Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4159/2003

HOTĂRÂRE
21.10.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4159/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2001 reclamanta C.N.A. a chemat în judecată Consiliul local al Comunei Vela solicitând desființarea dispoziției nr. 56 din 17 iulie 2001 emisă de Primarul Comunei Vela și restituirea în natură a imobilului situat în intravilanul comunei Vela în suprafață de 2774 mp. Prin sentința civilă nr. 209 din 6 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că dispoziția nr. 56 din 17 iulie 2001 emisă de Primarul Comunei Vela este legală și temeinică, dată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 184 din 30 octombrie 2002 a admis apelul, a schimbat în totalitate sentința în sensul că a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a dispus anularea dispoziției nr. /2001 emisă de Primarul Comunei Vela. A dispus restituirea în natură a terenului intravilan situat pe teritoriul satului Gubancea – Comuna Vela având ca vecinătăți: N și V – teren proprietatea reclamantei, S – biserica, E – DJ. Instanța de apel a reținut, că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001; întrucât astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, care a fost ignorat de către instanța de fond, platforma de beton aflată pe teren nu reprezintă o construcție în sensul legii, ca fiind de altfel și degradată, ne mai putând fi folosită.

În ceea ce privește magazia de cereale, ea face parte din categoria construcțiilor demontabile și deci poate fi mutată, reținându-se și faptul că este nefolosită. În consecință instanța de apel a constatat, având în vedere și prevederile art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, că acțiunea reclamantei este fondată și imobilul trebuie restituit în natură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul local al Comunei Vela invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Se susține că hotărârea instanței de apel este în contradicție cu probele administrate în cauză, reținându-se greșit că nu există pe terenul în litigiu construcții în sensul celor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Recurentul mai susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și, în consecință solicită admiterea recursului și casarea instanței de apel și pe fond menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond. Recursul este nefondat. Este de reținut în primul rând că recurentul nu și-a structurat recursul conform dispozițiilor art. 303 alin. (3) raportat la 304 pct. 1-10 C. proc. civ. În baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din dezvoltarea susținerilor făcute de către recurent urmează a constata că cele privind o greșită apreciere a probelor, s-ar fi putut încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000 și ca atare nu mai poate fi analizat. În ceea ce privește susținerea privind aplicarea greșită a legii cu referire la prevederile art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, urmează a reține că acest text de lege prevede că în cazul în care terenurile sunt libere, ele pot fi restituite în natură persoanelor îndreptățite – în cazul în speță reclamanta – deci instanța de apel a făcut o corectă aplicațiune a acestui text de lege. Același text prevede că pentru partea de teren ocupată cu construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acesteia, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Instanța de apel cu o amplă motivare care a avut la bază constatările expertizei tehnice efectuate în cauză, a reținut corect că platforma de beton și magazia nu sunt construcții în sensul celor prevăzute de art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat pârâtul Consiliul Local al Comunei Vela, împotriva deciziei civile nr. 184 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5219/2007
în natură a imobilului nu este posibilă, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată, reținându-se că terenul nu a făcut obiectul notificări
ÎCCJ 2005-02-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1011/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 septembrie 2001, contestatorul D.M. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Șimnicu de Sus anularea deciziei nr. 1880 din 8 augu
ÎCCJ 2008-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7903/2008
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 18850/63 din 8 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul G.F. a solicitat anularea dispoziției nr. 17681 din 20 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Craiova, solicitând mo
ÎCCJ 2005-11-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9151/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 11314 din 16 octombrie 2001 N.G. și C.E. au formulat contestație împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2005-06-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5298/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 februarie 2002 reclamanții P.R. și K.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pro
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă