ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, la data 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 600 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea reclamantei A. și a fiicei acesteia, C., din Timișoara și, respectiv, din Arad, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul având ca obiect infracțiunea de spălare de bani, ambele fiind citate în calitate de martor al acuzării;

- 12800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond (onorariu de avocat în dosarul nr. x/2015 în care ambii reclamanți au avut calitatea de părți, dosar finalizat cu sentința 36/13 iulie 2016, devenită definitivă);

- câte 250 RON, cheltuieli de transport din localitatea Timișoara, pentru fiecare termen de judecată la care reclamanta a fost prezentă la Tribunalul Caraș-Severin, precum și cheltuieli de transport ale avocatului din localitatea de domiciliu, Craiova, la tribunal, pentru fiecare termen de judecată la care a fost prezent, în cuantum de 100 RON;

- 1200 RON, reprezentând onorariul expertului D., pentru efectuarea expertizei contabile depuse în original ca proba în dosar;

- 1000 euro, cu TVA inclus, reprezentând onorariu avocațial în apel (avocat E., conform contractului 75/26 septembrie 2016, sumă achitată cu chitanța nr. 517/26 septembrie 2016);

- 2.0000 euro (10.970 RON), reprezentând onorariul avocatului E., pentru judecata de fond, conform chitanței nr. x/18 august 2015 și câte 250 ron, reprezentând cheltuieli de transport ale avocatului E. la fiecare termen la care a fost prezent sau suplinit de avocat F..

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind lipsită de interes și inadmisibilă, și respingerea acțiunii formulate de reclamantul B., ca inadmisibilă; de asemenea a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive; pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1362/9 decembrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 29.420 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 1362/9 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate, admiterea excepțiilor invocate, respectiv a lipsei de interes și inadmisibilității în ceea ce o privește pe reclamanta A., a inadmisibilității, în ceea ce îl privește pe reclamantul B., și a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la cererea de apel.

Prin decizia nr. 78/1 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1362 din 9 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli determinate de deplasarea reclamantei și a fiicei acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Reșița ca urmare a citării acestora în calitate de martori și a respins acest capăt de cerere, ca fiind inadmisibil.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pe care l-a obligat să plătească reclamanților suma de 29.420 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel respingând în mod nelegal o parte din excepțiile invocate.

Astfel, cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei în ceea ce privește solicitarea acesteia de a i se plăti suma de 12.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocatului G. în dosarul x/2015, a arătat că a invocat în fața instanțelor de fond și de apel dispozițiile art. 32 și ale art. 33 din C. proc. civ., republicat, privitoare la condițiile de exercitare a acțiunii civile, respectiv la interesul de a acționa, în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Intimații-reclamanți au solicitat sume provenite din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin; potrivit extrasului de pe portalul instanțelor de judecată, în dosarul nr. x/2015 a avut parte (inculpat) B., reclamanta A. neavând calitate procesuală, motiv pentru care a solicitat instanței să constate lipsa de interes a acesteia în formularea petitului privind acordarea sumei de 12.800 RON, reprezentând onorariul avocatului G.. Cu toate acestea, Curtea de Apel Timișoara a considerat, în mod netemeinic și nelegal, că reclamanta A. are calitate procesuală în dosarul nr. x/2015.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta A. raportat la dispozițiile art. 273 alin. (5) și ale art. 273 alin. (1) din C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare, care dispun în sensul că:

"(1)Martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanță au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor. (...) (5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) și (4) se plătesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat".

Potrivit acestor dispoziții legale, recurentul-pârât a susținut că nu poate fi chemat în judecată de către reclamanta A.; mai mult, Statul Român nu poate fi obligat la plata cheltuielilor pe care reclamanta le-a suportat, întrucât, potrivit legii, ele trebuie plătite de organul care a dispus chemarea, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

Pentru aceste motive, recurentul-pârât a susținut că cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Statul Român este inadmisibilă, iar decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 273 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata pretențiilor formulate, ci acestea ar trebui plătite de instituția care a dispus chemarea reclamantei A., din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

De asemenea, recurentul-pârât a învederat că în considerentele deciziei recurate s-a reținut că:

"(...) iar potrivit legii civile, în baza art. 453 alin. (1) din Noul C. proc. civ., partea care a pierdut procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să-i plătească cheltuielile de judecată. Titularul acțiunii penale în procesul penal este statul, astfel încât în baza temeiului legal mai sus menționat, este obligat să plătească cheltuielile de judecată ale părții care a avut câștig de cauză în procesul penal. Raportul juridic penal reprezintă raportul juridic de conflict (de contradicție) izvorât din săvârșirea unei infracțiuni. Părțile acestui raport sunt subiectul activ (persoana care a săvârșit în calitate de autor, instigator sau complice, o infracțiune fapt consumat ori o tentativă), pe de o parte, și subiectul pasiv general al infracțiunii, care este statul ca reprezentant al societății...".

A susținut recurentul că, deși este real că Statul este reprezentantul societății, este imoral, nejustificat și ilegal ca Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat la plata unor cheltuieli de judecată atâta timp cât acesta nu este "partea care a pierdut procesul" pentru a putea fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuielile de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 453 alin. (1) din Noul C. proc. civ. este netemeinic și nelegal, ca Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat să răspundă în baza principiilor răspunderii civile delictuale pentru modul de exercitare a atribuțiilor profesionale de către procurori.

În opinia recurentului-pârât, decizia recurată a fost dată, în parte, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motivat de faptul că partea care trebuie să stea în judecată în această speță și, implicit, care trebuie să plătească cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți trebuie să fie Statul Român, dar nu prin Ministerul Finanțelor Publice, ci prin instituția care a fost parte în dosarul penal nr. x/2015

Printr-o altă critică, recurentul-pârât a arătat că lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se deduce și din faptul că acesta nu a avut calitatea de parte în dosarul penal nr. x/2015, astfel încât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor efectuate de parte/martor din cadrul dosarului penal menționat.

S-a învederat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată nici din perspectiva dreptului comun al răspunderii civile delictuale, având în vedere că pentru atragerea acestei răspunderi se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții: fapta ilicită a pârâtului, existența unui prejudiciu cauzat reclamantei prin fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtului în săvârșirea faptei ilicite.

Or, în speță nu se poate reține existența unei fapte proprii a Statului Român contrară legilor imperative și bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ale reclamanților, pentru a putea fi dispusă obligarea acestuia să răspundă, în baza principiilor răspunderii civile delictuale, pentru modul de exercitare a atribuțiilor profesionale de către procurori.

A arătat recurentul-pârât că dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României, republicată, reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Astfel, statul nu poate fi tras la răspundere decât în cazul vătămărilor cauzate prin erori judiciare, în temeiul și în condițiile reglementării speciale referitoare la răspunderea pentru erorile judiciare, nu și în temeiul normelor de drept civil privind răspunderea delictuală.

Or, în speță, nu este vorba de o eroare judiciară, motiv pentru care, în opinia recurentului, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor pe care partea/martorul le-a suportat pentru plata onorariilor de avocat/expert, precum și a cheltuielilor de transport, acesta neavând calitate procesuală pasivă.

Cât privește soluția instanței de apel de acordare a sumei de 29.420 RON, recurentul-pârât a susținut că este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motivat de faptul că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata unor cheltuieli de judecată survenite în temeiul normelor de drept civil privind răspunderea delictuală.

Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 78/01 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, admiterea excepțiilor lipsei de interes și inadmisibilității în ceea ce o privește pe reclamanta A., admiterea excepției inadmisibilității în ceea ce îl privește pe reclamantul B., admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În faza procesuală a recursului, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor succede:

Sub un prim aspect, recurentul-pârât a criticat decizia care face obiectul controlului judiciar susținând că soluția instanței de apel este nelegală în ceea ce privește modul în care s-a apreciat că intimata-reclamantă A. justifică un interes, în sensul dispozițiilor art. 32 și 33 C. proc. civ., cu referire la suma de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată în fond a dosarului nr. x/2015 (constând în onorariul avocatului G.), în condițiile în care A. nu a avut calitatea de parte în dosarul menționat.

Cu referire la această critică Înalta Curte constată că, prin decizia atacată cu recurs, curtea de apel a reținut că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală în dosarul nr. x/2015, la data de 20 ianuarie 2016, reclamanta din prezentul dosar, A., a fost introdusă în cauza penală în calitate de subiect procesual al judecății (conform înscrisurilor aflate la filele x în vol. I al dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin).

A reținut instanța de apel că, potrivit art. 34 din C. proc. pen., în afara participanților prevăzuți la art. 33, sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale, iar potrivit art. 31 din același cod, avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali în condițiile legii.

Calitatea de subiect procesual al judecății i-a fost recunoscută intimatei-reclamante A., în temeiul art. 366 alin. (3) C. proc. pen., pentru a avea posibilitatea să își apere patrimoniul în condițiile în care aceasta deținea bunuri în coproprietate cu intimatul-reclamant B. (care avea calitatea de inculpat în procesul penal).

A apreciat instanța de apel că, fiind asistată de avocat în procesul penal în care a avut calitatea de subiect procesual al judecății conform încheierii instanței de judecată, reclamanta are interesul în sensul art. 32 și 33 din noul C. proc. civ. să solicite cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea onorariului achitat avocatului său pentru procesul penal menționat. Pe cale de consecință, motivul de apel invocat de apelantul-pârât privind lipsa de interes a reclamantei în cererea privind solicitarea contravalorii onorariului de avocat în procesul penal a fost găsit neîntemeiat.

Cum prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a combătut raționamentul judiciar expus de curtea de apel în examinarea criticilor privitoare la interesul intimatei-reclamante, sub aspectul calității de subiect procesual al judecății, ce i-a fost recunoscută acestei părți, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să necesite o analiză din partea instanței de recurs, ci a reiterat criticile formulate în apel.

Examinând, în continuare, criticile privitoare la admisibilitatea cererii de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă A., Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli determinate de deplasarea reclamantei A. și a fiicei acesteia la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, ca urmare a citării acestora în calitate de martori, că potrivit art. 273 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanță au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor, iar sumele acordate potrivit alin. (1), (3) și (4) se plătesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

Curtea de apel a apreciat că motivul de apel prin care apelantul-pârât a susținut inadmisibilitatea petitului privind obligarea sa la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli determinate de deplasarea intimatei-reclamantei și a fiicei acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, ca urmare a citării acestora în calitate de martori, este fondat, întrucât pentru restituirea cheltuielilor efectuate de martorii chemați de organul de urmărire penală ori de instanță în procesul penal, legiuitorul a instituit o procedură specială și distinctă, pentru a fi plătite aceste sume din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

Curtea de apel a obligat pârâtul la plata sumei de 29.420 RON, către reclamanți, reprezentând contravaloarea onorariilor achitate expertului și avocaților în dosarul penal, conform înscrisurilor aflate la dosarul primei instanțe.

Instanța de apel a reținut ca temei al fundamentului pretențiilor formulate de cei doi reclamanți, dispozițiile art. 273 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. pen. și ale art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., iar sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a arătat, în esență, că titularul acțiunii penale în procesul penal este statul, care, potrivit dispozițiilor legale menționate, este obligat să plătească cheltuielile de judecată ale părții care a avut câștig de cauză în procesul penal.

S-a menționat că reclamanții nu au invocat existența unei erori judiciare săvârșite în procesul penal, prin cererea de chemare în judecată solicitându-se cheltuielile de judecată efectuate de inculpat și martor în procesul penal.

A mai arătat instanța de apel că, după fundamentul său, răspunderea civilă specială a statului este obiectivă, fără vinovăție, ea întemeindu-se pe obligația de garanție ce revine acestuia și având ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiției.

Cu referire la criticile prin care recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a susținut că decizia recurată este dată cu greșita aplicare a legii sub aspectul admisibilității cererii de chemare în judecată și a calității sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că acestea pun în discuție temeiul juridic al răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate inculpatului achitat în procesul penal, respectiv pentru despăgubirea martorului, cu mențiunea că cererea de chemare în judecată nu a fost fundamentată pe existența unei erori judiciare săvârșite în procesul penal în condițiile art. 538 și următoarele C. proc. pen.

Cu referire la sumele pretinse de reclamantul B., prin decizia supusă controlului judiciar, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că stabilirea potrivit legii civile a obligației de restituire a cheltuielilor judiciare se face prin aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Înalta Curte reține că sintagma "potrivit legii civile" trebuie interpretată în sensul că restituirea cheltuielilor judiciare efectuate de părți în procesul penal, cheltuieli care nu se încadrează în ipotezele de la alin. (1) - (5) ale art. 276 C. proc. pen., urmează a fi examinate prin raportare la normele de drept civil, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant.

Raționamentul logico-judiciar expus de instanța de apel nu evidențiază mecanismul pe baza căruia această instanță a conchis că obligația de restituire a cheltuielilor efectuate de reclamantul care a avut calitatea de inculpat, achitat prin hotărâre judecătorească definitivă, se poate face mutatis mutandis în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, pentru a putea face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. era necesar ca instanța de apel să identifice situația premisă care impune ca partea obligată la plata cheltuielilor judiciare să fi avut această calitate și în procesul penal.

Deși este real că titularul acțiunii penale în procesul penal este Statul Român, așa cum rezultă din dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.

Prin urmare, formularea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, este permisă în acele ipoteze în care legea nu stabilește un alt organ în acest sens.

Prin criticile de recurs, ca și în faza procesuală a apelului, inadmisibilitatea demersului judiciar a fost susținută și din perspectiva imposibilității antrenării răspunderii Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pe calea dreptului comun, pentru dezdăunarea participanților la procedurile judiciare, în condițiile în care de lege lata, în această materie răspunderea statului poate fi antrenată numai în condițiile art. 538 și următoarele C. proc. pen.

În ceea ce o privește pe intimata-reclamantă A., Înalta Curte constată că față de dispozițiile art. 273 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., care dispun în sensul că martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanță au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor, iar sumele acordate potrivit alin. (1), (3) și (4) se plătesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat, dispoziții reținute și de instanța de apel cu referire la primul capăt de cerere, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel de admitere, în parte a cererii formulate de această reclamantă, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are niciun fundament legal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 și 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2020.