ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2647/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2647/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursurilor declarate în cauză, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 05.10.2021, sub nr. x/2021, reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 255.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorarii de avocat achitate în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017, nr. t/2017 și nr. 8677/118/2017.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește suma de 23.800 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/22.03.2018, pentru dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1240/14.02.2022, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a a Tribunalului Constanța, sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1050/29.09.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta A. S.A. cu privire la suma de 23.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2017.

A respins cererea formulată de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL în contradictoriu cu pârâta A. S.A. cu privire la suma de 23.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2017, pentru existența autorității de lucru judecat.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată acordate în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., din dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017 și nr. 8677/118/2017, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta A. S.A. și reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL.

Prin decizia civilă nr. 38 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL.

Totodată, a fost admis apelul formulat de pârâta A. S.A., fiind schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 90.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată acordate în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., din dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017 și nr. 8677/118/2017, constând în onorariu de avocat.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

I. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL (ANAR - ABADL), prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în consecință, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Pentru început, învederează că, în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că măsura reducerii cheltuielilor de judecată, realizată de prima instanță în aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., apare ca fiind o măsură legală, ce respectă dispozițiile legale.

Astfel, susține că, în mod evident, litigiile supuse spre analiza primei instanțe nu au avut un obiect de judecată des întâlnit, ci au vizat elemente de noutate față de jurisprudența internă, de care instanța de apel nu a ținut cont.

Arată că, reclamanta este o instituție ce a bifat o premieră la nivel național în domeniul lucrărilor hidrotehnice vizând stoparea fenomenului de eroziune costieră, lucrările de reînnisipare efectuate de aceasta creând noi suprafețe de plajă între sectoarele de plajă închiriate de pârâtă și apa Mării Negre.

Susține că situația reprezenta, la acel moment, un fenomen social nou în realitatea românească, care a determinat caracterul nou al unor astfel de cauze și un grad de complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaților, cât și în soluționarea pricinii de către instanța de judecată.

Astfel, învederează că, nu au fost luate în considerare de către instanță criterii precum importanța clientului în cauză, natura, noutatea și dificultatea cauzei, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ceea ce contribuie în mod evident la o aplicare greșită a legii.

Totodată, arată că, toate dosarele înregistrate în perioada 2017-2018, vizând sectoarele de plajă Mamaia VII și Eforie Nord, au fost câștigate de avocatul recurentei-reclamante.

Prin urmare, consideră că, în contradicție cu cele reținute de instanța de apel, onorariile achitate de ANAR- ABADL au fost în limite rezonabile, raportat la complexitatea pricinilor și a volumului de muncă depus de avocat, ținând cont de caracterul nou al acestor cauze.

Nu în ultimul rând, precizează că problema onorariului a fost abordată și de Consiliul Superior al Magistraturii, care a adoptat, în anul 2019, Ghidul de pune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în care se menționează că, reducerea onorariului avocațial ar trebui să aibă loc cu titlu de excepție și nu cu titlu de regulă și că, totodată, prin reducerea onorariului avocațial nu trebuie să se ajungă la golirea de valoare a prestației profesionale a avocatului.

În acest context, menționează că avocatul a asigurat reprezentarea în instanță la fiecare termen, a pregătit apărări ample, note de concluzii, ceea ce atestă efortul susținut depus pentru documentare și pregătirea apărării.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat recurentei-pârâte la 12.07.2023, care nu a formulat întâmpinare.

II. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs și pârâta A. S.A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și, în consecință, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, făcând corecta aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru început, recurenta-pârâtă precizează că decizia atacată este nelegală, în parte, respectiv în ceea ce privește cuantumul onorariului acordat de instanță pentru fiecare dosar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub un prim aspect, susține că decizia este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, învederează că, este inexactă reținerea instanței privind faptul că, în toate cele 5 dosare ce fac obiectul pretențiilor deduse judecății, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, deoarece, în dosarul nr. x/2017, reclamanta este cea care a căzut în pretenții, fiindu-i respinsă cererea reconvențională formulată în acel dosar.

În continuare, recurenta-pârâtă precizează că a depus întâmpinare împotriva cererii reconvenționale formulată de recurenta-reclamantă în dosarul nr. x/2017, continuând prin a itera argumentele pentru care a solicitat respingerea acestei cereri.

Întrucât prin sentința civilă nr. 605/17.04.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, definitivă prin respingerea apelului pârâtei-recurente, a fost respinsă atât cererea principală, formulată de A. S.A., cât și cererea reconvențională formulată de ANAR- ABADL, solicită să se constate că, în acest dosar, ambele părți au căzut în pretenții.

Nu în ultimul rând, arată că, deși nu a defalcat onorariul perceput pentru formularea întâmpinării și pentru formularea cererii de chemare în judecată, în măsura în care cuantumul total al onorariului pretins a cuprins onorariul pentru ambele cereri, iar cererea reconvențională a fost respinsă, rezultă că, în mod nelegal, instanța de apel a respins calea de atac exercitată de această parte, considerând că datorează onorariul în integralitate pentru dosarul nr. x/2017.

O a doua critică a recurentei-pârâte privește pronunțarea deciziei cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În susținere, recurenta prezintă considerente teoretice, doctrinare și jurisprudențiale privind interpretarea dispozițiilor invocate, privind posibilitatea instanței de a reduce motivat onorariile avocaților.

Astfel, solicită să se constate faptul că, instanța de apel nu a avut în vedere proporționalitatea între munca depusă și cuantumul onorariului, raportat la respectarea dreptului de acces la instanță, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susține că, rațiunea pentru care legiuitorul a permis reducerea acestei categorii de cheltuieli de judecată este, practic, protejarea părții care a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care este terț. Astfel, regularizarea cuantumului sumei acordate cu titlu de onorariu de avocat, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Or, tocmai față de criteriile mai sus enunțate, în considerarea și a obiectului pricinii, care este identic în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017, nr. t/2017 și nr. 8677/118/2017, iar pricinile au fost soluționate în recurs la primul termen de judecată, solicită instanței supreme să constate că onorariul solicitat de parte este vădit disproporționat în raport de criteriile mai sus enunțate.

În prezenta cauză, solicită instanței de recurs să constate că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., pentru argumentele expuse în cadrul cererii de recurs și care privesc, în esență, identitatea de apărări, solicitări și argumente formulate de reclamantă în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017 și nr. 8677/118/2017.

Nu în ultimul rând, precizează că, angajarea avocaților de către reclamantă a avut loc după pronunțarea instanței în dosarul nr. x/2017, în timp ce cererile de chemare în judecată ce au format obiectul dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2017 au fost formulate de consilierii juridici din cadrul ABADL Constanța, iar nu de către avocatul pentru care s-au acordat onorarii avocațiale și care doar a susținut cererile de chemare în judecată, așa cum au fost formulate.

Recursul recurentei-pârâte a fost comunicat recurentei-reclamante la 10.07.2023, care nu a depus întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursurilor formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-pârâtă, invocată de instanță din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

I. Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța supremă reține că, recurenta-reclamantă critică soluția instanței de apel privind menținerea soluției de diminuare a sumelor reprezentând onorariul de avocat, susținând, în esență, faptul că, la evaluarea proporționalității acestora în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ., instanța nu a aplicat criterii precum importanța clientului în cauză, natura, noutatea și dificultatea cauzei, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului. Totodată, invocă recurenta faptul că, instanța de apel nu a ținut cont de recomandările din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, elaborat de CSM, conform cărora, reducerea onorariului avocațial ar trebui să aibă loc cu titlu de excepție și nu cu titlu de regulă și că, totodată, prin reducerea onorariului avocațial nu trebuie să se ajungă la golirea de valoare a prestației profesionale a avocatului.

Astfel, deși a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceaste critici vizează, în realitate, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, ceea ce reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Totodată, se reține că recomandările din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, elaborat de CSM, nu reprezintă dispoziții imperative, iar aplicarea lor se face prin raportare la dispozițiile legale ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar pe de altă parte, cu activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Prin decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor in interesul legii s-a a admis recursul în interesul legii formulat de colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și s-a stabilit faptul că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecata reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..".

În consecință, instanța de recurs nu poate cenzura raționamentul instanței de apel din perspectiva criticilor privind proporționalitatea acordării onorariului avocațial, criticile recurentei privind pronunțarea soluțiilor în toate dosarele înregistrate de recurenta-reclamantă în perioada 2017-2018 ca urmare a activității reprezentantului său convențional, concretizată în prezentarea la toate termenele și pregătirea unor apărări ample, fiind înlăturate.

În considerarea celor ce preced, nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL împotriva deciziei civile nr. 38 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

II. Recurenta-pârâtă A. S.A. a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, instanța supremă contată că, din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă critici de nelegalitate care ar putea fi subsumate acestui text normativ.

Astfel, deși recurenta-pârâtă a invocat faptul că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă constată că, în susținerea acestui motiv de recurs aceasta s-a cantonat în a relua, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același Cod, iar modul de redactare al acestui motiv de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

În ce privește criticile privind determinarea cheltuielilor efectuate de recurenta-pârâtă în cadrul dosarului nr. x/2017, instanța supremă constată că recurenta se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, de apreciere a probatoriului, nu pe o interpretare a normei juridice. Astfel, deși recurenta-pârâtă recunoaște că nu și-a defalcat cheltuielile efectuate, în sensul arătării, în concret, a sumelor pe care le-a plătit drept onorariu pentru cererea de chemare în judecată, respectiv pentru întâmpinarea depusă față de cererea reconvențională, urmărește ca, pe baza analizării probelor, instanța de recurs să se substituie voinței părților și să cuantifice fiecare dintre aceste sume.

Or, o asemenea analiză excede atribuțiilor instanței de recurs, care are competența de a verifica aplicarea regulilor de drept la starea de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele devolutive, iar nu reevaluarea materialului probator.

Totodată, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă ignoră și considerentele instanței de apel, care a reținut faptul că A. S.A. nu a solicitat, la rândul său, obligarea reclamantei-reconvenționale la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2017, astfel încât nu putea opera compensarea prevăzută de dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, instanța supremă reține că această critică este și lipsită de o finalitate practică, neputând influența cuantumul sumei la care a fost obligată de către instanța de apel.

O a doua critică expusă în cererea de recurs vizează cuantumul cheltuielilor de judecată din dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017, nr. t/2017 și nr. 8677/118/2017, la care a fost obligată recurenta-pârâtă, reproșându-se instanței de apel faptul că nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce dispune că "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei". Astfel, recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de apel nu a făcut aplicarea criteriului proporționalității dintre munca depusă de avocat și cuantumul onorariului, prin urmare, acordând în favoarea reclamantei onorarii disproporționate în raport de gradul de complexitate al fiecărei cauze, de volumul de muncă al avocatului, de valoarea pricinii și de perioada necesară cercetării fiecărui proces.

Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 3/2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel încât nu poate fi examinat din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

În speță, instanța supremă reține, pentru argumentele pe care le-a expus, că susținerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate și nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) și 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL și de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.