ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2389/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială la data de 13.07.2009 sub nr. x/2009 reclamanta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat RA a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003, evacuarea pârâtei din imobilul "B." situat în comuna Ciolpani, județul Ilfov, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14.08.2009 a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat în plus față de cererea inițială și obligarea pârâtei la plata sumei de 735.924,72 RON din care: - 454.909 RON cu titlu de debite calculate până la data de 31.05.2009, 218.015,72 RON cu titlu de penalități de întârziere; 1.556.822 RON calculat la cursul BNR din 7.08.2009 reprezentând echivalentul sumei de 530.000 USD daune interese. După mai multe cereri precizatoare cuantumul final al pretențiilor a fost majorat de apelanta reclamantă-pârâtă la suma totală de 3.499.055,13 RON reprezentând facturi curente și penalități.

Prin cererea reconvențională formulată pârâta a solicitat, pentru ipoteza admiterii cerii principale, obligarea reclamantei la plata investițiilor efectuate la obiectivul ce a constituit obiectul contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, la plata prejudiciului material reprezentat de cheltuielile prealabile construcției, restituirea sumelor nedatorate pe perioada cât a operat suspendarea, precum și stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata contravalorii bunurilor si valorilor incorporate bunului.

Prin sentința civilă nr. 9973/09.07.2012, Tribunalul București a respins ambele cereri ca neîntemeiate, a stabilit onorariu definitiv de expert în cuantum de 6000 RON și a dat în debit atât reclamanta, cât și pârâta cu câte 3000 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 193/20.05.2013, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta-pârâtă, a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a admis în totalitate cererea pârâtei-reclamante întemeiată pe dispozițiile art. 274 aliniatul 1 C. proc. civ. și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 138.954 RON (22.797,20 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar + 5000 RON onorariu expert + 111.156,86 RON onorariu avocat). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1954 pronunțată la data de 30.05.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Instanța de apel nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar. Instanța de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, care vizau greșita reținere a caracterului fondat al excepției de neexecutare. Referirile din decizia recurată la incidența art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 par a fi nelegale. Instanța de apel nu a răspuns nici criticilor potrivit cărora dispozițiile art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 nu ar fi fost oricum aplicabile, deoarece terenul în dispută nu a fost unul cu destinație agricolă, ci era situat în intravilan, nu numai la data preluării, ci și ulterior acestui moment. Soluția dată de instanța de prim control judiciar apelului declarat de A. S.R.L., ce a avut drept consecință includerea în categoria cheltuielilor de judecată și a sumei de 22.797,20 RON achitată de pârâta-reclamantă pentru timbrarea cererii reconvenționale, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1032/05.08.2020 Curtea de Apel București a admis apelurile, a schimbat în tot sentința civilă atacată și a admite în parte cererea de chemare în judecată dispunând rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x încheiat de părțile cauzei la data de 14.10.2003. A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei-reclamante A. din imobilul obiect al contractului de asociere, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 7.516.020,8 RON cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului menționat. A admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta la plata către pârâta-reclamantă A. a sumei de 2.181.084,74 RON cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului de asociere în participațiune. A respins ca rămasă fără obiect cererea A. de acordare a unui drept de retenție, a respins ca neîntemeiată "apărarea de fond" cu privire la constatarea nulității absolute a clauzelor stipulate la art. 11, 13, 14 și 15 din contractul de asociere în participațiune indicat. De asemenea a obligat reclamanta la plata către expertul contabil C. a sumei de 9000 RON și la plata către expertul fiscal D. a sumei de 1500 RON, iar pe pârâta-reclamantă A. la plata către expertul fiscal D. a sumei de 10.500 RON. A admis cererea ambelor părți având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta-reclamantă A. la plata către R.A.A.P.P.S. a sumei de 107.977,77 RON constând în taxa de timbru aferentă fazelor procesuale fond, apel și recurs proporțional pretențiilor admise, iar pe reclamanta R.A.A.P.P.S. la plata către A. a sumelor de 20.965,6 RON taxă timbru achitată aferent cererii reconvenționale, proporțional pretențiilor admise, precum și 25.000 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de apărător achitat în primă instanță, astfel cum a fost redus. A compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite, cu consecința obligării pârâtei-reclamante A. la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 62.012,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Prin decizia nr. 2257/02.11.2021 ÎCCJ a admis recursurile, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare menținând dispozițiile referitoare la onorariile de expert.

Prin decizia nr. 2257/02.11.2021 ÎCCJ a statuat următoarele:

În mod legal s-a pus în discuție chestiunea limitării penalităților conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, acest text a fost corect aplicat și interpretat de către instanța de apel (pag. 67-68). De aici rezultă că chestiunea limitării penalităților este stabilită definitiv și irevocabil.

În mod nelegal instanța de apel a "ajustat" cauza juridică a pretențiilor formulate pe cale de reconvențională reținând ca fundamente principiul echității/îmbogățirea fără justă cauză, efectele retroactive ale rezoluțiunii și chiar ale rezilierii când ar fi posibile, în timp ce pretențiile au avut fundament contractual (art. 6).

În mod corect nu s-a reținut nulitatea art. 8,11,13,14,15 din contract.

În mod corect nu s-a reținut excepția de neexecutare a contractului invocată de către pârâta-reclamantă.

Daunele-interese pretinse de către reclamantă sunt susceptibile de penalități.

Suma stabilită de prima instanță ca despăgubiri pentru reclamantă s-a făcut prin raportare la întreaga perioadă contractuală, din 2003, deși reclamanta s-a referit în cererea sa la o altă perioadă.

Pentru rezolvarea prescripției se impune a se stabili întâi limitele judecății.

Motivarea acordării sumelor cu titlu de TVA este insuficientă, fără indicarea temeiului.

Pârâta datora cota parte din asociere chiar dacă nu avea profit.

Suma reprezentând amortizare are fundament contractual.

Se vor păstra dispozițiile referitoare la rezilierea contractului, respingerea cererii de evacuare a pârâtei și acordarea unui drept de retenție.

Prin decizia civilă nr. 605 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a decis următoarele:

În rejudecare în limitele casării (parțiale):

Cu privire la apelul (deja admis) al apelantei-reclamante-pârâte R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREȘTI, cu sediul în București și cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură Societatea Civilă Profesională de Avocați "E." din București, persoane însărcinate cu primirea corespondenței F., G., în contradictoriu cu intimata-pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin reprezentant legal Administrator H., cu sediul în București și cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură "I." din București, str. x, împotriva sentinței civile nr. 9973 din data de 09.07.2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009:

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la suma de 362.837,51 RON reprezentând TVA.

Obligă pârâta-reclamantă A. la plata către reclamanta-pârâtă RAPPS a sumei de 1.463.431,51 RON.

Cu privire la apelul declarat de A. S.R.L.:

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta-pârâtă-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 9973 din data de 09.07.2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Obligă intimata-pârâtă-reclamantă A. la plata sumei de 60.182 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel. Definitivă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Reclamanta pretinde în cauza de față 8.386.236,63 RON reprezentând 1.519.977,55 RON cota parte, 9.653,75 RON impozit teren, 16.683,43 RON impozit clădiri, 254.218,10 RON amortizare, 362.837,51 RON TVA, 6.222.868,29 RON penalități.

Raportând cele stabilite prin decizia de casare cu trimitere nr. 2257/02.11.2021 a ÎCCJ la pretențiile reclamantei indicate mai sus rezultă că trebuie recunoscut dreptul reclamantei de a fi despăgubită cu următoarele sume (debite principale): 1.519.977,55 RON cota parte, 9.653,75 RON impozit teren, 16.683,43 RON impozit clădiri, 254.218,10 RON amortizare. Calculul acestor sume nu a fost contestat de către pârâtă.

Situația de fapt care a generat prezentul demers judiciar constă în aceea că reclamanta a emis facturi/sau consideră că are dreptul să emită facturi în relația contractuală cu pârâta cuprinzând pe lângă valoarea creanței și TVA. La rândul său pârâta refuză să accepte la plată astfel de facturi considerând că sumele pretinse nici nu sunt purtătoare de TVA.

Codul fiscal nu reglementează raporturi juridice dintre particulari, ci raportul dintre persoanele supuse fiscalității și organele fiscale. Pe cale de consecință chiar dacă se vorbește în Codul fiscal de facturare și de obligația de facturare cu/fără TVA sau de remitere a sumelor reprezentând TVA de la un agent economic către altul, nu se stabilește o obligație civilă în sarcina destinatarilor și între agenții economici (unul față de altul), ci o obligație fiscală, imperativă, de ordine publică.

Într-un contract nu se poate prevedea vreo obligație de facturare cu TVA (sau fără TVA) în contra sau peste cuprinsul Codul fiscal.

Concluzia care se impune deci față de problema de drept enunțată este că nu există un drept subiectiv civil (comercial) în virtutea căruia să se pretindă că factură trebuia emisă cu sau fără TVA sau să se remită efectiv o anumită sumă ca TVA. În lipsa dreptului subiectiv civil pretins acțiunea nu poate fi primită, ci va fi respinsă ca neîntemeiată. Instanța nu va analiza dacă există un drept fiscal pentru că litigiul de față este un litigiu de drept privat pur, între particulari, iar nu un litigiu de contencios administrativ și fiscal în cadrul căruia să se stabilească, cu respectarea normelor procedurale specifice, existența/inexistența unor obligații fiscale (și corelativ a drepturilor fiscale aferente) și oricum instanța nici nu poate schimba cauza și natura acțiunii fiind ținută de principiul disponibilității.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, ținând seama că instanța de casare a stabilit că sunt datorate și la limita debitului principal, rezultă că pârâta are obligația de plată a sumei de 1.800.531,83 RON.

Așadar suma totală datorată de pârâtă ca rezultat al rezilierii contractului de asociere în participațiune dintre părți este de 3.601.063,66 RON. Din această sumă a fost plătită deja o parte, anume 2.137.632,15 RON, așa cum au arătat ambele părți.

În consecință rămâne de plată o sumă de 1.463.431,51 RON.

Art. 6 din contract prevede că asupra bunurilor și valorilor reprezentând contribuția la realizarea asocierii (deci asupra aporturilor) asociații își păstrează dreptul de proprietate, iar bunurile și valorile respective sunt menționate în inventare acceptate de asociați. În același timp cap. VIII din contract se referă la încetarea contractului (art. 23), dar și la rezilierea contractului (art. 24 care se referă inclusiv la nerealizarea investițiilor). Art. 25 arată că rezilierea duce la lichidarea asocierii, iar art. 26-28 arată cum se face lichidarea fără a prevederea dreptul la restituirea sumelor investite, ci arată că investițiile vor fi luate în considerare în sensul deducerii în caz de cumpărare a activului.

Ținând seama că sumele reprezentând investiții nu au fost inventariate în sensul art. 6 caracterul de bun fungibil al banilor, dar și de modalitatea convențională de lichidare a asocierii în caz de reziliere din care rezultă fără dubiu că voința reală a părților nu a fost ca în caz de reziliere, pârâta-reclamantă să aibă un drept de creanță pur și simplu asupra reclamantei-pârâte în valoarea sumelor investite (ci un drept de creanță în această valoare, dar condiționat de cumpărarea activului, astfel încât, prin mecanismul compensării, s-ar fi realizat deducerea de care vorbește art. 28). Trebuie subliniat că în cauză nu se pune în discuție regimul juridic al unor bunuri care nu s-ar afla în stare de fixație, conform art. 28, ci doar dreptul la sumele investite pentru realizarea de construcții conform graficului de lucrări asumate.

Aportul adus de reclamantă, conform art. 3 din contract, era folosința bunurilor (deci păstrarea proprietății este doar o prevedere de întărire a art. 3). Or nici această folosință nu poate fi returnată în caz de reziliere (căci nu se poate da timpul înapoi ca proprietarul să își folosească bunurile sale), precum nici sumele deja investite nu pot fi returnate (sume care erau corelate tocmai cu aportul celeilalte părți, deci cu folosința).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Reclamanta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT" critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Soluția instanței de apel cu privire la suma reprezentând taxa pe valoare adăugată este nelegală și sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța a încălcat limitele devoluțiunii în faza procesuală a apelului și principiul disponibilității și a analizat și s-a pronunțat cu privire la un aspect cu care nu a fost învestită, respectiv dreptul reclamantei de a pretinde și încasa TVA și nu a analizat dacă sumele de bani solicitate de aceasta sunt susceptibile de a fi purtătoare de TVA.

Recurenta-reclamantă este persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA și are dreptul de a pretinde și încasa această taxă.

Pe de o parte, reclamanta este constrânsă sub amenințarea unor sancțiuni să încaseze TVA, iar pe de altă parte, este îndreptățită să solicite obligarea A. S.R.L. la plata sumelor reprezentând TVA, întrucât această operațiune permite efectuarea deducerilor și altor operațiuni contabile esențiale.

Întrucât activitatea economică nu a început, se deduce că sumele facturate de către RAAPPS pentru recuperarea cheltuielilor aferente activului în cauză sunt în sfera de TVA, fiind asimilate operațiunilor efectuate cu plată.

Reclamanta a achitat deja către bugetul de stat sumele reprezentând TVA, existând o obligație legală în acest sens, iar o eventuală hotărâre a instanței prin care s-ar stabili că o sumă intră sau nu sub incidența TVA nu poate avea nici o înrâurire asupra obligațiilor fiscale.

Se solicită admiterea recursului, casarea/modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în tot o apelului reclamantei și obligării A. S.R.L. la plata sumei de 6.248.604,48 RON, cuprinzând și suma de 362.837,51 RON.

Pârâta A. S.R.L. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia Curții de Apel este nelegală în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulată de A. S.R.L., iar instanța a interpretat greșit prevederile contractuale la încetarea contractului și a celor legale referitoare la lichidarea asocierii în participațiune - motive circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța consideră în mod eronat că art. 6 din contract se interpretează în sensul că numai RAAPPS păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor și valorilor aduse în asociere întrucât acestea sunt singurele care ar putea fi "inventariate".

În opinia instanței de apel, A. S.R.L. ar fi avut dreptul să își recupereze aportul în asociere numai în situația în care ar fi cumpărat activul. Instanța face o distincție nejustificată între bunurile care nu se află în stare de fixație și sumele de bani aferente investiției realizate în reabilitarea, consolidarea și modernizarea imobilelor B..

Au fost încălcate regulile de interpretare ale prevederilor contractuale conținute de art. 977 - 979 C. civ., art. 981 - 982 și art. 985 C. civ.

Potrivit prevederilor contractuale care alcătuiesc mecanismul asocierii în participațiune, aportul RAAPPS a fost unul în natură - dreptul de folosință asupra unor bunuri imobile (terenuri și clădiri), iar aportul A. S.R.L. a fost unul în bani, sursa de finanțare a lucrărilor de investiție.

A. S.R.L. nu poate solicita predarea unor bunuri, întrucât aportul său în asociere a constat în sursa de finanțare a investițiilor aduse bunurilor ce aparțin RAAPPS fiind încorporate în acestea. Singura opțiune este solicitarea de a i se restitui valoarea investiției efectuate, asupra căreia a rămas proprietar RAAPPS, în acord cu prevederile art. 6 din contract.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că singura modalitate de recuperare a aportului A. S.R.L. la asociere o reprezintă art. 28 alin. (2) din contract - în sensul deducerii respectivelor investiții din prețul de cumpărare a activului dacă se va notifica această intenție. Această prevedere nu are un caracter derogatoriu de la prevederea generală a păstrării dreptului de proprietate asupra bunurilor și valorilor aduse ca aport în asociere, ci privește doar o modalitate de recuperare a aportului. A. S.R.L. are dreptul la restituirea sumelor de bani aduse ca aport în asociere și care au reprezentat "sursa de finanțare a investiției" atât în situația în care privim suma de bani ca o restituire în natură, cât și dacă privim cererea ca un drept de creanță împotriva asociatului care beneficiază de investiție.

Prin decizia de casare Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în rejudecare, instanța trebuie să soluționeze cererea reconvențională formulată de A. S.R.L., câtă vreme s-a dispus cu titlu irevocabil rezilierea contractului de asociere în participațiune, de care depinde dezlegarea acestei cereri.

Instanța a interpretat greșit prevederile art. 6 și art. 25 din contract. Bunurile și valorile aportate au fost inventariate de părți încă de la momentul încheierii contractului, astfel că nu se poate susține că sumele reprezentând investiții nu au fost inventariate și cu atât mai puțin că nu pot fi inventariate.

Din modul în care este redactată clauza contractuală rezultă în mod evident faptul că intenția părților a fost în sensul că ambii asociați să își păstreze dreptul de proprietate asupra aportului adus în asociere. Împrejurarea că RAAPPS nu avea dreptul să păstreze investițiile A. S.R.L. în asociere rezultă și din coroborarea cu prevederile art. 27 care stipulează că la lichidarea asocierii RAAPPS primea înapoi bunurile aportate în starea aflată la momentul preluării de către A. S.R.L., admițându-se o uzură normală ca efect al utilizării acestora în activitatea economică. Cu alte cuvinte, RAAPPS nu beneficia de investițiile A. S.R.L., asupra cărora acesta din urmă își păstra dreptul de proprietate conform art. 6 din contract.

Instanța de apel a interpretat greșit voința părților în sensul că dreptul de creanță al A. S.R.L. cu privire la recuperarea investițiilor era condiționat de cumpărarea activului prin mecanismul compensării.

Sancțiunea pentru nerealizarea în totalitate a investițiilor a fost deja aplicată prin rezilierea contractului, iar aceasta nu poate în nici un caz să constea în reținerea din oficiu a investițiilor efectuate.

Modalitatea în care se realizează lichidarea asocierii este prevăzută de contract la art. 26 și este aceeași atât în cazul încetării contractului prin împlinirea termenului sau acordul scris al părților, cât și în cazul rezilierii, contrar distincției artificiale realizată de către instanța de apel. În situația în care aportul nu poate fi restituit în natură, asociatul are dreptul la restituirea sumelor investite.

Simplul refuz al RAAPPS de încuviințare la vânzarea imobilului nu poate fi suficient pentru a bloca dreptul A. S.R.L. la recuperarea investițiilor efectuate, astfel cum rezultă din greșita interpretare dată clauzei de către instanța de apel. În lipsa unei derogări exprese se aplică dreptul comun care prevede dreptul la restituirea investițiilor cu titlu de daune materiale, în situația în care restituirea în natură nu poate opera - art. 254 alin. (2) Codul comercial.

Instanțele au apreciat că asociatul A. S.R.L. datorează către RAAPPS suma de 1.800.531,83 RON cu titlu de debit principal pentru perioada 2008 - 2014, chiar dacă activitatea asocierii nu a început și nu s-au încasat venituri ale asocierii. RAAPPS și-a recuperat aportul, din patrimoniul A. S.R.L., în timp ce asociatului A. S.R.L. îi este refuzată recuperarea aportului constând în investițiile efectuate în bunurile asociatului RAAPPS.

Deși hotărârea instanței de apel de înlăturare de la obligarea A. S.R.L. de la plata TVA corespunzător debitului principal stabilit în sarcina sa este pe fond una corectă, însă instanța a motivat necorespunzător soluția pe acest aspect. Recurenta-pârâtă A. S.R.L. solicită păstrarea soluției cu schimbarea considerentelor hotărârii.

Legislația fiscală în materia asocierii în participațiune exclude aplicarea cotei TVA între asociați, astfel că nu există nici un temei juridic pentru obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 362.837,51 RON cu titlu de TVA corespunzător facturilor emise fără suport legal.

A. S.R.L. solicită admiterea propriului recurs, modificarea deciziei recuzate în sensul obligării RAAPPS la restituirea sumei de 2.371.622,66 RON reprezentând investiții efectuate în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x din 14 octombrie 2003 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, precum și menținerea soluției date privind respingerea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata TVA corespunzător debitului constatat a fi datorat, cu schimbarea considerentelor soluției.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT":

Recurenta-reclamantă susține incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în considerarea faptului că instanța de apel a încălcat limitele devoluțiunii în faza procesuală a apelului și principiul disponibilității și s-a pronunțat cu privire la un aspect cu care nu a fost învestită, respectiv dreptul reclamantei de a pretinde și încasa TVA și nu a analizat aspectul cu care a fost învestită, respectiv dacă sumele de bani solicitate sunt susceptibile de a fi purtătoare de TVA.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., calea de atac a recursului se poate exercita atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)".

Conform prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.:

"Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie".

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că prin decizia recurată nu s-au încălcat nici limitele devoluțiunii în faza procesuală a apelului și nici principiul disponibilității.

Astfel, prin decizia de casare au fost stabilite limitele rejudecării apelurilor și s-a statuat că motivarea acordării sumelor cu titlu de TVA este insuficientă, fără indicarea temeiului juridic. În acest sens, s-a dispus ca, în rejudecare, să se stabilească, în privința tuturor sumelor aferente asocierii în participațiune, care alcătuiesc debitul principal, dacă acestea intră în sfera de aplicare a TVA, prin determinarea regimului juridic specific asocierii în participațiune.

Instanța de apel a analizat solicitările părților din litigiu în sensul de a stabili existența/inexistența TVA și dreptul reclamantei de a-l pretinde și încasa de la pârâtă.

Concluzia instanței de apel în sensul că nu există un drept subiectiv civil în virtutea căruia să se pretindă că factura trebuia emisă cu sau fără TVA sau să se remită efectiv o anumită suma ca TVA este legală. Reținând că în lipsa dreptului subiectiv civil pretins acțiunea nu poate fi primită, ci va fi respinsă ca neîntemeiată, instanța de apel a statuat lipsa de temei pentru obligarea pârâtei la plata TVA din perspectiva regimului juridic al contractelor de asociere în participațiune.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Dimpotrivă, prin decizia recurată au fost respectate limitele rejudecării astfel cum au fost statuate prin decizia de casare și a fost respectat principiul reclamantei, instanța de apel analizând și pronunțându-se asupra cererii reconvenționale în ce privește obligarea pârâtei la plata TVA.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii vizează nelegalitatea hotărârii atacate și cuprinde în conținutul său două ipoteze distincte, anume pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauză nu sunt incidente aceste dispoziții legale. Faptul că reclamanta-recurentă RAAPPS este persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA și are dreptul de a pretinde și încasa TVA, astfel cum susține prin motivele de recurs, nu înseamnă în mod automat că este îndreptățită să solicite obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând TVA. În acest sens, este de reținut conduita recurentei-reclamante, care începând cu ianuarie 2014 a emis facturi fără TVA.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în prezentul litigiu RAAPPS solicită cota TVA fără a fi beneficiarul acesteia și nu există un temei juridic pentru obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 362.837,51 RON cu titlu de TVA.

Față de aceste considerente, criticile aduse de recurenta-reclamantă deciziei recurate sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A. S.R.L.:

Prin contractul nr. x din 14 octombrie 2003 încheiat între REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT" și A. S.R.L. s-a convenit asocierea în participațiune în vederea reabilitării, modernizării și dotării activului B. în vederea realizării unui parc tematic și de recreere în comuna Ciolpani, județul Ilfov.

RAAPPS a constituit ca aport folosința activului menționat, compus din teren și construcții, iar A. S.R.L. avea obligația să constituie ca aport, pe o perioadă de 4 ani de la semnarea contractului, suma de 4.600.000 USD pentru realizarea investițiilor necesare, în vederea realizării în comun a activității de turism și creație cinematografică.

Prin art. 15 din contract s-a stabilit că pe perioada cuprinsă între data luării în primire a activului și data începerii activității economice, toate cheltuielile, impozitele, taxele locale, precum și amortizările pentru clădirile și terenurile ce fac obiectul contractului revin A. S.R.L. pe baza facturii emise lunar de RAAPPS.

Prin decizia de casare nr. 2257 din 2 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:

Excepția nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 8, 11, 13, 14 și 15 din Contractul de asociere în participațiune^ invocată de A. S.R.L., nu mai poate fi analizată, fiind incidență autoritatea de lucru judecat rezultată din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014. în acest sens, instanța supremă a reținut că "În raport de cele mai sus relevate, instanța de recurs reține că, în ambele litigii, există triplă identitate de părți, obiect și cauză în legătură cu nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune și a clauzelor cuprinse în articolele 8, 11, 13, 14 și 15 din acest contract. Prin urmare, atâta vreme cât aspectul litigios a fost rezolvat printr-o hotărâre judecătorească anterioară înseamnă că el se impune în cauza dedusă judecății, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, întrucât a fost deja supus analizei și tranșat cu putere de lucru judecat".

Excepția nulității clauzei pe care o conține art. 8 din Contractul de asociere în participațiune, pentru motive care vizează cauză ilicită, imorală și fraudă la lege, nu mai poate fi analizată, impunându-se "cu autoritate de lucru judecat soluția definitivă din litigiul anterior (...) Prin Decizia nr. 1571 din 22 iunie 2021, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că art. 8 din contractul de asociere în participațiune conține o clauză valabilă, neafectată de motivele de nulitate privind cauza ilicită, frauda la lege, cauza imorală, întrucât toate aceste motive sunt justificate prin prisma caracterului leonin al acesteia (...) efectul autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile din litigiul anterior se impune în prezenta cauză sub aspectul că nu există clauze leonine în contractul de asociere în participațiune".

"Nicio dispoziție contractuală nu conduce la concluzia încheierii în formă mascată/simulată a unui contract de închiriere (...) Din analiza contractului de asociere dintre părți rezultă că nu există elemente care să țină de esența unui contract de închiriere, ci, dimpotrivă, se regăsesc elemente proprii contractului de asociere în participațiune".

S-a invocat omisso medio pretinsa încălcare de către RAAPPS a principiului salvgardării contractului și de coerență contractuală, a obligației de colaborare, a obligației de informare a partenerului asupra aspectelor ce puteau influența executarea contractului, a obligației asigurării securității contractului și a bunei-credințe în executarea contractului "fiind inadmisibilă examinarea lor",

Invocarea de către recurenta-pârâtă A. S.R.L. a suspendării executării obligațiilor de plată a debitelor și de efectuare a investiției potrivit graficului convenit* pe calea excepției de neexecutare^ este nejustificată. în acest sens, instanța supremă a reținut că "nu poate justifica neexecutarea acestora obligații prin intermediul mijlocului de apărare al excepției de neexecutare (...) nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei neexecutări din partea celuilalt contractant, în speță din partea intimatei-reclamante RAAPPS".

Daunele-interese sunt susceptibile de penalități, în acord cu art. 14 din contractul de asociere în participațiune.

Nu se poate considera că în cauză s-au perceput chirii, sumele fiind impropriu specificate cu acest titlul în cuprinsul unor facturi emise de RAAPPS; temeiul facturării lor își găsește suport în conținutul clauzelor expres convenite de părți.

Suma pretinsă de RAAPPS cu titlu de cheltuieli de amortizare "își găsește suport legal în convenția părților", fiind deci datorată de A. S.R.L..

Dispozițiile referitoare la rezilierea contractului de asociere în participațiune vor fi păstrate de instanța de apel.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a interpretat greșit prevederile contractuale referitoare la încetarea contractului și a celor legale privind lichidarea asocierii în participațiune.

Contrar celor susținute de recurenta A. S.R.L., instanța de apel nu a interpretat art. 6 din contract în sensul că numai RAAPPS păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor și valorilor aduse în asociere întrucât acestea sunt singurele care ar putea fi "inventariate".

În realitate, Curtea de apel a interpretat dispozițiile art. 6 din contractul de asociere în coroborare cu art. 28 din același contract, și a reținut că potrivit dispozițiilor contractuale, părțile au stabilit cum se face lichidarea asocierea fără a prevedea dreptul la restituirea sumelor investite, ci arată că investițiile vor fi luate în considerare în sensul deducerii în caz de cumpărare a activului.

De altfel, dispozițiile din art. 28 Capitolul VIII din Contract sunt clare:

"Investițiile, amenajările și modificările cu caracter definitiv (aflate în stare de fixație) aduse construcțiilor (în care s-a desfășurat activitatea economică comună) de către A. S.R.L. vor fi luate în considerare în sensul deducerii în situația în care A. S.R.L. își va notifica intenția de a cumpăra activul".

Instanța de apel nu a încălcat regulile de interpretare ale prevederilor contractuale conținute de art. 977 - 979 C. civ., art. 981 - 982 și art. 985 C. civ.. S-a reținut în mod corect faptul că voința reală a părților nu a fost ca în caz de reziliere, mai ales în caz de reziliere pentru nerealizarea investițiilor, deci din culpa "investitorului", pârâta-reclamantă să aibă un drept de creanță pur și simplu asupra reclamantei-pârâte în valoarea sumelor investite.

Astfel, contractul de asociere în art. 27 și art. 28 reglementează modalitatea de lichidare, respectiv efectele cu privire la aporturile asociaților. RAAPPS va redobândi folosința activului și a tuturor bunurilor cu a căror folosință a participat la realizarea activității economice comune, iar A. S.R.L. va prelua exclusiv obiectele de inventar și mijloacele fixe (după caz) care nu sunt încorporate în construcții și pot fi preluate fără efect distructiv asupra construcțiilor.

Investițiile, amenajările și modificările cu caracter definitiv (aflate în stare de fixație), aduse construcțiilor (în care s-a desfășurat activitatea economică comună) de către A. S.R.L. vor fi luate în considerare în sensul deducerii, în situația vânzării activului.

Părțile au făcut în clauzele contractului o distincție clară între obiectele de inventar, mijloace fixe care se restituie A. S.R.L. și investițiile, amenajările și modificările cu caracter definitiv.

Recurenta A. S.R.L. susține că "împrejurarea că părțile nu au prevăzut în mod expres faptul că asociatul A. are dreptul să își recupereze investițiile aflate în stare de fixație nu este în măsură să anuleze acest drept al A. S.R.L." și invocă dispozițiile art. 254 Codul comercial.

Această critică este nefondată.

Art. 254 Codul comercial prevede:

"Participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune chiar dacă au fost procurate de dânșii".

Cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor între dânșii, asociații pot să stipuleze că lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaților se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și pierderi".

Din contractul încheiat între părți nu rezultă că părțile au stipulat restituirea investițiilor realizate de A..

Faptul că la lichidarea asocierii, potrivit prevederilor contractuale, RAAPPS primea înapoi bunurile aportate în starea aflată la momentul preluării de către A., admițându-se o uzură normală ca efect al utilizării acestora în activitatea economică nu conduce la concluzia că se acordă dreptul A. S.R.L. la restituirea contravalorii investițiilor.

Este de reținut faptul că rezilierea contractului de asociere s-a dispus din cauza nerealizării investițiilor de către A. S.R.L., care a utilizat timp de 12 ani respectivul activ.

Criticile privind greșita interpretare a clauzelor contractuale, precum și cele privind aplicarea dispozițiilor art. 254 Codul comercial sunt astfel nefondate.

În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor art. 304 pct. 7 referitoare la motivarea hotărârii care face trimitere la "echitatea" soluției și "absurdul" unei hotărâri contrare, Înalta Curte reține că această critică este nefondată. Recurenta-pârâtă susține că obținerea de către RAAPPS de la celălalt asociat a contravalorii lipsei de folosință a bunului adus ca aport în asociere ar echivala cu absența aportului în asociere, iar suma de 6.500 USD/lună este în măsură să acopere contravaloarea de folosință a activului adus în asociere, facturile aferente fiind emise cu titlu de chirie până în luna septembrie 2009.

Prin decizia de casare s-a statuat că între părți a fost încheiat un contract de asociere în participațiune și nu un contract de închiriere.

În realitate, prin hotărârea recurată s-a reținut că nu se poate restitui folosința activului RAAPPS adus în asociere.

Pe de altă parte, pentru perioada cuprinsă între data luării în primire a activului și data începerii activității în comun, părțile au convenit ca toate cheltuielile pentru activul predat să fie în sarcina A. S.R.L., în baza facturilor emise lunar de RAAPPS, urmând ca rezultatele asocierii să fie împărțite pe bază de decont numai după finalizarea investițiilor și începerea activității economice. Este de necontestat că investițiile nu au fost efectuate, iar activitatea economică nu a început, astfel că a fost reziliat contractul de asociere în participațiune.

În ceea ce privește critica hotărârii privind considerentele reținute în decizia de respingere a obligării A. S.R.L. la plata TVA, aceasta este nefondată.

Pe de o parte, potrivit C. proc. civ. de la 1865 nu se poate declara recurs împotriva considerentelor. Pe de altă parte, astfel cum s-a reținut anterior în considerentele prezentei decizii, recursul declarat de RAAPPS împotriva soluției de respingere a obligării A. S.R.L. la plata TVA, urmează a fi respins.

Față de aceste considerente, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, iar recursul declarat de A. S.R.L. urmează a fi respins ca nefondat.

Reținând că nu există motive care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, Înalta Curte va menține în întregime această decizie, ambele recursuri urmând a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT" și de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 605 din 12 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 noiembrie 2023.