ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2244/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2102 din 31 mai 2017, Judecătoria Târgoviște a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. S.A., ca neîntemeiată și a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect "constatare nulitate absolută clauze, pretenții și obligație de a face", privind pe reclamanții B. și C., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. și D. (fostă D.).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel B. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 180 din 21 februarie 2018 Tribunalul Dâmbovița a respins ca neîntemeiat apelul promovat de apelanții B. și C., împotriva sentinței civile nr. 2102/2017 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. și intimata D.

Împotriva acestei decizii, reclamanții B. și C. au declarat recurs.

Prin încheierea pronunțată la 9 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății recursului până la pronunțarea unei decizii preliminare de către CJUE în cauza C-81/2019 înregistrată ca urmare a sesizării Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din 13 octombrie 2021, intimata D. a invocat excepția perimării cererii de recurs, în temeiul art. 416 C. proc. civ., excepție ce a fost pusă în discuție la termenul de judecată din 24 noiembrie 2021.

Prin decizia nr. 350 din 24 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, s-a admis excepția de perimare a recursului și, în consecință, s-a constatat perimarea cererii de recurs.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanții C. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 350 din 24 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, nelegalitatea deciziei atacate, având în vedere că potrivit art. 416 C. proc. civ.: alin. (1) "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit alin. (3) "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În opinia recurenților, nelămuririle instanței de recurs privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene au condus la suspendarea judecății cauzei până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, cererea de sesizare privind pronunțarea deciziei preliminare aparține exclusiv instanței naționale, nu și părților.

Coroborând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 din același cod, ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Astfel, ca regulă, având în vedere principiul disponibilității, reluarea judecății nu are loc din oficiu în cazul suspendării voluntare, facultative și chiar de drept, astfel că dacă partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol, începe să curgă termenul de perimare.

Când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se va face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată potrivit art. 418 C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413 C. proc. civ., precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Așa fiind, consideră că se impune a se proceda în același fel atunci când instanța de judecată, apelând la analogia legii, asimilează o cerere de sesizare în vederea pronunțării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, unei "judecăți", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și suspendă judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesității interpretării și aplicării unitare a legislației UE și a caracterului obligatoriu al deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În concluzie apreciază că asupra aplicării suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanței de control judiciar îi revenea obligația de a verifica dacă în speță mai subzistă motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 9 mai 2019 și de a dispune, din oficiu, reluarea judecății după pronunțarea hotărârii preliminare, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de recurs.

Intimatele-pârâte E. (A.) și D. nu au formulat întâmpinări.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 26 aprilie 2023 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 25 octombrie 2023, termen preschimbat din oficiu pentru azi, 31 octombrie 2023.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și invocat de recurenții-reclamanți se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar în cauză se apreciază ca fiind fondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Din această perspectivă, se reține că potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni; (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță; (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu textul legal redat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se reține că, prin încheierea pronunțată la 9 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății recursului până la pronunțarea unei decizii preliminare de către CJUE în cauza C-81/2019 înregistrată ca urmare a sesizării Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești a apreciat util a sista judecata până când instanța europeană va formula un răspuns în cauza C-81/19, pentru a nu determina o interpretare diferită a unor situații juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor:

"instanța poate suspenda judecata când, dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Este indiscutabil că acest temei de suspendare facultativă a judecății are în vedere existența unor "chestiuni prejudiciale", a căror soluționare ar putea avea o influență determinantă asupra rezolvării cauzei. Situația premisă este aceea a existenței în paralel a unui alt litigiu, de a cărui soluționare depinde existența sau inexistența unui drept subiectiv civil (lato sensu), rațiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării constând în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, ceea ce ar genera o anomalie a raporturilor juridice dintre părțile aflate în proces.

Împrejurarea că, în speță, Curtea de Apel Ploiești a avut nelămuriri privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene și a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu poate contura o culpă a reclamanților în lăsarea cauzei în nelucrare.

În situația în care instanța apreciază că este necesară suspendarea judecății în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecății.

Suspendarea cursului perimării potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, presupune ca perimarea să-și fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speță.

Reclamanții nu erau părți în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj (dosarul nr. x/2017) și care a determinat suspendarea judecății recursului, astfel încât nu i se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluarea judecății, lipsind culpa procesuală, de esența sancțiunii perimării.

Corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru identitate de rațiune, în același mod trebuie să se procedeze și în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii C.J.U.E., care a fost sesizată de o altă instanță, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio essedebet, întrucât ne aflăm tot în prezența unei suspendări facultative cauzate de o chestiune prejudicială, respectiv soluția pe care instanța europeană urmează să o pronunțe cu privire la interpretarea sau validitatea dispozițiilor de drept unional în privința cărora a fost sesizată prin procedura întrebării preliminare. Ca urmare, în condițiile în care la momentul suspendării judecății s-a constatat existența unei similarități cu cauza pendinte pe rolul C.J.U.E., în sensul că sunt incidente aceleași dispoziții de drept al Uniunii cu privire la interpretarea sau validitatea cărora a fost sesizată anterior Curtea Europeană prin procedura reglementată de art. 267 din TFUE, după pronunțarea hotărârii C.J.U.E., instanța trebuie să dispună, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, urmând ca judecătorul să aprecieze în ce măsură dezlegările instanței europene se impun în propriul dosar.

Prin urmare, deși motivul de suspendare facultativă bazat pe existența unei cauze pendinte pe rolul C.J.U.E. nu era prevăzut expres de niciunul dintre textele care reglementau acest incident procedural anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care normele care reglementează suspendarea facultativă sunt unele dispozitive, instanța de judecată fiind chemată să decidă cu privire la oportunitatea aplicării lor, în vederea unei bune administrări a justiției, ținând seama de caracterul obligatoriu al deciziilor de interpretare a dreptului unional pronunțate de C.J.U.E. și pentru preîntâmpinarea pronunțării unor hotărâri naționale contrare normelor europene, odată ce instanța națională, luând în considerare ansamblul circumstanțelor cauzei, a decis că se impune așteptarea hotărârii instanței europene, tot ea trebuie să dispună continuarea judecății, de îndată ce constată că s-a dat o rezolvare respectivei chestiuni prejudiciale.

Față de cele arătate, în considerarea faptului că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în același timp și o sancțiune aplicabilă părții delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situații în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat respectivul proces. Per a contrario, dacă părții în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluționarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu poate să opereze. Chiar dacă perimarea nu presupune totdeauna și în mod necesar culpa părții, ea presupune însă ignorarea de către parte a obligațiilor procesuale care îi reveneau în vederea asigurării finalizării judecății.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul de a-i facilita soluționarea dosarului, procedura hotărârii prealabile nefiind edictată în sprijinul părților, ci pentru interpretarea unui anumit text de lege, instanței de recurs îi revenea obligația de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 9 mai 2019 și de a dispune reluarea judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că redeschiderea judecării cauzei după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene este un act de procedură care trebuie efectuat din oficiu, situație în care nu se poate imputa părților lipsa de diligență în repunerea pricinii pe rol.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile recurenților-reclamanți circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre continuarea judecății, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și B. împotriva deciziei nr. 350 din 24 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre continuarea judecății, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.