ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Arbitrală din data de 20.12.2021 pronunțată de către Tribunalul Arbitral constituit pentru soluționarea dosarului nr. x al Curții de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț Internaționala (ICC) s-au decis următoarele:

Arbitrul Unic are jurisdicție asupra acestei chestiuni.

Primul pârât nu are calitate procesuală și toate pretențiile formulate împotriva primului pârât sunt respinse.

Al doilea pârât este obligat să plătească reclamantului și i se dispune să plătească acestuia: 236.269 EURO plus dobânda la aceasta la o rată de 6% pe an de la 24 iulie 2020 până la efectuarea plății integrale a sumei; și dobânda la o rată de 6% pe an la 11.030,49 EURO de la 1 august 2019 până la efectuarea plății integrale a sumei acordate conform punctului 3. (i) și dobânda la o rată de 6% pe an la 35.707,97 EUR de la 1 august 2020 până la efectuarea plății integrale a sumei acordate conform punctului 3. (i); și 10.000 EURO - plus dobânda aferentă la o rată de 6% pe an de la data prezentei hotărâri definitive până la achitarea în întregime a sumelor din hotărârea arbitrală.

Al doilea pârât este obligat să plătească reclamantului și i se dispune să plătească acestuia drept compensație pentru costurile suportate în cadrul acestui arbitraj 49.759,34 EURO (constând în cheltuielile sale de reprezentare juridică, inclusiv TVA- ul în valoare de 18.002,52 EURO, cheltuieli de 891.71 EURO și cheltuieli de arbitraj stabilite de Curtea ICC de 30.865,11 EURO) plus dobânda aferentă la o rată de 6% pe an de la data acestei hotărâri definitive până la plata integrală.

Toate celelalte cereri și pretenții sunt respinse. Nu se acordă nicio hotărâre suplimentară.

Împotriva Hotărârii Arbitrale din data de 20.12.2021 pronunțată de către Tribunalul Arbitral constituit pentru soluționarea dosarului nr. x al Curții de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț Internaționala (ICC) a formulat acțiune în anulare petenta A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b) și h) și art. 612 C. proc. civ., solicitând admiterea acțiunii în anulare și, în temeiul art. 613 C. proc. civ., să se dispună anularea hotărârii arbitrale din data de 20.12.2021 și: a) în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare arbitrajului, în conformitate cu art. 613 alin. (3) lit. b) teza I C. proc. civ. b) în subsidiar, să se constate litigiul fiind în stare de judecată și instanța să se pronunțe în fond asupra acestuia, în conformitate cu art. 613 alin. (3) lit. b) teza II C. proc. civ. c) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant; a anulat acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale din data de 20.12.2021, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională în dosarul nr. x formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata B. S.A., pentru lipsa calității de reprezentant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal pârâta A. acționând în România prin A., și recurs incident reclamanta B. S.A.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului și schimbarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii în anulare și, în temeiul art. 613 C. proc. civ., anularea Hotărârii Arbitrale din data de 20.12.2021 și aplicarea prevederilor art. 613 alin 3 lit. b) teza I C. proc. civ. sau, în subsidiar, să se constate că litigiul este în stare de judecată și să pronunțați o hotărâre în fond, conform art. 613 alin. (3) lit. b) teza II C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că acțiunea în anulare a fost în mod netemeinic respinsă pentru lipsa calității de reprezentant, deoarece la dosarul cauzei se aflau documente care să ateste calitatea de reprezentant legal al pârâtei întrunită în persoana dlui C..

Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății". Or, a învederat recurenta-pârâtă, raportul juridic contractual dedus judecății a fost încheiat de către A. S.A. Grecia prin reprezentantul legal al Sucursalei București, care în numele A. - Grecia titular al drepturilor și obligațiilor izvorâte din acest raport juridic, astfel cum reiese din preambulul contractelor, acționează ca un reprezentant al societății-mamă, în exercitarea acestui mandat.

Chiar dacă sucursala societății comerciale contractante poate sta în judecată, conform art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta fiind legal constituită, recurenta-pârâtă a apreciat că justificarea existenței calității de reprezentant este suficientă pentru exercitarea acțiunii civile în numele societății mamă. Pe lângă calitatea de reprezentant, în general, există și o justificare particulară care se manifestă sub aspectul identității dintre părțile litigiului și părțile raportului juridic. Or, având în vedere că societatea-mamă este partea din contract și cea care își asumă obligațiile ce derivă din acest contract, reprezentantul legal al A. S.A. Grecia - Sucursala București acționează în numele și pe seama acesteia.

Mai mult, sucursala este o enitate fără personalitate juridică, aceasta reprezentând un simplu dezmembrământ al societății comerciale, fiind integrată organic societății-mamă, dependentă din punct de vedere economic și juridic de societatea fondatoare.

In acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că A. S.A. Grecia este subiectul de drept care și-a asumat drepturi și obligații, intrând în raporturi juridice cu intimata, sucursala, prin reprezentantul său legal, acționând exclusiv în calitate de reprezentant al societății-mamă, exercitând astfel un mandat în baza căruia se angajează și răspunderea acesteia din urmă.

Această împrejurare este evidențiată de faptul că societatea-mamă este cea care a beneficiat în mod real de prevederile contractuale, serviciile furnizate fiind necesare exclusiv în vederea realizării proiectului menționat în preambulul contractului, de proiectare și execuție autostradă, în care participă și de care beneficiază societatea-mamă.

Prin urmare, reprezentantul legal al sucursalei deține calitate de reprezentant al societății-mamă în virtutea mandatului acordat, fapt care este susținut și de prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În finalul recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului și argumentele pentru care a considerat că hotărârea arbitrală din 20.12.2021 încalcă ordinea publică, bunele moravuri și dispoziții imperative ale legii, impunându-se anularea acesteia.

B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pârâtei, întrucât nu este menționat numele reprezentantului legal al A. S.A. Grecia; a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant legal al societății și lipsa dovezii calității de reprezentant convențional a societății de avocatură D.; totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă B. S.A. a formulat recurs incident, care a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia și casarea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate, reiese ca instanța a analizat cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate, reținând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că au fost depuse documente care fac dovada existenței și întinderii acestora și a obligat petenta la plata sumei de 24.039,78 RON onorariu avocațial.

Cu toate acestea, soluția astfel pronunțată, nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta-pârâtă că sentința recurată a fost comunicată la sediul profesional al reprezentantului convențional av. E., dar, întrucât acesta a fost grav bolnav și nu s-a aflat la domiciliu (care corespunde sediului cabinetului de avocat) încă de la începutul lunii ianuarie, nu a intrat în posesia hotărârii.

Ca atare, având in vedere că s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște conținutul hotărârii, recurenta-reclamantă a înregistrat pe rolul Curții de Apel București o cerere de repunere în termenul prevăzut de art. 444 C. proc. civ. pentru completarea dispozitivului sentinței civile nr. 106/12.12.2022, precum și o cererea de completare a dispozitivului sentinței respective.

Înalta Curte, analizând sentința atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, ținând seama și de apărările expuse prin întâmpinare, va respinge recursul principal, ca nefondat, și recursul incident, ca inadmisibil.

Cu privire la recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A., prin A., se reține că este nefondată critica formulată de această parte referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant, sentința atacată fiind legală, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează:

Înalta Curte observă că acțiunea în anulare a fost formulată de Sucursala din București a societății-mamă A., ca, de altfel, și recursul pendinte.

În acest context, este de menționat că, potrivit art. 80 C. proc. civ. "părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară".

În raport cu dispozițiile art. 84 alin. (1) C. proc. civ., persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanței de judecată, numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii. Alineatul 3 al aceluiași text de lege precizează faptul că aceste dispoziții se aplică și în cazul asociațiilor, societăților sau altor entități, chiar fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Dipozițiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică, dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris potrivit legii de organizare și exercitare a profesiei.

De asemenea, conform art. 151 C. proc. civ. "(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. (2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale. (4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor. (5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori alte entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție".

În egală măsură se reține că, potrivit art. 209 alin. (1) C. civ., persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, iar potrivit alin. (2), au calitatea de organe de administrare în sensul alin. (1) persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

De asemenea, trebuie menționat că, potrivit art. 2016 alin. (2) C. civ., "pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acțiuni în justiție, precum și pentru a încheia orice alte acte de dispoziție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres, cu excepția cazului în care prin mandatul de ocrotire mandatarul a fost împuternicit expres cu administrarea deplină a bunurilor mandantului".

Astfel, se constată că mandatul acordat trebuie să provină de la persoana fizică sau juridică care potrivit actului constitutiv al titularului acțiunii sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

Cu referire la sucursale, căci printr-o astfel de entitate a fost formulată acțiunea în anulare, în practica judiciară s-a reținut, cu caracter unitar, că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăți lor având un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător și organe proprii de conducere, precum și o anumită autonomie față de societatea-mamă.

În virtutea caracteristicilor lor, a actelor constitutive și a regulamentelor de organizare, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terții, în baza unei delegări de atribuții de reprezentare, date de directorul societății-mamă. O astfel de delegare și limitele ei trebuie să rezulte fie din actul constitutiv, fie dintr-un mandat separat. Ca atare, capacitate de folosință și de exercițiu are societatea-mamă, ca persoană juridică, iar aceasta poate delega exercițiul drepturilor ei reprezentanților sucursalelor, pentru exercițiul și apărarea drepturilor și intereselor acestora, implicit ale persoanei juridice care reprezintă societatea-mamă.

Cu alte cuvinte, sucursala nu are aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii fiindcă nu deține capacitate civilă de folosință și nici un patrimoniu propriu, drepturile și obligațiile atribuite sucursalei sunt de fapt ale societății-mamă, orice drept și orice obligație se poate naște doar în patrimoniul societății mamă și doar în cazul existenței unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului, sucursala fiind subordonată societății primare atât economic, cât și juridic, aceasta din urmă fiind singura care deține calitatea de subiect de drept, și care, deci, poate sta legal în justiție.

De aceea, actul de înființare a sucursalei constituie, în esență, un mandat complex, pe care i-l încredințează societatea primară, definindu-i modul de organizare, dotarea materială, condițiile de funcționare și sfera de activitate.

În acest context, în care sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică, voința societății și poziția procesuală fiind exprimată de societatea mamă, afirmațiile recurentei-pârâte care susțin, prin raportare la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., că reprezentantul legal al sucursalei este și reprezentantul societății mamă, nu pot fi primite.

În circumstanțele prezentului proces, se observă că acțiunea în anulare a fost formulată de Sucursala din București a societății-mamă, entitate prin care pârâta (societatea-mamă) avea aptitudinea de a fi reprezentată în proces, dacă s-ar fi făcut dovada calității de reprezentant, respectiv a limitelor mandatului acordat.

În speță, se observă că, deși, prin încheierea din 3 octombrie 2022, Curtea de Apel București a pus în vedere titularei acțiunii în anulare "să depună la dosar dovada calității de reprezentant legal a societății cu care apărătorul ales a încheiat contractul de asistență juridică", având în vedere că aceasta nu a fost atașată la dosar, autoarea demersului judiciar nu s-a conformat acestei dispoziții, aspect reținut, de altfel, de instanță.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul sucursalei, orice drept și orice obligație se poate naște doar în patrimoniul societății primare și doar în cazul existenței unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului, iar, potrivit art. 151 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, respectiv reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.

Având în vedere faptul că titulara acțiunii în anulare nu a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa, în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant, fiind anulată acțiunea.

Nu în ultimul rând, critica recurentei-pârâte prin care se afirmă că este susținut și de prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. faptul că reprezentantul legal al sucursalei deține și calitatea de reprezentant al societății-mamă, nu poate fi primită, în condițiile în care evocatul text de lege are în vedere chestiuni legate de locul citării, iar nu aspecte care țin de instituția juridică a reprezentării, ce formează obiectul dezbaterii.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Recursul incident formulat de reclamanta B. S.A. va fi respins, ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente:

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat omisiunea instanței de soluționare a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată, susținând că, deși, din considerentele hotărârii recurate, reiese ca instanța a analizat cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că au fost depuse documente care fac dovada existenței și întinderii acestora și a obligat petenta la plata sumei de 24.039,78 RON onorariu avocațial, totuși, soluția astfel pronunțată, nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aspectele criticate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci se circumscriu unei cereri de completare a sentinței recurate.

În acest context, se rețin dispozițiile art. 445 din C. proc. civ., cu privire la obligativitatea procedurii de completare a unei hotărâri judecătorești, care stabilesc expres: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444".

Așadar, norma juridică instituie, imperativ, interdicția solicitării, pe calea apelului sau a recursului, a îndreptării erorii materiale, a lămuririi hotărârii, a completării acesteia ori a înlăturării dispozițiilor potrivnice.

De altfel, se observă că reclamanta a și formulat o cerere de completare care a fost admisă de către prima instanță, ulterior declarării prezentei cereri de recurs.

Așa fiind, întrucât, prin motivele de recurs, se invocă omisiunea de soluționare a cererii având ca obiect cheltuieli de judecată, iar o asemenea solicitare este admisibilă doar pe calea procedurii de completare a hotărârii judecătorești, urmează a se constata inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A.; totodată va respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de reclamanta B. S.A., conform dispozitivului.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă B. S.A., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, sens în care o va respinge, având în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părții care a câștigat procesul și atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat litigiul.

Or, în speță, în condițiile în care recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. a fost respins, ca nefondat, iar recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. a fost respins, ca inadmisibil, niciuna din părți nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, părțile având poziția juridică de părți căzute în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 106/2022 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2023.