ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 748/2023

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 05.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. formulată de recurentul A..

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Înalta Curte, în esență, a reținut că prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cererii cu care este investită instanța în dosarul de față, apreciindu-se că, pentru a avea o înrâurire asupra soluționării cauzei, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen. trebuia, eventual, ridicată cu ocazia soluționării cauzei pe fondul apelului.

II. Împotriva încheierii din data de 05.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs în termen legal recurentul A..

Recurentul A. nu a motivat în scris recursul declarat.

În esență, prin susținerile orale din cursul dezbaterilor, recurentul a solicitat admiterea recursului, apreciind că dispozițiile art. 420 alin. (5) C. proc. pen. sunt neconstituționale, apreciind că trebuie avut în vedere că sintagma "instanța de apel poate administra anumite probe în faza judecării apelului" intră în contradicție directă cu Constituția României, în sensul că atunci când se pronunță o hotărâre de achitare, instanța de apel, luând concluziile parchetului, administrează toate probele de la urmărire penală și de la instanța de fond, pentru că se solicită pronunțarea unei hotărâri contrare, respectiv condamnarea inculpatului.

Or, din moment ce a fost condamnat și solicită pronunțarea unei hotărâri de achitare, atunci și instanța de apel are obligația să asigure toate garanțiile procedurale, practic să dubleze procedura în această fază procesuală, readministrând probele.

A susținut că a invocat excepția de neconstituționalitate în fața Înaltei Curți tocmai în raport de acest argument. În plus, nu se poate reține că judecarea apelului nu are legătură cu cauza, pentru că toate cererile și excepțiile invocate au legătură doar cu acea cauză penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți și Casație la data de 01.11.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 08.11.2023.

III. Analizând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (recurentul A.) în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție învestită cu soluționarea recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispozițiilor cuprinse în încheierea de ședință din data de 10.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021 prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 C. pen., art. 375 alin. (3), art. 396 alin. (10), art. 161, art. 293 alin. (3) și art. 160 alin. (4) C. proc. pen.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

Așadar, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, în esență, recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 420 alin. (5) C. proc. pen. care reglementează modalitatea de administrare/readministrare a probelor în fața instanței de apel.

În opinia acestuia, respectivele dispoziții nu sunt constituționale și echitabile, având în vedere că, în situația în care se dispune achitarea unui inculpat, instanța de apel readministrează probele pe care și-a întemeiat soluția de achitare, iar în situația când se dispune condamnarea unui inculpat, acesta solicitând achitarea, readministrarea probelor nu este obligatorie.

Examinând criticile recurentului, Înalta Curte apreciază că o soluție de admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la cauza dedusă judecății (recurs - art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992). Practic, soluționarea cauzei cu care este învestită instanța supremă nu depinde de dispozițiile legale criticate.

Aceasta deoarece excepția de neconstituționalitate nu vizează cadrul procesual reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care se referă la recursul declarat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții Constituționale, ci antamează modalitatea de administrare a probelor în faza procesuală a apelului.

Din această perspectivă, problema incidentă de constituționalitate nu este utilă soluționării litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

Prin urmare, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, subsecvent, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen., nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza având ca obiect recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispozițiilor cuprinse în încheierea de ședință din data de 10.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021 prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 C. pen., art. 375 alin. (3), art. 396 alin. (10), art. 161, art. 293 alin. (3) și art. 160 alin. (4) C. proc. pen., motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.