ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2023

Circumstanțele cauzei. Primul litigiu - dosar nr. x/2019 Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mehedinți. Prin decizia civilă nr. 41R din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de A. S.A., prin administrator Judiciar B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 1878 din 22 mai 2020 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, prin Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, C. S.R.L., Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având ca obiect contestație la executare - lămurire dispozitiv. Al doilea litigiu - dosar nr. x/2020 Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mehedinți Prin decizia civilă nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, a fost admis apelul civil formulat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 2444 din 24 mai 2021, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L. A fost schimbată, parțial, sentința apelată. A fost admisă în parte acțiunea. S-a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară nr. x a U.A.T. Izvoru Bârzii, în sensul radierii dreptului de proprietate al intimatei C. S.R.L., privind terenul în suprafață de 25.000 m.p., notat cu A1, precum și a dreptului de proprietate privind construcțiile C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10 și C11, notate cu nr. A1.3, A1.4, A1.5, A1.6, A1.7, A1.8, A1.9, A1.10, respectiv A1.11. S-a dispus intabularea în cartea funciară nr. x a U.A.T. Izvoru Bârzii a dreptului de proprietate al A. S.A. asupra terenului în suprafață de 25.000 m.p., notat cu A1, precum și a dreptului de proprietate al A. S.A. asupra construcțiilor C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10 și C11, notate cu nr. A1.3, A1.4, A1.5, A1.6, A1.7, A1.8, A1.9, A1.10, respectiv A1.11.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021 și a deciziei nr. 41R din 14 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Mehedinți, C. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția civilă, sub nr. x/2022. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Prin încheierea nr. 46 din 23 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de revizuenta C. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 256 din 7 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. A fost respinsă excepția inadmisibilității și a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu. A fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1030/A din 23 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A. prin lichidator judiciar B..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 și a deciziei nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs revizuenta C. S.R.L. invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În recursul declarat împotriva încheierii din data de 23 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, recurenta arată că a formulat cerere de recuzare întrucât instanța s-a antepronunțat asupra soluției de respingere a căii de atac ca fiind tardivă. Astfel, cele două doamne judecător din compunerea completului nu mai puteau participa la soluționarea revizuirii întrucât existau îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea lor. Acestea au respins cererea privind atașarea dosarului solicitat tocmai în considerarea soluției pe care urmau să o pronunțe. Prin urmare, soluția de respingere a cererii de recuzare încalcă dispozițiile art. 42 din C. proc. civ. Referitor la decizia civilă nr. 256 din 7 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, recurenta arată că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În primul rând, apreciază că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept. Motivele ar trebui să fie clare, precise, să se refere la probele administrate în cauză și să conducă la soluția din dispozitiv. Însă, în decizia supusă controlului judiciar, acestea sunt lacunare. În al doilea rând, consideră că hotărârea este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor legale incidente în speță. Arată că se impunea revizuirea deciziei civile nr. 1030A din 23 noiembrie 2021 întrucât este potrivnică deciziei nr. 41R din data de 14 septembrie 2020, ambele pronunțate de Tribunalul Mehedinți, iar instanța a dat mai mult decât s-a cerut. Astfel, în motivarea deciziei civile nr. 41R/2020, se arată că A. S.A. nu își poate intabula dreptul de proprietate fără ca instanța să dispună, mai întâi, repunerea în situația anterioară. În motivarea deciziei civile nr. 1030A/2021, instanța a dispus în sens contrar, în sensul că nu este necesară repunerea în situația anterioară. Prin urmare, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Contrarietatea de hotărâri putea fi înlăturată doar pe calea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Arată că, la data de 23 iunie 2022, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (3), (4) și 5, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție. Aceasta deoarece apreciază că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. trebuie introdusă într-o lună de la comunicarea hotărârii, nu de la pronunțarea ei. Autoritatea de lucru judecat nu vizează doar dispozitivul, ci și considerentele hotărârii, inclusiv cele care tranșează o chestiune litigioasă. Or, dacă cererea se face în termen de 30 de zile de la pronunțare, nu se cunosc considerentele ultimei decizii. La aceeași dată de 23 iunie 2022, a formulat și o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în sensul de a se lămuri dacă în ipoteza avută în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se poate înțelege și încălcarea puterii de lucru judecat a unor chestiuni tranșate prin considerente de cele două instanțe. În acest caz, termenul este de o lună și se calculează de la data comunicării celei din urmă hotărâri. Consideră că interpretarea actuală a legii este aptă să creeze discriminări între categoriile de persoane care exercită revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, pentru care se va aplica art. 511 pct. 8 din mod diferit. Există hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au admis cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind instituite două soluții pe care le poate pronunța instanța, atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat a dispozitiviului sau a considerentelor. Cererile de revizuire fondate pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat sunt admisibile întrucât se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Astfel, problema de drept este una veritabilă, existând posibilitatea unei interpretări diferite, textul având o formulare rigidă, nefiind corelat cu alte norme legale. Arată că, în mod corect, Curtea de Apel Craiova a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a admis cererea formulată de recurentă și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Însă, cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă, cu motivarea că, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri, este protejat numai efectul negativ, nu și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Instanța de judecată a respins susținerea potrivit căreia la data rămânerii definitive a hotărârii nu se pot cunoaște considerente acesteia. Prin urmare, instanța a considerat că societatea revizuentă nu a respectat condițiile procedurale impuse de legiuitor cu privire la termenul de declarare a revizuirii și, întrucât a depășit acest termen, este decăzută din dreptul de a-i fi analizate motivele căii de atac. Însă, instanța a omis să analizeze faptul că hotărârea a fost comunicată cu depășirea termenului de 30 de zile, termen care, dacă ar fi fost respectat, ar fi permis societății să se încadreze în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Având în vedere aspectele invocate, solicită admiterea recursului declarat și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Craiova.

Apărările formulate în cauză. Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului împotriva acestei încheieri, ca nefondat. De asemenea, a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat. La termenul din data de 6 aprilie 2023, recurenta - revizuentă a depus o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, invocată de intimata A. S.A., prin lichidator judiciar, Înalta Curte o va respinge pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata invocă, în susținerea acestei excepții, lipsa motivelor de legalitate, ceea ce echivalează, în opinia sa, cu o nemotivare. Înalta Curte reține că recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de casare și în condițiile prevăzute de lege. Motivarea recursului implică arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și dezvoltarea acestora. Însă, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 și, doar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. În cauza pendinte, în cadrul recursului declarat împotriva încheierii din data de 23 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, recurenta aduce critici cu privire la soluția de respingere a cererii de recuzare, apreciind că cele două doamne judecător din compunerea completului nu mai puteau participa la soluționarea revizuirii întrucât existau îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea lor. Arată că soluția cuprinsă în încheierea menționată încalcă dispozițiile art. 42 din C. proc. civ. Recuzarea este un incident procedural cu privire la compunerea instanței, a cărui reglementare se găsește în C. proc. civ.. Normele care prevăd recuzarea sunt de drept procedural. Invocându-se neregularități de ordin procedural, care să conducă la aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 174 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin urmare, recurenta a prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu motivarea căii de atac. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022, invocată de intimata A. S.A., prin lichidator judiciar. În ceea ce privește cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru considerentele următoare. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este o instituție juridică ce are drept scop prevenirea apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare. Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ. "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." Din cuprinsul textului legal menționat rezultă că obiectul sesizării îl constituie o chestiune de drept ce trebuie să întrunească o serie de condiții: să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs, judecata să fie pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unei curți de apel ori a unui tribunal, iar acestea să fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce privește soluționarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată, să fie nouă, asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. Pentru a putea face obiectul sesizării instanței supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situațiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc. În cauză, se solicită lămurirea ipotezelor avute în vedere de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că dispozițiile legale trebuie interpretate lato sensu, în sensul în care dacă se susține o contrarietate a considerentelor, termenul de 30 de zile pentru revizuire să curgă de la comunicare și nu de la pronunțarea deciziei respective. Înalta Curte reține că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac sunt stabilite numai prin lege. Legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac și modul în care pot fi probate. Deși în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din același act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 din cod, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. În concepția legiuitorului actual, la baza revizuirii pentru contrarietate de interese stă dispozitivul hotărârii, care este cunoscut de la data pronunțării acesteia. Prin urmare, textele legale criticate sunt formulate cu o precizie suficientă pentru a permite destinatarilor acestora să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele ce pot rezulta din aplicarea lor. Dispozițiile legale nu creează confuzie și nu generează grave erori judiciare, de natură să conducă la situații juridice contradictorii. De asemenea, interpretarea lor este unitară în jurisprudență. Pe de altă parte, problema invocată nu prezintă caracter de noutate, existând o jurisprudență consistentă cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind menționate cu titlu exemplificativ deciziile nr. 126/26.01.2023, nr. 251/09.02.2023 și nr. 339/28.02.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În concluzie, chestiunea de drept invocată nu reprezintă o problemă de drept aptă să atragă incidența dispozițiilor art. 519 și următoarele din C. proc. civ., nefiind întrunite toate cerințele stabilite de legiuitor în acest sens. Stabilirea unor condiții specifice, în care să se realizeze sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reprezentat voința exclusivă a legiuitorului, fiind în concordanță cu principiile constituționale. În consecință, va fi respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă. În ceea ce privește recursul declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 și a deciziei civile nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, Înalta Curte îl va respinge, pentru argumentele următoare. Dispozițiile art. 41 din C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate în care un judecător, care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza, nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. Dispozițiile art. 42 din același act normativ prevăd și alte situații în care judecătorul este incompatibil de a judeca o anumită pricină. Cazurile de incompatibilitate reprezintă prezumții obiective, raportat la situația subiectivă a magistratului, care ar atrage asupra acestuia suspiciunea că va judeca speța lipsit de imparțialitate. Scopul reglementării instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 din C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Recurenta susține că a formulat cerere de recuzare întrucât instanța, prin respingerea cererii de atașare a dosarelor, s-a antepronunțat asupra soluției de respingere a căii de atac ca fiind tardivă. În speță, faptul că instanța compusă din cei doi judecători recuzați a respins cererea de probatorii și a motivat această decizie prin raportare la excepția invocată din oficiu nu poate constitui motiv de imparțialitate și nici nu se poate reține că prin această măsură s-au antepronunțat asupra soluției la care s-au oprit. Utilitatea unei probe este la aprecierea instanței, în funcție dacă aceasta este de natură să dovedească situația expusă de către parte prin cerere și dacă situația de fapt expusă prezintă relevanță juridică. Însă, respingerea unei astfel de cereri nu are valoarea unei antepronunțări și nici nu afectează independența și imparțialitatea instanței. De altfel, nu este suficient ca recurenta să afirme că a avut impresia că judecătorii cauzei s-au antepronunțat prin respingerea cererii de atașare a dosarului. Îndoiala părții cu privire la imparțialitatea judecătorilor desemnați să soluționeze cauza trebuie să rezulte din fapte concrete și să nu fie dedusă din interpretarea sa subiectivă. Recurenta nu a identificat elemente care să justifice reținerea unor îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea judecătorului, motiv pentru care cererea de recuzare a fost respinsă, în mod corect, de către Curtea de Apel Craiova. În consecință, recursul declarat împotriva încheierii nr. 46 din 23 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă va fi respins, ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de revizuenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 256 din 7 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, Înalta Curte îl va respinge, pentru argumentele următoare. În primul rând, se invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta apreciind că decizia recurată nu respectă exigențele motivării, fiind nesocotite dispozițiile art. 425 din C. proc. civ.. În acest sens, arată că motivarea este lacunară, nu cuprinde motivele de fapt și de drept. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanță, conform susținerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere situații concrete, argumentele sale fiind generice, în sensul că hotărârea nu are o motivare detaliată. Relevantă în acest sens este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la care face trimitere și recurenta, în care s-a stabilit, referitor la faptul că, deși prin art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecății. Astfel, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția. Raportat la incidența acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curții de Apel Craiova nu se poate reține că lipsesc motivele de fapt și de drept, că nu sunt analizate dispozițiile legale incidente. Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei se constată că întreg raționamentul pornește de la dispozițiile legale care reglementează termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, data pronunțării ultimei decizii și data promovării căii extraordinare de atac. Curtea de Apel Craiova a explicat, detaliat, raționamentul pentru care demersul revizuentei nu poate fi primit. Prin urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă, ca nefondată. În al doilea rând, se invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că sunt încălcate o serie de dispoziții de drept material, aplicabile speței. În acest sens, realizează o prezentare amplă a demersurilor sale juridice, concluzionând că respingerea cererii de revizuire, ca tardivă, încălcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Înalta Curte nu va analiza condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de C. S.R.L. și nici chestiunea autorității de lucru judecat întrucât ele nu au beneficiat de o dezlegare prin decizia recurată, demersul fiind respins pe criterii formale, întrucât a fost formulat după expirarea termenului legal. Însă, Înalta Curte rețină că, pe de o parte, criticile de nelegalitate cuprinse în cererea de recurs vizează aspecte de ordin procedural, împrejurare care atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Pe de altă parte, acestea nu sunt fondate. Căile ordinare și extraordinare de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac. Ultima hotărâre, în cauza pendinte, este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 1030A din 23 noiembrie 2021, care a devenit definitivă la data pronunțării sale, în considerarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. potrivit cu care "Sunt hotărâri definitive … pct. 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Cum hotărârea a fost pronunțată la data de 23 noiembrie 2021, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 s-a împlinit la 23 decembrie 2021. Cererea de revizuire a fost depusă la data de 10 februarie 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege. Prin urmare, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel", în mod corect, cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind tardiv formulată. Susținerile recurentei în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorității de lucru judecat rezultă din considerente, nu pot fi primite. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia, nu este permisă soluționarea fondului pricinii. Învestită cu o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. În acest sens, este și decizia nr. 545/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a reținut următoarele: "20. În acord cu jurisprudența sa în materie, … hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. (...) 24. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. 25. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită." Prin urmare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă a aplicat corect dipozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a respins cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată. În concluzie, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către revizuenta C. S.R.L. PENTRU ACESTE MOTIVE,