ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2644/2023

HOTĂRÂRE

13.12.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2644/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Obiectul acțiunii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 7 noiembrie 2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea deciziei nr. FN din 30 august 2022 și suspendarea deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 314 din 20 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță învestită cu soluționarea litigiului a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la cauza cererii de chemare în judecată conform precizărilor reclamantului, precum și la emitentul actului contestat.

Prin sentința civilă nr. 74 din 26 aprilie 2023, îndreptată prin încheierea din 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Această instanță a apreciat că nu sunt incidente normele speciale de competență în materia contenciosului administrativ, întrucât hotărârea emisă de Biroul Național al B. nu a fost emisă în regim de putere publică, ci a fost emisă în temeiul procedurilor și atribuțiilor reglementate de statutul partidului, adoptat în regim juridic de drept privat, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 95 alin. (1) C. proc. civ., norme de drept comun referitoare la competența instanțelor judecătorești.

2.2 Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 979 din 15 septembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că reclamantul, în baza art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a precizat că temeiul de drept al acțiunii sale îl constituie Legea nr. 554/2004, astfel că pentru stabilirea competenței nu prezintă relevanță natura juridică a actului contestat și nici calitatea pârâtei, acestea reprezentând chestiuni care țin de admisibilitatea sau temeinicia acțiunii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență materială și teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., determinat de modul diferit în care cele două instanțe au calificat cererea de chemare în judecată, raportat la temeiul de drept invocat de reclamant la termenul din 20 februarie 2023 în fața Curții de Apel București.

Astfel, întrucât reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, aplicarea în proces a principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., este limitată de principiul disponibilității, reglementat de art. 9 din același cod care, la alin. (2), prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Aceasta înseamnă că o eventuală calificare juridică a pretențiilor pe care o realizează instanța de judecată nu poate duce la modificarea temeiului juridic pe care partea îl indică în mod expres, chiar și în urma dezbaterilor contradictorii, menite tocmai să ducă la lămurirea corectă a cadrului judecății.

În acest sens, prevederile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., dând expresie raportului dintre principiul rolului activ al judecătorului și cel al disponibilității părților, statuează că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile au stabilit calificarea juridică și motivele de fapt asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

Ca atare, pentru identificarea regulilor de competență aplicabile, se are în vedere că, în litigiul pendinte, reclamantul a arătat expres că înțelege să deducă judecății o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Având în vedere cu prioritate acest reper, pentru verificarea și stabilirea instanței competente să soluționeze cauza nu se impune calificarea actului juridic dedus judecății, respectiv dacă acesta intră în sfera actelor care pot face obiect al controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, o asemenea operațiune de interpretare și aplicare a legii urmând a fi realizată de instanța competentă să soluționeze cauza.

Din punct de vedere material, competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, care stipulează astfel: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În conformitate cu aceste dispoziții, competența materială de soluționare a cauzelor se stabilește în raport de două criterii: rangul autorității care a emis ori încheiat actul în sistemul organelor administrației publice și criteriul valoric, în cazul litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

În aplicarea acestor prevederi, întrucât pârâta B. este o persoană juridică de drept public, structură centrală, conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 14/2003, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Referitor la competența teritorială, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stipulează că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Prin urmare, în raport de temeiul juridic al acțiunii, astfel cum a fost precizat de reclamant, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, cu respectarea principiului disponibilității părților în cadrul procesului civil, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță în circumscripția căreia se afla domiciliul reclamantului, persoană fizică, la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.