ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 17 februarie 2020, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului București, Primarul General al Municipiului București și Municipiul București, prin Primar General, la întocmirea și publicarea listei care să cuprindă o situație a bunurilor și/sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv și care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 28 septembrie 2020, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis dosarul, spre competentă soluționare, secțiilor civile din cadrul Tribunalului București, cererea fiind înregistrată pe rolul secției a V-a civile la 21.01.2021.

Prin sentința civilă nr. 698 din 29 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții la întocmirea și publicarea listei cu imobilele/serviciile ce pot fi acordate în compensare pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv și care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și la plata către reclamantă a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat), dispunând, totodată, și restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel pârâții.

Prin decizia civilă nr. 224A din 24 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a înlăturat obligația de plată a cheltuielilor de judecată reținute în sarcina pârâților către reclamantă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii civile, la 28 decembrie 2022, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din 23 noiembrie 2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

)". În acest sens, la art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ. sunt menționate "cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual (...)".

Aceste dispoziții legale sunt incidente în prezenta cauză, întrucât cererea are ca obiect o obligație de a face neevaluabilă în bani, respectiv obligarea pârâților la întocmirea și publicarea listei care să cuprindă o situație a bunurilor și/sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv și care nu au fost restituite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Caracterul nepatrimonial al obligației de a face a fost recunoscut și de către apărătorul recurentei-reclamante cu ocazia concluziilor de la termenul din 23 noiembrie 2023. Referitor la argumentul apărătorului recurentei-reclamantei că art. 94 din C. proc. civ. se referă la cererile judecate în primă instanță de către judecătorie, pe când litigiul de față a fost judecat în primă instanță de către tribunal, în baza competenței speciale prevăzute de Legea nr. 165/2013, Înalta Curte constată că nu este relevant, întrucât art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. stipulează că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

)", fără a face nicio distincție, după cum aceste cereri sunt soluționate, în primă instanță, de către judecătorie sau, după caz, de către tribunal, astfel că devine aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

Din moment ce litigiul de față are ca obiect o cerere privind o obligație de a face neevaluabilă în bani, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 483 alin. (2) teza I coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., astfel că nu este admisibilă calea de atac a recursului.

Pe de altă parte, la art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, se prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", precum și că "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege". În acest context normativ, nu are nicio relevanță împrejurarea că, în dispozitivul deciziei pronunțate de către instanța de apel, s-a menționat că aceasta poate fi atacată cu recurs. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare atât a principiului legalității, cât și a principiului egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac, pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor sale, însă numai în condițiile legii.

Totodată, liberul acces la justiție nu impune accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 6 din Convenție nu limitează dreptul statelor de a exclude anumite litigii de la posibilitatea de a fi atacate cu recurs, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiției și evitarea aglomerării instanțelor de recurs (cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 152 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 10 mai 2021, prin care a respins excepția de neconstituționalitate, constatând că sunt constituționale dispozițiile sintagmei "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ..", la par. 17 și 18 din această decizie arătând următoarele:

"Legiuitorul a prevăzut că hotărârile pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 C. proc. civ.. Materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opțiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv și rezonabil, respectiv dacă este justificată de natura cauzelor, un anumit grad de tipicitate, respectiv, un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susținerea privind încălcarea art. 16 din Constituție."

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza I raportate la cele ale art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și va respinge recursul ca inadmisibil. Dată fiind această soluție, nu poate fi primită cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 224A din 24 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2023.