ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1 Prin decizia nr. 330R din 31 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat nulă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 106R din 8 februarie 2023 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2002, în contradictoriu cu intimații B. și Executorul Judecătoresc C..
1.2 Prin decizia nr. 434R din 12 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată de petentul A. cu privire la lămurirea, completarea și îndreptarea deciziei nr. 330R din 31 martie 2023 a aceleiași instanțe, ca nefondată. În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a aplicat petentului o amendă judiciară în valoare de 500 RON.
Cererile de recurs
Împotriva deciziilor menționate a formulat recurs contestatorul A..
2.1 În susținerea recursului formulat împotriva deciziei nr. 330R din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul a arătat că i-a fost interzis accesul la justiție, prin aplicarea a patru amenzi judiciare în aceeași zi în prezentul dosar, precum și în dosarele nr. x/2023, y/2023, z/2020, și prin ignorarea cererilor deduse judecății, cum ar cele de probatorii și cele prin care a invocat excepții de neconstituționalitate în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Prin aplicarea sancțiunii amenzii judiciare și prin stabilirea obligației de timbraj doar în sarcina sa, a considerat că a fost înfrântă egalitatea părților în fața legii, precum și supremația legii.
Recurentul a apreciat că instanțele nu au fixat corect cadrul procesual, oscilând în a stabili un număr exact al părților litigante.
Deși a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, nu s-a dat curs unei asemenea cereri și toate demersurile efectuate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 4 București au fost ignorate de instanțele judecătorești.
2.2 Prin motivele invocate în susținerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 434R din 12 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul a reiterat motivele invocate în cererea de recurs precedentă și a arătat că nu a fost soluționată cererea de completare a hotărârii pronunțate în apel în dosarul nr. x/2014 pe care a formulat-o.
Recurentul a solicitat înaintarea către Curtea Constituțională, spre soluționare, a excepțiilor de neconstituționalitate invocate.
Apărările formulate în cauză
Intimații nu au depus întâmpinare.
Procedura de filtru
Prin raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. s-a reținut că deciziile recurate au caracter definitiv, conform art. 634 alin. (5) coroborat cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ. și art. 446 C. proc. civ., neavând deschisă calea de atac a recursului; că taxele judiciare de timbru datorate pentru soluționarea cererilor de recurs nu au fost achitate, precum și faptul că motivele de recurs invocate de către recurent nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât nu reflectă modalitatea de soluționare a contestației în anulare sau a cererii de lămurire, îndreptare, completare, din perspectiva soluțiilor pronunțate asupra acestora, ci considerente străine de cauză.
Prin rezoluția din 6 noiembrie 2023, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în camera de consiliu a ședinței din 16 noiembrie 2023, fără citarea părților.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției de netimbrare a cererilor de recurs.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acest act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din același Cod, excepția netimbrării, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."
Conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva hotărârilor de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.
Art. 27 din acest act normativ prevede că, "Orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 RON."
Potrivit art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.
Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.
În speță, prin rezoluția din 12 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că recurentul-contestator A. datorează, pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 330R din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, o taxă judiciară de timbru în valoare de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate.
Prin aceeași rezoluție, în temeiul dispozițiilor art. 27 coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentului-contestator obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 434R din 12 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate.
Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ.
Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, această obligație procesuală a fost comunicată recurentului prin adresă, la 31 iulie 2023.
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru stabilite prin rezoluția din 12 iulie 2023.
Raportul a fost comunicat recurentului la 16 octombrie 2023, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.
Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, recurentul nu a uzat de dispozițiile legale prevăzute de art. 33 alin. (2) și art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, și nici nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 16 noiembrie 2023, dovada achitării taxelor judiciare de timbru datorate în baza art. 25 alin. (1) lit. c) și art. 27 coroborat cu art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că cererile de recurs formulate de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 330R din 31 martie 2023 și a deciziei nr. 434R din 12 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă nu îndeplinesc una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererile de recurs, ca netimbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrate, recursurile formulate de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 330R din 31 martie 2023 și a deciziei nr. 434R din 12 mai 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2023.