ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5483/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5483/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 7 noiembrie 2011, contestatorul R.Gh. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să dispună anularea Proceselor-verbale de contravenție seria R11 nr. 374924, seria R11 nr. 0374931 și seria R11 nr. 0381375, încheiate de intimată la data de 24 octombrie 2011 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 24 octombrie 2011 i-au fost comunicate procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor din care rezultă că ar fi circulat fără rovinietă valabilă pe drumurile publice la datele de 25 aprilie 2011, 26 aprilie 2011 și respectiv 27 aprilie 2011, pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județul Ilfov, cu autovehiculul înmatriculat sub nr… Prin Sentința civilă nr. 3818 din 20 mai 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Aceste dispoziții fiind procedurale, sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenientul are domiciliul în Băbeni, str. P. nr. X, Județul Vâlcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. La data de 26 iunie 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea care, la termenul din 20 septembrie 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.
Prin Sentința civilă nr. 4246 din 20 septembrie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Cornetu. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este „plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale” prin care au fost contestate procesele-verbale de contravenție seria R11 nr. 374924, seria R11 nr. 0374931 și seria R11 nr. 0381375, încheiate de intimată la data de 24 octombrie 2011. Prin Procesele-verbale încheiate la data de 24 octombrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la datele de 25 aprilie 2011, 26 aprilie 2011 și 27 aprilie 2011 pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare … , aparținând domnului R.Gh., a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării „plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale” aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 este cuprinsă în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 7 noiembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională. Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Cornetu, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.