ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2086/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 29 iulie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.03.2019, cu consecința obligării pârâtei la restituirea prețului achitat în cuantum de 95800 euro, a comisionului agenției pentru cumpărarea imobilului în sumă de 10862,11 RON, a taxelor notariale achitate atât cu ocazia întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare, cât și cele aferente vânzării; obligarea pârâtei la plata unor daune interese pentru repararea întregului prejudiciu cauzat reclamantei, potrivit art. 1712 alin. (1) C. civ. conform căruia în situația în care, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoștea viciile bunului vândut, pe lângă una dintre măsurile prevăzute la art. 1710 vânzătorul este obligat la plata de daune interese, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, dacă este cazul; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă 3032 din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Brașov, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 144/S din 19 mai 2022, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat de BIN C. sub nr. x din 15.03.2019, încheiat între părți; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 95.800 euro, reprezentând prețul vânzării, suma de 6937,32 RON reprezentând taxe și onorarii notariale; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei; a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 16.888 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial, onorariu expert și taxă judiciară de timbru în limita pretențiilor admise. Împotriva sentinței civile nr. 144/S din 19 mai 2022 și a încheierii de ședință din 21 aprilie 2022, a declarat apel pârâta B. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 1881/Ap din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosar nr. x/2019, s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., împotriva încheierii din 21.04.2022 și a sentinței civile nr. 144/S/19.05.2022 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosar nr. x/2019, pe care le-a păstrat; a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1881/Ap din 28 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâta B.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 martie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

I.5. Motivele de recurs: Indicând drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru și onorariul de avocat pentru toate etapele procesuale. În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2022 a Tribunalului Brașov, pe motiv că nu a fost consemnată poziția procesuală și argumentele formulate verbal de apărătorul ales al pârâtei în ședința de judecată cu privire la relevanța raportului de expertiză construcții raportat la poziția exprimată în scris de reclamantă prin documentul intitulat "Obiecțiuni cu privire la modul de realizare a expertizei" comunicat în ședința publică din data de 27.01.2022. În acest sens, pârâta a solicitat în probațiune audierea înregistrării sedinței de judecată pentru a arăta că încheierea a fost emisă fără a fi respectate dispozițiile legale incidente, adică cu încălcarea dispozițiilor art. 231, art. 232, art. 233 și art. 593 C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea absolută a încheierii de ședință. Recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a respins în mod greșit solicitarea de audiere a înregistrării ședinței, deși pârâta o solicitase atât prin memoriul de apel, cât și oral, în sala de judecată. Or, în situația în care audierea înregistrării ar fi avut loc, s-ar fi constatat în mod concret că încheierea atacată cu apel era lovită de nulitate absolută, întrucât nu s-au consemnat cele susținute verbal la ultimul termen de judecată. De asemenea, a susținut că în conținutul deciziei recurate nu se regăsesc argumentele respingerii apelului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2022. Prin urmare, sub acest aspect, hotărârea este nemotivată. Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. impun în mod obligatoriu stabilirea în considerentele hotărârii a unor aspecte, printre care și opinia judecătorului față de argumente, precum și raționamentul care a servit ca fundament în ceea ce privește soluția dispusă în cauză. O eventuală nemotivare a hotărârii aduce atingere dreptului la un proces echitabil, art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO. Mai mult, lipsa motivării îl pune în imposibilitate pe judecătorul căii de atac de a verifica situația de fapt și de drept reținută de instanța de fond, precum și raționamentul logico-juridic pe care judecătorul și-a întemeiat hotărârea. În concluzie, nemotivarea hotărârii este susceptibilă de a atrage anularea acesteia și obligația instanței de fond de a relua cercetarea procesului, la dispoziția instanței de apel/recurs, astfel încât hotărârea ulterioară să fie una legală și să cuprindă toate aspectele prevăzute de C. proc. civ. Nemotivarea în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a mai susținut că motivele instanței de apel sunt contradictorii și se exclud unele pe altele, fapt sancționat, de asemenea, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, în descrierea temeiurilor de drept instanța de apel apreciază că incident în cauză este art. 1707 alin. (3) și alin. (4) C. civ. Cu privire la incidența dispozițiilor art. 1707 alin. (3) C. civ. - "(3) Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului", recurenta-pârâtă a susținut următoarele: Deși din materialul probator administrat în cauză reiese că la data vânzării apartamentului în litigiu nu exista vreun viciu ascuns al construcției de natura infiltrațiilor de apă în pereți, fapt relevat prin: declarația fostului proprietar D.; depoziția de martor a aceleiași persoane; raportul de evaluare întocmit de E. cu prilejul contractării creditului prin programul "Prima Casă"; răspunsul pârâtei la interogatoriul administrat; obiectivele raportului de expertiză întocmit în cauză. În doctrină s-a apreciat în mod constant că răspunderea vânzătorului există doar atunci când necunoașterea de către cumpărător a viciilor lucrului cumpărat este determinată de manoperele frauduloase ale vânzătorului, întrucât în aceste cazuri vânzătorul se face vinovat de dol, or nici acest aspect nu a fost dovedit în vreun fel de către reclamanta-intimată. Instanța de apel nu a dat relevanță acestor probe și a apreciat în mod injust că acestea nu sunt relevante, interpretându-le în mod contradictoriu și chiar contrar forței lor probante. În ceea ce privește măsurătorile și constatările din raportul de expertiză cu privire la umiditatea pereților și aerului, acestea s-au efectuat la circa 2 săptămâni de la data când apartamentul expertizat fusese inundat de o vecină, drept pentru care concluziile acestuia nu sunt reale, concludente, obiective și nu pot susține partea tehnică a argumentației instanței de judecată. Expertiza s-a întocmit ca urmare a două vizite ce au avut loc în teren, la datele de 12.10.2021, ora 14:00 și 17.11.2021, ora 13 (potrivit raportului de expertiză pag. 3 cap. II, 1. Elemente Generale, alin. (1). La data de 12.10.2021 expertul desemnat de către instanță, împreună cu experții consilieri ai părților au efectuat doar unele măsurători asupra umidității, obiectivul principal al acestei vizite fiind efectuarea unor măsurători ale dimensiunilor imobilului apartament având la bază releveul apartamentului. La cea de-a doua vizită a expertului, însoțit de experții consilieri, ce a avut loc la data de 17.11.2021, s-au făcut efectiv măsurătorile privind: "următorii parametri: temperatura și umiditatea relativă interioară în aceste spații, temperatura și umiditatea pe elementele de construcție delimitatoare (pereți, tavane, pardoseală), temperatura și umiditatea relativă exterioară la acel moment (… ) s-a verificat nivelul apei subterane în dormitorul mare, precum și o nouă verificare a straturilor pardoselii. Tot cu ocazia acestei inspecții s-a intrat în unul din apartamentele vecine, respectiv în apartamentul din dreapta celui în litigiu (...)". Deci, măsurătorile privitoare la obiectivul nr. 2 al raportului de expertiză s-au realizat la data de 17.11.2021 cu prilejul celei de-a doua vizite în teren. În documentul intitulat "OBIECȚIUNI formulate de A. cu privire la modul de realizare a expertizei", depus la dosar înaintea termenului din 27 ianuarie 2022 de către reclamantă, se menționează că la data de 20.10.2021, adică înaintea celei de-a doua vizite a experților în imobilul apartament, acesta a fost inundat de vecina F. (pag. 3 alin. (2). În condițiile în care imobilul supus expertizării și măsurătorilor aferente a fost inundat grav chiar înainte de efectuarea vizitei în teren a experților, conform celor relatate sub forma mărturisirii chiar de reclamantă, măsurătorile efectuate la data de 17.12.2022 și mai ales concluziile raportului de expertiză, dat fiind obiectul cauzei, sunt nerelevante și nu se constituie ca o veritabilă probă tehnică în spiritul antrenării răspunderii garanției pentru vicii ascunse. Deși relevante aceste aspecte, instanța nu a considerat necesar să administreze din oficiu fie o cercetare la fața locului, fie să dispună o nouă expertiză în cauză după trecerea consecințelor inundației anterioare. Totodată, s-a susținut că instanța a dat relevanță depozițiilor de martor ale unor vecini care nu au locuit în imobil, nu l-au vizitat și nu cunosc starea de fapt. Având în vedere faptul că într-un demers de asemenea natură juridică, proba cea mai importantă este cea de a stabili tehnic existența viciilor ascunse (expertiza tehnică), celelalte probe urmând să se coroboreze cu aceasta, instanța de judecată a trecut în mod superficial peste această stare de fapt. Toate acestea conduc la concluzia că, la data înstrăinării imobilului, viciul sau cauza sa nu existau, deci nu poate fi antrenată garanția instituită de art. 1.707 alin. (3) C. civ., iar motivele care au condus la respingerea apelului sunt contradictorii, contrare și străine stării de fapt. Interpretarea motivelor pentru care instanța a apreciat materialul probator este în integralitate contradictorie, întrucât din administrarea acestuia rezultă faptul că indubitabil pârâta nu a cunoscut la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare despre existența infiltrațiilor de apă în imobil, caz în care nu este antrenată garanția sus-menționată. Cu privire la incidența dispozițiilor art. 1.707 alin. (4) C. civ. - "(4) Vânzătorul nu datorează garanție contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoștea la încheierea contractului, unde nu există un temei al neantrenării răspunderii vânătorului" - interpretat în mod contradictoriu de către instanța de apel, recurenta-pârâtă a susținut următoarele: Din întreaga cercetare judecătorească reiese faptul că reclamanta cunoștea faptul că zona istorică a Brașovului, aflată la poalele muntelui Tâmpa, are o pânză freatică foarte bogată și aflată la suprafața solului și, deci, că există un risc de apariție a infiltrațiilor de apă. Această situație este de notorietate și este arhicunoscut faptul că toți cetățenii Municipiului Brașov cunosc acest lucru. Reclamanta-intimată știa faptul că aceasta cumpără un apartament într-un imobil vechi (circa 100-150 ani), construit potrivit normelor legale de la acele timpuri, iar raportarea la normativele în construcții actuale nu este posibilă. În jurisprudență s-a admis faptul că un cumpărător nu poate avea așteptarea rezonabilă ca, în cazul unui obiect de o vechime însemnată, calitatea să fie aceeași cu cea a unui obiect nou, astfel vânzătorul garantează utilitatea normală pe care cumpărătorul ar putea în mod rezonabil să o obțină de la bun. Totul depinde însă de vechimea bunului. Încă de la primul contact cu cumpărătoarea, pârâta i-a comunicat că a efectuat lucrări de reparație ample, întrucât vecinii din aceeași curte, dar și din alte apartamente din imobil i-au relatat că în decursul timpului au apărut infiltrații de apă la unele apartamente, datorate topirii zăpezii sau ploilor abundente. Este adevărat că în apartamentul vândut nu erau asemenea probleme, dar cumpărătoarea știa despre această posibilitate și a acceptat-o. Faptul că întregul centru istoric al Brașovului este afectat de umiditate și de infiltrații de apă este confirmat și de martorul G., care este polițist local și care a declarat sub prestare de jurământ că întreaga zonă istorică a orașului aflată la poalele Tâmpei are probleme cu infiltrațiile de apă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. I.6. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că partea adversă încearcă ca, sub false motive de recurs, să beneficieze de o veritabilă rejudecare a cauzei. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că partea adversă nu indică niciun text de lege din care rezultă că pentru motivele invocate de aceasta referitor la încheierea de ședință în discuție, sancțiunea este nulitatea acesteia, fie ea absolută sau relativă. Or, legiuitorul nu prevede nulitatea absolută pentru situațiile în care încheierea de ședință nu cuprinde integral concluziile părților, iar, în ceea ce privește nulitatea relativă, aceasta ar fi putut fi invocată ca motiv de recurs numai dacă excepția nulității ar fi fost invocată în fața instanței care a săvârșit neregularitatea. Cu toate acestea, în fața instanței de apel nu a fost invocată nulitatea încheierii de ședință din data de 21.04.2022, ci au fost formulate doar diverse critici în raport de acestea. Recurenta-pârâtă a făcut referire la dispozițiile art. 231 C. proc. civ. prin care sunt reglementate notele grefierului de ședință, însă nu a înțeles să conteste aceste note în fața instanței de apel, sens în care prevederile art. 231 C. proc. civ. nu pot fi analizate de instanța de recurs. În ceea ce privește dispozițiile art. 232 și art. 233 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că acestea au fost respectate în cauză, încheierea din 21.04.2022 a Tribunalului Brașov fiind redactată pe baza notelor de ședință și cuprinzând mențiunile prevăzute de art. 233 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la dispozițiile art. 593 C. proc. civ., acestea sunt dispoziții ce reglementează încheierile de ședință în cadrul arbitrajului și nu sunt aplicabile în prezenta cauză. S-a mai învederat că la primul termen de judecată în fața instanței de control judiciar, respectiv 10.11.2022, a fost respinsă în mod justificat solicitarea recurentei cu privire la înregistrarea încheierii de ședință în discuție prin raportare la motivele invocate de recurentă în fața instanței de judecată. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut că partea adversă critică în mod nejustificat faptul că instanța de apel nu a motivat decizia de respingere a apelului formulat împotriva încheierii de ședință din 21.04.2022. Or, instanța de apel, reținând criticile pârâtei, a respins apelul împotriva încheierii de ședință din 21.04.2022, considerentele regăsindu-se la pagina 8, paragrafele 5, 6 și 7. Ca atare, simplul fapt că soluția pronunțată cu privire la încheierea de ședință nu este favorabilă pârâtei, nu conduce la concluzia că nu a fost motivată. Cu privire la critica referitoare la contradictorialitatea motivării, recurenta-pârâtă se află în eroare cu privire la esența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care reclamă ca hotărârea recurată să cuprindă motive contradictorii, considerente contrare și nicidecum o interpretare contradictorie față de opinia unei părți din proces. Fără a pretinde o încălcare a dispozițiilor de drept material care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat modalitatea în care instanța de apel a interpretat prevederile legale incidente în cauză prin raportare la materialul probator administrat. În atare situație, argumentele redate începând cu pagina 4 din cererea de recurs nu pot fi analizate de instanța de recurs, fiind în afara limitelor stabilite prin motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. S-a mai învederat de intimata-reclamantă că nu există dubii relativ la îndeplinirea condițiilor cerute de art. 1707 C. civ. pentru incidența instituției viciilor ascunse. În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ. și toate articolele din cuprinsul întâmpinării. În probațiune s-au solicitat probele administrate în fața instanțelor de fond. I.7. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că respectiva cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 iulie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă de instanță și supus judecății instanțelor de fond, are ca obiect angajarea răspunderii contractuale a pârâtei în virtutea garanției contra viciilor bunului vândut. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat de BIN C. sub nr. x din 15.03.2019, încheiat între părți; a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 95.800 euro, reprezentând prețul vânzării, suma de 6937,32 RON reprezentând taxe și onorarii notariale; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei; a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 16.888 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial, onorariu expert și taxă judiciară de timbru în limita pretențiilor admise. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul era afectat, la data cumpărării, de vicii ascunse, iar viciul ascuns determină rezoluțiunea contractului în baza art. 1710 alin. (1) lit. d) C. civ., din atitudinea reclamantei rezultând că, dacă ar fi cunoscut despre existența problemelor imobilului, legate de umezeală și igrasie, nu ar fi cumpărat. Prin decizia recurată, prima instanță de control judiciar a validat soluția instanței de fond, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 144/S/19.05.2022 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, reținând, în esență, similar primei instanțe, că existența umezelii persistente pe o suprafață de 13% din suprafața totală a pereților imobilului și a umidității superficiale pe suprafața de 69% a tavanelor, reprezintă vicii grave care, chiar dacă nu ar face improprie întrebuințarea bunului potrivit destinației sale, micșorează utilitatea acestuia în asemenea măsură încât să se poată presupune că, dacă le-ar fi cunoscut, intimata cumpărătoare nu ar fi încheiat contractul. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă B. a criticat decizia Curții de Apel Brașov pe motiv că, pe de o parte, aceasta încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar pe de altă parte că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, precum și că motivele instanței de apel sunt contradictorii. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2022 a Tribunalului Brașov, motivat de faptul că nu i s-a consemnat poziția procesuală și argumentele expuse verbal în ședința de judecată cu privire la relevanța raportului de expertiză construcții raportat la înscrisul depus la dosar de reclamantă intitulat "Obiecțiuni formulate de A. cu privire la modul de realizare a expertizei". Pentru a dovedi că această încheiere a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 231, art. 232, art. 233 și art. 539 C. proc. civ., pârâta a solicitat instanței de apel încuviințarea probei cu audierea înregistrării ședinței de judecată de la respectivul termen, însă instanța de apel a respins în mod greșit solicitarea acesteia. Înalta Curte observă că este nefondată critica prin care partea pretinde incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce permite casarea când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, Înalta Curte notează faptul că încheierea de ședință este actul procedural al instanței redactat de grefierul de ședință pentru fiecare dosar în parte și care se atașează la dosar. Astfel, grefierul va ține seama de cele consemnate în cursul ședinței de judecată în caietul de ședință sau se poate baza pe înregistrările efectuate, potrivit dispozițiilor art. 232 alin. (1) C. proc. civ. ("Pe baza notelor de ședință, iar dacă este cazul și a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de ședință"). Așadar, în timpul ședinței de judecată, grefierul ia note, pe temeiul cărora va fi redactată ulterior încheierea de ședință. Potrivit dispozițiilor art. 231 alin. (2) C. proc. civ., participanții la proces pot să solicite, după terminarea ședinței de judecată, copie de pe aceste note, iar în cazul unei inexactități sau omisiuni pot contesta notele grefierului cel mai târziu până la termenul următor. Potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași text de lege, "(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor", termenul procesual consacrat fiind unul de decădere din dreptul de a contesta notele de ședință, sancțiune de drept comun aplicabilă în cazul încălcării unui termen în cadrul căruia trebuie exercitat un drept procesual (art. 185 alin. (1) C. proc. civ.), nefiind așadar, posibilă contestarea în stadii ulterioare ale procesului a încheierilor de ședință prin raportare la inexactitatea sau caracterul incomplet al notelor care au stat la baza redactării lor. De asemenea, Înalta Curte notează că potrivit art. 442 C. proc. civ., "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere". Grefat pe această prevedere procesuală specială, Înalta Curte constată că, în speța pendinte, recurenta-pârâtă, apreciind că în încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2021 nu s-au consemnat poziția sa procesuală și argumentele expuse oral în fața instanței în ședința de judecată de la acel termen cu privire la relevanța raportului de expertiză, prin prisma inclusiv a observațiilor asupra înscrisului depus la dosar de reclamantă intitulat "Obiecțiuni formulate de A. cu privire la modul de realizare a expertizei", avea la dispoziție mijlocul procedural reglementat de dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ. - text care reglementează procedura îndreptării erorilor sau omisiunilor strecurate în textul hotărârilor sau al încheierilor cu privire la numele, calitatea, susținerile părților și a oricăror alte erori asemănătoare - pentru îndreptarea eventualelor omisiuni strecurate în respectiva încheiere de ședință și completarea cu susținerile exacte pe care le-a expus oral cu privire la obiecțiunile formulate de partea adversă la raportul de expertiză. Ca atare, neconsemnarea invocată a susținerilor părții nu reprezintă un motiv de casare, astfel cum eronat apreciază recurenta pârâtă, ci îndreptățește partea procesuală la formularea unei cereri de îndreptare eroare materială, demers procesual nerealizat însă de recurentă, potrivit actelor și lucrărilor dosarului prezent. Înalta Curte constată de altfel, și că potrivit art. 233 C. proc. civ., "Art. 233. - Cuprinsul încheierii de ședință - (1) Pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde următoarele: (...) i) cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință". Din ansamblul acestor prevederi enunțate, rezultă că în mod legal a apreciat instanța de apel că dispozițiile art. 231, art. 232, art. 233 C. proc. civ. nu au fost încălcate în speță, în vreme ce art. 593 C. proc. civ. este într-adevăr străin cauzei, astfel cum a constatat judicios curtea de apel, el privind procedura arbitrală. Pe cale de consecință a argumentelor expuse anterior de prezenta instanță de recurs, Înalta Curte apreciază că dispoziția judiciară a curții de apel de respingere a probei cu înregistrarea ședinței de judecată din 21.04.2022 nu a depășit bilanțul rezonabil presupus de dispozițiile art. 255, art. 258 C. proc. civ. referitoare la încuviințarea probelor în proces, curtea de apel realizând o aplicare corectă în cauză a acestor norme juridice incidente. Nefondată este și critica în sensul că în conținutul deciziei recurate nu se regăsesc argumentele respingerii apelului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2022, astfel că hotărârea, sub acest aspect, ar fi nemotivată. În acest sens, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel respectă exigențele legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și ale art. 6 par. 1 CEDO. Mai mult, standardul legal al motivării unei hotărâri judecătorești nu pretinde un răspuns detaliat dat apărărilor și susținerilor părților, ci numai examinarea lor în substanță, instanța putând răspunde sistematizat, printr-un argument comun. Din lecturarea considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că instanța de apel s-a pronunțat și a motivat apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2022, reținând următoarele: "Apelanta contestă relevanța raportului de expertiză invocând inundarea imobilului în litigiu la data de 20.10.2021 și că această stare de fapt a fost ignorată de către instanța de fond, deși a fost adusă la cunoștința acesteia la termenul din data de 21.04.2022, motiv pentru care a înțeles să atace încheierea de la acel termen de judecată. Curtea reține că ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză (26.01.2022, conform vizei de primire -dosar tribunal) pârâta nu a formulat obiecțiuni în termenul și condițiile prescrise de art. 337 C. proc. civ., adică la termenul următor, din data de 24.03.2022, și nici efectuarea uneia noi în condițiile art. 338 alin. (1) C. proc. civ. Doar la data de 19.04.2021, deci cu depășirea termenului menționat, apelanta pârâtă a depus la dosar un punct de vedere întocmit de către expertul consilier parte H. referitor la obiecțiunile formulate de reclamantă, în cuprinsul cărora, deși sunt combătute de către specialist respectivele obiecțiuni, nici măcar nu se amintește de eventualitatea ca inundația care a avut loc între cele două examinări ale imobilului, de către expertul desemnat în cauză, să fie de natură a influența concluziile expertizei. Pentru considerentele expuse, criticile privind greșita validare a expertizei de către prima instanță, din apelul pârâtei, vor fi respinse ca fiind formulate cu încălcarea prevederilor art. 337,338 C. proc. civ. menționate." Astfel, din considerentele instanței de apel, anterior redate, reiese că soluția data apelului împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2022 este justificată de curtea de apel într-o manieră care permite în mod suficient decelarea rațiunilor care au fost avute în vedere la deliberare și astfel, a argumentelor care sprijină soluția. Este prin urmare evident că nu sunt întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care presupune o nemotivare, ceea ce în speță este departe de a fi cazul. Nu poate fi primit nici motivul de recurs întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că argumentele instanței de apel sunt contradictorii și se exclud reciproc. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a învederat că instanța de apel a interpretat în mod contradictoriu dispozițiile art. 1707 alin. (3) și alin. (4) C. civ. Or, aceste aserțiuni ale recurentei-pârâte sunt nefondate, întrucât contradicția invocată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la contradicția între considerente și dispozitiv sau contradicția între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată, și nicidecum la o interpretare care vine în contradicție cu cea dată de parte prevederilor legale incidente în cauză. În cazul de față, recurenta-pârâtă critică modul în care instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 1707 alin. (3) și alin. (4) C. civ. prin raportare la probatoriul administrat în cauză, apreciind că nu exista la momentul vânzării vreun viciu ascuns al construcției, de natura infiltrațiilor de apă în pereți, fapt pe care îl apreciază a fi relevat prin: declarația fostului proprietar D., depoziția de martor a acesteia, raportul de evaluare întocmit de E., răspunsul pârâtei la interogatoriul administrat în cauză, obiectivele raportului de expertiză întocmit în cauză care nu erau de natură a ilustra concluzia trasă de curtea de apel. A mai susținut recurenta-reclamantă în aceeași direcție, că nu sunt reale, concludente și obiective concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și nu pot susține partea tehnică a argumentației instanței de judecată, că instanța a dat relevanță depozițiilor de martor ale unor vecini care nu au locuit în imobil, că reclamanta cunoștea faptul notoriu că zona istorică a Brașovului, aflată la poalele muntelui Tâmpa, are o pânză freatică foarte bogată și aflată la suprafața solului și că exista astfel, un risc de apariție a infiltrațiilor de apă, că reclamanta cunoștea faptul că achiziționează un apartament într-un imobil vechi de circa 100-150 de ani, că pârâta a adus la cunoștința cumpărătoarei că a efectuat lucrări de reparație ample, întrucât unii vecini din imobil s-au confruntat în decursul timpului cu infiltrații de apă datorate topirii zăpezii sau ploilor abundente, însă că apartamentul pârâtei nu avea asemenea probleme, că martorul G., polițist local, a declarat că întregul centru istoric al Brașovului este afectat de umiditate și de infiltrații de apă. Toate aceste aserțiuni, însoțite de dezbaterea de către recurentă a probelor administrate cauzei, pentru a conchide că ele duc la concluzia că la data înstrăinării imobilului viciul sau cauza sa nu ar fi existat, că recurenta-pârâtă nu ar fi cunoscut la data încheierii contractului în litigiu existența infiltrațiilor de apă din imobil, precum și că intimata reclamantă ar fi trebuit să cunoască raportat la particularitățile notorii ale zonei, riscul producerii unor infiltrații de apă, raportat și la vechimea concretă a imobilului, astfel că din perspectiva art. 1707 alin. (3) și alin. (4) al C. civ., nu ar putea fi antrenată garanția instituită de lege, implică reaprecierea situației de fapt. Or, instanța de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este obligată să se grefeze pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurenta-pârâtă în cerere motivată de recurs și anterior redate, pentru a concluziona că instanța de apel ar fi interpretat dispozițiile art. 1707 alin. (3) și alin. (4) C. civ. altfel decât cum le apreciază partea procesuală, nu echivalează însă, cu generarea unui control de legalitate al deciziei recurate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și, eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Din această perspectivă expusă se observă că în cadrul situației de fapt, curtea de apel a reținut în mod expres între altele, că "existența viciilor la data vânzării a fost dovedită prin probatoriul administrat în cauză" și că "dacă le-ar fi cunoscut, intimata cumpărătoare nu ar fi încheiat contractul", concluzii factuale care se contrapun celor enunțate din punct de vedere al temeiniciei deciziei de către recurenta pârâtă. Potrivit art. 1707 alin. (3), (4) C. civ., Înalta Curte notează că acest text de lege impune, pentru antrenarea răspunderii vânzătorului, ca viciul să existe la data predării bunului sau pentru ipoteza în care viciul apare ulterior predării, cauza acestuia să existe anterior predării. De asemenea, presupune ca respectivul cumpărător să nu cunoască existența viciilor la încheierea contractului. Cum în cauza de față s-a reținut de instanțele devolutive ale fondului, în cadrul situației de fapt de care instanța de recurs este ținută, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicțional prezent, că imobilul era afectat de vicii ascunse la data vânzării și că intimata reclamantă nu le-a cunoscut, instanța de apel evaluând sub acest aspect inclusiv elementul invocat legat de vechimea imobilului, atunci în mod corect a fost angajată răspunderea recurentei-pârâte în temeiul obligației de garanție în temeiul art. 1707 alin. (3) C. civ. Această garanție este una obiectivă, astfel că debitorul acestei obligații - în cazul de față pârâta, în calitate de vânzătoare - răspunde pentru aceste vicii indiferent dacă le-a cunoscut sau nu, adică independent de vreo culpă, critica în sens opus a reclamantei fiind așadar, nefondată. Concluzia se impune întrucât fundamentul garanției pentru viciile ascunse este unul obiectiv, nu subiectiv (întemeiat pe o neexecutare "fără justificare"), cum se întâmplă în cazul răspunderii contractuale. De aici rezultă evidența menținerii garanției în sarcina vânzătorului, indiferent dacă acesta a cunoscut sau nu anterior vânzării existența viciilor. Conchizând, grefat pe situația de fapt stabilită definitiv de curtea de apel, instanță devolutivă a fondului cauzei, Înalta Curte constată pe cale de consecință, o corectă aplicare în cauză de către instanța de apel, a prevederilor art. 1707 alin. (3) și alin. (4) C. civ. În ceea ce privește aserțiunile referitoare la invocatul caracter nereal, neconcludent și lipsit de obiectivitate al concluziilor raportului de expertiză realizat în cauză, aserțiuni dezvoltate prin următoarele elemente: că expertiza s-ar fi întocmit ca urmare a două vizite ce ar fi avut loc la data de 12.10.2021, orele 14:00 și la data de 17.11.2021, orele 13:00, că la data de 12.10.2021 expertul desemnat de instanță, împreună cu experții consilieri ai părților ar fi efectuat doar unele măsurători asupra umidității, deși obiectivul principal al vizitei lor era efectuarea unor măsurători ale dimensiunilor imobilului; că la cea de-a doua vizită a expertului însoțit de experții consilieri s-ar fi făcut măsurătorile privitoare la obiectivul nr. 2 al expertizei; că reclamanta ar fi depus la dosar, prin serviciul registratură, înaintea termenului de judecată din 27.01.2022, un document intitulat "Obiecțiuni formulate de A. cu privire la modul de realizare a expertizei", înscris semnat personal de aceasta, din care rezultă că între cele două vizite ale expertului apartamentul ar fi fost inundat de un vecin, aspect de care nu s-a ținut cont, Înalta Curte constată că toate acestea se constituie în obiecțiuni față de concluziile raportului de expertiză judiciară realizat în cauză, cu înrâurire asupra situației de fapt a speței deduse judecății. Or, astfel cum s-a ilustrat deja, controlul instanței de recurs este unul exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt determinată definitiv de instanța de apel devolutivă a fondului cauzei. Așadar, reevaluarea acestei probe judiciare cu efectul solicitat de recurenta pârâtă, de a schimba situația de fapt stabilită de curtea de ape, excede limitelor controlului jurisdicțional prezent, exclusiv de legalitate. Pe de altă parte, astfel cum în mod judicios a constatat curtea de apel, toate aceste obiecțiuni ale părții procesuale pârâte nu au fost formulate în termenul legal reglementat de art. 337 C. proc. civ.: "Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicție între părerile experților, instanța, din oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze", deși "Obiecțiunile formulate de A. cu privire la modul de realizare a expertizei", în care se consemna episodul invocat al inundației, fusese depus la dosar la termenul de judecată când s-a atașat și raportul de expertiză judiciar efectuat în cauză. Se observă tototdată, că recurenta pârâtă nu a solicitat nici formularea unei noi expertize judiciare în temeiul art. 338 C. proc. civ. Sub același aspect, Înalta Curte apreciază că nu se poate invoca în mod fondat nici omisiunea instanței de a administra proba cu cercetarea la fața locului sau o nouă expertiză judiciară, atât timp cât partea recurentă pârâtă nu a solicitat instanțelor devolutive ale fondului cauzei, aceste probe, iar potrivit art. 264 alin. (5), (6) C. proc. civ., "(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii". În aceste coordonate expuse, criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru contradictorialitatea considerentelor, urmează a fi apreciate de asemenea, ca fiind nefondate. Față de aceste considerente, reținând că niciuna dintre criticile aduse de recurenta-pârâtă deciziei atacate nu justifică casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta. Ca parte căzută în pretenții, recurenta-pârâtă datorează intimatei-reclamante cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Intimata-reclamantă a solicitat suma de 9.000 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar (7000 RON pentru domnul avocat I. și 2000 RON pentru doamna avocat J.). Având în vedere dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care dau posibilitatea instanței ca și din oficiu să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei, Înalta Curte, reținând că prezenta cauză a avut un grad redus de complexitate, că munca avocaților în dosar în faza procesuală a recursului a constat în formularea unei întâmpinări și realizarea pledoariei orale, precum și că litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată acordat în recurs, apreciază că suma de 9.000 RON solicitată de intimata-reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat este disproporționat de mare, astfel că se impune reducerea ei până la limita sumei de 4.500 RON (1000 RON pentru doamna avocat J. și 3.500 RON pentru domnul avocat I.), sumă pe care instanța o consideră ca fiind rezonabilă și corespunzătoare volumului de muncă prestat pentru executarea mandatului primit, precum și în raport de complexitatea concretă a cauzei. Pentru aceste motive, în temeiul art. 453 alin. (1) în referire la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă să îi plătească intimatei-reclamante suma de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,