ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1833/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului de competență materială procesuală, reține următoarele:

I. Circumstanțele și obiectul litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 25 ianuarie 2017, sub dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata despăgubirilor egale cu contravaloarea de piață a imobilelor teren în suprafață de 460 mp, situat în comuna Lazu, județul Constanța și în suprafață de 460 mp, situat în comuna Lazu, județul Constanța și la plata contravalorii lipsei de folosință a terenurilor sub forma unei rente anuale pe ultimii trei ani.

Prin cererea reconvențională, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat ca reclamantul să permită societății pârâte exercițiul dreptului de servitute legală, instituit de dispozițiile art. 7 și următoarele din Legea nr. 238/2004, pe cele două terenuri, situate în satul Lazu, str. x și nr. 31, județul Constanța.

La termenul de judecată din 12 iunie 2016, prima instanță a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Prin sentința civilă nr. 8561 din 14 iulie 2021, Judecătoria Constanța a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive privind pe pârâți și pe chemații în garanție Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

A admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerul Energiei, care au fost obligați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 184.700 RON, reprezentând contravaloarea de piață a imobilelor teren situate în comuna Lazu, str. x și nr. 31, județul Constanța, precum și la plata către reclamant a sumei de 22.164 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor în perioada 10 decembrie 2015 -10 decembrie 2018.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de B. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât A..

Pârâții au fost obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.414,28 RON, către reclamant.

Împotriva acestei soluții au formulat apel reclamantul A., pârâta-reclamantă B. S.A. și pârâții Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGRFP Galați-AJFP Constanța.

Prin încheierea nr. 1548 din 7 octombrie 2021, secția I civilă a Tribunalului Constanța a declinat cauza în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civile sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 1003 din 8 iulie 2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerul Energiei, împotriva sentinței civile nr. 8561 din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Constanța.

A admis apelul formulat de apelanții-pârâți și a schimbat în parte sentința, astfel:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - în ceea ce privește cererea de chemare în judecată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu reclamantul A., și a instituit în favoarea B. S.A. un drept de servitute în suprafață totală de 81 mp asupra terenurilor reclamantului, constând în dreptul de folosința asupra unei suprafețe de 2,4 metri lățime plasată de-a lungul conductei de țiței ce subtraversează terenurile reclamantului, astfel cum a fost identificată de expert C. prin anexa la răspunsul la obiecțiuni - hașură de culoare albastră.

A stabilit renta anuală datorată de pârâtă reclamantului la suma de 693 RON.

A obligat pe reclamant să plătească pârâtei B. S.A. suma de 3.853,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1 Prin încheierea civilă nr. 23 din 22 martie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Curții de Apel Constanța, reținând că litigiul are natura unui conflict de drept civil, care nu se circumscrie proceselor prevăzute în mod exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță învestită cu soluționarea recursului a reținut că nu are relevanță calitatea de profesionist a pârâtei B. S.A. față de considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit cărora criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin încheierea civilă nr. 86C din 10 mai 2023, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această instanță a reținut că secția a II-a civilă a Curții de Apel Constanța nu mai poate relua judecata asupra chestiunii ce ține de competența materială procesuală de soluționare a prezentului litigiu, deoarece această chestiune a fost tranșată definitiv prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată de secția I civilă a Tribunalului Constanța în dosarul nr. x/2017.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (2) din C. proc. civ. a concluzionat că secția a II-a civilă a Tribunalului Constanța a devenit competentă ca urmare a încheierii interlocutorii pronunțate sub aspectul competenței, motiv pentru care excepția necompetenței materiale nu mai poate fi pusă în discuție nici în fața acestei instanțe și nici ulterior, în calea de atac a recursului. Neinvocarea excepției de necompetență materială procesuală de către secția a II-a civilă a Tribunalului Constanța a determinat consolidarea competenței materiale procesuale de soluționare a apelului în favoarea instanței specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști și, implicit, a recursului, în favoarea secției corespunzătoare a Curții de Apel Constanța, care nu mai poate relua, din oficiu, discuția asupra competenței materiale procesuale de soluționare a recursului.

De asemenea, a reținut că acest raționament a fost validat și prin Decizia nr. 4/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cele două secții are Curții de Apel Constanța și-au declinat reciproc competența în legătură cu soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1003 din 8 iulie 2022 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

În soluționarea conflictului de competență, Înalta Curte are în vedere că excepția de necompetență materială a fost invocată și în fața instanței de apel, Tribunalul Constanța, secția I civilă, care prin încheierea nr. 1548 din 7 octombrie 2021 a declinat cauza în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe, care a apreciat că este competentă să soluționeze apelurile.

În conformitate cu art. 96 pct. 3 din C. proc. civ., curtea de apel judecă, "ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Competența instanței de recurs este una derivată, astfel că se stabilește în raport cu instanța ori, după caz, secția ori completul (specializat sau nu) care a judecat procesul în apel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Rezultă astfel că, dacă necompetența materială ori teritorială de ordine publică nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza, iar invocarea ulterioară a excepției de necompetență nu mai este posibilă în calea de atac.

Se constată că aspectul competenței materiale procesuale de soluționare a prezentului litigiu a fost tranșat definitiv în apel, competența materială procesuală fiind câștigată secției a II-a civile a Tribunalului Constanța, învestită prin declinare, care a pronunțat decizia civilă nr. 1003 din 8 iulie 2022, ce constituie obiectul recursului în legătură cu soluționarea căruia s-a ivit prezentul conflict de competență.

Înalta Curte reține că, atâta vreme cât chestiunea competenței materiale procesuale a fost deja invocată în fața instanței de apel, acest aspect nu mai putea fi reluat în fața secției instanței superioare chemate să soluționeze recursul, întrucât competența instanței de control judiciar este derivată din competența instanței care a judecat efectiv procesul.

Argumentele expuse sunt susținute de jurisprudența obligatorie a instanței supreme. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și, în consecință, a stabilit:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și art. 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac;

- în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)".

S-a reținut că, aplicând principiul competenței derivate problemei de drept ce constituie obiect al recursului în interesul legii, rezultă că, "atunci când pricina a fost judecată de o secție civilă de drept comun, secția corespunzătoare a instanței superioare va judeca procesul, chiar dacă pricina era de competența materială procesuală (specializată) a secției pentru litigii cu profesioniști ori chiar de contencios administrativ sau de litigii de muncă. Competența instanței de control judiciar se stabilește în raport cu instanța ori, după caz, secția sau completul specializat care a judecat procesul. Singura situație în care instanța de control judiciar își poate verifica, în apel sau recurs, competența materială procesuală este aceea în care doar de la nivelul instanței superioare există secții ori complete specializate pentru materia respectivă, nu și la nivelul instanței a cărei hotărâre se atacă."

Raportat la circumstanțele cauzei, se observă că ne aflăm în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în apel de o instanță de fond care este structurată în formațiuni de judecată specializate, astfel că în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea instanței de apel, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2023.