ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1009/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1009/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 10 aprilie 2024
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1036R din 07 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Decizia pronunțată de către Curtea de Apel București
Prin decizia nr. 1036R/07.12.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 653/13.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A..
Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată îi sunt încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluționarea cererilor deduse judecății, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte și nu se răspunde, de către instanțe, excepțiilor invocate.
Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat și a reiterat aspecte de fond ale pricinii.
Apărările formulate în cauză
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 10 aprilie 2024.
În data de 04 martie 2024, în termen legal, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat anularea raportului și refacerea acestuia după soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate din diversele dosare în care recurentul figurează ca parte, cu care a fost învestită de către acesta, respectiv după soluționarea cererilor deduse judecății de către parte.
În data de 14 martie 2024, recurentul a depus un exemplar semnat al memoriului de recurs.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ.: "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
De asemenea, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.: "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 446 C. proc. civ.: "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice."
De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Prin decizia recurată a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 653/13.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.
Prin decizia nr. 653/13.09.2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 133R/13.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, și i-a aplicat contestatorului o amendă judiciară în cuantum de 200 RON, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 133R/13.02.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 864R/07.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, formulată de contestatorul A..
Prin decizia nr. 864R/07.11.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 392/11.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.
Prin decizia nr. 392/11.05.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 100R/10.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 100R/10.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția inadmisibilității recursului și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 133R/08.06.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.
Față de istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că decizia recurată (prin care a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 653/13.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. raportate la prevederile art. 508 alin. (4) și art. 446 C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 653/13.09.2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1036R din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1036 R din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.