ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2020

HOTĂRÂRE
29.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare întocmit de Agenția Naționala de Integritate la data de 14.10.2016 emis în dosarul de cercetare nr. x/05.06.2013 și primit la data de 20.10.2016, prin care se retine ca au fost identificate elemente de incalcare a dispozițiilor legale privind reginul juridic al incompatibilitatilor, în sensul dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a), art. 95 alin. (1) și art. 96 alin. (91) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1368 pronunțată în data de 12 aprilie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1368 pronunțată în data de 12 aprilie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desființarea în totalitate a sentinței de fond, ca fiind netemeinică și nelegală și pronunțarea unei hotărâri judecătorești corecte și legale, bazată pe întreg probatoriul administrat, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare intimata -pârâtă Agenția Națională de Integritate, în cadrul căreia aceasta a invocat nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac a solicitat respingerea acestuia, ca fiind nefondat, constatându-se că soluția de respingere a acțiunii formulate de aceasta împotriva Raportului de evaluare nr. x din 14.10.2016 este temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, atașată la dosar, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2020, având în vedere dispozițiile art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență, nr. 195 din 16 martie 2020 și Ordinul nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și corelația acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020, completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei, prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, întocmită la data de 19 mai 2020, atașată la dosar, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 29 iunie 2020, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a analiza excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin întâmpinare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu această cale de atac, constatând neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.

Verificând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, reține Înalta Curte că, deși prin cererea de recurs recurenta- reclamantă A. nu a încadrat criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., lecturându-se cererea de recurs, s-au regăsit critici ce ar putea fi încadrate la cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 100 RON, astfel:

"Art. 24 .(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține deopotrivă și dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurenta- reclamantă nu s-a conformat acestei dispoziții, neatașând la dosar și dovada " achitării taxei de timbru, conform legii", astfel cum impun și dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., încă din procedura de regularizare a cererii de recurs i s-a comunicat recurentei - reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 100 RON, menținută în cadrul citațiilor ce i-au fost emise părții pentru termenele de judecată din data de 17 martie 2020 și 29 iunie 2020, conform Proceselor-verbale de înmânare atașate la dosar, fără ca aceasta să facă dovada îndeplinirii obligației.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Deopotrivă, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispozițiilor de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acțiune."

Se reține astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentă, o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ori cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, observând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta- reclamantă a fost legal citată, inclusiv pentru acest termen de judecată cu mențiunea " de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON", fără ca aceasta să se conformeze însă dispozițiilor date de instanță, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul formulat de recurenta- reclamanta A., ca netimbrat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

Anulează recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1368 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2020
Ședința publică din data de 29 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2020-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4512/2020
Ședința publică din data de 18 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea ins
ÎCCJ 2020-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chematre în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2020-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2020
Ședința publică din data de 23 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2020-07-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2020
Ședința publică din data de 14 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios a
Sursă