ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost înregistrată sub nr. x/2022, cererea de revizuire, din 04.12.2022, formulată de revizuentul A. privind încheierea nr. 577/RC din 15.12.2021 pronunțată de instanța supremă, în Dosarul nr. x/2018.
Prin susținerile orale și cererea formulată în scris, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul A. prin apărător ales, a arătat, în esență, că ulterior pronunțării încheierii nr. 577/RC din 15.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație, textul de lege care a fundamentat această soluție, respectiv dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale.
A subliniat că, în cauză, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., iar, la acel moment procesual, prin încheierea din 15.12.2021, Înalta Curte a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată.
Revizuentul a învederat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a fost admisă prin Decizia nr. 208 din 07.04.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 150, Partea I, din data de 24.05.2022.
Pe cale de consecință, a solicitat să se constate că este incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de lege, și anume: hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională, în cauză a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată, declararea ca neconstituționale a prevederilor legale a intervenit după ce hotărârea a devenit definitivă, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate, motivul de revizuire este invocat în favoarea inculpatului, soluția de respingere ca inadmisibilă a recursului în casație, în lumina declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., este nelegală.
Prin încheierea din 15.12.2021 pronunțată de ICCJ, secția penală în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. și s-a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 577/RC din 15.12.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, ICCJ, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din 30.06.2021 a Curții de Apel București, secția I Penală.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 577/RC din 15 decembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Calea extraordinară de atac a revizuirii se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia și este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
- cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 457, de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
- cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
- au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv;
- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
- persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Verificând îndeplinirea condițiilor mai sus enumerate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată în scris, motivată în fapt și în drept, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Cererea de revizuire vizează încheierea penală nr. 577/RC din data de 15.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă, pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului în casație.
Titularul cererii de revizuire este inculpatul A., persoană care a promovat recursul în casație ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunțat încheierea nr. 577/RC din 15.12.2021, prin care ICCJ, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 846/A din 30.06.2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, cu motivarea esențială că, potrivit dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs în casație soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
După rămânerea definitivă a încheierii mai sus menționate, prin Decizia nr. 208/2022 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din data de 24.05.2022, s-a statuat că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. sunt neconstituționale. La parag. 22, 23 și 30 din decizie, instanța de contencios constituțional a arătat că dispozițiile mai sus indicate din C. proc. pen., care exclud atacarea cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, creează cu privire la persoane aflate în situații similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoașterii liberului acces la justiție, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, astfel că dispozițiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 16 și art. 21 din Constituție.
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 04.12.2022, adică în mai puțin de un an de la data publicării Deciziei nr. 208/2022 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din data de 24.05.2022.
Deopotrivă, se constată îndeplinită o altă condiție prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cea a ridicării în cauză, de către revizuent, a excepției de neconstituționalitate ce a fost admisă de Curtea Constituțională. Astfel, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., în cadrul procedurii recursului în casație ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, cerere ce i-a fost admisă de către Înalta Curte prin încheierea din 15.12.2021, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018
Dispozițiile legale declarate neconstituționale au avut o înrâurire decisivă asupra încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casație.
Chiar dacă prevederile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate într-o altă cauză, aceasta profită și revizuentului inculpat A. care a folosit acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor și intereselor sale legitime, declanșând controlul de constituționalitate a art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. anterior momentului publicării Deciziei nr. 208/2022 a Curții Constituționale, în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește efectele deciziilor sale, Curtea Constituțională a arătat că "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a ridicat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv" (parag. 33 din Decizia nr. 126 din 03.03.2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11.03.2016).
A considera altfel, înseamnă a lipsi de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât autorul unei excepții de constituționalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestuia.
În fine, văzând soluția pronunțată prin Decizia penală nr. 846/A din 30.06.2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă față de revizuentul A. și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 C. proc. pen. și va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 577/RC din 15 decembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
Va anula încheierea atacată și va dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație care, potrivit art. 440 C. proc. pen., se face de un complet format de un judecător, iar în conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță (în speță, procedura de filtru a recursului în casație), Înalta Curte va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. (în acest sens, Decizia nr. 594 din 07.06.2017, Decizia penală nr. 628 din 14.06.2017, Decizia nr. 915 din 29.09.2017 și Decizia nr. 195 din 02.04.2019 ale ICCJ, secția penală).
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 577/RC din 15 decembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
Anulează încheierea atacată și dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A.
Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2023.