ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/D din 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din cursul anului 2013).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) și g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din cursul anului 2015).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) și g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din cursul anului 2015).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) și g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 C. pen., art. 39 C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen. și art. 40 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai mare, la care s-a adăugat o treime din cea de-a doua pedeapsă, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) și g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă ziua de reținere din 18.01.2018, precum și arestul preventiv în care s-a aflat inculpatul de la 29.01.2018 la 28.02.2018.

În baza art. 112 lit. a) C. pen. și art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 80.000 EURO și 150.000 RON.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului, dispus prin ordonanța nr. 54/P/2017 din 16.02.2018 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

În temeiul art. 162 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate, aflate și înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău sub nr. x/03.04.2019, până la soluționarea definitivă a cauzei, moment după care se vor distruge sau restitui, după caz, potrivit legii.

S-a constatat că inculpatul a avut apărători aleși.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă în care s-au inclus și cheltuielile efectuate pe parcursul urmării penale, în valoare de câte 2000 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 190/Ap din 10 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală s-au decis următoarele:

S-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A..

S-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 96/D din 6 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Bacău, care a fost desființată, în parte, cu privire la soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență săvârșită în anul 2013, la omisiunea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedepsele principale, la cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului și la cuantumul sumei confiscate de la inculpat, iar în rejudecare, în limitele menționate:

În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență săvârșită în anul 2013, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenției prescripției răspunderii penale.

S-a menținut pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (săvârșită în luna iunie 2015), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

S-a menținut pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (săvârșită în iulie 2015), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

În temeiul art. 38 C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele 2 pedepse principale anterior menționate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an și 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) și (5) C. pen. s-au contopit pedepsele complementare și accesorii stabilite în sarcina inculpatului și s-a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, de 6 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani și pedeapsa accesorie având același conținut.

În baza art. 112 lit. a) C. pen. și art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 80.000 euro și 80.000 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Biroul Teritorial Brașov și-a fundamentat demersul judiciar pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că instanța de apel a dispus în mod greșit încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru infracțiunea de trafic de influență săvârșită în anul 2013, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

Ministerul Public a apreciat că instanța de apel trebuia să dea prevalență dreptului comunitar și să lase neaplicată Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, sens în care ar fi trebuit să constate că termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu este împlinit și, având în vedere întrunirea tuturor elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, să dispună o soluție de condamnare a inculpatului și sub aspectul acesteia. S-a apreciat că aplicarea deciziei menționate creează un risc serios de impunitate în ceea ce privește pedepsirea infracțiunilor care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, în timp ce jurisprudența CJUE este clară, în sensul că niciun principiu din cartă nu ar fi încălcat prin lăsarea ca neaplicate a regulilor naționale în materie de prescripție izvorâte din această decizie.

Făcând trimitere la conținutul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., la cele statuate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și la soluțiile dispuse prin Decizia nr. 5 din 21 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Ministerul Public a arătat că, în acest context normativ, opinia majoritară acceptată în practica judiciară, dar și în doctrina de specialitate, a fost aceea că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale este o decizie interpretativă, ce are ca efect principal obligarea organelor judiciare să își adapteze practica, în conformitate cu interpretarea regăsită în considerentele sale, paragraful 34 (conform căreia cauzele de întrerupere a cursului termenului general de prescripție din vechea reglementare, care operau prin îndeplinirea oricărui act de procedură ce trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, era conformă dispozițiilor Constituției).

La data de 26 mai 2022 (la 4 ani de la publicarea Deciziei nr. 297/2018), Curtea Constituțională s-a pronunțat din nou cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., prin Decizia nr. 358, care a devenit obligatorie pentru organele judiciare de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, constatând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În esență, Curtea Constituțională a explicat natura juridică a deciziei sale anterioare, arătând că aceasta nu este una interpretativă, ci o decizie simplă de neconstituționalitate care obliga legiuitorul să intervină în mod activ pentru clarificarea normei legale. Curtea Constituțională a mai arătat că inacțiunea legiuitorului a determinat organele judiciare să se substituie acestuia și să identifice cauzele de întrerupere a cursului termenului general de prescripție, fapt care ar fi generat o nouă situație lipsită de claritate și imposibilitatea de aplicare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.. Concluzionând, Curtea Constituțională a stabilit că "în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației penale nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Ulterior, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen..".

În acest context, Ministerul Public a arătat că, în jurisprudența sa (cauza Euro Box Promotion și alții, nr. C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, în ceea ce privește România, obligația de combatere a corupției care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, așa cum rezultă din articolul 325 alin. (1) TFUE, este completată de angajamentele specifice pe care acest stat membru și le-a asumat la încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004, și anume, printre altele, să "accelereze considerabil lupta împotriva corupției, în special împotriva corupției de nivel înalt, prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislației anticorupție".

Acest angajament specific a fost concretizat ulterior prin adoptarea Deciziei nr. 2006/928, prin care au fost stabilite obiective de referință în vederea remedierii deficiențelor constatate de Comisie înainte de aderarea României la Uniune, în special în domeniul luptei împotriva corupției. Anexa la această decizie, în care sunt expuse obiectivele de referință, prevede la punctul 3 obiectivul "continuării unor cercetări profesioniste și imparțiale cu privire la acuzațiile de corupție de nivel înalt", iar la punctul 4, obiectivul "adoptării unor măsuri suplimentare de prevenire și combatere a corupției, în special în cadrul administrației locale".

În aceeași cauză, Curtea de Justiție a statuat că "deși statul membru menționat dispune de libertatea de alegere a sancțiunilor aplicabile, care pot lua forma unor sancțiuni administrative, a unor sancțiuni penale sau a unei combinații a celor două, el este totuși obligat, în conformitate cu articolul 325 alin. (1) TFUE, să se asigure că infracțiunile de fraudă gravă și de corupție gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sunt pasibile de sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv (Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev și alții, C-612/15, EU:C:2018:392, punctul 54 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, EU:C:2019:30, punctul 27). În plus, în ceea ce privește infracțiunile de corupție în general, obligația de a prevedea sancțiuni penale care au caracter efectiv și disuasiv decurge, pentru România, din Decizia 2006/928, având în vedere că, așa cum s-a arătat la punctul 189 din prezenta hotărâre, această decizie obligă statul membru menționat să lupte, în mod efectiv și independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii, împotriva corupției și, în special, împotriva corupției la nivel înalt.

Revine României sarcina de a se asigura că normele sale de drept penal și de procedură penală permit o sancționare efectivă a infracțiunilor de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și de corupție în general. Astfel, deși sancțiunile prevăzute și procedurile penale instituite pentru combaterea acestor infracțiuni intră în competența acestui stat membru, respectiva competență este limitată nu numai de principiile proporționalității și echivalenței, ci și de principiul efectivității, care impune ca sancțiunile respective să aibă un caracter efectiv și disuasiv (Hotărârea din 2 mai 2018, Scialdone, C-574/15, punctul 29, precum și Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctele 29 și 30). Această cerință de efectivitate se extinde în mod necesar atât la urmărirea și la sancționarea infracțiunilor de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și de corupție în general, cât și la punerea în aplicare a pedepselor dispuse, întrucât, în lipsa unei executări efective a sancțiunilor, ele nu ar putea avea caracter efectiv și disuasiv.

În acest context, îi incumbă în primul rând legiuitorului național sarcina de a lua măsurile necesare. Acestuia îi revine obligația, dacă este cazul, să își modifice reglementarea și să garanteze că regimul procedural aplicabil urmăririi și sancționării infracțiunilor de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, precum și a infracțiunilor de corupție în general nu este conceput așa încât să prezinte, pentru rațiuni inerente acestuia, un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie asemenea infracțiuni, asigurând în același timp protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate (Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev și alții, C-612/15, punctul 65, precum și Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctul 31)".

Prin urmare, neaplicarea dreptului comunitar ar conduce la imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referință pe care România s-a obligat să le atingă (la care s-a făcut referire mai sus), în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018, în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale.

Făcând trimitere și la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, p. 1158-1160), Ministerul Public a concluzionat că instanța națională trebuie să nu aplice jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale, care schimbă modul de aplicare a unei decizii anterioare a aceleiași Curți (respectiv decizia din 2018), în sensul nerecunoașterii existenței unor cauze de întrerupere a cursului prescripției, ceea ce este contrar jurisprudenței constante a instanțelor naționale, care au recunoscut existența acestor cauze raportat la art. 155 alin. (1) C. pen.. În caz contrar, s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru toate infracțiunile privind fonduri europene și fraude cu TVA ori pentru infracțiunile de corupție la nivel înalt (cum este cazul în speța de față).

Pentru argumentele prezentate, parchetul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei penale recurate, iar în rejudecare, înlăturarea greșitei aplicări a legii raportat la infracțiunea de trafic de influență (săvârșită în anul 2013), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și condamnarea inculpatului A. și pentru această infracțiune, la o pedeapsă cu închisoarea.

Parchetul a anexat cererii de recurs în casație, în copie, încheierea din data de 10.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018, și încheierea din 10.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018.

Premergător termenului din data de 14 septembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a depus o completare a motivelor de recurs în casație, invocând, în esență, intervenirea Hotărârii Curții de Justiție (Marea Cameră) din data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU (Lin), prin care Curtea a reafirmat principii general valabile regăsite în jurisprudența sa anterioară, principii care trebuie aplicate și în mod coroborat cu cele subliniate în cauza Euro Box Promotion și alții. Făcând trimitere la considerentele dezvoltate de Curtea de Justiție la pct. 97-100, 108-115, 120-125 ale Hotărârii Lin, Ministerul Public a subliniat caracterul obligatoriu al acestei hotărâri, precum și obligația instanței naționale de a asigura pe deplin efectul direct al normelor de drept al Uniunii astfel interpretate.

Recurentul inculpat A. și-a fundamentat demersul judiciar, în principal, pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., iar în subsidiar, pe cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a arătat că a fost trimis în judecată prin două rechizitorii distincte, emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2018, faptele imputate fiind ulterior judecate într-un singur dosar, cu nr. x/2018, ca efect al reunirii cauzelor în faza judecății.

În esență, recurentul inculpat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. a) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din anul 2013), trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. a) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din anul 2015) și trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. a) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din anul 2015).

Pentru toate aceste acuzații s-a reținut incidența dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea cu nr. 78/2000, prin raportare la calitatea de deputat deținută de inculpat la momentul săvârșirii faptelor, în considerarea căreia apărarea a invocat, în ambele cicluri procesuale ordinare, excepția de necompetență a tribunalului, ca instanță de prim grad, cu consecința necompetenței și a curții de apel, ca instanță de control judiciar, în raport de calitatea inculpatului.

Curtea de Apel Brașov a respins excepția invocată, reținând că faptele imputate inculpatului nu ar fi avut legătură cu atribuțiile sale de serviciu ca parlamentar și că aplicarea agravantei prev. de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este determinată de calitatea specială a subiectului activ al infracțiunii, iar nu de împrejurarea ca făptuitorul să fi comis infracțiunea în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, interpretare care este în acord cu scopul general al reglementării distincte a infracțiunilor de corupție prin Legea nr. 78/2000. Totodată, a apreciat că cele statuate prin Decizia nr. 2/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu privind constatarea sau sancționarea contravențiilor, nu pot fi aplicate prin analogie în prezenta cauză, deoarece decizia menționată vizează o altă dispoziție legală și o altă infracțiune decât cele deduse judecății, respectiv infracțiunea de luare de mită.

Or, recurentul inculpat a apreciat că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea inculpatului, judecata fiind efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, deoarece nu împrejurarea că inculpatul a deținut o demnitate publică a justificat incidența art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ci împrejurarea că el a exercitat efectiv această demnitate în activitatea infracțională. Pe cale de consecință, instanța supremă era competentă să soluționeze în primă instanță o cauză în care inculpatul și-a pierdut între timp calitatea de deputat, câtă vreme faptele imputate sunt prezentate ca având legătură cu atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă nu au fost săvârșite efectiv în exercitarea lor.

Astfel, din interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 rezultă că voința legiuitorului este în sensul că reglementarea privește doar persoanele care exercită efectiv o funcție de demnitate publică, iar nu și pe acelea care doar dețin o astfel de funcție.

Prin urmare, din cuprinsul normei se desprinde condiția ca faptele de luare de mită sau trafic de influență să fie comise în exercitarea funcției de demnitate publică și să se afle în indisolubilă legătură cu această exercitare, numai într-o astfel de ipoteză căpătând incidență agravanta reglementată expres de legea specială, iar nu și atunci când persoana, deși deține funcția publică, săvârșește, de pildă, traficul de influență complet independent de exercitarea ei.

Or, construcția acuzațiilor aduse inculpatului A. legitimează constatarea că, în raport de calitatea sa la data săvârșirii faptelor, competentă să soluționeze cauza în primă instanță era instanța supremă, concluzie valabilă și în situația în care s-ar aprecia că nu toate faptele deduse judecății ar fi fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, ca efect al dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, "deputații și senatorii au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă, respectiv al cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe care îi reprezintă". Atribuțiile deputaților nu se limitează la sfera legiferării, ci, potrivit dispozițiilor anterior citate, aceștia au obligația de acționa în special în interesul locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă.

Pornind de la acest deziderat, se constată că infracțiunea de trafic de influență din data de 31.07.2015, constând în aceea că inculpatul i-ar fi pretins lui B., acționar și director general al S.C. C. S.A. lași, un procent de 5 % din suma totală de 60.000.000 RON, ce era necesar a fi alocată de A.N.A.R. pentru finalizarea contractelor pe care această societate le avea cu administrațiile bazinale din subordinea A.N.A.R., are la bază necesitatea finalizării lucrărilor de îndiguire în zona Moldovei, zona de circumscripție electorată a inculpatului.

Deopotrivă, infracțiunea de trafic de influență reținută a fi fost săvârșită în luna iunie 2015, constând în aceea că inculpatul A. i-a pretins numitului D. ca, în schimbul atribuirii contractului având ca obiect "Construire școală în jud. Neamț" către S.C. E. S.R.L. Piatra Neamț, să fie subcontractate o parte din lucrări, respectiv lucrările de tâmplărie, către S.C. F. S.R.L. Târgu Neamț, societate pe care o controla prin intermediul lui G., are ca fundament realizarea intereselor comunității din circumscripția electorală pe care o reprezenta inculpatul. De altfel, un argument suplimentar în justificarea exercitării obligației de a acționa în interesul locuitorilor din circumscripția electorală pe care o reprezenta inculpatul constă în aceea că școala din satul Icușești fusese distrusă ca urmare a unui incendiu și, deși existau fonduri pentru refacerea acesteia, nu se prezenta nicio societate la procedurile de atribuire a lucrării.

În consecință, aceste fapte imputate inculpatului vizează realizarea intereselor locuitorilor din circumscripția electorală pe care o reprezenta, interese existente la nivel local, respectiv oportunitatea alocării de către A.N.A.R. de fonduri pentru finalizarea contractelor existente la cel moment ori construcția școlii din satul Icușești.

În subsidiar, în măsura în care nu se va aprecia că faptele imputate inculpatului se circumscriu atribuțiilor ce îi reveneau în exercitarea demnității publice, se impune a se constata că acestea sunt în strânsă legătură cu atribuțiile sale de serviciu, fapt pentru care instanța competentă să soluționeze cauza în fond era instanța supremă, în raport cu dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. b) raportat la art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, în rechizitoriul din 20 februarie 2018 emis în dosarul penal nr. x/2017 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău se arată faptul că, în legislatura 2012 - 2016, inculpatul a avut calitatea de deputat și președinte al organizației H., iar în perioada aprilie 2015 - aprilie 2016, numitul I. a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, calitate în care coordona nemijlocit activitatea Administrației Naționale Apele Române. Conform O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române, această instituție cu personalitate juridică funcționează sub coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor, iar bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă prin Hotărâre a Guvernului. La momentul săvârșirii faptelor imputate, conducerea Guvernului era asigurată (ca și componența acestuia) de membri ai H., în coaliție cu alte formațiuni politice, împrejurare ce presupunea legături instituționale ori chiar de colegialitate în legătură cu atribuțiile ce revineau inculpatului, cu numitul I..

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție era instanța competentă să soluționeze cauza în fond, aspect ce rezultă ex re din încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv forma agravată prev. de art. 7 lit. a) din Legea cu nr. 78/2000, care presupune, de plano, că activitatea infracțională s-a realizat în exercitarea atribuțiilor de demnitate publică.

Un prim argument formal împotriva opiniei contrare exprimate de curtea de apel sub acest aspect vizează faptul că stabilirea competenței materiale a instanțelor de judecată trebuie să se raporteze la faptele deduse judecății, astfel cum sunt ele descrise și încadrate faptic în actul de sesizare, fără a fi necesară o analiză de fond cu privire la atribuțiile specifice acestor funcții. Aspectele legate de competența materială a instanței de judecată reprezintă o chestiune incipientă, formală, care exclude verificări ce țin de soluționarea acțiunii penale (precum existența unor atribuții de serviciu), întrucât această verificare poate reprezenta o antepronunțare.

Un al doilea argument vizează faptul că incidența art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 implică o activitate infracțională săvârșită în exercitarea funcției de demnitate publică, înțelesul semantic al verbului "a exercita" fiind acela de a practica, a îndeplini o profesie sau o funcție. Prin urmare, norma vizează doar persoanele care exercită efectiv o funcție de demnitate publică în legătură cu fapta săvârșită, iar nu acelea care doar dețin o astfel de funcție și săvârșesc o infracțiune de trafic de influență complet independentă de prerogativele ei.

Conform formei actuale a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 78/2000, sunt agravate infracțiunile de luare de mită și trafic de influență săvârșite de anumiți subiecți activi calificați. Niciuna dintre aceste fapte nu mai este reglementată, în cuprinsul C. pen., în capitolul vizând infracțiunile de serviciu, ci în cel vizând infracțiunile de corupție, protejându-se, astfel, relații sociale pentru a căror existență și dezvoltare se impune ocrotirea unor activități de interes public, de natură să susțină inclusiv autoritatea unor instituții publice sau de interes public, precum și valori perene, precum democrația, preeminența dreptului, respectul drepturilor omului, dezvoltarea economică și socio-morală normală a unei societăți, siguranța națională a unui stat.

Cu toate acestea, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 agravează aceste infracțiuni prin circumstanțierea subiectului activ. Elementul de agravare nu se raportează exclusiv la calitatea subiectului activ, ci se raportează mai cu seamă la faptul că sunt lezate nu doar relațiile sociale pentru a căror existență și dezvoltare se impune ocrotirea unor activități de interes public, ci și relațiile sociale pentru a căror existență și normală dezvoltare se impune ocrotirea relațiilor referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu ale persoanelor care activează în "serviciul public". De aceea, argumentul instanței de apel, în sensul că incidența art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 se raportează exclusiv la calitatea inculpatului, indiferent dacă infracțiunea are sau nu legătură cu atribuțiile de serviciu, este eronată.

Același raționament stă și la baza Deciziei nr. 2/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale cărei considerente, deși vizează analiza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta în vigoare anterior anului 2014, și prin raportare la infracțiunea de luare de mită, sunt indubitabil și pe deplin valide și în raport cu forma ulterioară anului 2014 a textului de lege precitat, stabilind că varianta agravată prev. de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este incidentă exclusiv când persoana care comite infracțiunea de trafic de influență o face în exercitarea funcției sale de demnitate publică, în legătură directă cu atribuțiile de serviciu atașate respectivei demnități.

Or, reținând în sarcina inculpatului infracțiunea de trafic de influență în varianta agravată prev. de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, rezultă cu evidență că faptele imputate au fost săvârșite de acesta în legătură directă cu atribuțiile sale specifice funcției de demnitate publică deținute în perioada de referință. Faptul că legiuitorul a pus, prin art. 7 din Legea nr. 78/2000, în același context de agravare, atât infracțiunea de luare de mită, cât și traficul de influență, săvârșite de anumite persoane expres indicate, conduce la concluzia evidentă că acesta a înțeles să agraveze răspunderea cu referire la ambele infracțiuni, în măsura în care faptele au fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu. O abordare contrară, care să facă diferența între cele două infracțiuni sub aspectul incidenței agravantei reglementate prin art. 7 din Legea nr. 78/2000, este contrară normelor de tehnică legislativă, care impun ca un aspect cu consecințe identice să pornească de la premise identice și invers.

În acest sens este și practica recentă a instanței supreme, care, în decizia penală nr. 108/20.06.2018 (la pagina 33) arată că "pentru a reține varianta agravată prevăzută de art. 7 alin. (1) lit a) din Legea 78/2000 este necesar ca autorul infracțiunii de trafic de influență să se prevaleze de această calitate în momentul în care pretinde că are o influență asupra funcționarului public. În situația în care autorul infracțiunii de trafic de influență nu invocă calitatea de demnitar public pentru exercitarea influenței asupra funcționarului public nu se poate reține forma agravată prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea 78/2000", opinie exprimată și în decizia penală nr. 90/A din 01.03.2023 a aceleiași instanțe.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și, implicit, a hotărârii instanței de fond și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța supremă, conform art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., referitor la infracțiunea de trafic de influență vizând atribuirea contractului având ca obiect "Construire Scoală Icușești, comuna Icușești, județul Neamț" către S.C. E. S.R.L Piatra Neamț, apărarea a invocat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii și incidența principiului in dubio pro reo în ceea ce privește situația de fapt reținută, din perspectiva eronatei interpretări a probatoriului de către instanțele de fond și apel, susținând, cu titlu prealabil, că este esențial a supune analizei, prioritar, modalitatea în care acest dosar a fost construit.

În acest sens, a arătat că, fiind cercetat și condamnat în mai multe dosare penale, numitul J., zis "K.", a formulat mai multe denunțuri pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în propriile dosare, denunțuri care în final nu s-au concretizat, fiind dispuse soluții de achitare sau de netrimitere în judecată.

Prezentul dosar a fost construit pe baza unui denunț din 17 mai 2017, prin care denunțătorul prezenta versiunea sa cu referire la suma de 100.000 de Euro. Totodată, J. mai sesiza și remiterea către inculpat, cu același scop al cumpărării și, respectiv, traficării de influență, a sumelor de 15.000 de Euro pentru a fi remiși redactorului-șef al ziarului "L." și, respectiv, 50.000 de Euro pentru exercitarea influenței asupra președintelui Administrației Fondului Pentru Mediu (A.F.M.), M.. Niciuna dintre cele din urmă două acuzații ale delatorului nu s-a confirmat, pentru prima dintre ele fiind dispusă soluție de clasare, în vreme ce pentru cea de a doua s-a optat pentru disjungerea cauzei.

Este necontestat, de altfel, că denunțătorul J. nu poate fi considerat martor veritabil, în înțelesul dat acestei sintagme prin Decizia Curții Constituționale nr. 236/2020, prin care, la pct. 65 se arată:

"Martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârșirea infracțiunii, ci doar are cunoștință despre aceasta, respectiv are cunoștință despre fapte sau împrejurări esențiale care determină soarta procesului. Participantul la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracțiunea dedusă judecății, astfel încât, în cazul său, operează o prezumție de parțialitate - similar părților și subiecților procesuali principali".

În acest context, făcând trimitere la afirmația denunțătorului J., consemnată în procesul-verbal din 09.10.2017, de redare a înregistrării ambientale audio a dialogului purtat între J. și N. pe data de 04.10.2017 ("El acum îi președinte de Consiliu Județean...deputatul...știi, ți-am zis de ei...cu el eram cuplați să-l facem pe Arsene...știi?"), recurentul inculpat a apreciat că unica semnificație posibilă în interpretarea probatoriului este aceea că afirmația în sine "să-l facem pe Arsene" relevă premeditarea unor acțiuni și preconstituirea voită a unor circumstanțe prin care să fie asigurată compromiterea sa.

Faptul că declarațiile și discuțiile dintre J. - O. - P. - D. au fost pregătite înainte de data de 17.05.2017 (data denunțului) reiese în mod indirect și din declarația numitului J., dată în faza de urmărire penală, dar și în fața Curții de Apel Brașov, dar și din adresa depusă de D.N.A. - S.T. Bacău, la data de 13.01.2023. Prin urmare, se poate susține că în discuțiile antemenționate au purtat aparatură specială ambii interlocutori, fiecare fiind conștient că, în împrejurările respective, erau purtărtori de tehnică de înregistrare pentru surprinderea unui subiect anume pe care urmăreau să îl dezvolte într-un anume sens și cu un anume înțeles. Această situație conduce la o gravă încălcare a principiului loialității probelor.

Or, raportat la modul cum a fost construit și conceput dosarul, se impune a se constata că, deși pentru infracțiunea de trafic de influență asupra căreia s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, Înalta Curte nu se mai poate pronunța, ar fi relevantă parcurgerea motivelor de apel existente la dosarul cauzei, tocmai pentru a observa de ce și pentru acea faptă s-ar fi impus o soluție de achitare, argumentele și conexiunile invocate în apărare având o importanță deosebită și demonstrând, dincolo de orice dubiu, faptul că probatoriul administrat la urmărirea penală reprezintă o regie: declarațiile martorilor sunt contradictorii; nu s-a demonstrat proveniența sumei de 100.000 euro, existența și remiterea acesteia; aspectele relatate de J. sunt contrazise de N., iar în discuțiile interceptate, J. are o atitudine prin care achiesează la ceea ce spune N., etc.

În legătură cu fapta anterior menționată dobândește substanță și acuzația privitoare la influențarea încredințării lucrărilor de construire a școlii din satul Icușești, scopul acestei pretinse fapte fiind achitarea indirectă, în parte, tocmai a acestei așa - zise datorii inițiale de 100.000 de Euro la J.. Prin urmare, este indisolubilă legătura dintre cele două fapte, iar ipoteza neremiterii sumei de 100.000 de Euro invalidează deplin și lipsește de sens atât acuzația privitoare la exercitarea influenței asupra numitului Q., cât și pe aceea privind direcționarea lucrărilor la școala din Icușești.

Examenul asupra relevanței sumei de 100.000 de Euro, ca element cheie în construcția acuzatoare, nu poate face nici el abstracție de standardul impus în actul de judecată, prin raportare la principiul îndoielii rezonabile, inclusiv în componenta ce ține de interpretarea, în aplicarea legii, în favoarea inculpatului, a dubiilor ce rezultă din insuficiența probatoriului.

Astfel, la paginile 4-5 ale rechizitoriului nr. x se arată că înțelegerea ca, prin exercitarea influenței inculpatului, lucrările de construire a școlii de la Icușești să fie atribuite societății E., a avut ca scop recuperarea de către numitul J. a unei părți din pretinsa sumă de 100.000 de euro. Prin urmare, cronologic, mai întâi se conturează obținerea pentru altul a banilor sau a foloaselor, ca finalitate urmărită prin pretinsa exercitare a influenței inculpatului.

Mai mult, chiar din maniera de desfășurare a urmăririi penale prin recrutarea, echiparea cu tehnică și fidelizarea celor 4 martori, care astfel și-au pierdut însușirea de a fi veritabili, reiese fără echivoc că prin înregistrările ambientale care i-au implicat pe cei 4 colaboratori, în fapt, s-a urmărit surprinderea legăturii dintre suma de bani pretinsă de J. ca datorie și încredințarea lucrării, iar nu vreo eventuală legătură între încredințarea lucrării și condiționarea subcontractării, care este cu desăvârșire ignorată în dialoguri.

Făcând trimitere la conținutul probatoriului testimonial administrat în cauză, recurentul inculpat a arătat că nu a avut niciun interes particular, nu a determinat și influențat pe nimeni în luarea oricărei decizii, ci doar a încercat să ajute, în mod legal, comunitatea din Icușești, pentru a avea o școală nouă într-un timp cât mai scurt, ținând cont de faptul că nimeni nu dorea să execute respectiva lucrare. În plus, nu rezultă că inculpatul i-ar fi spus primarului R. care este numele societății pe care o propune pentru a face o ofertă în vederea construirii școlii și nici doamna S., când s-a prezentat la Primăria Icușești, nu a afirmat că ar fi fost trimisă de acesta. Legătura a fost făcută în mod unilateral de martorul D., presupunerea acestuia că doamna Panaite ar fi fost îndrumată de inculpat, nefiindu-i imputabilă acestuia din urmă.

Cu toate acestea, în rechizitoriul nr. x/2018, la secțiunea "în drept", infracțiunea de trafic de influență este reținută în sarcina inculpatului în maniera că, în schimbul atribuirii contractului prin exercitarea influenței, ar fi pretins să fie subcontractate o parte din lucrări către F.. Or, din interpretarea și expunerea probatoriului de către parchet rezultă că așa-zisa discuție privitoare la subcontractarea lucrărilor de tâmplărie către F. a survenit la un moment cronologic ulterior, când influențarea atribuirii lucrărilor fusese nu doar promisă, ci deja pusă în operă, în scopul recuperării unei sume de bani de către J..

Așa fiind, odată decisă atribuirea lucrării prin exercitarea influenței inculpatului asupra primarului din Icușești, în scopul recuperării de către J. a unei sume de bani, pretinderea ulterioară a subcontractării lucrărilor de tâmplărie nu se mai poate circumscrie tipicității infracțiunii de trafic de influentă, întrucât ea nu se mai putea găsi în legătură cu determinarea funcționarului de a atribui lucrarea, în condițiile în care această "etapă" fusese deja parcursă.

Împrejurarea că, ulterior, în speță a survenit o subcontractare cu societatea F. nu poate fi asimilată unui act specific traficului de influență, câtă vreme, potrivit chiar tezei acuzării, poziția favorabilă a funcționarului public primar al localității Icușești fusese deja "câștigată" mult anterior, aproape spontan, prin exercitarea influenței inculpatului asupra acestuia. Prin urmare, rezultă cu evidență că în pretinsa conivență analizată nu se regăsea nicidecum condiționarea privind subcontractarea către inculpat a lucrării de la școala Icușești.

Deși acuzarea a susținut că, pentru restituirea de către inculpat a unei părți din suma 100.000 de euro, s-ar fi ajuns la conivența ca firmei E., aparținând familiei lui D., să-i fie atribuită lucrarea de la Icușești, iar din profitul ce urma a fi obținut, să îi fie remis și lui J. o parte, recurentul a arătat că, pentru a avea substanță o astfel de ipoteză, este esențial ca, în reprezentarea persoanelor pretins implicate, să se fi conturat negreșit ideea unui profit aferent executării lucrărilor, în caz contrar, întreaga înțelegere fiind lipsită de sens.

Or, probatoriul a relevat caracterul incert al existenței folosului pentru care s-ar fi realizat înțelegerea, particularitate improprie conduitei ilicite ce ține de infracțiunile de corupție, în general, și a celor de cumpărare și, respectiv, trafic de influență, în special. Indiferența denunțătorului D., pe de o parte, evidențiază lipsa propriului interes și implicarea strict în folosul denunțătorului J., iar, pe de altă parte, angajamentul acestuia complet independent de orice subcontractare către inculpat, chestiune ce nici nu era pusă în discuție, după cum rezultă din analiza cronologiei evenimentelor. Nepăsarea acestei persoane, prin raportare la folosul ce ar fi putut rezulta din preluarea lucrării, plasează implicarea sa în afara conivenței de ordin penal, de vreme ce se arată cu prisosință că speranța obținerii unor beneficii și sprijinul inculpatului nu au fost nicicum determinante pentru acesta.

Mai mult, dacă, într-adevăr, scopul ar fi fost obținerea unui profit maximal, apare complet neplauzibil că numitul D. a ales, totuși, să lucreze cu o firmă de tâmplărie atât de scumpă, în condițiile în care toate cele trei persoane presupus implicate aveau reprezentarea că trebuie să se obțină profit pentru a i se achita lui J. presupusa datorie. În plus, așa-zisa condiționare a subcontractării nu se plasează în timp înainte de obținerea contractului de către societatea E..

În susținerea argumentelor care demonstrează lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de trafic de influență analizată, recurentul inculpat a făcut trimitere la probatoriul administrat și a susținut că instanțele au reținut pretinsa sa influență asupra primarului R. numai pe baza declarațiile martorilor J. și P., precum și ale martorului denunțător.

Referitor la elementul material al infracțiunii de trafic de influentă, din analiza art. 291 C. pen. rezultă că persoana care urmează să își exercite influența trebuie să promită, în mod expres, cumpărătorului de influență, că va depune toate diligentele și va exercita toate acțiunile necesare în scopul de a determina funcționarul public să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale. Urmare inserării, de către legiuitor, a conjuncției "și", făptuitorul trebuie să realizeze o combinație de acțiuni, respectiv, pe de o parte, traficarea influenței sale reale sau presupuse, iar, pe de altă parte, efectuarea unei promisiuni adresate cumpărătorului de influență că aceste demersuri vor avea succes.

Prin urmare, o primă condiție a elementului material al infracțiunii de trafic de influență vizează faptul că acțiunile de pretindere, primire sau acceptare a promisiunii nu au relevanță penală, în absenta promisiunii de intervenție. La fel, doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acțiuni alternative, nu realizează elementul material al infracțiunii.

Or, în speță, din coroborarea declarațiilor tuturor martorilor nu rezultă cu certitudine de la cine a aflat denunțătorul de presupusa condiție, în ce loc a aflat despre aceasta și cine se presupune că i-a propus până la urmă să ia lucrarea. Ceea ce rezultă cu claritate este faptul că abia după încredințarea contr