ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin la plata următoarelor sume:

- 600 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea reclamantei A. și a fiicei acesteia, C., din Timișoara și, respectiv, din Arad, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul având ca obiect infracțiunea de spălare de bani, ambele fiind citate în calitate de martor al acuzării;

- 12.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond (onorariu de avocat în dosarul nr. x/2015 în care ambii reclamanți au avut calitatea de părți, dosar finalizat cu sentința 36/13 iulie 2016, rămasă definitivă);

- câte 250 RON, cheltuieli de transport din localitatea Timișoara, pentru fiecare termen de judecată la care reclamanta a fost prezentă la Tribunalul Caraș-Severin, precum și cheltuieli de transport ale avocatului din localitatea de domiciliu, Craiova, la tribunal, pentru fiecare termen de judecată la care a fost prezent, în cuantum de 100 RON;

- 1200 RON, reprezentând onorariul expertului D., pentru efectuarea expertizei contabile depuse în original ca proba în dosar;

- 1000 euro, cu TVA inclus, reprezentând onorariu avocațial în apel (avocat E., conform contractului 75/26 septembrie 2016, sumă achitată cu chitanța nr. 517/26 septembrie 2016);

- 2000 euro (10.970 RON), reprezentând onorariul avocatului E., pentru judecata de fond, conform chitanței nr. x/18 august 2015 și câte 250 RON, reprezentând cheltuieli de transport ale avocatului E. la fiecare termen la care a fost prezent sau suplinit de avocat F..

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind lipsită de interes, respectiv inadmisibilă, și respingerea acțiunii formulate de reclamantul B., ca inadmisibilă; de asemenea a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive; pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1362/9 decembrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 29.420 RON.

Prin decizia nr. 78/1 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1362 din 9 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli determinate de deplasarea reclamantei și a fiicei acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Reșița ca urmare a citării acestora în calitate de martori și a respins acest capăt de cerere, ca fiind inadmisibil.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pe care l-a obligat să plătească reclamanților suma de 29.420 RON.

Prin decizia nr. 2745 din 16 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Prin decizia nr. 58 din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă s-a admis cererea de apel formulată de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1362 din 09 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, s-a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Timișoara, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, a admis recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 58 din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă s-a respins apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1362 din data de 09.10.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. x/2019.

Împotriva deciziei civile nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel respingând în mod nelegal o parte din excepțiile invocate.

Astfel, cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei în ceea ce privește solicitarea acesteia de a i se plăti suma de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului G. în dosarul x/2015, a arătat că a invocat în fața instanțelor de fond și de apel dispozițiile art. 32 și ale art. 33 din C. proc. civ., republicat, privitoare la condițiile de exercitare a acțiunii civile, respectiv la interesul de a acționa, în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Intimații-reclamanți au solicitat sume provenite din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin; potrivit extrasului de pe portalul instanțelor de judecată, în dosarul nr. x/2015 a avut parte (inculpat) B., reclamanta A. neavând calitate procesuală, motiv pentru care a solicitat instanței să constate lipsa de interes a acesteia în formularea petitului privind acordarea sumei de 12.800 RON, reprezentând onorariul avocatului G.. Cu toate acestea, Curtea de Apel Timișoara a considerat, în mod netemeinic și nelegal, că reclamanta A. are calitate procesuală în dosarul nr. x/2015.

Cu toate acestea, Curtea a considerat că reclamanta are calitate în dosarul x/2015

Consideră că este imoral, nejustificat și nelegal ca Statul român să fie obligat la plata unor cheltuieli de judecată atât timp cât acesta nu este partea care a pierdut procesul. Statul nu poate fi obligat să răspundă pentru modul de exercitare a atribuțiilor profesionale de către procurori în baza principiilor răspunderii civile delictuale.

În aceste condiții, consideră că parte în prezenta cauză trebuie să fie Statul român, dar nu prin Ministerul Finanțelor, ci prin instituția parte în dosarul penal nr. x/2015

De asemenea, consideră că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în dosarul penal nr. x/2015, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor efectuate de parte/martor din cadrul dosarului penal anterior.

Nici condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite, întrucât nu există o faptă proprie a statului român contrară legilor imperative și bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ale reclamanților și nici un caz de răspundere civilă delictuală a acestuia pentru modul de exercitare a atribuțiilor profesionale de către procurori.

Dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

În cauză nu este vorba de o eroare judiciară, astfel că este neconstituțional ca Statul român să fie obligat la cheltuielile pe care partea/martorul le-a suportat pentru plata onorariilor de avocat/expert, precum și cheltuielile de transport.

Cât privește soluția instanței de apel de obligare la plata sumei de 29.420 RON, apreciază că este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motivat de faptul că Statul român nu poate fi obligat la plata unor cheltuieli de judecată survenite în temeiul răspunderii civile delictuale.

Pe calea dreptului comun, Statul român poate fi obligat la plata unor cheltuieli doar în temeiul art. 538 și urm. C. proc. pen., ceea ce nu este aplicabil în cauza dedusă judecății, aspect reținut prin decizia Înaltei Curți nr. 2745 din 16 decembrie 2020.

În concluzie, solicită admiterea recursului, admiterea excepțiilor invocate, respectiv a lipsei de interes pentru reclamanta A., cea a inadmisibilității pentru reclamantul B., excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanțelor, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat la 16 septembrie 2022 pe rolul secției I civile a instanței supreme.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de regularizare, prin rezoluția din data de 27 martie 2023 s-a fixat termen la 21 septembrie 2023 pentru soluționarea, în ședință publică, a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte reține că prin decizia civilă nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, recurată în prezenta cauză, instanța de apel a procedat la analiza motivelor de apel ce vizau acordarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli de judecată avansate de reclamanți în calitate de părți în procesul penal (cu excepția capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 600 de RON reprezentând cheltuieli avansate pentru participarea reclamantei A. și a fiicei sale în calitate de martore în procesul penal, respins ca inadmisibil în primul ciclu procesual), dat fiind faptul că excepțiile invocate încauză fuseseră soluționate în mod definitiv în ciclurile procesuale anterioare.

Sub un prim aspect, recurentul-pârât a criticat decizia care face obiectul controlului judiciar susținând că soluția instanței de apel este nelegală în ceea ce privește modul în care s-a apreciat că intimata-reclamantă A. justifică un interes, în sensul dispozițiilor art. 32 și 33 C. proc. civ., cu referire la suma de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată în fond a dosarului nr. x/2015 (constând în onorariul avocatului G.), în condițiile în care A. nu a avut calitatea de parte în dosarul menționat.

Înalta Curte reține că o critică identică a fost formulată de către recurentul-pârât și împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, critică soluționată prin decizia civilă 2745 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că "prin decizia atacată cu recurs, curtea de apel a reținut că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală în dosarul nr. x/2015, la data de 20 ianuarie 2016, reclamanta din prezentul dosar, A., a fost introdusă în cauza penală în calitate de subiect procesual al judecății (conform înscrisurilor aflate la filele x în vol. I al dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin). ... Calitatea de subiect procesual al judecății i-a fost recunoscută intimatei-reclamante A., în temeiul art. 366 alin. (3) C. proc. pen., pentru a avea posibilitatea să își apere patrimoniul în condițiile în care aceasta deținea bunuri în coproprietate cu intimatul-reclamant B. (care avea calitatea de inculpat în procesul penal). A apreciat instanța de apel că, fiind asistată de avocat în procesul penal în care a avut calitatea de subiect procesual al judecății conform încheierii instanței de judecată, reclamanta are interesul în sensul art. 32 și 33 din noul C. proc. civ. să solicite cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea onorariului achitat avocatului său pentru procesul penal menționat. Pe cale de consecință, motivul de apel invocat de apelantul-pârât privind lipsa de interes a reclamantei în cererea privind solicitarea contravalorii onorariului de avocat în procesul penal a fost găsit neîntemeiat. Cum prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a combătut raționamentul judiciar expus de curtea de apel în examinarea criticilor privitoare la interesul intimatei-reclamante, sub aspectul calității de subiect procesual al judecății, ce i-a fost recunoscută acestei părți, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să necesite o analiză din partea instanței de recurs, ci a reiterat criticile formulate în apel."

Prin urmare, soluția adoptată de instanță cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei A. în raport de cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată în fond a dosarului nr. x/2015 (constând în onorariul avocatului G.), a fost soluționată în mod definitiv prin decizia civilă nr. 2745 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel că nu pot fi reiterate în prezenta cale de atac critici care să vizeze această chestiune.

Critica potrivit căreia în mod greșit a apreciat instanța de apel incidența în cauză a dispozițiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., precum și critica privind lipsa calității procesuale pasive a Statului român, prin Ministerul Finanțelor, nu sunt fondate.

Înalta Curte reține că prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 tot de către instanța supremă, s-a statuat, în mod definitiv și obligatoriu pentru Curtea ce urma a soluționa apelul declarat în cauză în urma casării, în acord cu dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că temeiurile de drept incidente sunt cele reglementate de dispozițiile art. 276 C. proc. pen. și cele ale art. 453 C. proc. civ.

Aceasta întrucât "în ceea ce privește obligația suportării cheltuielilor judiciare, în ipoteza achitării, prevederile art. 276 alin. (1)-(5) C. proc. pen. stabilesc în sarcina persoanei vătămate/părții civile obligația de a plăti cheltuieli judiciare în măsura în care au fost provocate de acestea. Cu privire la celelalte cazuri, nereglementate în mod expres la art. 276 alin. (1) - (5) C. proc. pen., alin. (6) al art. 276 din același act normativ prevede că instanța stabilește obligația de restituire conform legii civile. În ceea ce privește sintagma "celelalte cazuri" prevăzută de dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen., în contextul în care această normă nu distinge, rezultă că se poate circumscrie și situației în care inculpatul, față de care s-a pronunțat o soluție de achitare, a efectuat cheltuieli în procedura judiciară penală în care a fost implicat, iar în cauză nu există parte vătămată sau parte civilă. Astfel, dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. reglementează un alt mecanism juridic de restituire a sumelor de bani reprezentând cheltuieli judiciare decât cel prevăzut de normele procesual-penale, mecanism ce presupune aplicarea legii civile", concluzionându-se că "în speță, sunt incidente prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., normă a cărei aplicabilitate este independentă de obiectul unui anume litigiu ori de contextul procesual particular al unei cauze determinate (conform statuărilor obligatorii ale deciziei nr. 59/2017) și care reprezintă o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, așadar un caz particular de răspundere civilă, care în această situație este guvernată de o serie de dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie."

De asemenea, s-a reținut și faptul că în cauză, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretențiile reclamanților constând în cheltuielile judiciare avansate de aceștia în cursul unui proces penal finalizat anterior sesizării instanței civile prin pronunțarea unei soluții de achitare a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., nu este incidentă răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate pentru erori judiciare, astfel că criticile invocate de către recurent privind atragerea răspunderii acestuia doar în temeiul art. 538 - 539 C. proc. pen., nu și în temeiul răspunderii civile delictuale, nu mai pot fi analizate la acest moment procesual, opunându-se cu autoritate de lucru judecat aspectele tranșate prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Chestiunea legitimării procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, a fost, de asemenea, dezlegată prin decizia anterior menționată, în mod definitiv. Astfel, Înalta Curte a reținut faptul că "Chiar dacă Statul nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) C. proc. pen., din coroborarea art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) și (2) și art. 309 alin. (1) C. proc. pen., statul este titularul dreptului de a trage la răspundere penală pe autorul infracțiunii, iar exercitarea acestui drept prin acțiune penală reprezintă din punct de vedere procesual instrumentul juridic pus la dispoziția celor în drept, prin intermediul căruia se deduce în fața organelor judiciare raportul conflictual de drept penal... Prin urmare, față de încadrarea în drept a pretențiilor reclamantului, în speță, în mod eronat, instanța de apel a reținut că Statul, în calitate de titular al acțiunii penale, căruia îi revine obligația de garanție care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiției, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în cursul procesului penal".

De asemenea, susținerea potrivit căreia are calitate procesuală pasivă în cauză Statul prin instituția care a fost parte în dosarul penal nr. x/2015 reprezintă o critică omisso medio, astfel că nu poate fi analizată, fiind invocată pentru prima dată în prezentul recurs.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a dezvoltat niciun argument în cuprinsul memoriului de recurs, nefiind învestită în mod legal cu o veritabilă critică împotriva deciziei recurate sub acest aspect.

În ceea ce privește critica privind inexistența unei fapte proprii a Statului Român pentru atragerea răspunderii civile delictuale, se reține faptul că, la nivel general și de principiu, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior soluționat definitiv are la bază culpa procesuală care revine celui care a pierdut procesul, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Chiar dacă Statul Român nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) C. proc. pen., din coroborarea art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) și (2) și art. 309 alin. (1) C. proc. pen., statul este titularul dreptului de a trage la răspundere penală pe autorul infracțiunii, iar exercitarea acestui drept prin acțiune penală reprezintă din punct de vedere procesual instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în fața organelor judiciare raportul conflictual de drept penal.

Astfel, spre deosebire de acțiunea civilă care are caracter privat, acțiunea penală are caracter de ordine publică.

În speță, atât începerea urmăririi penale, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale dedusă judecății în procesul penal au fost realizate de organele judiciare penale ale statului, din oficiu. Astfel, prin trimiterea reclamantului în judecată s-a stabilit un raport juridic litigios, chiar dacă de natură penală, între stat, care organizează și conduce activitatea judiciară, și reclamant.

Sub acest aspect, deși activitatea jurisdicțională în materie penală este supusă normelor dreptului public, funcționarea normală a acestei activități poate produce și efecte de natură civilă (cum este cazul avansării unor cheltuieli de judecată de către inculpatul ulterior achitat, în conformitate cu dreptul recunoscut acestuia prin art. 10 C. proc. pen., această parte neputând fi prezumată de plano că săvârșește un abuz procesual manifestându-se în acest sens), efecte care cad, potrivit art. 276 alin. final C. proc. pen., sub incidența legii civile.

Prin urmare, în mod corect a făcut instanța de apel aplicarea dispozițiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și, constatând întrunite condițiile atragerii răspunderii civile, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei civile nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2023.