ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2023

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 03.02.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special, a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractele încheiate cu pârâta B. S.A., să anuleze aceste clauze, cu consecința antrenării răspunderii băncii pârâte, prin obligarea ei la plata de daune materiale și morale, să constate caracterul abuziv al contractelor de credit, intervenirea prescripției dreptului de creanță al băncii, nulitatea absolută a mandatului și a contractului de cesiune încheiat de cele două pârâte, determinată de lipsa calității de reprezentant pentru C. S.A., intervenirea prescripției dreptului creditorului de a solicita executarea silită, lipsa calității procesuale a băncilor pârâte, nulitatea clauzei de cesiune din contractele de credit și să dispună anularea acesteia și să constate prejudiciul ce i-a fost cauzat de pârâta B. S.A., estimat la 200.000 euro. A solicitat, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată.

La 30.06.2020, D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, iar în subsidiar, a insuficientei timbrări, a lipsei calității sale procesuale pasive, a inadmisibilității cererii - în considerarea procedurii insolvenței reclamantei, iar cu referire la capetele de cerere privind clauzele abuzive, în temeiul Legii nr. 72/2013 -, a lipsei calității procesuale active și, în subsidiar, a lipsei de interes a reclamantei cu privire la cererea de anulare a cesiunii; pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin cererea adițională înregistrată la 17.11.2020, reclamanta a introdus în cauză pe C. S.A., reprezentată prin E. S.A., solicitând obligarea pârâtei la depunerea tuturor actelor referitoare la contractele de credit în litigiu și ca instanța să se pronunțe cu privire la legalitatea conversiei creditului în euro, a dobânzii de 14%, inserată prin constrângere în actele adiționale și apreciată drept excesivă, și a cesiunii.

La 24.11.2020, a formulat întâmpinare C. S.A., solicitând instanței să ia act de transmisiunea calității procesuale pasive de la C. S.A.; a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de constatare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune și a cererilor de anulare a clauzelor contractuale. Pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.

Prin încheierea din 24.11.2020, tribunalul a luat act de transmiterea calității procesuale de la pârâta B. S.A. la D. S.A., ca urmare a fuziunii prin absorbție, iar prin încheierile pronunțate la 25.05.2021 și 09.06.2021, a respins excepția de netimbrare, a admis în parte excepția inadmisibilității capătului de cerere privind intervenirea prescripției dreptului de creanță al băncii și a dreptului de a cere executarea silită și a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, raportată la anularea unor clauze contractuale. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.A. și a respins, ca rămase fără obiect, excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2622/27.10.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, prin administrator special.

Prin înscrisul înregistrat la dosarul instanței de apel la 27.12.2022, administratorul judiciar al S.C. A. S.R.L. a arătat că nu își însușește cererea de apel formulată de administratorul special.

La termenul din 13.02.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel, iar prin decizia civilă nr. 199, pronunțată la aceeași dată, a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a respins cererea de apel, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special F., a declarat recurs împotriva deciziei, solicitând casarea ei și trimiterea dosarului Curții de Apel București, spre rejudecarea apelului.

Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a criticat admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special, ca fiind contrară art. 20, art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, întrucât acțiunea de față nu intră în atribuțiile exclusive ale administratorului sau lichidatorului judiciar, de vreme ce nu se adresează judecătorului-sindic și nu se circumscrie art. 80 din legea specială.

Autoarea căii de atac a afirmat că atât administratorul special, cât și cel judiciar sunt abilitați să formuleze acțiuni în justiție în numele debitoarei, invocând în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a reținut că administratorul statutar are dreptul de a conduce activitatea societății și de a o reprezenta în raporturile cu terții, atunci când nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

În continuare, a apreciat că, până la ridicarea dreptului de administrare, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 recunoaște administratorului special dreptul de a reprezenta nu doar interesele asociaților sau acționarilor, ci pe cele ale debitoarei însăși.

Din această perspectivă, a remarcat că finalitatea acțiunii a reprezentat-o protejarea intereselor asociaților și ale societății, iar efectul admiterii ei s-ar reflecta și asupra masei credale, context în care opoziția administratorului judiciar îi dovedește reaua-credință.

Recurenta a subliniat că interpretarea dată de instanța de apel ar plasa debitoarea într-o stare de vulnerabilitate în raport cu administratorul judiciar.

Relevând aspecte privind fondul cauzei, a susținut că averea debitoarei a fost periclitată prin paralizarea demersului judiciar de față, întrucât, la data deschiderii procedurii insolvenței, creanța pârâtei inițiale B. S.A. - cesionată ulterior către C. S.A. - a fost admisă în tabelul de creanțe, fără a fi realizate verificările pe care legea le impune.

În continuare, a apreciat că se impune dezlegarea de către un complet specializat al Înaltei Curti de Casație și Justiție, a următoarei chestiuni de drept: dacă, până la ridicarea dreptului de administrare, administratorul special poate reprezenta societatea in insolvență în fața instanțelor de judecată și poate formula acțiuni în justiție, în numele acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata C. S.A. nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la 21.11.2023, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul instanțelor la 03.02.2020, când reclamanta S.C. A. S.R.L. se afla deja în procedura insolvenței, deschisă prin încheierea pronunțată în 12.05.2014 în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Covasna, secția Civilă, în temeiul Legii nr. 85/2006; procedura se află în perioada de observație, definită de art. 3 pct. 15 din lege.

În cauză nu a fost contestat nici că reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare și nici calitatea de administrator special a domnului F., persoană care a semnat cererea introductivă și a acordat mandat reprezentanților convenționali în vederea promovării, în numele debitoarei, a căilor de atac împotriva sentinței primei instanțe.

Instanța de control judiciar devolutiv, observând că cererea de apel nu a fost însușită de administratorul judiciar, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special și a respins cererea de apel, statuând că, potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, atribuțiile acestuia nu pot fi extinse la exercitarea oricărei acțiuni în justiție în numele societății, chiar dacă dreptul de reprezentare nu a fost ridicat; a hotărât că prevederile art. 20 din aceeași lege limitează reprezentarea administratorului special numai la procedura insolvenței, în acțiunile în anularea actelor frauduloase și în contestațiile formulate potrivit legii speciale.

Recursul pune în discuție legitimarea procesuală a administratorului special în formularea de acțiuni în perioada de observație, atunci când debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; recurenta apreciază greșită aplicarea de către curtea de apel a prevederilor art. 18, 20, 79 și 80 din Legea nr. 85/2006 și susține că, în etapa procedurală menționată, acțiunile în justiție în numele debitoarei pot fi formulate atât de practicianul în insolvență, cât și de administratorul special, de vreme ce acesta din urmă menține dreptul de a conduce activitatea societății și de a o reprezenta în raporturile cu terții.

Problema de drept dedusă prin recursul exercitat va fi încadrată și examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât antamează aplicarea Legii nr. 85/2006 în raport cu dispozițiile art. 80 și 82 C. proc. civ., norme de drept procesual.

Instanța supremă reține că deschiderea procedurii insolvenței determină desesizarea debitorului, iar în funcție de exprimarea sau nu a intenției de reorganizare, administrarea averii acestuia revine fie administratorului special, fie administratorului sau lichidatorului judiciar.

Conținutul și limitele mandatului administratorului special sunt dinamice, dependente de periodizarea procedurii insolvenței și de situația dreptului de administrare; dacă persoanei juridice în dificultate i se permite să își administreze activitatea, el este reprezentantul acesteia în perioada de observație, împuternicit să efectueze, în numele și pe contul ei, actele de administrare necesare și înlocuiește, practic, administratorul statutar. Dimpotrivă, atunci când, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare este ridicat - judiciar sau de drept -, mandatul este restrâns la reprezentarea intereselor acționarilor sau asociaților debitorului, chiar dacă subzistă anumite atribuții de reprezentare, în cadrul unor acte de procedură - de exemplu, participarea la judecarea acțiunilor în anularea actelor încheiate în perioada suspectă sau realizarea inventarului.

Relevante în sensul considerentelor anterioare sunt normele substanțiale cuprinse în art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea (…)" și că "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților".

De aceea, contrar statuărilor instanței de apel, în cauză nu interesează drepturile recunoscute administratorului special intrinsec procedurii de insolvență - cuprinse în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 -, ci decelarea conținutului împuternicirii pe care art. 3 pct. 26 o prevede în favoarea administratorului special, atunci când debitorul nu a fost desesizat, deci nu i s-a ridicat dreptul de administrare.

Aceste din urmă prevederi impun recunoașterea în plan procesual a calității administratorului special de reprezentant al debitorului, în acțiunile care se circumscriu unor acte de conservare și de administrare, întrucât astfel de acte, înglobate în mandatul său legal, nu impun încuviințarea sau ratificarea lor de către administratorul judiciar. Fără această proiecție procesuală, al cărei efect este recunoașterea dreptului administratorului special de a sta în justiție, obligația lui de a realiza acte de conservare și administrare nu ar putea fi îndeplinită, când dreptul subiectiv al debitorului trebuie apărat printr-un demers judiciar.

În subsecvența acestei concluzii, instanța supremă reține că, opus statuării instanței de apel, art. 20 alin. (1) lit. l) teza finală din Legea nr. 85/2006 nu este incompatibil, în condițiile cauzei, cu recunoașterea calității de reprezentant a administratorului special.

Dat fiind că, prin acțiunea de față, debitoarea, prin administratorul special, atacă, în temeiul dreptului comun, acte juridice pe care unul dintre creditori și-a întemeiat declarația de creanță, ea depășește sfera acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului. Or, câtă vreme i se recunoaște dreptul de a formula o contestație la tabelul de creanțe, administratorului special trebuie să i se permită a se adresa și instanței de drept comun, atunci când contestația sa atinge fondul dreptului și, deci, excedează competența judecătorului-sindic.

Concluziv, Înalta Curte impune părților concluzia că administratorul special avea dreptul de a reprezenta reclamanta și de a formula acțiunea de față, în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 - aplicabilă insolvenței reclamantei S.C. A. S.R.L. -, incidente momentului procedural în care se găsea procedura, perioada de observație, în condițiile în care societății nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Soluția instanței de apel nu este, însă, greșită numai în raport cu legea specială, ci și pentru că a nesocotit cadrul procesual activ constituit în fața instanței de fond.

În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, iar părțile au obligația de a declina calitatea în care participă la activitatea judiciară; pentru reprezentantul reclamantului, satisfacerea acestei cerințe este un element necesar al cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 194 lit. b) C. proc. civ. și care, nesocotit, atrage nulitatea cererii.

În cauză, cu toate că exclusiv administratorul special a semnat cererea introductivă și cererile adiționale - din 17 și 20.11.2020 -, calitatea acestuia de reprezentant al reclamantei nu a fost pusă în discuție de judecătorul fondului sau de pârâte.

Or, în condițiile în care acțiunea civilă include, potrivit definiției cuprinse în art. 29 C. proc. civ., atât cererile formulate în fața primei instanțe, cât și căile de atac exercitate în cauză, sub rezerva conservării coordonatelor situației juridice a debitoarei - necontestată în speță -, administratorului special trebuie să i se recunoască calitatea de a formula căile de atac, dacă i s-a recunoscut prerogativa de a sesiza instanța de judecată, în fața instanței de fond.

Subsecvent, în calitate de reprezentant al debitoarei, administratorul special are dreptul de a angaja un apărător, premisă ce permite concluzia că apelanta a justificat și calitatea de reprezentant convențional a avocatului care a semnat cererea de apel din partea debitoarei, astfel cum a dispus instanța de prim control judiciar, în procedura de regularizare.

Față de statuările sale anterioare, Înalta Curte reține că, din perspectiva calității de reprezentant legal și convențional, cererea de apel promovată de reclamantă îndeplinea condițiile prevăzute de art. 470 alin. (1) lit. a) și e) și (3) C. proc. civ., raportate la art. 151 alin. (2) și (4) din același cod, nefiind întrunite condițiile prevăzute art. 82 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi admisă excepția lipsei calității de reprezentant.

De aceea, pentru considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamantă și va casa decizia instanței de apel, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată a apelului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special F., împotriva deciziei civile nr. 199/13.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2023.