ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1791/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, la 05.02.2015, sub nr. x/2013/al, debitoarea reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P., solicitând:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 1.304.968,50 euro, în echivalent RON la data plații, reprezentând daune produse ca urmare a dispoziției de dezmembrare și scoatere din circuitul comercial a navelor de pescuit CHEFALU 10, CHEFALU 12 și PETRU RAREȘ și ca urmare a refuzului de acordare a fondurilor europene cuvenite;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, de la data scoaterii navelor din funcțiune și până la data plații efective, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 și art. 1357, art. 1349, art. 1359 din C. civ. din 2009, art. 111 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 17 martie 2015, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a judecătorului-sindic.

A respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârât prin întâmpinare.

A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P., la un complet specializat în cauze maritime și fluviale cu caracter civil. A dispus înaintarea dosarului la C3 Civ II.

Prin sentința civilă nr. 371 din 27 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P., în favoarea Curții de Apel Galați.

Prin încheierea din 03 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P., având ca obiect pretenții. În temeiul art. 131 C. proc. civ. a apreciat că este competentă general material și teritorial să judece cauza.

Prin sentința civilă nr. 100/2016 din 15 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P., având ca obiect pretenții.

Împotriva sentinței civile nr. 371 din 27 noiembrie 2015, pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a încheierii din 03 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 și a sentinței civile nr. 100/2016 din 15 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 732 din 14 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât.

A respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, împotriva sentinței civile nr. 371 din 27 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

A admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, împotriva încheierii din 03 martie 2016 și sentinței civile nr. 100/2016 din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat încheierea și sentința atacate și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

La 06 noiembrie 2019, reclamanta A. S.R.L. a formulat o cerere de mărire a câtimii obiectului cererii la suma de 2.200.000 EUR, de la suma de 1.300.000 EUR.

Urmare a conflictului negativ de competență ivit între secția a II-a Civilă a Tribunalului Galați și secția I Civilă a aceleiași instanțe, Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 42/F din 21 octombrie 2020, a stabilit competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, pe rolul căruia dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2013/al***.

Prin sentința civilă nr. 995 din 04 noiembrie 2021, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P. și, în consecință: a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri de 1.117.077,50 Euro, prin echivalent în RON la cursul BNR din data plății, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate în RON la suma de 1.117.077,50 Euro, începând cu 18.01.2010 și până la data plății efective a despăgubirii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru Direcția Generală de Pescuit.

Prin decizia civilă nr. 188/2022 din 31 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru Direcția Generală de Pescuit împotriva sentinței civile nr. 995/04.11.2021, pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei A. S.R.L. - în insolvență.

A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.738,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A dispus restituirea către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a sumei de 58.889,16 RON, reprezentând taxă de timbru nedatorată, achitată cu ordinul de plată nr. x din 07.01.2022.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

După prezentarea parcursului litigios, în considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că decizia a fost dată cu greșita aplicare a legii în raport de situația dedusă judecății, precum și cu privire la prescripția extinctivă.

Sub aspectul corectei determinări a termenului de prescripție aplicabil în cauză, a susținut că instanța de apel a încălcat atât normele de drept material care reglementează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, cât și pe cele care reglementează noțiunea de pagubă/prejudiciu suferit.

Astfel, a solicitat să se constate ca instanța de apel a stabilit în mod greșit că aceasta ar fi cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea la 21.04.2011, respectiv la momentul introducerii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

În plus, a precizat că acest moment, 21.04.2011, nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, deși dezbaterile au fost în ședință publică, astfel că nu a avut posibilitatea de a se apăra cu privire la acest moment, nici chiar prin concluziile scrise.

A punctat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța este chemată să ia toate măsurile necesare în vederea stabilirii adevărului judiciar și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt reținută în cauză.

În acest context, autoarea recursului a precizat că a cunoscut existența prejudiciului la 01.03.2012, respectiv la data comunicării deciziei de respingere a contestației formulate pe cale administrativă, prin care a fost respinsă cererea de finanțare, comunicare făcută de intimatul-pârât prin adresa nr. x/06.02.2012 și primită de aceasta la 01.03.2012, dată menționată și de intimat în prima întâmpinare depusă la dosar, fila x, primul aliniat.

A arătat că obiectul dosarului nr. x/2011 a fost "obligație de a face, în sensul emiterii deciziei de admitere a cererii de finanțare, cu consecința emiterii ordinului de finanțare", astfel că, la acel moment, aceasta nu avea de unde să știe cum va fi soluționată cererea de finanțare.

Din punctul de vedere al recurentei nu poate fi avut în vedere un alt moment, deoarece până la decizia de respingere a cererii de finanțare nu putea formula acțiunea în pretenții, câtă vreme exista posibilitatea ca cererea să fie admisă, iar până la soluționarea acesteia, acțiunea în pretenții ar fi fost respinsă ca prematur introdusă, existența prejudiciului nefiind, așadar, certă.

A susținut că, la momentul 21.04.2011, prejudiciul nu era produs, sigur că se va produce ori iminent, ceea ce impune concluzia că dreptul la acțiune nu era, pe cale de consecință, născut.

Recurenta a făcut trimitere la repere jurisprudențiale, indicând în acest sens deciziile nr. 1133/20.05.2021 și nr. 1713/24.09.2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În continuare, a susținut că instanța de apel ar fi confundat "cunoașterea pagubei" cu "contravaloarea - sub forma finanțării din fonduri europene - celor două nave dezmembrate".

Or, tot în jurisprudența Înaltei Curți (decizia nr. 1705/31.10.2017, decizia în interesul legii nr. 19/03.06.2019, decizia nr. 1133/20.05.2021) s-ar fi reținut că noțiunea de "cunoașterea pagubei" nu se referă la cunoașterea întinderii acesteia, ci a existenței certe a pagubei.

A arătat că, în cauză, singura dispoziție legală incidență, art. 2528 alin. (1) C. civ., face vorbire despre momentul la care persoana vătămată trebuia să cunoască paguba, deci existența acesteia, nu și cuantumul său, care se determină și se probează în fața instanței, potrivit regulilor de drept comun.

În continuare, recurenta a evocat practică judiciară cu privire la momentul obiectiv (stabilit de judecător) al începerii cursului prescripției extinctive în materie delictuală și a conchis că momentul la care a aflat despre existența pagubei este 01.03.2012, astfel încât acțiunea a fost formulată sub imperiul dispozițiilor noului C. civ., intrat în vigoare la 01.10.2011, iar dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și ale deciziei RIL nr. 1/2014 nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.

Nu în ultimul rând, a apreciat că invocarea prescripției extinctive în faza apelului prin note de ședință și nu prin cererea de apel, era tardivă iar instanța nu o mai putea lua în discuție.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că, prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 732/14.02.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual.

Detaliind, a susținut că, deși instanța de apel a precizat că nu mai are a se pronunța nici asupra celorlaltor excepții invocate și nici asupra fondului cererii de chemare în judecată, aceasta ar fi constatat, în mod nelegal și cu încălcarea autorității de lucru judecat că, prin cererea de chemare în judecată, aceasta ar fi reluat pretențiile ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2011, respinse irevocabil prin decizia nr. 4417/30.10.2012 a Înaltei Curți, ignorând faptul că acest din urmă dosar a avut ca obiect "obligație de a face", respectiv de a emite un act administrativ, iar nu un obiect exclusiv patrimonial, reprezentat de solicitarea de obligare a pârâtului la despăgubiri, așa cum s-a reținut prin decizia nr. 732/14.02.2019, pronunțată de Înalta Curte.

În aceste condiții, a învederat că acel considerent al instanței prin care se reține că analiza fondului cererii de chemare în judecată ar însemna analiza temeiniciei refuzului de finanțare a cererii - reglementată de legislația de contencios administrativ și soluționată deja în cadrul dosarului nr. x/2011 -, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 732/14.02.2019, pronunțate de Înalta Curte.

În ce privește reținerea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 4417/30.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în dosarul nr. x/2011, a subliniat recurenta că a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită condiția ca hotărârea inițială, care produce efectele pozitive ale autorității lucrului judecat, să fie pronunțată după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

La 15 septembrie 2022, intimatul-pârât a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 06 octombrie 2022, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor intimatului-pârât.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 aprilie 2023, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părți au depus punct de vedere asupra raportului.

La 19 iunie 2023 recurenta-reclamantă a formula concluzii scrise în susținerea motivelor de recurs.

Prin încheierea din 20 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 26 septembrie 2023.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă a circumscris criticile formulate împotriva deciziei recurate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., așa cum în mod corect s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu, prin cererea de recurs, au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În concret, printr-o primă critică, autoarea recursului susține faptul că instanța de apel, prin nepunerea în discuția contradictorie a părților a momentului 21.04.2011, data înregistrării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a încălcat principiul contradictorialității, părțile neavând posibilitatea de a formula apărări cu privire la acest moment ce a avut o pondere covârșitoare în decizia de respingere a acțiunii ca prescrisă; critica se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Criticile recurentei-reclamante prin care i se reproșează instanței de apel încălcarea principiului contradictorialității, reglementat de dispozițiile art. 14 C. proc. civ., prin aceea că nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților momentul 21.04.2011, stabilit de aceasta ca fiind momentul începerii termenului de prescripție, nu pot fi susținute cu temei.

În speță, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamanta-recurentă A. S.R.L. a solicitat contravaloarea daunelor produse ca urmare a dispoziției pârâtului-intimat de dezmembrare și scoatere din circuitul comercial a navelor de pescuit CHEFALU 10, CHEFALU 12 și PETRU RAREȘ și ca urmare a refuzului de acordare a fondurilor europene cuvenite, precum și la plata dobânzii legale de la data scoaterii navelor din funcțiune și până la data plății efective.

Prima instanță a admis în parte acțiunea reținând că sunt îndeplinite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului cu privire la prejudiciul încercat de reclamantă în cuantum de 1.117.077,50 Euro, prejudiciu reprezentând valoarea navelor, sumă pe care reclamanta se putea aștepta a o primi în cadrul programului european P.O.P.

Prin apelul exercitat, intimatul-pârât a criticat sentința primei instanțe, apreciind că aceasta este netemeinică și a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii în totalitate a pretențiilor formulate de reclamantă ca neîntemeiate.

Prin notele de ședință depuse pentru termenul din 23.02.2022 apelantul-pârât a reiterat motivele de apel și a invocat dispozițiile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. solicitând admiterea apelului și, în principal admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât a intervenit puterea de lucru judecat, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu există fapta ilicită săvârșită de apelant, prejudiciul intimatei-reclamante nedatorându-se niciunui fapt/act savârșit de acesta.

Prin încheierea de ședință din 23.02.2022, instanța a respins cererea de amânare a cauzei (pe motive medicale) formulată de apărătorul intimatei-reclamante reținând că apărătorul putea să își asigure substituirea, a prorogat discuția cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și discuția cu privire la motivul de inadmisibilitate prevăzut de art. 78 C. proc. civ., invocate prin notele de ședință formulate de apelantul-pârât la 21.02.2022, urmând ca la termenul din 20.04.2022 să dispună cu privire la acestea dar și asupra cererii de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de apelantul-pârât.

La termenul din 20.04.2022 instanța, față de solicitarea intimatei-reclamante de acordare a unui termen pentru a lua cunoștință de concluziile scrise depuse de apelantul-pârât, împreună cu înscrisurile anexate acestora, pentru ca intimatul să depună autorizația de dezmembrare și certificatul în copie certificată pentru cele două nave aflate în discuție, precum și pentru ca apelantul să înainteze la dosar Ghidul din anul 2009, a admis cererea de amânare a cauzei și a prorogat pentru termenul din 18.05.2022 discuția cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și discuția cu privire la motivul de inadmisibilitate prevăzut de art. 78 C. proc. civ., invocate de apelant .

La termenul din 18.05.2022, la care ambele părți au fost prezente, prin reprezentanți convenționali, instanța de apel a pus în discuția părților și excepția prescripției dreptului material la acțiune, amânând pronunțarea pentru data de 31.05.2022, pentru a da posibilitatea părților de a depune și concluzii scrise .

Prin decizia recurată, instanța de control a admis apelul pârâtului, a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de apelantul-pârât și, pe cale de consecință, a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a arătat că, în vederea determinării regimul juridic aplicabil prescripției extinctive, trebuie să stabilească data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, și a legat acest moment de data înregistrării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv 21.04.2011. A mai reținut că, la acel moment în vigoare era Decretul nr. 167/1958 care reglementa regimul prescripției de ordine publică și, în considerarea deciziei RIL nr. 1/2014, a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune, chiar dacă aceasta fusese invocată de apelantul-pârât prin note de ședință depuse după începerea judecății apelului declarat în cauză, constatând, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) teza I, coroborat cu art. 8 din Decret, că termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit pe 21.04.2014, acțiunea din cauza pendinte fiind înregistrată ulterior, pe 05.02.2015. Pe cale de consecință, a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de apelantul-pârât, este întemeiată.

Înalta Curte, în urma reevaluării actelor dosarului, răspunzând punctual criticilor recurentei-reclamante, reține că nu este întemeiată critica vizând încălcarea de către instanța de control a principiului contradictorialității, reglementat în art. 14 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., "(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.".

Totodată, art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prevede că, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. ".

Principiul contradictorialității în procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, cu respectarea prevederilor legale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanțial sau procedural ori de fapt din dezbatere.

Instanța supremă notează și că dezbaterile în fond poartă, potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. civ., asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept invocate de părți în cererile lor, sau după caz, ridicate de către instanță din oficiu. Ele dau posibilitatea instanței să pună eventualele întrebări cu privire la problemele de fapt și de drept pe care le apreciază relevante în cauză, dând posibilitatea părților să ofere explicații, să furnizeze lămuriri și să formuleze apărări cu privire la reflecțiile preliminare pe care instanța le supune dezbaterii în această formă, pentru ca părțile să nu fie luate prin surprindere, să aibă ocazia de a-și exprima punctul de vedere, să contribuie astfel la lămurirea instanței și chiar să schimbe o evaluare preliminară realizată de aceasta în urma studiului dosarului. Scopul dezbaterilor este, prin urmare, ca judecătorul să aibă toate datele necesare pronunțării unei soluții juste, după asigurarea plenară a principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare.

Plecând de la aceste considerații teoretice, Instanța Supremă, verificând încheierea de dezbateri din 18.05.2022, constată că, făță de împrejurarea potrivit căreia noului moment invocat - 01.03.2012 - i se aplică regimul prescripției de ordine privată, instanța de control, în raport de regimul de ordine publică invocat de apelantul-pârât -18.01.2010 -, a pus în discuția părților, din oficiu, atât mențiunile din cererea de chemare în judecată din 05.02.2015 (ultimul paragraf de la pagina 3 a acțiunii), cât și reținerile instanței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, din 11.10.2011, pentru a clarifica momentul când cunoștea reclamanta A. S.R.L. că înregistrează un prejudiciu.

Așa fiind, contrar celor susținute de recurentă prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că aspectele avute în vedere de instanța de control la soluționarea cererii de apel au fost cunoscute de părți, dezbaterile procesului purtând asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept invocate atât de părți, în cererile lor deduse judecății în apel, cât și de instanță, din oficiu, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, părțile având astfel posibilitatea de a-și expune susținerile cu privire și la cele invocate de instanță, din oficiu, inclusiv de a depune concluzii scrise, pronunțarea fiind amânată în acest scop pentru 31 mai 2022.

Așa fiind, opus susținerilor recurentei-reclamante, nu era necesară repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuția părților a momentului de debut al termenului de prescripție, respectiv 21.04.2011, de vreme ce instanța, la termenul de dezbateri a adus în atenția părților dosarul nr. x/2011 și, implicit, data introducerii acțiunii ce a format obiectul acestui dosar.

De aceea, instanța de recurs nu identifică o nesocotire de către instanța de apel a principiilor rolul activ al judecătorului și al contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Cu privire la momentul avut în vedere de către instanța de control în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte notează faptul că, în realitate, această împrejurare constituie o componentă a procesului deliberativ, ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiului iura novit curia, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora, la termenul de dezbateri, ar fi fost pusă în discuție excepția prescripției cu referire doar la două posibile momente de debut al termenului de prescripție, 18.01.2010 (invocat de apelantul-pârât), respectiv 01.03.2012 (invocat de recurenta-reclamantă).

Se mai reține că principiul invocat de recurenta-reclamantă a fost respectat de instanța de apel, în deplină conformitate și cu dispozițiile art. 20 C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.".

De asemenea, se constată că judecătorul și-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, potrivit art. 22 C. proc. civ., invocat și de recurentă, având în vedere că instanța a înlăturat, motivat, susținerile reclamantei potrivit cărora, abia la 01.03.2012 a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, când i-a fost comunicat răspunsul negativ la contestația în procedura prealabilă formulată împotriva respingerii cererii sale de finanțare și a stabilit, în urma analizării împrejurărilor de fapt, că încă de la data înregistrării cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2011, respectiv din 21.04.2011, reclamanta a cunoscut atât paguba (contravaloarea - sub forma finanțării din fonduri a Uniunii Europene - a celor două nave dezmembrate), cât și pe cel care răspunde de ea (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale).

Potrivnic susținerilor recurentei conform cărora instanța de apel ar fi confundat noțiunea de "cunoașterea pagubei" cu "contravaloarea celor două nave dezmembrate", Instanța Supremă, procedând la verificarea celor reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, constată inexistența pretinsei confuzii.

Astfel, se observă că instanța de control, în urma analizării cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 al Curții de Apel Galați a arătat că, în motivarea acelei acțiuni, reclamanta a învederat faptul că, prin retragerea navelor, a fost prejudiciată cu beneficiul pe care l-ar fi realizat și cu lipsa de folosință a acestora; prin urmare, a reținut că de la 21.04.2011, reclamanta a cunoscut atât paguba, prejudiciul reprezentat de pierderea celor două nave dezmembrate, cât și pe cel care răspunde de ea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte învederează că, în privința prescripției dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Cum, în speță, reclamanta și-a fundamentat despăgubirile solicitate pe dispozițiile înscrise în art. 998 și următoarele C. civ. din 1864 și corespondentul acestora din C. civ. din 2009, se constată că momentul începerii cursului prescripției dreptului la acțiune al reclamantei a fost corect determinat din perspectiva celor două momente alternative pe care art. 8 alin. (1) din Decret le stabilește și de la care termenul de prescripție poate începe să curgă, și anume: momentul subiectiv, respectiv data când păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, iar pe de altă parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător de aceasta.

Întrucât, în cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată din perspectiva normei speciale în raport cu obiectul învestirii sale și al temeiului juridic pe care acțiunea reclamantei se fundamentează, Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt stabilită în cauză, care nu mai poate fi reevaluată în această fază procesuală, instanța de apel a determinat în mod judicios data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, demers ce implica cunoașterea de către cel vătămat a acelor elemente și împrejurări concrete pentru a putea acționa în scop de obligare la despăgubiri.

Prin urmare, conform celor reținute de instanța de control, termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă la 21.04.2011, de la momentul obiectiv al formulării cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, când recurenta-reclamantă trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la 21.04.2011, rezultă că acest termen s-a împlinit la 21.04.2014; de aceea, se impune a se reține că formularea acțiunii pendinte la 05.02.2015 s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiunea în angajarea răspunderii civile delictuale stingându-se prin prescripție, conform art. 1 alin. (1) din același act normativ.

Reținând, așadar, aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale care reglementează prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită, susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia dreptul material la acțiune s-ar fi născut la momentul comunicării deciziei de respingere a contestației formulate pe cale administrativă împotriva respingerii cererii sale de finanțare, respectiv 01.03.2012, nu poate fi primită.

Cât privește celelalte critici, subsumate aceluiași motiv de casare, prin care se susține încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 732/14.02.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 (prin care s-a reținut că litigiu nu este de competența instanței de contencios administrativ, ci a instanțelor de drept comun), respectiv invocarea de către curtea de apel a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 4417/30.10.2012 pronunțate în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită condiția ca hotărârea inițală, care produce efectele pozitive ale autorității de lucru judecat, să fie pronunțată după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ., nu pot fi primite pentru considerentele ce succed.

Înalta Curte observă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că instanța de apel, prin considerente, nici nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 732/14.02.2019 și nici nu a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4417/30.10.2012.

Dimpotrivă, în considerentele deciziei recurate se arată că:

"Dată fiind această soluție, Curtea nu mai are a se pronunța nici asupra celorlalte excepții invocate de apelantul-pârât (a inadmisibilității și a puterii de lucru judecat) și nici asupra fondului cererii de chemare în judecată. Deși, în această ultimă privință, Curtea constată că, prin acțiunea de față, A. S.R.L. nu face decât să reia pretențiile care au format obiectul dosarului nr. x/2011 (pretenții inițial admise, prin sentința nr. 300 din 11.10.2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, dar irevocabil respinse prin decizia nr. 4417 din 30.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Or, analiza fondului prezentei acțiuni ar înseamnă analiza și a temeiniciei refuzului de finanțare a cererii reclamantei referitoare la cele două nave, în condițiile în care, pentru contestarea acelui refuz, există o procedură judiciară specială expresă (reglementată de legislația specifică de contencios administrativ, primordial de Legea nr. 554/2004), procedură deja urmată de reclamantă. Așadar, apare ca fiind lipsită de temei legal o pretenție ca cea care formează obiectul prezentului dosar.".

Prin urmare, s-a reținut că, de vreme ce excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, instanța nu se va mai pronunța cu privire la celelalte excepții invocate în cauză și nici asupra fondului cererii de chemare în judecată. De asemenea, a constatat că prin acțiunea ce face obiectul litigiului reclamanta reia pretențiile ce au format obiectul dosarului nr. x/2011, astfel că a analiza fondul acțiunii ar însemna a se aprecia asupra temeiniciei refuzului de finanțare a cererii și, atât timp cât reclamanta a urmat deja procedura reglementată de legislația specifică de contencios administrativ pentru contestarea acestui refuz, apare ca fiind lipsită de temei o pretenție ca cea care formează obiectul litigiului.

Deși instanța de control inserează în considerente aprecierea cu privire la demersul reclamantei - apare ca fiind lipsită de temei legal o pretenție ca cea care formează obiectul prezentului dosar - această mențiune nu constituie o dezlegare decisivă a fondului, nefiind însoțită de o analiză corespunzătoare, care să susțină încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 732/2019 sau a invocării autorității de lucru judecat a deciziei nr. 4417/2012, astfel încât criticile nu sunt fondate.

Firește că este de dorit ca hotărârile judecătorești să nu cuprindă aprecieri ce nu se constituie în rezolvări legale ale chestiunilor litigioase, însă această împrejurare nu atrage, per se, nelegalitatea deciziei, iar acest tip de considerente, calificate în doctrină ca supraabundente (care depășesc sfera dezbaterilor din proces și aduc hotărârii elemente care nu influențează în niciun fel soluția adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din cuprinsul considerentelor), nu intră sub autoritatea de lucru judecat la care se referă dezvoltarea motivelor recursului declarat în cauză.

Față de considerentele anterior arătate, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei-reclamante încadrate în motivul de casare prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în mod judicios, instanța de apel a constatat întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 1.117.077,50 Euro despăgubiri, excepția fiind invocată cu respectarea regimului imperativ, de ordine publică, ce guvernează Decretul nr. 167/1958.

Din perspectiva criticilor privind încălcarea normelor legale referitoare la aplicarea prescripției extinctive prevăzute de C. civ. din 2009 sau de Decretul nr. 167/1958, care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca nefiind fondate, urmând a le înlătura pentru considerentele ce succed.

Se susține că momentul cunoașterii existenței prejudiciului, data la care recurenta a cunoscut că nu va mai primi banii, deși s-a conformat cerinței și a casat navele, este 01.03.2012, când i-a fost comunicată decizia de respingere a contestației formulată pe cale administrativă prin care i-a fost respinsă cererea de finanțare; ca atare, nu putea fi avut în vedere un alt moment, întrucât până la soluționarea cererii de finanțare, acțiunea în pretenții ar fi fost respinsă ca prematur introdusă. De asemenea, se afirmă că, la 21.04.2011, existența prejudiciului nu era certă, prejudiciul nu era produs, sigur că se va produce ori iminent, ceea ce impune concluzia că dreptul la acțiune nu era născut.

Această argumentație nu poate fi încadrată cazurilor de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține, prioritar, că, prin aceste critici, deși invocă încălcarea normelor privind prescripția extinctivă, prevăzute în C. civ. din 2009 și în Decretul nr. 167/1958, în realitate, recurenta, fiind nemulțumită de soluția admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, contestă momentul determinat de curtea de apel ca reprezentând începutul termenului de prescripție și în raport cu care s-a stabilit că dreptul la acțiune este prescris.

Or, așa cum s-a arătat supra, toate aspectele legate de momentul la care a început să curgă prescripția extinctivă, când recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea dreptului său la despăgubiri, cu consecința stabilirii legii aplicabile, sunt chestiuni ce vizează exclusiv interpretarea și stabilirea stării de fapt precum și temeinicia deciziei atacate, excedând cadrului trasat de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Față de cadrul procesual în care ne aflăm, recurenta-reclamantă tinde, fără drept, să demonstreze că începutul termenului de prescripție este altul decât cel stabilit de instanța de apel, care a judecat cauza pe fond, susținerile în sens contrar neputând fi examinate.

În realitate, prevalându-se de aceste aspecte vizând imposibilitatea cunoașterii pagubei la momentul invocat de instanță, pentru argumentele arătate anterior, recurenta-reclamantă tinde să deplaseze data începerii cursului prescripției pentru a situa demersul său înăuntrul termenului de prescripție, urmărind ca, prin reanalizarea probatoriului, să se stabiliească o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la momentul la care recurenta a cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă de producerea acestuia, moment în raport de care să se stabiliească aplicarea regimului de ordin privat al prescripției guvernat de C. civ. din 2009, invocat de aceasta, și nu a regimului de ordin public guvernat de Decretul nr. 167/1958, invocat de intimat și reținut de instanța de apel.

Ca atare, Înalta Curte reține că aceste critici au fost invocate în mod evident cu scopul de a repune în discuție situația de fapt și probele administrate și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, în vederea determinării unui alt moment la care recurenta a luat cunoștință de prejudiciu, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În acest context legal și factual, Înalta Curte reține că în mod judicios a statuat instanța de apel că legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății este Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, a căror norme au caracter imperativ, de ordine publică și, în temeiul dispozițiilor art. 18 din acest act normativ, a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune, chiar dacă a fost invocată de către apelantul-pârât după începerea judecății apelului, excepție pe care a considerat-o întemeiată și pe care a admis-o, cu consecința respingerii ca prescrisă a acțiunii formulate de reclamantă.

De vreme ce instanța de apel a stabilit ca moment de debut al termenului de prescripție data de 21 aprilie 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. civ. (1.10.2011), în mod just a apreciat incidente dispozițiile fostului Decret nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) din C. civ. de la 2011 conform cărora "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit". În acest context, în mod corect instanța de apel a analizat excepția prescripției invocată prin note scrise de către apelantă, având în vedere natura juridică a acestei excepții, sub imperiul legislației anterioare, aceea de excepție de fond, absolută și peremptorie ce poate fi invocată oricând în cursul procesului inclusiv de instanță din oficiu, concluzie ce se degajă din art. 18 din fostul Decret nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, conform căruia "instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris".

Reținând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, împotriva deciziei nr. 188/2022 din 31 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. Bontea Daniela, împotriva deciziei nr. 188/2022 din 31 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2023.