gratuită timp de câte 10 ani reclamantei Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți. Cu privire la aceste norme mai sus menționate, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia sa nr. 332/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 642/22 august 2016) că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, potrivit art. 36 alin. (1) a operat o dezafectare în temeiul legii din domeniul public al Statului, prin trecerea terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care erau în administrarea primăriilor, în proprietatea comunelor, orașelor, municipiilor. Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de apel că invocarea titlului de proprietate al statului asupra terenului în cauză, cu trimitere la Decretul nr. 13/1975, este lipsită de eficacitate, deoarece efectele acestuia nu au supraviețuit transformărilor legislative și de regim juridic în general ori de regim juridic al proprietății statului, în mod particular, care au avut loc după anul 1990, precum s-a arătat. În alte cuvinte, recurentele nu pot invoca un titlu al statului asupra terenului în dispozițiile Decretului nr. 13/1975, ale cărui norme să le coreleze direct cu cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, pentru a pretinde un regim actual al proprietății publice a statului asupra acestuia. Efectele art. 36 alin. (1) în corelare cu cele ale art. 26 din Legea nr. 18/1991, în baza cărora a operat o dezafectare în temeiul legii din domeniul public al statului în proprietatea comunelor, orașelor ori municipiilor, nu pot fi ocolite ori, după caz, ignorate ori negate pur și simplu după cum rezultă din poziția recurentelor. Este fără relevanță în cauză invocarea dezlegărilor din Decizia CCR nr. 748/2015 prin care s-a arătat "(...) Curtea constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 sunt constituționale în măsura în care nu condiționează dobândirea dreptului de proprietate publică prin expropriere de înscrierea acesteia în cartea funciară" în contextul în care niciun moment faptul dobândirii inițiale de către stat a proprietății terenului în litigiu prin efectul Decretului nr. 13/1975 nu a fost contestată ori pusă la îndoială de niciuna dintre cele două instanțe de fond, după cum nici concluzia asupra apartenenței dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu la patrimoniul UAT Drobeta Turnu Severin nu s-a fundamentat pe înscrierea dreptului în cartea funciară în favoarea acestei entități, ci pe analiza întregului cadru legislativ care a survenit Decretului nr. 13/1975 și anului 1990 (marcat de schimbarea politică a țării, cu consecințe majore asupra reglementării instituției proprietății, în general, și a proprietății statului, în mod particular). Este, din acest motiv, fără relevanță trimiterea pe care o fac recurentele la prevederile art. 123 ale Legii nr. 18/1991 întrucât ineficacitatea efectelor Decretului nr. 13/1975 (invocat drept titlu al statului de către recurente în actuala procedură) nu decurge dintr-o abrogare expresă a acestuia, ci din observarea cadrului mai larg al reglementării date proprietății statului și în evoluția acestuia post revoluție. Nu poate fi primită critica recurentelor potrivit căreia, prin interpretarea dată, instanța de apel ar fi modificat efectele juridice ale Decretului nr. 13/1975 în sensul infirmării producerii acestora cât privește dobândirea dreptului de proprietate a statului asupra terenului din str. x, Dr. Turnu-Severin, județul Mehedinți, observându-se că analiza instanței pornește chiar de la acest act normativ, ale căruia efecte nu le-a pus la îndoială, dar a căror evoluție în timp, sub regimul legal dat proprietății statului și bunurilor aparținând acestuia, nu putea fi ignorată, așa cum propun recurentele spre a-și fundamenta punctul lor de vedere potrivit căruia bunul constituie și în prezent proprietatea statului în baza Decretului nr. 13/1975. Este nerelevant discuției, care are ca obiect stabilirea apartenenței bunului litigios la domeniul proprietății statului ori a Municipiului Drobeta Turnu-Severin, împrejurarea că bunul preluat de stat cu titlu valabil nu ar fi fost revendicat (de foștii proprietari) în termenele prevăzute de lege ori că ar fi fost depășite termenele de notificare prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar primăria nu ar fi depus niciun fel de documente care să infirme această realitate, întrucât nu în acest mod și pe acest temei s-a stabilit că a fost dobândită proprietatea bunului de către UAT Drobeta Turnu -Severin. În egală măsură, este nerelevant analizei – așa cum corect a argumentat și instanță de apel- faptul că, începând cu modificarea adusă în anul 2010 articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, se prevedea că trecerea terenurilor situate în intravilanul localității, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale trec în proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective. Așa cum s-a arătat, norma legală menționată a dobândit acest conținut în anul 2010, urmare a modificării sale prin Legea nr. 158/2010, în timp ce bunul în litigiu a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțineau domeniului public al Municipiului Drobeta Turnu-Severin prin HCL nr. 963/5.09.2002 Potrivit dezlegărilor din Decizia nr. 22/2016 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, norma art. 26 din Legea nr. 18/1991 republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea nr. 18/1991) a fost abrogată prin intrarea în vigoare a art. 1138 din C. civ., în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor din intravilan, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, însă trecerea terenului în domeniul privat al Consiliului local al Municipiului Drobeta Turnu Severin s-a realizat ulterior acestui moment (marcat de momentul intrării în vigoare a C. civ.), respectiv prin HCL nr. 131/2013. Independent însă de mențiunile pe care le-a cuprins ori nu, de-a lungul activității sale, norma art. 26 alin. (1) a Legii nr. 18/1991, în sensul că bunurile imobile la care se referă trec în domeniul public ori în cel privat al unității administrativ-teritoriale, este din nou nerelevant analizei, întrucât nu furnizează niciun argument valabil de a conchide, cum fără temei pretind recurentele, că bunul în cauză constituie proprietatea Statului conform Decretului nr. 13/1975, independent de acțiunea/incidența art. 36 alin. 1din Legea nr. 18/1991. Indiferent că a aparținut în timp domeniului public, iar apoi celui privat al UAT Drobeta Turnu Severin, este incontestabilă acțiunea normei din cuprinsul art. 36 alin. (1) al Legii nr. 18/1991 asupra bunului în cauză și incidența sa cât privește determinarea regimului juridic actual al terenului, cu implicații inclusiv sub aspectul determinării titularului dreptului de proprietate asupra acestuia, în pofida nemenționării acestui temei legal în chiar preambulul H.G. nr. 963/2002. Reținând, pentru motivele arătate, că regimul juridic al terenului în dispută a fost corect avut în vedere de instanța de apel în soluționarea cauzei deduse judecății, aceasta stabilind, pe cale de consecință, corect apartenența dreptului la patrimoniul UAT Drobeta Turnu-Severin (în prezent, la domeniul public al acestuia), Înalta Curte va respinge recursul declarat, apreciind asupra caracterului nefondat al acestuia.