ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 86/04.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis primul petit al cererii formulate de Asocierea S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., îndreptată împotriva Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și a revizuit determinarea inginerului din 19.09.2017 (prin care s-a acordat o extensie de timp de 736 de zile pentru finalizarea lucrărilor, în sensul că Antreprenorul este îndreptățit la o prelungire a duratei de execuție a lucrărilor ce fac obiect al acordului contractual nr. x/22.04.2013, modificat prin actul adițional nr. x/30.04.2013 ("Proiectarea și Construcția Autostrăzii Transilvania, Sector 3A, Cluj Vest (Gilău) - Mihăiești, km 0+000 - km 25 + 500, Tronson 3al km 0+000 - 8+700") cu perioada de 600 de zile, respectiv, până la 28.1 1.2017, dată la care lucrările au fost finalizate și recepționate, conform procesului-verbal de Recepție la Finalizarea Lucrărilor nr. x. A admis în parte petitul doi al cererii și, revizuind determinarea inginerului din 19.09.2017 prin care s-a respins revendicarea antreprenorului reclamant, de obligare la costuri suplimentare aferente extensiei de timp solicitate, în sumă de 70.145.275,56 RON, în fața inginerului și în sumă de 70.842.165,66 RON, a obligat pârâta la plata sumei de 46.640.336,21 RON. A respins ca neîntemeiate subpetitele celui de-al doilea capăt al cererii reclamantului privind pretențiile cu titlu de "costuri suplimentare", în sumă de 20.777.059,56 RON, constând în "imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport alocate contractului" și de "costuri suplimentare", în sumă de 309.835,87 RON, constând în "imposibilitatea realizării fluxului în numerar avut în vedere la elaborarea ofertei reclamantului". A obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 45.579.445,76 RON, începând cu 07.02.2020 și până la data plății integrale a acesteia, în conformitate cu modalitatea de calcul folosită de expertul C.. A respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei de 1.060.890,45 RON, acordată cu titlu de dobândă pentru restituirea cu întârziere a sumei de 6.454.976,31 RON, reținută de pârâtă în perioada 07.04.2016 - 14.12.2017, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 496.733,91 RON, din care: 852,56 RON, reprezentând taxă de înregistrare; 449.747,33 RON, reprezentând taxa arbitrală proporțională cu pretențiile admise; 14.634,02 RON onorariu de avocat; 19.000 RON, reprezentând onorariu pentru expertiza tehnică și 12.500 de RON, reprezentând onorariu pentru expertiza contabilă.

Împotriva acestei sentințe, atât Asocierea S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., cât și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. au formulat acțiuni în anulare.

Prin sentința nr. 50/F/18.05.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunile în anulare ca neîntemeiate și a obligat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.887,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva celei din urmă hotărâri, atât Asocierea S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., cât și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, Asocierea S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În susținere, după prezentarea situației de fapt, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea unor norme de procedură și de drept material a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sentinței recurate.

Astfel, a afirmat că sentința recurată este nemotivată, sens în care a invocat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a arătat că hotărârea nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază soluția curții de apel de respingere a criticilor sale referitoare la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile potrivit normei de trimitere de la art. 601 C. proc. civ., în condițiile în care pretențiile au fost solicitate cu titlu de costuri directe ocazionate de utilajele și mijloacele de transport pe perioada de prelungire a duratei de execuție din culpa intimatei, iar atât în cuprinsul hotărârii atacate, cât și al celei arbitrale se face referire la costuri generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport.

Recalificarea acestor costuri de către tribunalul arbitral în costuri generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport rezulta chiar din cuprinsul sentinței atacate, iar curtea de apel a menținut-o fără a oferi o motivare în acest sens.

În ceea ce privește motivarea curții de apel cu privire la motivul de anulare privind încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că aceasta este străină de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, recurenta nu a învestit tribunalul arbitral cu o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin imposibilitatea utilizării la capacitate maximă sau din costuri de staționare sau simpla staționare, ci a solicitat acordarea costurilor directe suportate cu utilajele și mijloacele de transport pe durata celor 600 de zile de prelungire a duratei de execuție din culpa intimatei.

A mai arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii criticilor privind încălcarea de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 14 alin. (4) și ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că, deși pe calea acțiunii în anulare a criticat sentința arbitrală și din perspectiva faptului că tribunalul arbitral a recalificat costurile directe, fără a pune acest aspect în discuția părților, curtea de apel nu a prezentat considerentele care au stat la baza respingerii acestei critici, în măsura în care referirile acesteia sunt cu privire la imposibilitatea utilizării la capacitate maximă sau pierderi sau costuri de staționare sau simpla staționare.

O altă critică de recurs a vizat nerespectarea de către de instanța învestită cu acțiunea în anulare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea criticilor recurentei cu privire la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de fond a dat o interpretare contradictorie și străină de natura cauzei, în condițiile în care autoarea căii de atac, pe calea acțiunii în anulare, nu a imputat tribunalului arbitral lipsa administrării unei probe sau nedispunerea completării probatoriului, ci doar faptul că tribunalul arbitral, în virtutea rolului activ, era ținut să observe probele administrate în cauză, să pună în discuția părților recalificarea pretențiilor titularei acțiunii arbitrale și să acorde părților posibilitatea da a administra probatoriu pe care îl consideră necesar și util, conform art. 13 și art. 14 C. proc. civ.

A mai precizat că nu a solicitat instanței de fond să se substituie tribunalului arbitral, în sensul de a se pronunța asupra unor chestiuni privind fondul cauzei și de a evalua elementele probatorii, ci doar să verifice dacă ignorarea de către tribunalul arbitral a probatoriului încuviințat constituie sau nu o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (2) și ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ., iar, în caz afirmativ, să trimită cauza pentru o nouă judecată tribunalului arbitral.

Prin memoriul de recurs, recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel, iar, în subsidiar, reținerea acesteia spre rejudecare.

În susținere, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, sens în care a susținut că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că în mod greșit curtea de apel a apreciat că neanalizarea de către tribunalul arbitral a unor susțineri sau apărări ale recurentei nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ., sau a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., ori a accesului liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituția României, în contextul în care problema de drept dedusă judecății tribunalului arbitral - numărul de zile de întârziere în executarea lucrărilor la care intimata era îndreptățită și suma aferentă lucrărilor executate - trebuia dezlegată de acesta și din perspectiva cauzelor care ar fi putut determina acordarea unui număr mai mic de zile de întârziere sau chiar neacordarea lor.

Potrivit recurentei, tribunalul arbitral a analizat extensia de timp pretinsă doar în raport cu susținerile intimatei, fără a avea în vedere apărările sale, considerând greșit că lipsa unei notificări de nemulțumire nu îi permitea să formuleze un punct de vedere cu privire la chestiunea litigioasă.

Recurenta a apreciat că în mod eronat curtea de apel a considerat legală această concluzie a instanței arbitrale și, de asemenea, că apărările sale sub acest aspect nu au fost ignorate, tribunalul pronunțându-se în limitele învestirii sale.

A mai susținut că, deși subsumat motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a arătat și demonstrat că întârzierile în predarea amplasamentului nu s-au datorat exclusiv recurentei, precum și încălcarea de către tribunalul arbitral a drepturilor sale fundamentale, curtea de apel a stabilit greșit situația de fapt, aspect ce a condus la o interpretare eronată a clauzelor contractuale și la o aplicare greșită a normelor de drept material.

La 24.08.2022 recurenta Asocierea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și a nulității recursului. În susținerea primei excepții, a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a solicitat ca, în ipoteza în care recurenta nu își va îndeplini obligația legală de timbrare, să se anuleze recursul declarat de aceasta, ca netimbrat. În ceea ce privește cea de-a doua excepție, a afirmat că autoarea căii de a atac nu a adus nicio critică concretă deciziei recurate, care ar putea avea valențe de nelegalitate, textele de lege indicate în cuprinsul memoriului de recurs fiind invocate în mod formal. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 29.08.2022 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor recurentei în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., invocată de Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin întâmpinare, Înalta Curte, verificând criticile de recurs, constată că susținerile părții sunt susceptibile de a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că va respinge această excepție.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurenta Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Înalta Curte, verificând-o cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va admite pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greșit aplicate, nu poate îndeplini funcția urmărită de recurent.

Pe calea recursului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a invocat incidența în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., justificat de faptul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a aplicat greșit normele de drept material.

Analizând criticile prezentate în susținere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, deși recurenta reclamă încălcarea unor dispoziții legale, aceasta nu le indică, iar pe de altă parte, întreaga construcție juridică a tezei deduse judecății în recurs este fundamentată pe elemente ce au fost supuse verificării curții de apel prin motivele acțiunii în anulare, fără nicio raportare a acestora la dezlegările date de către prima instanță.

Astfel, prin memoriul de recurs pârâta reia, într-o manieră identică, criticile sale din etapa procesuală anterioară, omițând în totalitate răspunsul oferit de curtea de apel acestora și fără a indica și argumenta, în concret, erorile de judecată săvârșite de instanță la soluționarea acțiunii sale în anulare.

În motivarea căii de atac de față, recurenta aduce în discuție elemente de fapt asupra cărora instanța învestită cu acțiunea în anulare a statuat în sensul că ele excedează controlului de legalitate realizat pe calea acțiunii în anulare; raționamentul curții de apel nu a fost criticat în recurs.

Nici susținerile recurentei privind înțelegerea greșită a situației de fapt nu pot fi circumscrise ipotezei de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează temeinicia hotărârii, iar evaluarea lor nu poate fi realizată decât prin prisma ansamblului probator al cauzei, chestiune incompatibilă cu calea extraordinară a recursului, în actuala reglementare, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, nici teza interpretării greșite a clauzelor contractuale nu se încadrează în motivul de casare pe care recurenta a înțeles să își fundamenteze demersul judiciar de față, de vreme ce, pe de o parte, textul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune aplicarea ori interpretarea greșită a normelor de drept material, iar, pe de altă parte, o asemenea critică vizează situația de fapt și elemente probatorii, asupra cărora, așa cum s-a reținut mai sus, instanța de recurs nu mai poate statua în maniera pretinsă de autoarea căii de atac în prezenta etapă procesuală.

Împrejurarea că instanța a dezvoltat un raționament considerat de recurentă ca fiind greșit nu se poate integra conținutului acestui motiv de casare, iar afirmațiile recurentei cu caracter generic, privind nerespectarea normelor legale nu sunt de natură să imprime substanță acestui temei al casării, prin care recurenta își preconstituie practic prilejul de a expune în fața instanței de casare propria sa viziune asupra modului de soluționare a cauzei.

Întemeindu-și criticile pe apărări deduse judecății atât în fața instanței arbitrale, cât și în fața celei învestite cu acțiunea în anulare, fără a justifica erorile de judecată ale curții de apel în raport cu anumite texte de lege expres enunțate sau care să poată fi identificate din conținutul corpului argumentelor, autoarea căii de atac nu urmărește decât o nouă statuare asupra stării de fapt și o concluzie contrară celei reținute de instanța de fond.

Or, scopul recursului este acela de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a putea fi repuse în discuție chestiunile de fapt stabilite ca urmare a analizării și interpretării probelor și fără a putea provoca o verificare de temeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, în lipsa indicării textelor de lege pretins nerespectate de către curtea de apel și dezvoltării unor argumente în susținere prin raportare la raționamentul instanței, analiza memoriului de recurs impune concluzia că motivul de nelegalitate a fost invocat formal, criticile autoarei căii de atac neputând fi circumscrise ipotezelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că, în situația prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se încadrează și motivarea necorespunzătoare a recursului, cum este cazul de față, Înalta Curte, dând eficiență acestui text de lege, urmează a anula recursul recurentei-pârâte.

În continuare, analizând recursul declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Primul motiv supune verificării incidența în speță a două dintre cele trei ipoteze avute în vedere de textul de lege de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și anume, lipsa motivelor pe care se sprijină soluția instanței care a pronunțat hotărârea recurată și fundamentarea sentinței atacate pe motive străine de natura cauzei.

Astfel, cu privire la prima situație dedusă judecății în recurs, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute, întrucât instanța învestită cu judecata acțiunii în anulare și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a acțiunii în anulare și de menținere a hotărârii instanței arbitrale.

Astfel, analizând criticile acestei părți sub aspectul încălcării de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 9 alin. (2), ale art. 14 alin. (4) și ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ. prin raportare la statuările tribunalului arbitral, curtea de apel a expus motivele pentru care a considerat că tribunalul arbitral nu a încălcat limitele învestirii sale, în măsura în care acesta a examinat capătul de cerere privind costurile suplimentare și a apreciat că acestea nu au fost dovedite. De asemenea, analizând sentința arbitrală prin prisma petitului dedus judecății privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport, a reținut că instanța arbitrală nu a recalificat pretențiile sale, ci a soluționat acest capăt de cerere, respingându-l, ca urmare a valorificării probatoriului în cauză, ca fiind nedovedit.

Pe cale de consecință, curtea de apel a răspuns criticilor acestei titulare a acțiunii în anulare, oferind un răspuns detaliat.

Împrejurarea că argumentele primei instanțe, prezentate în justificarea dispoziției de respingere a acțiunii în anulare promovate de această parte, nu corespund cu raționamentul autoarei căii de atac, nu este de natură a justifica măsura casării, de vreme ce soluția din dispozitiv își regăsește corespondent în considerentele care au condus la înlăturarea criticilor autoarei căii de atac și, în consecință, la respingerea demersului judiciar inițiat în condițiilor art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cuprinsul sentinței recurate se regăsesc motivele pentru care curtea de apel a apreciat că tribunalul arbitral nu a procedat la recalificarea pretențiilor, ci a analizat capătul de cerere în raport cu susținerile părții și cu probele administrate în cauză. În acest context, verificarea criticilor privind nepunerea în discuția părților a unei asemenea măsuri nu se mai impunea, înlăturarea lor din examenul curții de apel fiind consecința respingerii criticilor autoarei căii de atac referitoare la recalificarea pretențiilor.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 din CEDO, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în acțiunea în anulare, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de drept care au condus la hotărârea pronunțată, ce au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția de menținere a sentinței arbitrale, astfel că nu se poate pretinde cu temei, că asistăm la o nemotivare a hotărârii, în sensul textelor legale citate.

Nu pot fi primite susținerile părții recurente în sensul că instanța învestită cu acțiunea în anulare nu a analizat cauza prin raportare la costuri directe, în măsura în care, așa cum rezultă din conținutul cererii de arbitrare, partea a solicitat aceste pretenții cu titlu de costuri suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluției reflectate prin dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de conținutul de substanță al considerentelor, chestiune care, după caz, poate face obiectul unui alt motiv de casare.

În continuare, se cuvine subliniat faptul că ultima teză a textului de lege sus-menționat privește situația în care hotărârea este întemeiată doar pe motive străine de natura cauzei, altfel spus, întreaga construcție juridică a motivării este fundamentată pe considerente care nu au legătură cu aspectele deduse judecății, ipoteză neconfirmată în cauză, de vreme ce susținerile recurentei vizează doar anumite considerente din cuprinsul hotărârii atacate și nu sentința în ansamblul său.

Mai mult, curtea de apel, răspunzând criticilor autoarei căii de atac privind încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva nesoluționării capătului de cerere privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport, cu trimitere expresă la conținutul acestui text de lege, în mod corect a reținut că ipoteza reglementată de norma legală citată nu este incidentă în cauză, de vreme ce acest capăt de cerere a fost respins, cu motivarea că pretențiile acestei părți nu au fost dovedite.

Din această perspectivă, nu se poate reține caracterul străin al considerentelor instanței, curtea de apel a oferit o motivare clară chestiunii aduse în discuție, iar nu unei alte probleme care nu ar avea legătură cu cauza dedusă judecății.

Obligația de motivare nu se confundă cu temeinicia argumentației reținute în sprijinul soluției, ci se rezumă la existența raționamentului logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția. Aceasta, întrucât, analiza pe care instanța de recurs o poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este una de legalitate și nu de temeinicie; în cadrul acesteia nu se poate verifica efectiv corectitudinea hotărârii, ci doar împrejurarea dacă în cuprinsul său se regăsește, formal, raționamentul instanței pentru care aceasta a fost adoptată. Împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulțumită de soluția curții de apel, argumentând de ce, în opinia sa, aceasta este o soluție greșită, nu o îndreptățește să susțină faptul că hotărârea nu este motivată.

Pentru aceste considerente, constatând că în cuprinsul deciziei pronunțate de curtea de apel se regăsesc argumentele pe care aceasta și-a întemeiat soluția și că ele vizează, în mod direct, criticile părții din acțiunea în anulare, instanța supremă reține că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește criticile subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu relevă încălcarea unor norme de drept procesual, de natură a atrage sancțiunea nulității.

Astfel, pe calea acțiunii în anulare, recurenta a criticat soluția tribunalului arbitral de respingere, ca nedovedit, a petitului cererii de arbitrare privind costurile suplimentare generate de imposibilitatea utilizării la capacitate a utilajelor și a mijloacelor de transport, susținând că acesta a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 264 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc în sarcina judecătorului obligația de a ține seama la judecată de probatoriul cauzei, întrucât aceasta a dovedit existența și întinderea pretențiilor sale, așa cum rezultă din expertiza judiciară contabilă efectuată, iar instanța arbitrală trebuia să țină cont de toate probele administrate sau care ar fi trebuit administrate pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză.

Curtea de apel a apreciat că aceste motive vizează, în realitate, modalitatea de apreciere și valorificare a probatoriului de către tribunalul arbitral, chestiuni ce nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. A mai reținut că autoarea căii de atac nu a indicat probele care ar fi trebuit administrate în cauză și că, în acord cu dispozițiile art. 254 alin. (6) din același cod, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

În recurs, acest raționament este criticat din perspectiva faptului că, în mod greșit curtea de apel a apreciat că nu poate fi circumscrisă ipotezei de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și situația încălcării de către tribunalul arbitral a normelor imperative ce reglementează obligația judecătorilor, respectiv a arbitrilor, cu privire la probe și necesitatea întemeierii hotărârilor pe probatoriul administrat. Aceasta întrucât, ceea ce reclamanta a solicitat curții de apel a fost să verifice dacă ignorarea de către tribunalul arbitral a probelor administrate reprezintă sau nu o încălcare a textelor de lege indicate prin acest motiv de anulare, în măsura în care rezulta, fără echivoc, că pretențiile sale au fost probate, respectiv au fost confirmate prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză.

Aceste critici sunt unele de netemeinicie și ignoră statuările curții de apel sub acest aspect, având în vedere că instanța învestită cu acțiunea în anulare nu a exclus din sfera cazurilor de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., situația nerespectării de către tribunalul arbitral a textelor de lege indicate, ci a înlăturat susținerile părții considerând, în mod decizoriu, că partea este nemulțumită de aprecierea probelor.

În măsura în care tribunalul arbitral a respins petitul de cerere referitor la costurile suplimentare în discuție, pentru că acestea nu au fost probate, iar titulara acțiunii în anularea hotărârii arbitrale a solicitat curții de apel verificarea acestei soluții din perspectiva concluziilor expertului judiciar, în mod corect, s-a reținut că ele privesc modalitatea în care tribunalul arbitral a apreciat probatoriul administrat.

În conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, iar ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, iar nu unul de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Prin urmare, chestiunile legate de modul în care instanța arbitrală a valorificat probatoriul cauzei și a apreciat că prin acesta nu s-au dovedit costurile pretinse la plată, nu pot fi evaluate ca o încălcare a unei dispoziții imperative a legii, deoarece se situează în afara motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prima instanță stabilind corect faptul că susținerile părții nu se încadrează în acest caz de anulare a hotărârii arbitrale.

Modul de interpretare și apreciere a concluziilor expertului judiciar, astfel cum au fost evaluate de instanța arbitrală și la care se referă recurenta și în cadrul motivelor de recurs, a dedus instanței de control judiciar o chestiune de temeinicie care a excedat controlului de legalitate permis în acțiunea în anulare, în aplicarea prevederilor art. 608 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sens în care reține că măsura casării hotărârii nu se impune nici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate rațiunile înfățișate mai sus, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge acest recurs ca nefondat, dispoziție care înglobează și soluționarea cererii acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată; totodată, va anula recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., invocată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Asocierea dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 50/F/18.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva aceleiași sentințe civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2023.