SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 18553/03 prezentată de Franco ADOLPH KOMBA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 iulie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și dlui Elens-Passos, adjunctă a secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 1 iunie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, Franco Adolph Komba, este un resortisant tanzanian, născut în 1971. În momentul depunerii cererii, acesta era deținut în Portugalia și locuiește în prezent în Guang Zhou (China).
Guvernul portughez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 octombrie 2002, în timp ce a ajuns la aeroportul din Lisabona din Rio de Janeiro, reclamantul a fost controlat de autoritățile vamale. Suspectat de a ascunde în interiorul stomacului său pungi de cocaină, reclamantul a fost condus la spitalul de S. José la Lisabona, unde a fost supus, după semnarea unei declarații de consimțământ, unei examinări radiologice, care a dezvăluit prezența plicurilor respective. Ulterior, în perioada 7 - 8 octombrie, reclamantul a exmatriculat, pe cale naturală, 72 de plicuri de cocaină cu o greutate de aproximativ 1 kg. La 8 octombrie 2002, reclamantul a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul stomacului, în cursul căreia au fost extrase alte trei pungi de cocaină.
La 9 octombrie 2002, reclamantul a fost reținut provizoriu de către instanța judecătorească de judecată în apropierea instanței de judecată criminale din Lisabona (această decizie nu a fost supusă Curții), ci a rămas în spital până la o dată necunoscută. Prin hotărârea din 30 mai 2003, tribunalul penal din Lisabona l-a judecat pe reclamant vinovat de trafic de droguri și l-a condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, precum și la interzicerea teritoriului. Întrucât reclamantul susține că nu a acordat autorizația de a fi supus unei intervenții chirurgicale, Tribunalul a decis să nu ia în considerare ultimele trei pungi de cocaină extrase ca urmare a intervenției în cauză. Cu toate acestea, tribunalul a considerat celelalte plicuri drept mijloace de probă valabile.
Reclamantul a atacat această hotărâre în fața Curții Supreme, susținând că nu a dispus nici de un avocat din oficiu, nici de un interpret în momentul arestării sale și susținând lipsa de autorizare a intervenției chirurgicale în cauză, ceea ce ar face dovada obținută ilegal. Prin hotărârea din 29 octombrie 2003, Curtea Supremă a respins acțiunea. În ceea ce privește primul motiv, aceasta a subliniat că reclamantul a dispus de un interpret și de un avocat din oficiu de la data primei sale interogări de către instanța de judecată, la 9 octombrie 2002, în conformitate cu legea. În ceea ce privește lipsa de autorizare în cauză, Curtea Supremă, subliniind în același timp că recurgerea la o intervenție chirurgicală se justifica și din motive de sănătate și în interesul reclamantului însuși, a arătat că instanța penală din Lisabona nu luase în considerare cele trei plicuri extrase ca urmare a unei astfel de intervenții.
Printr-o decizie din 6 iunie 2006, judecătorul tribunalului de aplicare a pedepselor de la Lisabona a pronunțat eliberarea condiționată a reclamantului și a ordonat, în conformitate cu legea și în executarea sentinței de condamnare, expulzarea imediată a acestuia de pe teritoriul național, să fie executată de Serviciul pentru străini și frontiere. La 30 august 2006, reclamantul a fost expulzat în Tanzania și a plecat mai târziu în China, unde se afla în prezent. Invocând articolele 3, 5, 8, 10, 14 și 17 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus intervenției chirurgicale în cauză. La 19 mai 2005, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât spre informare. La 19 septembrie 2006, Curtea a invitat guvernul să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei.
Guvernul și-a prezentat observațiile la 13 decembrie 2006. La 16 ianuarie 2007, grefa l-a invitat pe reclamant să își prezinte observațiile ca răspuns înainte de 2 aprilie 2007. Președintele camerei a acceptat ulterior, la cererea reclamantului, prelungirea termenului respectiv până la 4 mai 2007, o scrisoare recomandată fiind trimisă la adresa din China indicată de solicitant. În scrisoarea sa, Curtea ar putea considera că, în lipsa unui răspuns din partea reclamantului, acesta nu mai intenționa să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rolul său în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.
În plus, Curtea consideră că: Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, decide să șteargă cererea de rol. Elens-Passos Tulkens Asistentă Președinte
DÉCISION Requête n o 18553/03 présentée par Franco ADOLPH KOMBA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 juillet 2007 en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de M me F. Elens-Passos, greffière adjointe de section . Vu la requête susmentionnée introduite le 1 er juin 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Franco Adolph Komba, est un ressortissant tanzanien, né en 1971. Au moment de l’introduction de la requête, il était détenu au Portugal et réside actuellement à Guang Zhou (Chine).
Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 7 octobre 2002, alors qu’il arrivait à l’aéroport de Lisbonne en provenance de Rio de Janeiro, le requérant fut contrôlé par les autorités douanières. Soupçonné de cacher à l’intérieur de son estomac des sachets de cocaïne, le requérant fut conduit à l’hôpital de S. José à Lisbonne où il fut soumis, après signature d’une déclaration de consentement, à un examen radiologique, qui révéla en effet la présence desdits sachets. Par la suite, les 7 et 8 octobre, le requérant expulsa, par les voies naturelles, 72 sachets de cocaïne ayant le poids de 1 kg environ.
Le 8 octobre 2002, le requérant fut soumis à une intervention chirurgicale à l’estomac, au cours de laquelle trois autres sachets de cocaïne furent extraits. Le 9 octobre 2002, le requérant fut mis en détention provisoire par le juge d’instruction près le tribunal d’instruction criminelle de Lisbonne (cette décision ne fut pas soumise à la Cour), mais resta hospitalisé jusqu’à une date non connue. D’après le requérant, il aurait été soumis à une seconde intervention chirurgicale à l’estomac, à une date qu’il ne précise pas. Par un jugement du 30 mai 2003, le tribunal criminel de Lisbonne jugea le requérant coupable de l’infraction de trafic de stupéfiants et le condamna à la peine de 5 ans et 6 mois d’emprisonnement ainsi qu’à l’interdiction du territoire.
Le requérant ayant fait valoir ne pas avoir donné l’autorisation d’être soumis à une intervention chirurgicale, le tribunal décida de ne pas prendre en considération les trois derniers sachets de cocaïne, extraits à la suite de l’intervention en question. Le tribunal considéra cependant les autres sachets comme des moyens de preuve valables. Le requérant attaqua ce jugement devant la Cour suprême, alléguant n’avoir disposé ni d’un avocat d’office ni d’un interprète au moment de son arrestation et faisant valoir le manque d’autorisation portant sur l’intervention chirurgicale en question, ce qui rendrait la preuve obtenue illégale. Par un arrêt du 29 octobre 2003, la Cour suprême rejeta le recours.
Quant au premier moyen, elle souligna que le requérant avait disposé d’un interprète et d’un avocat d’office dès la date de son premier interrogatoire par le juge d’instruction, le 9 octobre 2002, conformément à la loi. Quant au manque d’autorisation en cause, la Cour suprême, tout en soulignant que le recours à une intervention chirurgicale se justifiait également pour des raisons de santé et dans l’intérêt du requérant lui-même, releva que le tribunal criminel de Lisbonne n’avait pas pris en considération les trois sachets extraits à la suite d’une telle intervention. Le recours fut ainsi rejeté. Par une décision du 6 juin 2006, le juge du tribunal d’application des peines de Lisbonne prononça la mise en liberté conditionnelle du requérant et ordonna, conformément à la loi et en exécution du jugement de condamnation, son expulsion immédiate du territoire national, à exécuter par le Service des étrangers et des frontières.
Le 30 août 2006, le requérant fut expulsé vers la Tanzanie. Il est parti par la suite en Chine, où il se trouverait à l’heure actuelle. GRIEFS Invoquant les articles 3, 5, 8, 10, 14 et 17 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été soumis à l’intervention chirurgicale en question. Il relève n’avoir donné aucune autorisation à une telle intervention, dont il subit toujours les séquelles, son état de santé s’en trouvant affecté. EN DROIT Le 19 mai 2005, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur pour information. Le 19 septembre 2006, la Cour invita le Gouvernement à présenter ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire.
Le Gouvernement présenta ses observations le 13 décembre 2006. Le 16 janvier 2007, le greffe invita le requérant à présenter ses observations en réponse avant le 2 avril 2007. Le président de la chambre a accepté par la suite, sur demande du requérant, de prolonger ce délai au 4 mai 2007, une lettre recommandée ayant été envoyée à l’adresse en Chine indiquée par le requérant. Le greffe indiquait dans sa lettre qu’en absence de réponse de la part du requérant, la Cour pourrait estimer que celui-ci n’entendait plus maintenir sa requête et décider de rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Ce courrier fut retourné au greffe avec la mention « non réclamé ». La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Décide de rayer la requête du rôle. F. Elens-Passos F. Tulkens Greffière adjointe Présidente