SC DUMBRAVA SA c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 67448/01 prezentată de SC DUMBRAVA SA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea a treia), care are loc la 10 iulie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Bîrsan mes Fura-Sandström Gyulumyan David Thór Björgvinsson mes Ziemele, Berro-Lefevre, judecători Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 octombrie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei este societatea anonimă Dumbrava , societate comercială, al cărei sediu social se află în Falticeni.

În fața Curții, aceaceasta este reprezentată de directoarea sa generală, doamna Irina Iroaie. Guvernul pârât era reprezentat de domnul Ramașcanu, agent al guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1979, societatea da'u' Dumbrava a construit o clădire de locuințe în Falticeni, ale cărei apartamente au fost închiriate unor persoane particulare. În 1996, aceaceasta a fost privatizată și a devenit societatea reclamantă. Aceasta din urmă susține că majoritatea persoanelor fizice din sectorul imobiliar nu au încheiat cu ea contracte de închiriere pentru aceste apartamente.

La 31 martie 1999, reclamanta a decis să vândă la licitație apartamentele din sectorul imobiliar. Ea și-a publicat decizia în ziare. Prețurile de vânzare propuse de reclamantă se situau între 18 196 771 lei (aproximativ 1093 EUR) și 19 845 739 lei (aproximativ 1193 EUR). La 6 mai 1999, instanța de primă instanță a primit cererile de suspendare a vânzării depuse de 80 de chiriași ai imobilului, care au introdus o acțiune în justiție pentru a cumpăra apartamentele pe care le-au locuit. Prin 90 de decizii din 2 iunie și 7 iulie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Falticeni a primit cererile chiriașilor referitoare la încheierea unui contract de vânzare între reclamantă și aceștia privind apartamentele.

El a considerat că contractele de închiriere încheiate între persoane fizice și fosta societate de stat erau opozabile recurentei. Tribunalul a ordonat recurentei să vândă apartamente chiriașilor, la prețurile stabilite în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea locuințelor construite cu fonduri publice. Aceste hotărâri au fost confirmate la 7 iulie 2000, prin recursul judecătoresc al lui Suceava. Ulterior, reclamanta a vândut 84% din apartamente, la prețuri cuprinse între 8 512 069 lei (aproximativ 372 EUR) și 8 773 633 lei (aproximativ 384 euro). Într-o scrisoare din 6 aprilie 2001, reclamanta indiqua que que que que que que que que que que que que șaisprezece apartamentele, încă locuite de chiriași care nu le puteau cumpăra, din lipsă de resurse.

GRIFS 1. Invocând în esență art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plângea de faptul că a fost obligată să vândă 84 % din apartamente de apartamente la prețuri foarte mici. De asemenea, ea se plângea de posibilitatea de a vinde cele 16 apartamente rămase la terțe părți, din cauza deciziilor de trăsnet Suceava în favoarea chiriașilor actuali. De asemenea, ea se plângea că ea nu putea evacua chiriașii din aceste apartamente, situație care i-ar cauza pierderi semnificative. (2) Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plângea că instanțele interne consideraseră că Legea nr. 85/1992 se aplică situației sale. La 14 decembrie 2005, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitându-i să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 20 martie 2006. La 22 martie 2006, grefa a invitat-o pe reclamantă să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și la cererile sale de satisfacție echitabilă, în temeiul articolului 41 din Convenție. La 28 martie 2007, grefa a trimis recurentei o nouă scrisoare recomandată cu aviz de primire, indicându-i că, în lipsa unui răspuns din partea sa, cererea ar putea fi retrasă din rol, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Curtea constată că, deși informată cu privire la consecințele lipsei de răspuns la scrisorile trimise de Curte, recurenta nu a răspuns nici la scrisoarea din 22 martie 2006, nici la scrisoarea din 22 martie 2006, nici la cea din 28 martie 2007. Aceasta concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.

În plus, aceasta nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 67448/01 présentée par SC DUMBRAVA SA contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 juillet 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , C. Bîrsan , M mes E. Fura-Sandström , A. Gyulumyan , M. David Thór Björgvinsson , M mes I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, juges , et de M. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 octobre 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est la société anonyme Dumbrava SA , société commerciale, dont le siège social se trouve à Fălticeni.

Devant la Cour, elle est représentée par sa directrice générale, Mme Irina Iroaie. Le gouvernement défendeur était représenté par M me B. Ramașcanu, Agente du gouvernement roumain auprès de la Cour européenne des Droits de l’Homme, au sein du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1979, la société d’Etat Dumbrava construisit un immeuble d’habitations à Fălticeni dont les appartements furent loués à des particuliers. En 1996, elle fut privatisée, et devint la société requérante. Cette dernière affirme que la majorité des particuliers occupant l’immeuble n’avaient pas conclu avec elle des contrats de location pour ces appartements.

Le 31 mars 1999, la requérante décida de vendre aux enchères les appartements composant l’immeuble. Elle publia sa décision dans les journaux. Les prix de vente proposés par la requérante se situaient entre 18 196 771 lei (environ 1093 EUR) et 19 845 739 lei (environ 1193 EUR). Le 6 mai 1999, le tribunal de première instance accueillit les demandes de suspension de la vente introduites par quatre-vingt-quatorze locataires de l’immeuble, qui avaient introduit une action en justice afin d’acheter les appartements qu’ils habitaient. Par quatre-vingt-quatorze décisions des 2 juin et 7 juillet 1999, le tribunal de première instance de Fălticeni accueillit les demandes des locataires relatives à la conclusion d’un contrat de vente entre la requérante et eux portant sur les appartements.

Il considéra que les contrats de location conclus entre les particuliers et l’ancienne société d’Etat étaient opposables à la requérante. Le tribunal ordonna à la requérante de vendre les appartements aux locataires, aux prix établis en conformité avec l’article 7 de la loi n o 85/1992 relative à la vente des habitations construites avec des fonds publics. Ces jugements furent confirmés le 7 juillet 2000, par la cour d’appel de Suceava. Ultérieurement, la requérante vendit 84% des appartements de l’immeuble, à des prix se situant entre 8 512 069 lei (environ 372 euros) et 8 773 633 lei (environ 384 euro). Dans une lettre du 6 avril 2001, la requérante indiqua qu’elle détenait encore seize appartements, toujours habités par les locataires qui ne pouvaient pas les acheter, par manque de ressources.

GRIEFS 1. Invoquant en substance l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaignait du fait qu’elle avait été contrainte de vendre 84 % des appartements de l’immeuble à des prix très bas. Elle se plaignait également de l’impossibilité de vendre les seize appartements restants à des tiers, en raison des décisions de la cour d’appel de Suceava favorables aux locataires actuels. De même, elle se plaignait qu’elle ne pouvait pas évacuer les locataires de ces appartements, situation qui lui provoquait des pertes importantes. 2. Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaignait du fait que les juridictions internes avaient considéré que la loi n o 85/1992 était applicable à sa situation.

EN DROIT Le 14 décembre 2005, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire. Le gouvernement a présenté ses observations le 20 mars 2006. Le 22 mars 2006, le greffe a invité la requérante à présenter ses observations en réponse à celles du gouvernement ainsi que ses demandes de satisfaction équitable, au titre de l’article 41 de la Convention. La requérante n’a pas donné suite à cette communication. Le 28 mars 2007, le greffe a envoyé à la requérante une nouvelle lettre recommandée avec avis de réception, lui indiquant qu’en l’absence d’une réponse de sa part, la requête pourrait être rayée du rôle, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Cette dernière lettre est restée sans suite. La Cour constate que, bien qu’informée des conséquences de l’absence de réponse aux lettres envoyées par la Cour, la requérante n’a répondu ni à la lettre du 22 mars 2006 l’invitant à soumettre des observations en réponse à celles du Gouvernement, ni à celle du 28 mars 2007. Elle en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président