ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2563/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă la data de 10.06.2022, sub nr. x/2019 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca prin soluția ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4.293.100 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul efectiv suferit de reclamantă din culpa pârâtei și 100.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat estimat provizoriu, precum și obligarea pârâtei la plata accesoriilor aferente creanței constând în actualizarea debitelor în raport de rata inflației, estimată provizoriu la suma de 79.954,42 RON și dobânda legală penalizatoare, estimată provizoriu la suma de 575.014,66 RON, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 65/2022 din data de 02 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Olt, a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.484.857,01 RON compusă din 3.920.023,54 RON prejudiciu efectiv și 564.833,47 RON beneficiu nerealizat, precum și accesoriile în sumă de 1.537.999,21 RON, reprezentând 363.273,42 RON rată inflație și 1.174.725,79 RON dobândă legală penalizatoare (sume calculate pentru perioada 01.09.2018-09.04.2021), sume ce urmează să fie actualizate la data plății. A fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta B. S.A. către reclamanta A. S.A. la plata sumei de 63.833,56 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariul de expert și onorariul de avocat (20.000 RON).

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel principal B. S.A., iar A. S.A. a declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 168/2023 din 06 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelulurile declarate de B. S.A. și A. S.A. împotriva sentinței civile 65/2022 din 02 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Olt.

Împotriva acestei decizii recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecare.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1534 C. civ.. Recurenta redă prevederile acestui text de lege și arată că a argumentat în fața instanțelor de fond că și în ipoteza în care incendiul ar fi provenit de la lucrările efectuate de către societatea recurentă, intimata-reclamantă A. S.A. a contribuit prin propria conduită și neglijență la producerea incendiului și mai ales la întinderea prejudiciului. Totodată, recurenta-pârâtă arată că reia motivele pentru care, în considerarea probelor existente la dosar, instanța de apel ar fi trebuit să cenzureze soluția instanței de fond care a ignorat prevederile art. 1534 C. civ.. În acest sens, autoarea recursului reia situația de fapt, făcând trimitere la curățarea improprie a frontului de lucru de către intimata-reclamantă, disfuncția instalațiilor anti-incendiu, precum și în ceea ce privește instalația de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, instalația de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți și instalația specială de stingere cu apă pulverizată.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1355 C. civ.. În acest sens, recurenta susține că instanța de apel a aplicat eronat prevederile clauzei 13.3 din contractul încheiat între părți, clauză care limitează răspunderea societății B. S.A. în ipoteza neexecutării culpabile a contractului, clauză ignorată de către instanța de fond. Potrivit recurentei, față de prevederile clauzei 13.3 din contract, în măsura în care a constatat că societatea B. S.A. este răspunzătoare de prejudicial produs, instanța de apel ar fi trebuit pe de-o parte, să înlăture din sarcina acesteia obligația de a plăti beneficiul nerealizat de 564.833,47 RON produs conform reclamantei de întreruperea activității societății A. S.A. și pe de altă parte, să limiteze valoarea totală a despăgubirilor acordate, incluzând accesoriile, la 115% din valoarea totală a contractului.

O altă critică vizează aplicarea eronată a prevederilor art. 1385 C. civ., privind determinarea greșită a prejudiciului real suferit de intimata-reclamantă A. S.A. În acest sens, recurenta susține că în ceea ce privește cuantumul daunei rămase de recuperat, instanța de fond a ignorat constatările expertului judiciar contabil care a constatat o daună de 3.730.242,81 RON, și nu de 3.920.023,54 RON, cum s-a reținut de către prima instanță. Totodată, autoarea căii de atac susține că în ceea ce privește beneficiul nerealizat, instanța de fond a reținut că intimata-reclamantă a înregistrat o pierdere de venituri și o pierdere brută de venit, pentru perioada noiembrie 2018-mai 2019, cauzată de sistarea activității urmare a incendiului, iar concluzia primei instanțe are în vedere producția estimată pentru această perioadă de către organele de conducere ale intimate, și nu de producția înregistrată efectiv. Or, arată recurenta, estimările intimatei-reclamante nu puteau în mod legitim fundamenta concluziile instanței de fond în contextual în care stabilind beneficiul nerealizat după metoda comparației dintre profitul net înainte de incendiu și profitul net realizat după incendiu, s-a demonstat că societatea intimată a realizat profit, potrivit raportului de expertiză.

De asemenea, recurenta arată că prin Actul Adițional nr. 4 din 22.10.2018, obiectul contractului a fost suplimentat cu alte lucrări, iar durata contractului a fost prelungită până la data de 09.03.2019, astfel încât intimata-reclamantă și-a asumat prin contract întreruperea activității până la data de 9 martie 2019, neputand să solicite vreun beneficiu nerealizat. Mai mult, susține recurenta, din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că lucrările au fost finalizate înainte de data stabilită prin contract, astfel încât intimata nu putea invoca un beneficu nerealizat, iar instanța de fond în mod greșit a obligat societatea B. S.A. la plata acestuia pentru perioada noiembrie 2018-mai 2019.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la prejudiciul imputabil creditorului (art. 1534 C. civ.), la clauzele privind răspunderea (art. 1355 C. civ.) și cele privind întinderea reparației (art. 1385 C. civ.), sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor contractului încheiat între părți, instanța supremă constată că acestea nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, aceste susțineri nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-pârâte cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (contract, acte adiționale, proces-verbal) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

De altfel, prin criticile expuse privind determinarea greșită a prejudiciului real suferit de intimata-reclamantă A. S.A, recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese și din trimiterea pe care o face la probele administrate (înscrisuri, raport de expertiză), ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanței de apel, astfel că nu pot fi primite susținerile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentința pronunțată de către prima instanță.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 168/2023 din 6 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 168/2023 din 6 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.