ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2023

Ședința publică din data de 13 martie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, în data de 06 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, încheiat între pârâții B., în calitate de vânzător și C. și D., în calitate de cumpărători; repunerea părtilor în situația anterioară, în sensul întabulării dreptului său de proprietate în cartea funciară x Dumbrăvița, ca urmare a achitării prețului de 100.000 euro pentru imobilul situat în localitatea Dumbrăvița, str. x, jud. Timiș, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului B., la daune interese în cuantum de 120.000 euro, astfel cum rezultă din art. 4.3 al promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/24.10.2014, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 22, art. 627 și art. 1237 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 378 din 05 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului în capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, de BIN E..

A fost respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.10.2015, de BIN E..

A fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului în capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăvița.

A fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăvița.

A fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăvița.

A fost respinsă, ca lipsită de interes, invocarea de către pârâții C. și D., a excepției prescripției dreptului la acțiune în plata daunelor.

A fost obligat pârâtul B., la plata sumei de 120.000 de euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, către reclamantul A..

A fost obligat pârâtul B. la plata sumei de 9305 RON către reclamantul A., cu titlu de cheltuieli de judecată, și a fost respinsă cererea pârâților C. și D., privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 22 din 01 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 378 din 05 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 378 din 05 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul B. prin întâmpinare.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 01 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 20 aprilie 2022, și repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea recurată nu i-a fost comunicată și că a aflat despre conținutul acesteia în urma publicării hotărârii în dosarul electronic în data de 24 februarie 2022.

A mai arătat că instanța de apel a administrat doar proba cu înscrisuri, iar celelalte probe pe care le-a propus la termenul de judecată din 21 ianuarie 2022, constând în proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială, proba mijloacelor audio, au fost respinse, ca nefiind utile justei soluționări a apelului.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a reținut, în principiu, în mod corect situația de fapt, însă argumentele aduse de instanță cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, ca lipsit de interes, au în principal la bază redarea unor texte din doctrină de largă generalitate cu privire la condițiile acțiunii civile cu aplecare particulară asupra condiției "existenței interesului urmărit/folosului practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă". Cu raportare strictă la speța dedusă judecății, instanța de apel s-a limitat la confirmarea că argumentelor primei instanțe, reluând verbum ad verbum motivarea acesteia, "deoarece fiind anulat capătul de cerere vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtul B., în calitate de vânzător, reclamantul nu mai obține niciun folos practic".

Astfel, argumentele instanței de apel, constând exclusiv în redarea opiniei doctrinare sintetice și reiterarea argumentelor primei instanțe, nu reprezintă o motivare a soluției pe care a pronunțat-o; în concret, instanța de apel nu a argumentat de ce nu a analizat și de ce a respins criticile pe care reclamantul le-a formulat în cererea de apel, cu privire la respingerea excepției lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimații-pârâți.

Recurentul a arătat că instanța de apel trebuia să răspundă argumentelor invocate de reclamant și să le combată, particularizându-și explicațiile la cauza prezentă, la criticile argumentate invocate, nu doar să se limiteze la a spune că sunt neîntemeiate, făcând trimitere la condiția interesului acțiunii civile și reluând argumentarea instanței de fond.

În ceea ce privește argumentele aduse de instanța de apel referitor la respingerea capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară au, în principal, la bază invocarea prevederilor legale cuprinse în art. 248 C. proc. civ. privind ordinea de soluționare a excepțiilor de procedură și de fond, precum și menționarea deciziei nr. 64/1999 a Curții Constituționale.

Și de această dată, instanța de apel s-a limitat la a afirma și, totodată, la a relua că argumentele primei instanțe sunt corecte, omițând să noteze caracterul lor antitetic și contradictoriu, reținând pe de o parte că "reclamantul justifică un interes, acesta constând în folosul practic obținut de reclamant prin admiterea cererii sale, or este de necontestat că reclamantul ar obține folos practic prin întabularea sa în cartea funciară ca proprietar al imobilului", iar pe de altă parte, că același capăt de cerere este inadmisibil întrucât "nu deține vreun titlu care să justifice întabularea dreptului său de proprietate, doar în situația validării antecontractului printr-o hotărâre judecătorească suplinind consimțământul pârâtului B., precedată bineînțeles de anularea actului încheiat între pârâți, imobilul ar fi fost dobândit în proprietate de către reclamant și ar fi fost posibilă întabularea dreptului său de proprietate".

Prin urmare, instanța de apel nu a oferit o motivare care să se refere la argumentele din cererea de apel și la însăși cauza dedusă judecății, motivarea fiind superficială, copiind considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor și fără să examineze probleme care i-au fost deduse spre analiză. Toate aceste împrejurări converg către ideea că "soluția la care s-a oprit instanța cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată".

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu a acceptat administrarea niciunei probe pentru a soluționa cererea de apel, apreciind că înscrisurile sunt suficiente pentru soluționarea dosarului, limitându-se doar la administrarea probei cu înscrisuri, respingând nemotivat, prin încheierea din 20 ianuarie 2021, proba cu interogatoriul, proba testimonială, precum și proba cu mijloacele audio solicitate (transcrierea înregistrărilor).

A mai arătat recurentul că a solicitat în fața instanței de apel administrarea probei testimoniale, administrarea probei audio (transcriptul înregistrărilor), proba cu interogatoriul, probe a căror administrare era esențială.

Pentru asigurarea respectării exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nicio măsură nu poate fi dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloacele de probă administrate și care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

În ceea ce privește soluția de respingere apelului declarat împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, recurentul a arătat că subzistă aceleași motive de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că decizia recurată nu este motivată, fiind reiterate ad literram motivele primei instanțe, alăturându-se, în mod artificial, aprecierii generale doctrinare cu privire la caracteristicile probei. Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, confirmarea argumentelor primei instanțe privind înlăturarea probelor, fără o motivare propriu-zisă, duce la încălcarea principiilor generale de drept, în special dreptul la apărare, cu încălcarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În legătură cu partea din hotărârea recurată care vizează admiterea apelului intimatului B., recurentul a învederat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a apreciat că se impunea soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimatul-pârât, deși întâmpinarea acestuia a fost tardivă, în considerarea prevederilor art. 2.513 C. proc. civ., care în interpretarea instanței de apel, i-ar fi permis să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune și la primul termen.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 13 noiembrie 2020, prima instanță, în mod corect, a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării pârâtului, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepțiile de ordine privată, printre care și prescripția, puteau fi invocate cel mai târziu pe calea întâmpinării depuse în termen (regula invocării in limine litis), în timp ce instanța de apel a apreciat că prima instanță trebuia să se pronunțe asupra acestei excepții în raport cu art. 2513 C. civ., care însă prevede expres că prescripția poate fi invocată doar prin întâmpinare.

Prin urmare, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată de intimatul-pârât în termenul de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepțiile de ordine privată, printre care și prescripția, puteau fi invocate cel mai târziu pe calea întâmpinării depuse în termen, rezultă că în mod corect s-a pronunțat prima instanță prin încheierea din 13 noiembrie 2020, în sensul admiterii excepției tardivității depunerii întâmpinării de către pârât și decăderii acestuia din dreptul de a invoca excepția prescripției. În plus, și dacă s-ar reține că intimatul-pârât ar fi avut dreptul de a invoca totuși excepția la primul termen de judecată în fața primei instanțe, acesta nu a invocat excepția, ci a susținut că dorește ca întâmpinarea să fie recalificată drept note scrise (fapt ce se poate verifica prin înregistrarea audio a ședinței de judecată din 13 noiembrie 2020).

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimații-pârâți C. și D. nu au depus întâmpinare.

În data de 02 martie 2023, intimații-pârâți au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că ambele motive de casare invocate se referă la faptul că instanța de apel a administrat doar proba cu înscrisuri, în timp ce celalalte probe propuse au fost respinse ca nefiind utile soluționării apelului.

Au mai arătat că recursul cuprinde motive contradictorii, anume că instanța de apel nu a acceptat administrarea niciunei probe, precum și că aceeași instanță a acceptat similar instanței de fond doar administrarea probei cu înscrisuri.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport cu motivele de casare formulate, cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în considerarea celor ce succedă.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reamintește cele definitiv stabilite, în fapt, prin hotărârea atacată, respectiv existența unei promisiuni bilaterale de vânzare, încheiate în data de 24.10.2014, între reclamant-în calitate de promitent-cumpărător - și pârâtul B. - în calitate de promitent-vânzător -, având ca obiect ap. nr. 2 situat în Dumbrăvița, str. x. Prețul convenit de părți a fost de 100 mii euro, promitentul-vânzător obligându-se să finalizeze construcția cel mai târziu în data de 24.10.2015 și să încheie contractul promis cu promitentul-cumpărător. Totodată, în cuprinsul promisiunii, a fost stipulată o clauză conform căreia, în cazul în care promitentul-vânzător nu își va îndeplini obligațiile prevăzute în contract și, din orice motive, imobilul nu va ajunge în proprietatea promitentului-cumpărător, promitentul-vânzător se obligă să restituie promitentului-cumpărător suma de 120 mii euro, până în data de 03.01.2016.

Ulterior, pârâtul B. încheie cu pârâții C. și D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu numărul x/07.10.2015, de către BIN E., având ca obiect imobilul promis spre vânzare reclamantului. În temeiul acestui contract, dreptul de proprietate asupra imobilului este înscris în cartea funciară în favoarea pârâților Gașpăr.

Reclamantul a formulat o plângere penală împotriva pârâților, a avocatului F. și a notarului E., având ca obiect înșelăciune, abuz în serviciu, asistență și reprezentare neloială, solicitând, totodată, repararea prejudiciului material care i-a fost cauzat; faptele au fost investigate de Parchetul Tribunalului Timiș și au format obiectul dosarului nr. x/2018, finalizat cu o soluție de clasare, în baza ordonanței din 5 decembrie 2018, confirmată ulterior de Tribunalul Timiș, secția penală, prin hotărârea nr. 664/27.11.2019.

În data de 6 octombrie 2019, reclamantul sesizează instanța de judecată cu prezenta acțiune civilă în justiție, solicitând, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, încheiat între pârâții B., în calitate de vânzător și C. și D., în calitate de cumpărători; repunerea părtilor în situația anterioară, în sensul întabulării dreptului său de proprietate în cartea funciară x Dumbrăvița, ca urmare a achitării prețului de 100 mii euro pentru imobilul situat în localitatea Dumbrăvița, str. x, jud. Timiș, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului B., la daune interese în cuantum de 120 mii euro, astfel cum rezultă din art. 4.3 al promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/24.10.2014, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 22, art. 627 și art. 1237 C. civ.

Judecând în primă instanță, Tribunalului Timiș, secția I civilă pronunță încheierea camerei de consiliu din 14.02.2020, în procedura regularizării cererii de chemare judecată, prin care anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului ap. nr. 2 situat în Dumbrăvița, str. x.

Prin sentința civilă nr. 378 din 05 martie 2021, prima instanță a fondului respinge ca lipsită de interes acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, apreciind că, fiind anulată ca netimbrată cerererea referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului care a făcut obiectul promisiunii bilaterale încheiate între reclamant și pârâtul B., reclamantul nu mai poate justifica niciun folos practic prin anularea contractului de vânzare-cumpărare vizând același imobil și întoarcerea bunului în patrimoniul promitentului-vânzător. Totodată, prima instanță admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, cu motivarea că reclamantul nu deține un titlu de proprietate, care să stea la baza unei astfel de întăbulări; constată instanța că pârâtul B. este decăzut din dreptul de a invoca prescripția dreptului material la cererea în despăgubiri și îl obligă să plătească reclamantului 120 mii euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, conform clauzei inserate în contract.

Judecând în apel, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă confirmă soluția primei instanțe în ceea ce privește rezolvarea dată acțiunii reclamantului și, pe cale de consecință, respinge apelul acestei părți. Este, însă, admis apelul pârâtului B. și este schimbată sentința primei instanțe, în parte, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtul B., ca neîntemeiată. Se reține că prin încheierea de ședință din data de 13.11.2020, tribunalul a constatat că pârâtul este decăzut din termenul de depunere a întâmpinării și din dreptul de a invoca prescripția, având în vedere că întâmpinarea nu a fost formulată în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, iar excepția a fost formulată în cuprinsul acestei întâmpinări. Or, în condițiile în care la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 13 noiembrie 2020, chiar dacă s-a constatat că întâmpinarea este tardiv depusă, excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia să fie reținută de către instanță ca fiind invocată în termen, conform art. 2513 C. civ.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs exclusiv de reclamant, nemulțumirea acestuia vizând, în esență, două aspecte: 1) rezolvarea pe care instanțele fondului au dat-o cererii principale, respingând ca fiind lipsită de interes acțiunea în anularea contractului autentic de vânzare încheiat între părțile pârâte în proces; 2) rezolvarea pe care instanța de apel a dat-o excepției prescripției dreptului material la acțiunea în pretenții formulată în subsidiar de reclamant, această instanță soluționând excepția pe fond, prin înlăturarea sacțiunii decăderii pârâtului din dreptul de a mai invoca prescripția extinctivă.

Astfel, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că motivele deciziei atacate constau în redarea unor opinii exprimate în literatura juridică de specialitate, fără ca instanța de apel să răspundă, în concret, argumentelor care susțin interesul reclamantului în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimații pârâți, astfel cum au fost aceastea exprimate prin declarația de apel. Tot astfel, instanța de apel nu răspunde criticilor aduse sentinței și încheierii de ședință din 13 noiembrie 2020, sub aspectul soluției date cererii de întăbulare a dreptului de proprietate a reclamantului, respectiv a cererilor formulate în probațiune, limitându-se la a confirma valabilitatea argumentelor primei instanțe a fondului.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat și îl va respinge.

Este în afara oricărei controverse de ordin juridic importanța pe care o au considerentele unei hotărâri judecătorești, singurele prin care instanța își poate dezvălui raționamentele de ordin factual și juridic care au determinat adoptarea soluției, motivarea fiind de natură să convingă părțile cu privire la faptul că cererile și apărările au fost analizate cu atenție, iar acceptarea ori înlăturarea lor are la bază rațiuni temeinice. Motivarea hotărârii judecătorești reprezintă, astfel, o puternică garanție contra arbitrariului, făcând posibil și exercițiul controlului judiciar.

În cauza dedusă judecății, dreptul reclamantului la un proces echitabil nu a fost afectat prin maniera în care instanța de apel a înțeles să motiveze hotărârea pronunțată, insistând pe redarea unor noțiuni de ordin teoretic, în condițiile în care a fost arătat, cu suficientă claritate, care este situația de fapt reținută, cu trimitere la probatoriul administrat, au fost enunțate principiile și regulile de drept aplicabile, a fost motivată interpretarea lor și s-a făcut aplicarea textelor normative incidente la circumstanțele concrete ale speței, concluzionându-se cu privire la temeinicia pretențiilor deduse judecății. Obligația instanței de a argumenta motivele pe care le-a avut în vedere la dezlegarea litigiului nu implică obligația unui răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți în susținerea aceleiați pretenții, fiind suficient ca din cuprinsul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, prin considerente comune.

Instanța de apel arată explicit, într-o formă sintetică, că interesul judiciar se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează sa o desfășoare, iar în speța dedusă judecății, reclamantul nu mai justifică un interes în capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.10.2015, de BIN E., deoarece" fiind anulat capătul de cerere vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâtul B., în calitate de vânzător, reclamantul nu mai obține niciun folos practic prin întoarcerea imobilului în patrimoniul pârâtului B.." Tot astfel, cu privire la modalitatea de soluționare a petitului privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantului A. în CF x Dumbrăvița, instanța de apel concluzionează în sensul că reclamantul nu deține, în prezent, vreun titlu care să justifice intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, prin urmare, corect a fost respinsă această cerere, cu prilejul judecății în prima instanță. Mai mult, explică că numai validarea antecontractului printr-o hotărâre judecătorească ar fi făcut posibilă o astfel de întăbulare, însă, capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare nu a fost timbrat de reclamant, fiind anulat ca netimbrat și împiedicând pronunțarea unei hotărâri, sub acest aspect(p.13-14, hotărârea atacată).

În consecință, nu pot fi primite niciuna dintre criticile recurentului, cele prin care tinde la casarea deciziei instanței de apel pentru nemotivare, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., eventuale erori de raționament ale instanței de apel, care au condus la greșita soluționare a excepției lipsei de interes a reclamantului în susținerea cererii principale a acțiunii în nulitate pe care a promovat-o și, în final, la respingerea acțiunii pe acest temei, urmând a fi apreciate din perspectiva unui alt caz de nelegalitate, acela reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel cum în mod corect releva instanța de apel, în raport cu art. 32 ali. 1 lit. d) și art. 33 C. proc. civ., justificarea unui interes, a unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual, reprezintă o condiție imperativă de exercitare a oricărei acțiuni civile, întemeiază orice demers în justiție, indiferent de forma pe care o îmbracă sau de partea procesuală de la care provine, întrucât acest demers trebuie să fie util părții, să urmărească "un profit" material și/sau moral. Prin exercitarea unei acțiuni pe fundamentul "interesului", se tinde astfel la obținerea unui "remediu".

În cauza dedusă judecății, reclamantul, în calitatea de promitent- cumpărător într-o promisiune bilaterală de vânzare încheiată cu pârâtul B., și-a grevat acțiunea personală imobiliară prin care solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în condițiile art. 1669 C. civ., pe o acțiune în anularea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat ulterior de pârâtul B., promitent-vânzător, pentru a readuce astfel dreptul de proprietate asupra bunului vândut în patrimoniul acestuia din urmă și a face posibilă vânzarea în favoarea sa.

Legea nu obligă ca cele două acțiuni să fie promovate simultan, condiția imperativă referitoare la calitatea de proprietar a promitentului-vânzător trebuind să fie îndeplinită în momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare.

Ulterior învestirii primei instanțe cu soluționarea litigiului, reclamantul a refuzat plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, astfel că excepția netimbrării, invocată din oficiu de instanță, a operat cu efect dirimant, ducând la anularea acestei cereri, fără o judecată în fond. În aceste circumstanțe ale cauzei, cele două instanțe ale fondului au apreciat că reclamantul nu mai poate justifica un interes născut și actual în a pretinde nulitatea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat de promitentul-vânzător, întrucât o eventuală întoarcere a dreptului de proprietate imobiliară în patrimoniul său nu este de natură să "profite reclamantului".

Or, anularea ca netimbrată a acțiunii în executarea promisiunii bilaterale de vânzare nu împiedică, în principiu, reclamantul să exercite din nou aceeași acțiune, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune și în situația în care ar obține o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare încheiat de promitentul-vânzător, cu consecința reîntoarcerii dreptului de proprietate în patrimoniul propriu. Anularea contractului autentic de vânzare-cumpărare premerge executarea promisiunii bilaterale de vânzare și o condiționează decisiv, iar nu invers.

Calitatea reclamantului de promitent-cumpărător într-o promisiune bilaterală de vânzare, cu privire la care operează prezumția de legalitate și, mai mult decât atât, în temeiul căreia a plătit promitentului-vânzător prețul vânzării pune în evidență interesul reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, prin care tinde la readucerea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul celui care a promis vânzarea, pentru ca ulterior să îl poată obliga la transmiterea valabilă a proprietății, sub două aspecte: a) el justifică relația evidentă dintre cerere și mijlocul procesual la care a recurs în prezent; b) el justifică scopul prezentei judecăți a acțiunii în anularea contractului de vânzare autentic, " profitul" pe care îl urmărește judecata; prin exercitarea acesteia acțiuni se tinde la obținerea unui remediu, a condiției obligatorii pentru obligarea ulterioară a promitentului-vânzător la vânzare, aceea ca el să aibă calitatea de proprietar al bunului.

În consecință, interesul reclamantului există și întrunește exigențele cerute de legea de procedură, excepția de fond peremptorie, dirimantă și absolută a lipsei interesului fiind în mod greșit admisă de prima instanță, cu consecința respingerii acțiunii. Confirmarea hotărârii de primă instanță, sub acest aspect, conferă deciziei instanței de apel atributul nelegalității.

Pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. acele motive de recurs prin care se afirmă înlăturarea nemotivată a probelor pe care reclamantul le-a propus pentru a dovedi reaua-credință a pârâților cumpărători, respectiv acelea prin care se afirmă o greșită soluționare pe fond a excepției prescrpției dreptului material la acțiunea în pretenții, susținută în subsidiar de reclamant.

Cu referire la probe, Inalta Curte observă că nemulțumirea reclamantului vizează soluția prin care atât prima instanță a fondului, cât și instanța de apel au respins unele dintre cererile în probațiune ale reclamantului. În privința procedurii de încuviințare și de administrare a probelor, nu au fost relevate vicii ale acesteia, de natură să producă o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, instanța de apel apreciind cu privire la aceste probe și respingându-le motivat. Cât privește pretinsa nelegalitate a hotărârii, dedusă din refuzul administrării unor probe care vizează teza probatorie apreciată de reclamant a fi esențială în cazul acțiunii în anularea contractului de vânzare, anume reaua-credință a cumpărătorilor, cei care ar fi cunoscut existența promisiunii de vânzare anterior încheiate de vânzător cu reclamantul, aceasta excede limitelor controlului judiciar actual, atâta timp cât, prin respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes, nu a fost abordat fondul dreptului litigios și nu s-a statuat cu privire la buna sau reaua-credință a cumpărătorilor.

În privința prescripției dreptului la acțiunea susținută de reclamant în subsidiar, aceea prin care solicita obligarea pârâtului B. la daune interese în cuantum de 120 mii euro, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, a fost evidențiată anterior împrejurarea că pârâtul B. a invocat această excepție a prescripției prin întâmpinarea depusă în primă instanță, cu privire la care s-a constatat că ar fi fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată. Instanța de apel a considerat că, în condițiile în care este dovedit că această excepție a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 13 noiembrie 2020, chiar dacă s-a constatat că întâmpinarea este tardiv depusă, excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia să fie reținută ca fiind invocată în termen, conform art. 2513 C. civ. Prin urmare, a soluționat această excepție și a respins-o, în final, ca neîntemeiată.

Corespunde realității că, în situația în care persoana îndreptățită să invoce prescripția extinctivă are calitatea de pârât, atunci aceasta trebuie să o invoce, în mod expres, pe calea întâmpinării, având în vedere prevederile art. 205 alin. (2) lit. b) rap. la art. 245 C. proc. civ.

Cu toate acestea, dacă pârâtul nu invocă prescripția prin întâmpinare, însă o invocă la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, nu va interveni sancțiunea decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepția, având în vedere caracterul derogatoriu al normei prevăzute de art. 2513 teza finală C. civ., conform căreia:

"Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate."

În circumstanțele date ale prezentei cauze, instanța de apel a realizat o corectă interpretare și aplicare a normei derogatorii evocate, soluționând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul B. prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată.

Legalitatea soluției date acestei excepții de fond nu face obiectul prezentului recurs, în condițiile în care această soluție îi este favorabilă reclamantului recurent, iar pârâtul nu și-a exercitat dreptul la recurs, în niciuna dintre variantele posibile.

Pentru toate cele ce preced, constatând că în mod greșit a fost soluționat procesul fără a se intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului, observând solicitarea recurentului exprimată în sensul casării cu trimitere spre o nouă judecată instanței de apel, în temeiul art. 496 rap. la art. 497 C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din data de 01 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanța fondului va identifica care sunt motivele pentru care se solicită anularea contractului autentic de vânzare, astfel cum au fost acestea exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, stabilind, astfel, cauza acestei cereri; va identifica excepțiile care au fost invocate în apărare și se va pronunța cu privire la acestea, în măsura în care ele au fost lăsate nesoluționate, consecință a respingerii cererii principale pentru lipsă de interes; va ține seama de cele invocate de reclamant prin declarația de recurs, precum și de considerentele anterior exprimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din data de 01 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.