KUCUK ET POLAT c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 25490/04 prezentată de către dna KÜçÜK și Dinçer POLAT împotriva Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 iulie 2007 într-o cameră compusă din dl Tulkens președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky, dl Popović, judecători Elens-Passos, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 1 iulie 2004, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând referire la reclamanții, domnii Caaćdaș Küçük și Dinçer Polat, sunt resortisanți turci, născuți în 1988 și, respectiv, 1985 și rezidenți în Ankara. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul E Büyükévelha, avocat în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au participat la demonstrația din 1 mai 2003. La 8 mai 2003, reclamantul, ÖA Õdaș Küçük, a fost intervievat de doi ofițeri civili în biroul directorului adjunct al liceului unde era student. Polițiștii l-ar fi întrebat pe reclamant de ce a participat la demonstrație și ar fi vrut să știe cu cine a fost și cu ce asociație se întâlnea. Ei i-ar fi propus reclamantului să fie cel mai bun spion al lor și l-ar fi amenințat dacă i-ar fi spus că, dacă vrem, putem să te scoatem de la școală; apoi nu vei putea studia nicăieri. ; te vom deranja, te vom pune în arest și te vom trimite la centrul penitenciar de tip F Această interogare ar fi durat aproape o oră și, în cele din urmă, polițiștii l-ar fi sfătuit pe reclamant să nu spună nimănui despre această vizită. La 12 mai 2003, acesta este reclamantul Dincer Polat, care a fost interogat timp de aproximativ 40 de minute în liceul său, de către aceiași polițiști, din aceleași motive. Polițiștii i-ar fi oferit, de asemenea, să-i fie spioni și i-ar fi amenințat spunând: Putem să te scoatem de la școală în fiecare zi și să te deranjăm și apoi, știi ce înseamnă închisoarea de trei ani și nouă luni într-o închisoare de tip. La 20 mai 2003, reclamanții au depus o plângere la Parchetul din Ankara împotriva celor doi polițiști și a subdirectorilor liceului pentru tortură, tratament inuman și degradant, abuz de putere, neglijență și amenințare. Printr-o ordonanță din 26 septembrie 2003, subprefectura din Chaankaya nu a autorizat deschiderea unei inculpatii față de conducerea liceului. La 22 octombrie 2003, reclamanții au formulat o opoziție în fața Tribunalului Administrativ Regional din Ankara (în fața tribunalului din 31 decembrie 2003, tribunalul a confirmat decizia subprefectului pe motiv că elementele care țin de o infracțiune nu au fost stabilite împotriva conducerii liceului. În cursul investigațiilor sale, procurorul din Republica Dankara ( procurorul districtual a declarat că polițiștii care au intervievat reclamanții au aparținut biroului național de informații (Milli La 21 octombrie 2003, Ministerul a decis că nu trebuia să introducă, împotriva personalului respectivului birou, urmări penale în temeiul articolului 26 din Legea nr. 2937 privind serviciile de informații de la Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, la data de 3 decembrie 2003, procurorul din Republica Dankara a emis un ordin de nejudiciare cu privire la plângerea reclamanților. La 2 ianuarie 2004, reclamanții au opus această decizie în fața Curții din Sincan. La 20 ianuarie 2004, Curtea a respins această opoziție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng că au fost tratați în conformitate cu art. 3 din Convenție, din cauza presiunii morale exercitate de polițiștii despre care consideră că au fost victime. Aceștia susțin că hotărârea de nejudiciare a fost pronunțată în beneficiul polițiștilor și al conducerii școlilor și le-a încălcat dreptul de a beneficia de un proces echitabil, în sensul articolului 6 din convenție. În sfârșit, reclamanții consideră că, în speță, art. 11 din Convenția privind libertatea de întrunire a fost încălcată de Înalta parte contractantă, în măsura în care au fost amenințați de polițiști în liceul lor din cauza participării lor la o demonstrație pașnică. Curtea arată că instanțele naționale își susțin afirmațiile prin nici un element de probă sau de început al unei dovezi, cum ar fi un raport medical. Curtea nu dispune de nici un element care ar putea determina o suspiciune rezonabilă că reclamanții ar fi fost supuși unor tratamente în conformitate cu art. 3 din Convenție în momentul interogării lor. Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 2. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), art. 2 și art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la libertate și securitate. Curtea ia notă de faptul că privarea de libertate a reclamanților s-a încheiat la 8 mai 2003 pentru Caca (3) Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în dreptul intern, în măsura în care nu au dispus să acționeze efectiv pentru a denunța relele tratamente care le-au fost aplicate de polițiști. Curtea va examina acest aspect în lumina mai adecvată a art. 13 din Convenție. Cu toate acestea, Comisia consideră că acuzațiile reclamanților nu pot fi considerate obiecții care pot fi apărate, având în vedere concluziile de mai sus privind spătarul întemeiat pe art. 3 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 4. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng de libertatea lor de întrunire pașnică. În situația actuală a dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamanților întemeiat pe art. 11 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Elens-passos Tulkens adjunctor președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

25490/04

présentée par Çağdaș KÜÇÜK et Dinçer POLAT

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 juillet 2007 en une chambre composée de

:

M

me

F.

Tulkens

,

présidente

,

MM.

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

V.

Zagrebelsky,

D.

Popović,

juges

,

et

de

M

me

F.

Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 1

er

juillet 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Çağdaș Küçük et Dinçer Polat, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1988 et 1985 et résident à Ankara. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

E Büyükçulha, avocat à Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants participèrent à la manifestation du 1

er

mai 2003.

Le 8 mai 2003, le requérant, Çağdaș Küçük, fut interrogé par deux policiers civils dans le bureau du sous-directeur du lycée où il était étudiant.

Les policiers auraient demandé au requérant la raison de sa participation à la manifestation et auraient voulu savoir avec qui il y avait assisté et quelle association il fréquentait.

Ils auraient proposé au requérant d’être leur «

espion

» et l’auraient menacé en lui disant, «

S

i nous voulons, nous pouvons faire en sorte que tu sois renvoyé de l’école

; après tu ne pourras étudier nulle part

; nous te dérangerons, te placerons en garde à vue et t’enverrons au centre pénitentiaire de type F

».

Cette interrogation aurait duré près d’une heure et, à la fin, les policiers auraient conseillé au requérant de ne parler à personne de cette visite.

Le 12 mai 2003, c’est le requérant Dinçer Polat qui fut à son tour interrogé pendant une quarantaine de minutes dans son lycée, par les mêmes policiers et ce, pour les mêmes motifs.

Les policiers lui auraient également proposé d’être leur «

espion

» et l’auraient menacé en lui disant, «

Nous pouvons te faire renvoyer de cet école, venir tous les jours et te déranger et puis, tu sais ce que signifie une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois dans une prison de type

F

?

»

Le 20 mai 2003, les requérants portèrent plainte auprès du parquet d’Ankara contre les deux policiers et les sous-directeurs des lycées pour torture, traitement inhumain et dégradant, abus de pouvoir, négligence et menace.

Par une ordonnance du 26 septembre 2003, la sous-préfecture de Çankaya n’autorisa pas l’ouverture d’une instruction à l’égard de la direction des lycées.

Le 22 octobre 2003, les requérants firent opposition devant le tribunal administratif régional d’Ankara («

le tribunal

»).

Le 31 décembre 2003, le tribunal confirma la décision du sous-préfet au motif que les éléments constitutifs d’une infraction pénale n’étaient pas établies à l’encontre de la direction des lycées.

Lors de ses investigations, le procureur de la République d’Ankara («

le procureur

») releva que les policiers qui avaient interrogé les requérants, appartenaient au bureau national de renseignements (

Milli İstihbarat Teșkilatı

– «

le MIT

») dépendant directement du ministère rattaché au premier ministre. Dès lors, conformément au droit turc, le procureur demanda au ministère l’autorisation de poursuivre son instruction contre lesdits policiers.

Le 21 octobre 2003, le ministère décida qu’il ne convenait pas d’introduire, contre le personnel dudit bureau, des poursuites pénales en application de l’article 26 de la loi n

o

2937 sur les services de renseignements de l’Etat et le bureau national de renseignements, au motif qu’il n’y avait pas de preuve tangible appuyant les allégations des requérants.

Par conséquent, le 3 décembre 2003, le procureur de la République d’Ankara rendit une ordonnance de non-lieu quant à la plainte des requérants.

Le 2 janvier 2004, les requérants firent opposition à cette décision devant la Cour d’assises de Sincan.

Le 20 janvier 2004, la Cour d’assises rejeta cette opposition.

GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérants se plaignent d’avoir subi des traitements contraires à l’article 3 de la Convention, en raison de la pression morale exercée par les policiers dont ils estiment avoir été victimes.

Les requérants déplorent également leur privation de liberté en violation de l’article 5 §§ 1 c), 2 et 3 de la Convention.

Ils soutiennent que la décision de non-lieu rendue au bénéfice des policiers et la direction des lycées a porté atteinte à leur droit de bénéficier d’un procès équitable, au sens de l’article 6 de la Convention.

Les requérants estiment enfin qu’en l’espèce, l’article

11 de la Convention relative à la liberté de réunion a été violée par la Haute Partie contractante, dans la mesure où ils ont été menacé par les policiers dans leur lycée en raison de leur participation à une manifestation pacifique.

EN DROIT

La Cour relève que les requérants n’étayent leurs allégations par aucun élément de preuve ou commencement de preuve, tel un rapport médical. Elle ne dispose d’aucun élément susceptible d’engendrer un soupçon raisonnable que les requérants auraient subi des traitements contraires à l’article 3 de la Convention lors de leur interrogation.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

La Cour note que la privation de liberté des requérants a pris fin le 8 mai 2003 pour Çağdaș Küçük et le 12 mai 2003 pour Dinçer Polat, soit plus de six mois avant l’introduction de la présente requête. Il s’ensuit que la présentation de ce grief est tardive et doit être rejetée en application de l’article

35 §§

1 et

4 de la Convention.

La Cour examinera ce grief à la lumière plus appropriée de l’article 13 de la Convention. Toutefois, elle considère que les allégations des requérants ne sauraient être considérées comme des griefs défendables, vu les conclusions ci-dessus concernant le grief tiré de l’article 3 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est également manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article

35

§

4.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief des requérants tiré de l’article

11 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

F.

Elens-passos

F.

Tulkens

Greffière adjointe

Présidente