ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin cererea formulată, petentul condamnat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen.. din cauza limitării condițiilor textului de lege care nu respectă dispozițiile prevăzute în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Bakrina contra Rusiei din data de 17.05.2016, prin care s-a arătat că deficiența fundamentală în cadrul procesului care justifică anularea unei hotărâri definitive și obligatorii include și erori de judecată, încălcări grave ale procedurii, abuzul de putere, erori vădite în aplicarea dreptului material sau orice alte motive puternice care decurg în interesul justiției.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Raportând dispozițiile anterior menționate la solicitarea formulată de către inculpatul A., Curtea de Apel Ploiești a constatat că deși petentul aduce în discuție anumite texte din Constituția României pe care art. 426 C. proc. pen.. nu le-ar respecta, în realitate cererea acestuia nu reprezintă o veritabilă critică privind neconstituționalitatea textului de lege învederat, ci o nemulțumire a sa referitoare la presupusa insuficiență a cazurilor pentru care se poate formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare, astfel cum este aceasta prevăzută de lege lata în C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că, în mod vădit, se relevă caracterul inadmisibil al solicitării inculpatului A..

Împotriva încheierii din 25 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs inculpatul A..

Prin motivele de recurs, în esență, recurentul A. a susținut că, la data formulării cererii privind sesizarea Curții Constituționale, erau întrunite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Referitor la condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția are ca obiect contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 821 din data de 30.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 49 din 25 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova), fiind invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. Prin motivele de contestație în anulare, inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunile de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (art. 365 C. pen.) și alterarea integrității datelor informatice (at. 362 C. pen.). Sub acest aspect, inculpatul a criticat încadrarea juridică reținută prin sentința penală nr. 49 din data de 25 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare, considerând că a fost condamnat pe nedrept cu privire la infracțiunile de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art. 365 C. pen. și de alterarea integrității datelor informatice, prev. de art. 362 C. pen.

În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a arătat că dispozițiile art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen.. sunt contrare prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3 art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 6 paragraful 1-3, art. 13 și art. 17 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului, din cauza limitării condițiilor textului de lege care nu respectă dispozițiile prevăzute în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Bakrina contra Rusiei din data de 17.05.2016, prin care s-a arătat că deficiența fundamentală în cadrul procesului care justifică anularea unei hotărâri definitive și obligatorii include și erori de judecată, încălcări grave ale procedurii, abuzul de putere, erori vădite în aplicarea dreptului material sau orice alte motive puternice care decurg în interesul justiției.

Înalta Curte constată că, în speță, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen.., cu toate că, cererea de contestație în anulare a fost întemeiată doar pe cazul reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. În situația în care calea extraordinară de atac ar fi fost întemeiată și pe prevederile art. 426 lit. a), c)-i C. proc. pen.., recurentul ar fi justificat un interes în invocarea excepției de neconstituționalitate a acestor din urmă dispoziții, textele de lege considerate neconstituționale putând avea, astfel, o înrâurire în speță.

Cu privire la cazul de contestație în anulare invocat de recurent, prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. (când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), Înalta Curte constată că acest caz a fost invocat doar formal, întrucât, în realitate, inculpatul critică încadrarea juridică reținută prin sentința penală nr. 49 din data de 25 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare, însă astfel de critici nu pot fi analizate prin prisma cazul de contestație în anulare invocat.

Potrivit C. proc. pen., contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate, ori a celor referitoare la instanța de judecată. Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).

În acest context, se constată că motivele formulate de recurent (cu privire la încadrarea juridică reținută de instanța de fond și menținută de cea de apel) nu se circumscriu cazului reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., fiind incompatibile cu actuala reglementare a contestației în anulare, astfel de critici putând fi analizate în cursul cercetării judecătorești, de către instanța de fond sau cea de apel.

Cu toate că recurentul a făcut trimitere la prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3 art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege (art. 426 lit. b) C. proc. pen..), dorindu-se, în realitate, o modificare a dispozițiilor care reglementează judecata în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

În concluzie, având în vedere că, în cauza de față, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 mai 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2023.