ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 aprilie 2023

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2323/17.08.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, între altele, în legătură cu inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

II. În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art. 159 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 244 alin. (3) C. pen., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., cu privire la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (2 acte materiale, referitoare la autoturismul x și la autoturismul x, x).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tăinuire, prevăzute de art. 270 alin. (1) C. pen. (privind x x, x x și x).

În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen. raportat la art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (fapta referitoare la certificatele de înmatriculare auto).

(…)

În temeiul art. 323 C. pen. raportat la art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (fapta referitoare la certificatele de înmatriculare auto).

(…)

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea fiecăreia dintre cele trei infracțiuni de instigare la fals intelectual (faptele referitoare la adeverințele medicale).

În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea fiecăreia dintre cele două infracțiuni de uz de fals (faptele referitoare la adeverințele medicale).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate pentru pedepsele concurente de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 2 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând a fi stabilită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

A constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018 și prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, sunt concurente între ele, iar infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021 și săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018

A constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, este concurentă atât cu infracțiunile ce reprezintă primul termen al recidivei (cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018), cât și cu infracțiunile ce reprezintă al doilea termen al recidivei al recidivei postcondamnatorii (cele deduse judecății).

A constatat că primul termenul al recidivei este reprezentat de pedeapsa rezultantă de 2 ani și 20 de zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, iar cel de-al doilea termen al recidivei este reprezentat de pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită în cauză.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 20 de zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

În temeiul art. 97 alin. (1), art. 43 alin. (1) C. pen. și al Deciziei Î.C.C.J. nr. 22/2020, a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 20 de zile închisoare (stabilită prin s.p. 18/2021), pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în final, în regim de detenție, pedeapsa de 4 ani, 2 luni și 20 zile închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni și 20 zile închisoare: reținerile din perioada 10.12.2014, ora 23:00 - 11.12.2014, ora 23:00 și din perioada 12.11.2014, ora 07:56 - 13.11.2014, ora 07:56 (aferente sentinței penale nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018); reținerea din perioada 22.03.2016, ora 00:15 - 23.03.2016, ora 00:15 (aferentă sentinței penale nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021); reținerea din data de 27.05.2020 și reținerea din data de 22.09.2020 (aferente prezentului dosar).

A menținut anularea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

În temeiul art. 45 alin. (2) și (3) lit. a) și b) C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate prin prezenta hotărâre cu cele stabilite prin hotărârile anterioare, urmând ca, în final, inculpatului să îi fie aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 4 ani, iar a celui prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. (dreptul de a comunica cu inculpații B., C., D., E. și F.), pe o durată de 2 ani, care se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

(…)

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 35.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, a inculpatului G. la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, a inculpatului H. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și a inculpatei I. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

(…)

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a obligat, în solidar, inculpații G. și A. la plata sumei de 1.178,1 euro (5.829,59 RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către J., reprezentând onorariul apărătorului ales al acesteia.

Prin decizia penală nr. 1139/A din 28.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, între altele:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații G. și A. împotriva sentinței penale nr. 2323 din 17.08.2022, pronunțate de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2021.

(…)

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2323 din 17.08.2022, pronunțate de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată în parte sentința apelată în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la inculpatul A. și rejudecând cauza:

În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

(…)

În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen. rap. la art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (fapta referitoare la certificatele de înmatriculare auto).

(…)

În temeiul art. 323 C. pen. rap. la art. 328 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (fapta referitoare la certificatele de înmatriculare auto).

(…)

În temeiul art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual formă continuată (faptele referitoare la adeverințele medicale).

(…)

În temeiul art. 323 C. pen. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de uz de fals în formă continuată (faptele referitoare la adeverințele medicale).

(…)

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate pentru pedepsele concurente de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând a fi stabilită pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018 și prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, sunt concurente între ele, iar infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021 și săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, este concurentă atât cu infracțiunile ce reprezintă primul termen al recidivei (cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018), cât și cu infracțiunile ce reprezintă al doilea termen al recidivei al recidivei postcondamnatorii (cele deduse judecății).

S-a constatat că primul termenul al recidivei este reprezentat de pedeapsa rezultantă de 2 ani și 20 de zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021, iar cel de-al doilea termen al recidivei este reprezentat de pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită în cauză.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 20 de zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

În temeiul art. 97 alin. (1), art. 43 alin. (1) C. pen. și al Deciziei Î.C.C.J. nr. 22/2020, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 20 de zile închisoare (stabilită prin s.p. 18/2021), pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în final, în regim de detenție, pedeapsa de 6 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-au scăzut din pedeapsa rezultantă de 6 ani, 6 luni și 20 zile închisoare:

- reținerile din perioada 10.12.2014, ora 23:00 - 11.12.2014, ora 23:00 și din perioada 12.11.2014, ora 07:56 - 13.11.2014, ora 07:56 (aferente sentinței penale nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018):

- reținerea din perioada 22.03.2016, ora 00:15 - 23.03.2016, ora 00:15 (aferentă sentinței penale nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021):

- reținerea din data de 27.05.2020 și reținerea din data de 22.09.2020 (aferente prezentului dosar).

S-a menținut anularea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 349/07.06.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 18/26.01.2021 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. x/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

(…)

În temeiul art. 19, art. 20 și art. 25 C. proc. pen. instanța a luat act că persoana vătămată K. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă L. de obligare a inculpaților A. și G. la plata sumei de 6700 EUR reprezentând daune materiale și suma de 4.000 euro, reprezentând daune morale.

Împotriva deciziei penale nr. 1139/A din 28.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, fiind invocate dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată (persoane vătămate K. și M.).

Prin încheierea din 2 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, în mod greșit, instanța de apel a dispus condamnarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că numiții K. și M. nu pot avea calitatea de subiecți pasivi principali ai infracțiunii de înșelăciune, deoarece existența subiecților pasivi trebuie să fie consecința directă a actului de inducere în eroare, neavând nicio relevanță juridică pentru existența infracțiunii faptul că - așa cum este situația în speță - ulterior momentului inducerii în eroare, persoana vătămată a înstrăinat autoturismul unui terț.

În opinia recurentului inculpat, instanța de apel a reținut greșit că pentru fiecare dintre cele două acte materiale de înșelăciune (referitoare la autoturismul x și la autoturismul x, x) există doi subiecți pasivi, principali și secundari, astfel încât împăcarea care a avut loc între inculpat și cei doi subiecți pasivi secundari N., respectiv L. - primii cumpărători ai autoturismelor, nu se răsfrânge și în ceea ce îi privește pe numiții K. și M. - persoane cărora cumpărătorii le-au vândut, la rândul lor, autoturismele.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul sentinței instanței de fond, confirmată de instanța de apel sub aspectul situației de fapt reținută în cauză, pe baza probelor administrate, a fost descrisă în amănunt fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind reținută în concret contribuția inculpatului A. și motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârșit fapta.

În esență, în fapt, instanțele de fond și apel au reținut că, la data de 07.02.2020, inculpatul A. împreună cu inculpații G. și O., au indus-o în eroare pe persoana vătămată L., prin prezentarea ca adevărată a unui fapt mincinos, respectiv faptul că autoturismul x, serie șasiu x îi aparține numitului O., prezentându-i în acest sens și certificatul de transfer de proprietate conform căruia deținătorul legal este O., necomunicându-i astfel faptul că autoturismul provenea dintr-o infracțiune săvârșită pe teritoriul Italiei de către H., determinându-l astfel pe L. să cumpere autoturismul, pe care acesta din urmă l-a vândut ulterior persoanei vătămate M., inculpații având scopul de a obține un folos patrimonial injust pentru sine corelativ cu cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 10.600 Euro în sarcina persoanei vătămate M..

Totodată, s-a reținut că, în data de 03.04.2020, inculpatul A. împreună cu inculpații G. și H., au indus-o în eroare pe persoana vătămată N. Florin, prin prezentarea ca adevărată a unui fapt mincinos, respectiv prin prezentarea faptului că autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x aparține inculpatului H., când în realitate acest autoturism era proprietatea S.C. Q. S.R.L. și prin omisiunea de a-i aduce la cunoștință acestuia faptul că autoturismul nu-i aparține, determinându-l astfel pe N. să cumpere autoturismul, autoturism pe care ulterior, acesta din urmă i l-a vândut persoanei vătămate K. cu suma de 1000 euro, scopul inculpaților fiind acela de a obține un folos patrimonial injust pentru sine și corelativ cu cauzarea unui prejudiciu persoanei vătămate K. în cuantum de 1000 euro.

Având în vedere declarațiile autentice notariale date de către inculpatul A. și persoana vătămată L., înainte de citirea actului de sesizare, din care reiese că aceștia s-au împăcat, precum și faptul că între inculpatul A. și persoana vătămată N. Florin a intervenit împăcarea în cursul urmăririi penale, instanța de fond a constatat că a intervenit împăcarea părților, totală, necondiționată și definitivă, astfel că a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

Instanța de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței primei instanțe, a desființat în parte sentința apelată în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la inculpatul A. și rejudecând cauza, în temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Critica Ministerul Public privind greșita încetare a procesului penal raportat la infracțiunea de înșelăciune a fost apreciată ca fiind întemeiată de către instanța de apel, care a reținut că, în mod greșit, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 159 C. pen. față de inculpatul A., în condițiile în care acesta s-a împăcat doar cu subiecții pasivi secundari ai infracțiunii, adică strict cu persoanele induse în eroare, nu și cu persoanele cărora li s-a creat un prejudiciu.

Analizând motivele recursului în casație, Înalta Curte constată că activitatea inculpatului A. se circumscrie infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte învederează că infracțiunea de înșelăciune este una contra patrimoniului și de rezultat, astfel că numai condiția producerii pagubei și, respectiv, localizarea acestei pagube sunt de esența identificării subiectului pasiv.

Împăcarea părților, cu consecința dispunerii unei soluții de încetare a procesului penal, poate avea loc între făptuitor și titularul patrimoniului păgubit, fiind irelevant dacă acesta din urmă este și persoana indusă în eroare.

Când persoana indusă în eroare este alta decât titularul patrimoniului lezat, împăcarea între făptuitor și persoana indusă în eroare nu are semnificație în latura penală.

Ca atare, pentru a stabili incidența împăcării părților, este necesar să fie corect identificată persoana care are calitatea de persoană vătămată sau parte civilă.

Se observă că, în speță, particularitatea constă în aceea că persoanele induse în eroare sunt diferite de persoanele prejudiciate patrimonial, existând, așadar, două categorii de subiecți pasivi: subiecți pasivi principali, respectiv titularii patrimoniilor în care s-a produs paguba (K. și M.) și subiecți pasivi secundari, respectiv persoanele induse în eroare (N. Florin și L.).

Contrar susținerilor recurentului inculpat, Înalta Curte constată că persoanele vătămate K. și M. au calitatea de subiecți pasivi principali ai infracțiunii de înșelăciune, deoarece paguba s-a produs în patrimoniul acestora.

Raportat la cele expuse, Înalta Curte reține că, în ipoteza din speță, este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că s-a produs împăcarea cu subiecții pasivi secundari, o atare împăcare neavând aptitudinea de a produce consecințe juridice.

Așadar, împăcarea care a avut loc între inculpat și cele două persoane induse în eroare, respectiv N. Florin și L. - primii cumpărători ai autoturismelor care provin din săvârșirea unor fapte penale, nu se răsfrânge și în ceea ce privește persoanele cărora aceștia le-au vândut, la rândul lor, autoturismele și în patrimoniul cărora s-a produs paguba.

În consecință, Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care întrunește elementele de tipicitate a infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A din 28 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2023.