ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2024

HOTĂRÂRE
21.03.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 902A din 06 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul declarat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1140 din data de 26.04.2021, pronunțate de Tribunalul București–Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat și a respins cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 10.08.2023, sub nr. x/2019.

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 16 septembrie 2019, așadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 18 octombrie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, pricina fiind amânată la acel termen în vederea soluționării cererii de reexaminare a încheierii din 16 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-a pus în vedere, prin adresa comunicată la data de 21.08.2023 să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 33.119,62 RON, sub sancțiunea anulării recursului.

Acesta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru stabilite, care a fost respinsă, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție– secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Soluția dată cu privire la cererea de acordare a ajutorului public judiciar este definitivă, cerere de reexaminare formulată împotriva acesteia fiind respinsă, prin încheierea din 13.02.2024, încheiere ce a fost comunicată recurentului-petent în data de 07.03.2024, potrivit dovezii aflate la dosarul asociat, nr. x/2019

Față de toate aceste considerente, având în vedere că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate conform art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul acestui text, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurent.

Cu privire la cererea de obligare a recurentului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimata- pârâtă B. S.R.L. a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare, cu titlul de onorariu de avocat, conform documentelor justificative aflate la dosar .

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant în prezenta cale de atac, Înalta Curte va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.919,42 RON către intimata- pârâtă B. S.R.L., conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul- reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 902 A din 06 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VI-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. să plătească intimatei- pârâte B. S.R.L. suma de 5.919,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2022
. A. S.R.L. cât și pârâtul C. au declarat apel. Prin decizia civilă nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C. civ. A. S.R.L. și de pârâtul C
ÎCCJ 2023-10-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2023
Ședința publică din data de 26 octombrie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 141 din 31 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București
ÎCCJ 2021-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2320/2021
a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 6963 din 1 noiembrie 2016, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. prin Sucursala Dorobanți, ca neîntemeiată. Prin decizi
ÎCCJ 2023-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2023
faptul că intimatele-pârâte nu ar fi indicat niciodată în concret lucrările civile neterminate sau întârziate, care puteau determina întârzieri în ceea ce privește obligațiile recurentei, modul de calcul al penalităților, respectiv al chelt
ÎCCJ 2025-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 361/2025
e de părți la data de 31.01.2023, instanța de apel dispune, peste acordul părților și în dezacord cu prevederile art. 1270 C. civ., obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă. Recursul a fost înreg
Sursă