Decizia nr. 2538/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1060/2022 a Tribunalului Olt

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 24.11.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în contradictoriu cu pârâții A. și B., în conformitate cu dispozițiile art. 1289 - 1292 din C. civ., a formulat acțiune in declararea/constatarea simulației, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul simulat al următoarelor înscrisuri: - certificatului de divorț nr. x din 29.06.2020; - convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori, intervenită între pârâți, autentificată notarial la 29.06.2020; - actului de partaj voluntar încheiat între pârâți; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020. Prin sentința civilă nr. 1390/06.04.2022 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2021 a fost admisă excepția necompetenței materială a Judecătoriei Slatina, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Sentința pronunțată de Tribunalul Olt Prin sentința civilă nr. 1060 din 24.05.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția inadmisibilității în privința capetelor de cerere prin care se solicită constatarea caracterului simulat al certificatului de divorț eliberat de BNP C. sub nr. x/29.06.2020 și al convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori autentificate de același birou notarial sub nr. x/29.06.2020 și respinse aceste capete de cerere, ca inadmisibile. Au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care se solicită constatarea caracterului simulat al actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/30.07.2020 de SPN D. și E. și al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.09.2020 de aceeași societate notarială privind acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul De Poliție Județean Olt, în contradictoriu cu pârâții A. și B.. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei B. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia civilă nr. 402 din 22.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus următoarele: A respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. A respins, ca nefondat, apelul de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Olt împotriva sentinței nr. 1060 din 24.05.2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. și B., având ca obiect acțiune în declararea simulației. A obligat pe apelantul-reclamant Inspectoratul de Poliție Județean Olt la 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul susține, în esență, că instanța de apel nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material (substanțial). După redarea prevederilor art. 1292 și art. 1298 C. civ., recurentul arată că simulația presupune existenta următoarelor condiții: existenta actului secret, existenta actului public, existenta acordului simulatoriu, menționând că, în ceea ce privește existența actului secret, adesea numit și "contra-înscris", nu trebuie sa fie concretizat într-un înscris juridic patrimonial sau nepatrimonial, aspecte rezultate atât din jurisprudență cât și din doctrina de specialitate. Mai arată că actul secret trebuie să existe în sens de negotium, adică de operațiune juridică reala care produce adevăratele efecte între părțile contractante, iar actul public sau aparent are rolul de a disimula intenția reală a părților, cu scopul de ascunde față de terți adevăratele raporturi juridice existente între părți. Recurentul apreciază că trebuia avut în vedere că cele patru acte la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată au o strânsă legătură între ele, fiind încheiate de intimații-pârâți în scopul de a beneficia de compensația lunară pentru chirie cuvenită polițiștilor în vederea achitării ratei/unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe. Astfel, susține că intimații-pârâții au realizat o înțelegere, care era firesc să nu fie materializată printr-un înscris, înțelegere realizată în scopul ca actele notariale să nu producă efecte de facto și totodată de a beneficia de alocarea la plata compensației lunare pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracțiuni din rata lunară aferentă creditului ipotecar, prin prisma prevederilor art. 3 din H.G. nr. 284/2005 și art. 31 din Legea nr. 360/2002 și prin raportare la situația de fapt realizată de pârâți prin procedura divorțului, partajului voluntar, prin contractul de vânzare-cumpărare, contractul de credit ipotecar și apoi procedura internă de la nivelul instituției reclamante de solicitare a compensației lunare pentru chirie materializată prin dispoziția șefului inspectoratului depusă la dosarul cauzei. Sub acest aspect, consideră că instanța de apel în mod eronat a respins administrarea probei testimoniale pe care a solicitat-o prin acțiune, motivând că acest mijloc de probă era esențial pentru o justă soluționare a prezentului dosar. Menționează că, prin acțiunea formulată a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul simulat al următoarelor înscrisuri: certificatului de divorț nr. x din 29.06.2020, convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori intervenită între pârâți și autentificată notarial la 29.06.2020, actului de partaj voluntar încheiat între pârâți, contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020, învederând faptul că intimații-pârâții anterior și ulterior căsătoriei au avut și au aceeași adresă de domiciliu, respectiv în Municipiul Slatina, jud. Olt. Conform certificatului de divorț nr. x din 29.06.2020, intimații-pârâții, care și-au desfășurat și își desfășoară și în continuare activitatea în cadrul instituției, au divorțat, căsătoria acestora fiind desfăcută conform înscrisului notarial anterior menționat și, după desfacerea căsătoriei, între cei doi intimați-pârâți au mai fost încheiate și convenția în procedura divorțului cu copii minori intervenită între pârâți și autentificată notarial la 29.06.2020; actul de partaj voluntar încheiat între pârâți; contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial la 08.09.2020. Ulterior, intimata-pârâta B. a încheiat contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 08.09.2020. Recurentul susține că toate aceste acte au fost încheiate tocmai pentru ca intimata-pârâtă B. să solicite ulterior, în baza prevederilor legale, compensația lunară pentru chirie cuvenită polițiștilor în vederea achitării ratei/unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, precizând că, la16.09.2020, intimata-pârâtă a depus la unitate raportul înregistrat sub nr. x în scopul anterior menționat. În vederea analizării raportului, la nivelul unității a fost constituită o comisie de analiză, a cărei activitate a fost materializată în procesul-verbal de anchetă socială nr. x/18.05.2021, Se menționează că, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor (modificată), comisia a considerat că pentru asigurarea unor condiții sociale decente și având în vedere faptul că polițistul nu deținea anterior locuință proprietate personală, Inspectoratul de Poliție Județean Olt nu are posibilitatea să-i asigure spațiu de locuit, iar acesta a contractat un credit imobiliar în vederea achiziționării unei locuințe, pârâta se află într-un caz justificat de acordare a compensației pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar destinat achiziționării unei locuințe, constatându-se că polițistul locuiește împreună cu fiul său într-un spațiu de locuit corespunzător, care este ocupat de acesta, în baza unui contract de vânzare încheiat la 08.09.2020 la Societatea Notarială D. și E. sub nr. x, cu vânzătorul (intimatul-pârât) A.. Recurentul a redat prevederile art. 3 din H.G. nr. 284/2005 și ale art. 31 din Legea nr. 360/2002, menționând că, în baza acestora, a raportului intimatei și după efectuarea anchetei sociale, s-a emis Dispoziția șefului inspectoratului nr. 976/30.09.2020. Drept urmare, consideră că toate aceste demersuri realizate de intimații-pârâți în vederea desfacerii căsătoriei doar în drept, nu și în fapt, au fost întreprinse în mod fictiv tocmai pentru intimata-pârâtă B., uzând de prevederile legale menționate, ca să poată beneficia de alocarea la plata compensației lunare pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracțiuni din rata lunară aferentă creditului ipotecar. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, Curții de Apel Craiova pentru a dispune administrarea probatoriului solicitat de reclamantă, respectiv administrarea probei testimoniale.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și în subsidiar, a cerut respingerea recursului. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor părții adverse și admiterea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 ianuarie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 24 noiembrie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. La termenul din 7 decembrie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursului, inclusiv asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 402/22.10.2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Olt împotriva sentinței civile nr. 1060 din 24.05.2022 pronunțate de Tribunalul Olt, reținând, în esență, că tribunalul a considerat nedovedit acordul simulatoriu nu prin prisma faptului că acesta nu ar fi fost materializat într-un înscris, astfel cum susține reclamantul, ci în raport de alte aspecte, clar indicate în motivarea sentinței. În aceeași măsură, Curtea de Apel a apreciat că "simpla împrejurare că părțile au continuat să locuiască împreună și să se comporte ca o familie după desfacerea căsătoriei nu este o dovadă a acordului simulatoriu dintre acestea în sensul fictivității sau deghizării operațiunilor juridice de partaj și vânzare cumpărare. Trebuie menționat că, în ceea ce privește cele două acte cu caracter patrimonial menționate, reclamantul nu a indicat în cuprinsul cererii introductive nici forma simulației de care părțile contractante s-ar fi folosit (fictivitate, deghizare) și nici actele secrete pe care acestea ar fi urmărit să le mascheze prin încheierea actelor publice. Apelantul reclamant s-a limitat a-și motiva acțiunea pe fictivitatea actelor nepatrimoniale, în principal a actului de divorț, invocând ca o împrejurare doveditoare a acestui aspect faptul că părțile ar fi continuat să locuiască împreună și după desfacerea căsătoriei, depunând ancheta socială efectuată la adresa de domiciliu a pârâtei și solicitând încuviințarea probei testimoniale cu martorele F. și G., ale căror declarații legate de situația locativă a intimaților-pârâți erau deja consemnate și în ancheta socială. Or, în condițiile în care incidența art. 1294 C. civ. a împiedicat o examinare în fond a susținerilor privind fictivitatea divorțului, reclamantul trebuia să invoce și să demonstreze existența unor alte împrejurări din care să rezulte caracterul simulat al partajului și vânzării-cumpărării, precizând cu claritate în ce a constat acesta: nu s-a realizat un partaj sau, în urma partajului, locuința nu a căzut în lotul soțului reclamantei, ci al acesteia, cu consecința nerealizării vânzării subsecvente, toate acestea fiind împrejurări de fapt în raport de care instanța putea aprecia și cu privire la admisibilitatea și utilitatea probatoriului. Atât în cererea introductivă, cât și în motivele de apel reclamantul se referă mai mult la scopul în care ar fost desfăcută căsătoria părților și au fost încheiate cele patru acte juridice, și anume acela ca intimata pârâtă să poată beneficia de prevederile art. 31 din Legea nr. 360/2002. Or, în mod just a apreciat prima instanță că aceste susțineri au legătură cu cauza actelor juridice, iar nu atât cu caracterul simulat al acestora, neimpunându-se verificarea lor în actualul cadru procesual în care reclamantul nu a înțeles să învestească instanța cu o acțiune în care să fie analizată existența și caracterul licit al cauzei, ca o condiție de validitate la încheierea actului juridic. În calea devolutivă de atac, apelantul-reclamant nu a criticat în concret niciunul dintre argumentele în raport de care prima instanță a respins ca nefondate petitele 3 și 4 ale cererii, limitându-se să reia susținerile din cererea de chemare în judecată și să redea amplu considerațiile teoretice exprimate în doctrina și practica judiciară cu privire la acțiunea în declararea simulației, la condițiile necesare pentru admiterea acesteia, la procedeele prin care aceasta poate fi realizată și la efectele pe care declararea simulației le produce față de terți". Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent, probele cerute și încuviințate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanța de apel și de instanța de fond, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor și a altor probe de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susținând, astfel, interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs. Prin urmare, criticile invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs. De asemenea, reclamantul a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinare în apel și a celor formulate în fața primei instanțe, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate. În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă și/sau reevaluarea situației de fapt. Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluția și de considerentele instanței de apel, deși condiția esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate instanței, în raport cu soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost învestită, precum și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerință nu este satisfăcută de conținutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivul de nelegalitate invocat și considerentele reținute de instanța de apel. Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurentul-reclamant a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, precum și prevederile art. 1292 și art. 1298 C. civ., redând conținutul acestuia și considerații doctrinare, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel, susținând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greșite de către instanța de apel a situației de fapt, contestate de recurent, a probelor cerute și încuviințate în cursul procesului și a aprecierii acestora realizate de instanța de apel și de instanța de fond. Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a reclamantului față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greșite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului apărărilor din apel și a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de anulare a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentului-reclamant, Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-pârâte B. suma de 6.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, achitat conform chitanțelor de plată nr. x/28.11.2023 și nr. y/06.03.2023 depuse în dosarul de recurs, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli. PENTRU ACESTE MOTIVE,