ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2024

Ședința publică din data de 12 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 28 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulate de apelanta persoană vătămată A..

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că persoana vătămată A. a invocat în cauză, în calea de atac a apelului, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen., menționând că aceste dispoziții legale stabilesc un cadru în care se impune încetarea de drept a măsurii controlului judiciar la momentul pronunțării unei hotărâri cu amânarea aplicării pedepsei și, inerent, a tuturor obligațiilor stabilite în cadrul controlului judiciar, chiar și în situația în care printre obligațiile care au fost stabilite în cadrul amânării aplicării pedepsei, sunt stabilite obligații similare.

În speță, s-a reținut că persoana vătămată A. a învederat că inculpatul B. s-a aflat sub control judiciar în cadrul judecății în primă instanță, măsura care a fost menținută și considerată necesară de către judecătorul fondului cu prilejul fiecărei verificări, printre obligații fiind aceea de a nu se apropia de persoana vătămată, de locuința acestea și de locul său de muncă iar ulterior, judecătorul, în procesul de individualizare pe care l-a criticat prin motivele de apel, a stabilit că a dispus față de acesta amânarea aplicării pedepsei. În aceste condiții, dispozițiile procesual penale au impus judecătorului de fond să constate încetată de drept măsura controlului judiciar chiar dacă, printre obligațiile amânării aplicării pedepsei s-a stabilit acea obligație ca inculpatul să nu se apropie de persoana vătămată.

Curtea a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, că textele criticate nu influențează în niciun fel soluționarea fondului cauzei, având ca obiect apelul împotriva sentinței penale nr. 713/14.09.2023 pronunțate de Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr. x/2022.

Prima instanță a arătat că examenul legăturii cu cauză nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță, or, textele de lege prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen. nu influențează soluționarea pe fond a apelului și nu are legătură cu acesta.

Apărările persoanei vătămate care arată că legătura cu soluționarea prezentei cauze constă în împrejurarea că s-ar încălca drepturile la libertate și siguranță, pentru că persoana vătămată nu are la acest la moment o garanție că inculpatul nu se poate apropia de ea sau că ar fi discriminată față de alte persoane vătămate aflate în situații similare pentru motive care nu țin de persoană vătămată, ci strict de procesul de individualizare judiciară a executării pedepsei, s-a opinat că nu pot fi reținute.

Curtea a reținut că hotărârea pronunțată în primă instanță cu privire la măsurile preventive, în speță - dispoziția privind încetarea de drept a măsurii preventive - este executorie și nu poate fi atacată pe calea apelului sau separat, astfel încât nu poate fi repusă în discuție în aceasta fază a procesului penal.

Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile legale învederate de persoana vătămată nu au legătură cu cauza, ce are ca obiect soluționarea apelurilor formulate de parchet, inculpat și persoana vătămată.

Împotriva încheierii penale din data de 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, persoana vătămată A. a formulat recurs.

Recurenta nu a depus motive scrise de recurs, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Examinând recursul formulat de persoana vătămată A. în conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurenta apelantă, în fața Curții de Apel București, secția a II-a penală și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta apelantă nu îndeplinește condițiile cerute cumulativ de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurentă nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

În concret, recurenta apelantă a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen., criticând faptul că aceste dispoziții legale impun încetarea de drept a măsurii controlului judiciar la momentul pronunțării unei hotărâri cu amânarea aplicării pedepsei și, prin urmare, a tuturor obligațiilor stabilite în cadrul controlului judiciar, chiar și în situația în care printre obligațiile care au fost stabilite în cadrul amânării aplicării pedepsei, sunt stabilite obligații similare, însă, pentru că măsura preventivă a controlului judiciar a încetat de drept, pe parcursul soluționării apelurilor declarate în cauză inculpatul nu mai are nicio obligație de natura celor impuse prin măsura preventivă.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Înalta Curte reține că argumentele invocate în susținerea excepției vizează aspecte care nu pot fi analizate în calea de atac a apelului, întrucât hotărârea primei instanțe asupra măsurilor preventive, respectiv dispoziția de încetare de drept a măsurii controlului judiciar sub care s-a aflat inculpatul, este executorie, recurenta apelantă exprimându-și nemulțumirea față de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate beneficia de o cale de atac împotriva acestei dispoziții.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată, similar primei instanțe, că obiecțiunile formulate de recurentă cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că susținerile recurentei nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei și dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă nu pot conduce la un efect concret în soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanțe. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii penale din data de 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen.

Totodată, față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii penale din data de 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) și ale art. 399 alin. (1) și (10) din C. proc. pen.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2024.