ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2338/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate intervenită prescripția extinctivă de 3 ani a dreptului de a cere executarea silită a sumei de 75.000 euro și prescripția de 10 ani a dreptului de a executa ipoteca instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/02.07.2008 de BNP D. și pe cale de consecință să dispună radierea ipotecii.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 722 din 25 mai 2021, Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamanții B. și A.. A constatat că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită a sumei de 75.000 euro și prescripția dreptului de a executa ipoteca instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/02.07.2008 de BNP D.. A dispus radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/02.07.2008 de BNP D.. A obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 7395,07 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1021 A din 28 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de repunere în termen și a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 772 din 25 mai 2021 pronunțată de Tribunalul București.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1021 A din 28 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul C. a declarat recurs, cale de atac înregistrată la 27 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs recurentul-pârât a expus pe larg situația de fapt și parcursul judiciar al cauzei. În ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate, a arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de repunere în termenul de apel și, drept urmare, a admis excepția tardivității căii de atac, reținând împlinirea termenului de apel la data de 1 iulie 2021, cu ignorarea faptului că, astfel cum a criticat și a dovedit, sentința civilă apelată nu a fost comunicată în mod procedural la sediul cabinetului de avocat E., așa cum se solicitase în cauză, și nici la cutia poștală a pârâtului. De asemenea, în mod greșit instanța de apel a reținut ca fiind împlinit termenul de apel la 4 noiembrie 2021, prin raportare la momentul executării silite efectuate cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate în dosarul de fond, întrucât pârâtului nu i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond, ci doar un înscris prin care era înștiințat că a fost instituit poprire pe suma de bani. Recurentul-pârât subliniază că nu i-a fost comunicată nicio hotărâre judecătorească împreună cu dosarul de executare silită, iar instanța de apel în mod nelegal a motivat soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de apel pe înscrisuri necomunicate procedural, cărora le-a dat eficiență juridică. În finalul cererii de recurs, recurentul-pârât a adus critici hotărârii recurate, arătând că în mod neîntemeiat instanța de apel l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, apreciind că, pe de o parte, sumele sunt necorespunzătoare cu valoarea reală a despăgubirilor solicitate de reclamantă, iar pe de altă parte, sunt exagerate în raport de volumul și complexitatea cauzei.

Apărările formulate: Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, în a căror dovedire a depus chitanță.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (29 septembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 28 noiembrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Deși în cuprinsul cererii de recurs au fost indicate ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurentul-pârât sunt susceptibile de a fi analizate numai din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la greșita aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material vizând procedura de comunicare a hotărârii. Cu referire la critica formulată de recurentul-pârât, în sensul că instanța de apel ar fi apreciat în mod greșit că procedura de comunicare a sentinței pronunțate de prima instanță nu a fost viciată, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de instanța de apel, că în mod legal sentința civilă nr. 772 din 25 mai 2021 pronunțată de Tribunalul București a fost comunicată pârâtului la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată la data de 31 mai 2021, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul tribunalului. Se constată, de asemenea, că procesul-verbal de înmânare cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 164 C. proc. civ., procedura de comunicare fiind realizată prin depunere la cutia poștală în condițiile art. 163 alin. (8) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât referitoare la faptul că sentința civilă apelată nu a fost comunicată în mod procedural la sediul cabinetului de avocat E., se constată că, într-adevăr, prin concluziile scrise depuse la dosar pârâtul a indicat domiciliul procesual ales la sediul cabinetului avocațial. Conform dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156." Or, prin concluziile scrise, deși și-a ales domiciliul procedural la sediul cabinetului avocațial, pârâtul nu a înțeles să indice și persoana însărcinată cu primirea corespondenței, astfel cum dispune textul legal anterior redat. În lipsa unei atare mențiuni, procedura de comunicare nu poate fi îndeplinită în mod legal la domiciliul procesual ales. Se constată, totodată, că instanța a declarat dezbaterile închise și a rămas în pronunțare la 11 mai 2021, iar pârâtul a depus concluziile scrise ulterior acestui moment, respectiv la 20 mai 2021 (astfel cum se atestă prin ștampila de înregistrare). Or, potrivit art. 394 alin. (4) C. proc. civ., "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă." În ceea ce privește nemulțumirea părții referitoare la faptul că sentința primei instanțe nu i-a fost comunicată la cutia poștală, se constată că în cuprinsul procesului-verbal de înmânare (ce poate fi contestat doar conform art. 164 C. proc. civ. prin procedura înscrierii în fals) s-a consemnat faptul că destinatarul a fost absent, iar actele au fost depuse la cutia poștală, în condițiile art. 163 alin. (3) C. proc. civ. - ce dispune comunicarea actelor de procedură prin depunere în cutia poștală a destinatarului (a nu se face confuzie cu situația în care destinatarul nu are cutie poștală - când procedura de comunicare se efectuează prin afișare pe ușa locuinței destinatarului a unei înștiințări, iar agentul trebuie să depună citația la sediul instanței sau cel al primăriei - art. 163 alin. (9) C. proc. civ.). Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesați să depună orice diligență pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) și că autoritățile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenței trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007). O altă critică inserată în cuprinsul cererii de recurs face referire la faptul că în mod greșit instanța de apel ar fi reținut ca fiind împlinit termenul de apel la 4 noiembrie 2021, prin raportare la momentul executării silite efectuate cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate în dosarul de fond. Din considerentele deciziei recurate, reiese că instanța de apel a reținut că data comunicării sentinței pronunțate de prima instanță a fost 31 mai 2021 și în raport de această dată a apreciat, în mod legal, în aplicarea dispozițiilor art. 181, art. 182, art. 184 și art. 468 C. proc. civ., că ultima zi în care partea putea declara apel era 1 iulie 2021. Acestea au fost considerentele decizorii ale instanței. În plus, față de aspectele anterior evidențiate, Curtea a arătat că, în mod ipotetic, chiar dacă s-ar calcula ultima zi în care pârâtul putea declara calea de atac a apelului în raport de data comunicării hotărârii de către executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare a acesteia (04.10.2021), termenul era împlinit la data de 04.11.2021, cererea de apel fiind și în acest caz tardiv introdusă. Criticile formulate în finalul cererii de recurs referitoare la faptul că instanța de apel a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată "vădit exagerate în raport de volumul și complexitatea cauzei", nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de stabilire a proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate, presupunând o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel încât nu poate fi examinat din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât C. la plata sumei de 2500 RON către intimații-reclamanți A. și B., cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.