ÎCCJ, decizie (scj.ro #213644)

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș Prin sentința civilă nr.579 din 22 iulie 2020, Tribunalul Mureș a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în numele Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, și în consecință: a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 42.660,98 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pe pârâții E., F., G., H., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 9.153,15 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pe pârâta G. la plata către reclamantă a sumei de 328.296,92 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pe pârâta L. la plata către reclamantă a sumei de 368,48 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâta K. la plata către reclamantă a sumei de 3.454,02 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâții K., I., J., L., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 9.905,36 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâtul F. la plata către reclamantă a sumei de 57.236,94 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâta D. la plata către reclamantă a sumei de 5.246,27 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 39.893,93 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâții A. și C., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2.248,95 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pârâtul J. la plata către reclamantă a sumei de 386.466,46 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății. Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii stabilite prin sentința penală nr. 909/2019 pronunțată de Judecătoria Tg. Mureș în dosarul nr. x/320/2019, rămasă definitivă, constând în: - sechestrul asigurător asupra sumei de 18,250 lei, ridicată de la pârâții K., I., J. și L., consemnată la X BANK Sucursala Târgu Mureș, pe numele inculpatului J., la dispoziția organului judiciar; - sechestrul asigurător instituit până la concurența sumei de 84,803,86 lei, datorată de pârâții B., A. și C. către bugetul consolidat al statului, reprezentând acciza datorată, asupra următoarelor bunuri imobile: casă de locuit și teren intravilan în suprafață de 4090 mp, situate în com. Ogra, jud. Mureș, conform C.F. vechi nr. x79/N (nr. x71) a com. Ogra, nr. cadastral 100 - negrevat de sarcini, aparținând lui M. și pârâtei C. și apartament cu 2 camere și cota de 8,59/364 parte din întreg în folosință (CF colectiv nr. x58) situat în mun. Târgu Mureș, conform nr. C.F. vechi x58 (nr. x74-C1-U6) a mun., Tg-Mureș, nr. cadastral 545/1/22/XXVI, aparținând pârâților A. și B.; - sechestrul asigurător până la concurența sumei de 394.687,01 lei, datorată de către pârâții G., E., H. și F. către bugetul consolidat al statului, reprezentând acciza datorată, asupra următoarelor bunuri imobile și mobile: casă de lemn cu două camere și teren intravilan în suprafață de 1370 mp, situate în com. Ogra, jud. Mureș, conform CF vechi nr. x76/N (nr. x92) a com. Ogra, nr. cadastral 955, 967-C1, Top: 44/1; 45/1, aparținând pârâtei E. și autoturism marca X, neînmatriculat, serie (...), an fabricație 2003, capacitate cilindrică 2172 cm 3 ; - sechestrul asigurător, până la concurența sumei de 400.193,90 lei, datorată de către pârâții K., I., J. și L., către bugetul consolidat al statului, reprezentând acciza datorată, asupra următoarelor bunuri mobile: autoturism marca X, cu nr. de înmatriculare (...) , serie (...), an fabricație 1996, culoare albastru, autoturism Y, cu nr. de înmatriculare (...), serie (...), an fabricație 2005, culoare gri și autoturism marca Z, cu nr. înmatriculare (...), serie (...), culoare negru, combustibil benzină, capacitate cilindrică 1389 cm 3 .

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia civilă nr.37/A din 26.01.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a respins apelurile declarate de pârâții E., C., I., K., J. și L., împotriva sentinței civile nr.579 din 22.07.2020, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr.1865 din 29.09.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtele E. și C. împotriva deciziei civile nr.37/A din 26.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în rejudecare Prin decizia nr.785/A din 04.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă , au fost admise apelurile declarate de pârâții E. C., I., K., J. și L. împotriva sentinței civile nr.579 din 22.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/102/2020. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că instanța a dispus: - ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m2 , înscris în CF x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 44/1, 45/1, situat în comuna Ogra, județul Mureș. - menținerea sechestrului, până la concurența sumei de 23.781 lei, asupra imobilului casă edificată fără fundație din cărămidă și lemn, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, bucătărie de vară, magazie de scândură și anexe gospodărești și teren în suprafață de 4.090 m2 , înscris în CF nr. x71 Ogra, nr. cad. 100 și situat în comuna Ogra, județul Mureș. - menținerea sechestrului, până la concurența sumei de 16.038 lei, asupra autoturismului marca Y, cu număr de înmatriculare (...), seria (...); și asupra autoturismului marca Z, cu număr de înmatriculare (...), seria (...). - menținerea sechestrului, până la concurența sumei de 625.766 lei, asupra autoturismelor marca X, cu nr. de înmatriculare (...), cu seria (...). Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate. Reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a fost obligată, în numele Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, la plata sumei de 1.500 lei în favoarea pârâtei E., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A fost respinsă cererea pârâtului A. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr.785/A din 04.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, aflată în structura organizatorică a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, prin care solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate iar, în rejudecare, solicită menținerea sechestrului instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m 2 , înscris în C.F. x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 44/1, 45/1, situat în comuna Ogra, județul Mureș, aparținând pârâtei E., și exonerarea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea căii de atac formulate, recurenta arată că hotărârea atacată este parțial netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale incidente în speță. Prima critică formulată se referă la împrejurarea că prejudiciul stabilit în sarcina lui E. este în cuantum de 394.687.01 lei, și nu 9.153,15 lei, așa cum a stabilit în mod greșit instanța de apel. Arată că prin dispozițiile menținute din sentința civilă nr. 579 din 22.07.2020, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/102/2020, instanța a păstrat măsurile asigurătorii menținute prin sentința penală nr. 909 din 2.10.2019 pronunțată de Judecătoria Tg. Mureș în dosarul nr. x/320/2019, rămasă definitivă, constând în sechestrul asigurător până la concurența sumei de 394.687.01 lei datorată de către pârâții G., E., H. și F. către bugetul consolidat al statului și reprezentând acciza datorată asupra următoarelor bunuri imobile și mobile: • casă de lemn cu două camere, în suprafață de 60 mp, având valoarea de impozitare de 7.095 lei, precum și teren intravilan în suprafață de 1.370 mp, situate în com. Ogra, jud. Mureș, conform C.F. vechi nr. x76/N (nr. x92) a com. Ogra, nr. cadastral 955, 967-C1, Top: 44/1; 45/1 - negrevat de sarcini, aparținând pârâtei E. (valoarea imobilului casă de locuit cu 2 camere situat în com. Ogra, cu terenul aferent, fiind de 43.220 lei) și • autoturism marca X, neînmatriculat, serie (...), an fabricație 2003, capacitate cilindrică 2.172 cm 3 , în stare de funcționare, deținut de către pârâtul H. (valoarea acestuia fiind de aproximativ 2.500 euro). A doua critică se referă la ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m 2 , înscris în C.F. x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 44/1, 45/1, situat în com. Ogra, jud. Mureș, proprietatea pârâtei E. Recurenta susține că această măsură nu este admisibilă, motivat de faptul că prejudiciul în cuantum de 394.687,01 lei, reți­nut în sarcina inculpaților G., E., H. și F. către bugetul consolidat al statului și reprezentând acciza da­torată, nu a fost achitat. Astfel, prejudiciile la care au fost obligați în solidar pârâții G., E., H. și F., de 394.687,01 lei și accesoriile aferente, nu au fost stinse în integralitate, fiind stins doar prejudiciul de 9.153,15 lei și accesoriile aferente, în cuantum de 4.017 lei, astfel cum rezultă din adresa nr. 13716/03.11.2022 a Serviciului Evidență Plătitori Persoane Juridice din cadrul A.J.F.P. Mureș. Mai arată recurenta și faptul că dispozițiile deciziei atacate sunt contradictorii, având în vedere că, la alin.(2) pct.1 din dispozitiv instanța a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m 2 , înscris în C.F. x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 4411, 4511, situat în com. Ogra, jud. Mureș, în timp ce la alin.(3) a dispus menținerea restului dispozițiilor hotărârii atacate. Or, la alin.(13) liniuța a treia din dispozitivul sentinței nr.579 din 22.07.2020 a Tribunalului Mureș s-a menținut sechestrul asigurătoriu până la concurența sumei 394.687,01 lei datorată de pârâții G., E., H. și I. bugetului general consolidat al statului, asupra bunurilor imobile și mobile anterior detaliate. Ultima critică privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, arată că în cauză nu erau întrunite condițiile art.453 C.proc.civ., neputând fi reținute în sarcina acesteia reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, sens în care solicită exonerarea sa de la plata acestora. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.484 și următoarele din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. Apărările formulate în cauză În data de 01 februarie 2023 intimata - pârâtă E. a formulat întâmpinare, prin care solicită anularea recursului față de nemotivarea și neindicarea motivelor de casare și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) – contrarietate între considerentele instanței de apel- și pct. 8) C.proc.civ. - aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 C.civ. și a dispozițiilor art. 957 alin. (1) C.proc.civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza prioritar criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., având în vedere că s-a invocat contrarietatea dintre considerentele hotărârii, ca urmare a greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor privind menținerea/ridicarea sechestrului asigurător . Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. se rețin următoarele: Dispozițiile legale sus-menționate se referă la două ipoteze: a) hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. b) hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Sunt vizate situațiile în care instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauză, dar le încalcă „în litera sau spiritul lor” ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Recurenta, prin motivele de recurs, invocă faptul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 C.civ. și a dispozițiilor art. 957 alin. (1) C.proc.civ., referitor la analizarea elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana intimatei E. privind cuantificarea prejudiciului reținut în sarcina sa și, implicit, obligativitatea menținerii măsurii asigurătorii dispuse asupra imobilului aflat în proprietatea acesteia, în vederea recuperării prejudiciului. În primul rând, instanța de recurs subliniază că stabilirea situației de fapt este apanajul instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel), astfel încât în faza procesuală a recursului nu se pot reinterpreta probele deja administrate. Instanța de recurs realizează numai controlul asupra legalității hotărârii recurate, astfel încât se pot formula numai critici cu privire la aplicarea normelor procedurale privind încuviințarea și administrarea probelor solicitate, cu privire la neluarea în considerare a unor probe deja administrate sau cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material. Având în vedere aceste considerente, în limitele instituite prin calea de atac extraordinară declarată, instanța de recurs va reitera situația de fapt reținută de către instanța de apel, în raport de care urmează a se verifica aplicarea normelor de drept material incidente în cauză: Prin sentința penală nr. 909 din 2.10.2019 pronunțată de Judecătoria Tg Mureș, în dosarul nr. x/320/2019 rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 595/A din 20.12.2019 s - a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 27.05.2019 de Parchetul de pe lângã Judecătoria Târgu Mureș cu A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, care au constituit obiect al dosarului penal nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș infracțiuni constând în deținerea/producerea/comercializarea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal fără plata accizei. Prin hotărârea judecătorească anterior menționată, instanța penală, în baza art. 486 coroborat cu art. 397 și art. 25 C.proc.pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Brașov -A.J.F.P. Mureș, iar în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) coroborat cu art. 397 alin. (5) cu aplicarea la art. 25 alin. (5) și art. 486 alin. (2) C.proc.pen., a dispus menținerea măsurilor asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale. Conform art. 397 C.proc.pen. „ (1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile. (…) (5) În cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii .” Astfel, dacă instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii dispuse se mențin numai pe durata unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, ele încetând de drept, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termenul menționat. Sancțiunea prevăzută de art. 397 alin. 5 teza finală C.proc.pen. – încetarea de drept a măsurilor asigurătorii – este menită să asigure un just echilibru între interesele părții civile de a-și recupera neîntârziat paguba și interesele părții adverse (inculpat/parte responsabilă civilmente) de a nu se menține o situație de incertitudine asupra indisponibilizării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii, o perioadă de timp mai îndelungată decât este, în mod rezonabil, necesar pentru formularea unei acțiuni civile separate de către partea civilă. În aplicarea dispozițiilor legale menționate, în termen legal, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a formulat cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, sub nr. x/102/2020, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C.civ., prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., la plata prejudiciului reprezentând accize în cuantum de 884.931,04 lei, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății. Prin petitul formulat, reclamanta a solicitat stabilirea prejudiciului concret reținut în persoana fiecărui pârât în parte, printre care și obligarea pârâtei B. la plata către reclamantă a sumei de 42.660,98 lei și a pârâților G. E., F., G., H. la plata către reclamantă a sumei de 9153,15 lei (...). De asemenea, reclamanta a solicitat păstrarea măsurilor asigurătorii menținute prin sentința penală nr. 909 din 2.10.2019 pronunțată de Judecătoria Tg Mureș în dosarul nr. x/320/2019 rămasă definitivă. Prin sentința civilă nr. 579 din 22.07.2020, Tribunalul Mureș a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și, în consecință, a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 42.660,98 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății; a obligat pe pârâții E., F., G., H., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 9.153,15 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plăți (...). Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii stabilite prin sentința penală nr. 909/2019 pronunțată de Judecătoria Tg Mureș, rămasă definitivă, constând în (...) menținerea sechestrului asigurător până la concurența sumei de 394.687,01 lei, datorată de către pârâții G., E., H. și F. către bugetul consolidat al statului, reprezentând acciza datorată, asupra următoarelor bunuri imobile și mobile: casă de lemn cu două camere și teren intravilan în suprafață de 1370 mp, situate în com. Ogra, jud. Mureș, conform CF vechi nr. x76/N (nr. x92) a com. Ogra, nr. cadastral 955, 967-C1, Top: 44/1; 45/1, aparținând pârâtei E. (...). Pornind de la situația de fapt sus-menționată, Înalta Curte relevă următoarele aspecte: Prin finalizarea procesului penal, ca efect al pronunțării sentinței penale în temeiul acordului de recunoaștere, instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 379 alin. (5) C.proc.pen. În condițiile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar competența instanței penale de a verifica măsurile asigurătorii subzistă doar atâta vreme cât există un proces penal, sarcina de a aprecia asupra angajării răspunderii civile delictuale a autorilor și asupra necesității menținerii/ridicării sechestrului asigurator, soluționând cererile părților litigante cu acest obiect, revine instanței civile - instanța de drept comun competentă să verifice și să stabilească condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, potrivit art. 1357 C.civ. Până la soluționarea definitivă a laturii civile a procesului penal (fie de către instanța penală, fie de către instanța civilă, în ipoteza reglementată de art. 25 alin.(5) C.proc.civ.), beneficiarul măsurii asigurătorii - parte civilă în procesul penal - este titularul unei creanțe incerte sau eventuale. Creanța devine certă, lichidă și exigibilă, ca efect al promovării de către persoana vătămată a unui demers judiciar în vederea recuperării prejudiciului cauzat, solicitând și menținerea măsurilor asigurătorii dispuse pe parcursul procesului penal. În cauză, a fost declanșat de către recurenta-reclamantă prezentul litigiu, prin care s-a statuat cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale în persoana fiecărui pârât în parte, dispunându-se obligarea acestora la plata prejudiciului cauzat persoanei vătămate și necesitatea menținerii/ridicării măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. Astfel, pentru intimata-pârâtă E. a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a dispus angajarea răspunderii civile delictuale numai pentru prejudiciul în cuantum de 9.153,15 lei și a obligațiilor fiscale accesorii calculate, conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plăți. Obligația acesteia a fost stabilită în solidar cu F., G. și H.. Ca efect al hotărârii judecătorești pronunțate, recurenta este titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile fața de intimata-pârâtă E. numai pentru suma de 9.153,15 lei. Prin recursul declarat, recurenta susține că prejudiciul datorat de E. ar fi în cuantum de 394.687,01 lei și nu în cuantum de 9.153,15 lei. Această critică va fi înlăturată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că prejudiciul în sumă de 394.687,01 lei datorat de intimata-pârâtă E. în solidar cu F., G., H. a fost stabilit de către organele de cercetare penală cu titlu provizoriu, pe parcursul soluționării dosarului penal. Prejudiciul reținut, în mod definitiv, în sarcina intimatei-pârâte E., ca efect al soluționării acțiunii civile de către instanța de judecată, este cel stabilit prin prezenta hotărâre judecătorească în sumă de 9.153,15 lei, în cuantumul solicitat chiar de către recurentă-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată. Acest prejudiciu a fost reținut prin sentința civilă nr. 579 din 22.07.2020 pronunțată de către Tribunalul Mureș, Secția I civilă, în condițiile în care, pe de o parte, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a solicitat, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu E., numai obligarea acesteia la plata sumei de 9.153,15 lei, nu și la plata sumei de 394.687,01 lei. De pe altă parte, reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva acestei hotărâri, împrejurare față de care a fost tranșată, în mod definitiv, chestiunea referitoare la cuantumul prejudiciului datorat de către intimata-pârâtă E. În aceste condiții, recurenta, în calitate de persoană vătămată a devenit titular al unei creanțe definitive, certe, lichide și exigibile în cuantum de 9.153,15 lei față de intimata-pârâtă E. Această creanță a fost achitată de către debitoare, aspect reținut de către instanța de apel și necontestat de niciuna dintre părțile litigante. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este întemeiată prima critică formulată de către recurentă privind existența unei creanțe în cuantum de 394.687.01 lei în sarcina lui E., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Cu privire la cea de-a doua critică referitoare la aplicarea greșită a art. 957 alin. (1) C.proc.civ. - ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra casei de lemn cu două camere și teren intravilan în suprafață de 1370 mp, situate în com. Ogra, jud. Mureș, conform CF vechi nr. x76/N (nr. x92) a com. Ogra, nr. cadastral 955, 967-C1, Top: 44/1; 45/1, aparținând pârâtei E.-, Înalta Curte relevă următoarele: Potrivit art. 249 alin. (1) C.proc.pen., măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal presupun suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi, la nevoie, pentru garantarea executării silite a unei creanțe ce s-ar obține împotriva sa, constituind măsuri de natură preventivă ce au ca finalitate asigurarea luării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, a garantării executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Așadar, măsurile asiguratorii pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune dispuse în procesul penal au menirea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor aparținând învinuitului/suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente și constau în indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile ale debitorului în vederea vânzării lor în cadrul unei proceduri de executare silită, urmărind realizarea creanței creditorului la momentul obținerii de către acesta a titlului executoriu, în caz de neîndeplinire benevolă a obligației de către debitor. Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Se impune, totodată, a fi subliniat că măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, prin care s-a stabilit prejudiciul datorat, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate. În egală măsură, trebuie observat că dispariția sau modificarea temeiurilor, care justifică luarea măsurilor asiguratorii până la concurența valorii pagubei, astfel cum este aceasta apreciată la momentul adoptării acestor măsuri, nu exclude, pe întreaga durată a procesului penal, intervenția organului judiciar pentru restabilirea legalității, susținere care se întemeiază, pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 249 C.proc.pen. care stabilesc condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii, respectiv a prevederilor art. 250 2 C.proc.pen. Or, în condițiile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar competența instanței penale de a verifica măsurile asigurătorii subzistă doar atâta vreme cât există un proces penal, sarcina de a aprecia asupra necesității menținerii/ridicării sechestrului asigurator, soluționând cererile părților litigante cu acest obiect revine instanței civile - instanța de drept comun competentă să verifice și să stabilească condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, potrivit art. 1357 C.civ. cu referire la dispozițiile art. 957 alin. (1) C.proc.civ. În ipoteza în care instanța civilă sesizată cu soluționarea laturii civile a acțiunii penale constată, în urma administrării întregului probatoriu, că pretențiile părții vătămate nu sunt întemeiate, așadar că dispar premisele obținerii titlului executoriu sau că valoarea pagubei – devenită între timp certă – este mai mică decât cea avută în vedere la momentul instituirii măsurilor asiguratorii sau a fost deja acoperită, are obligația de a dispune asupra ridicării/ menținerii măsurilor asiguratorii, astfel cum au fost instituite în procedura penală, în conformitate cu dispozițiile art. 957 alin. (1) C.proc.civ. În acest sens, chiar prin decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că: „instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenția Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)”. Or, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei, justificarea soluției de ridicare/menținere a măsurilor asiguratorii instituite în timpul urmăririi penale, revine instanței civile sesizate cu acțiunea promovată de către partea vătămată în vederea stabilirii cuantumul prejudiciului, cauzat prin comiterea infracțiunii și verificarea condițiile legale pentru menținerea/ridicarea măsurilor asigurătorii în vederea recuperării acestuia. Plecând de la normele juridice aplicabile și, ținând cont de situația de fapt stabilită de către instanța de apel (plata prejudiciului în cuantum de 9.153,15 lei de către intimata-pârâtă E.), Înalta Curte constată că, în mod corect, a procedat instanța de apel dispunând ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m2 , înscris în CF x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 44/1, 45/1, situat în comuna Ogra, județul Mureș, imobil aflat în proprietatea lui E. În acest sens, Înalta Curte constată că au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel dispozițiile art. 957 alin. (1) C.proc.civ. Aceste norme juridice sunt aplicabile și în ipoteza în care debitorul plătește creanța stabilită, împrejurare față de care nu se mai justifică menținerea sechestrului asigurător, recunoscându-se astfel posibilitatea de a solicita ridicarea sechestrului asigurător nu numai debitorului, care oferă o garanție îndestulătoare, ci și aceluia care și-a îndeplinit obligația de plată a prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, așa cum a fost stabilit de către instanța de judecată. În acest sens, este interpretarea logică a sintagmei „garanții îndestulătoare”, din cuprinsul art. 957 alin. (1) C.proc.civ., prin utilizarea argumentului a fortiori, întrucât ipoteza „plății” este mult mai puternică decât oricare dintre „garanții”. Trebuie observat că dispariția sau modificarea temeiurilor, care au justificat luarea măsurilor asiguratorii până la concurența valorii pagubei provizorii, astfel cum este aceasta apreciată la momentul adoptării acestor măsuri, impune instanței de judecată să reaprecieze asupra ridicării/menținerii măsurii asigurătorii, în momentul soluționării, în mod definitiv, a acțiunii civile. Validarea raționamentului instanței de apel este în concordanță cu jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în mod constant, că durata măsurilor asiguratorii trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit prin impunerea acestora, în caz contrar ar contraveni standardelor europene de protectie a dreptului de proprietate (Cauzele Forminster Enterprises Limited c. Cehiei, Iordăchescu vs. România, Credit Europe Leasing IFN SA vs. Romania). Pentru toate considerentele expuse, instanța de recurs reține că au fost aplicate, în mod corect, dispozițiile art. 957 alin. (1) C.proc.civ., nefiind întemeiată critica formulată. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție relevă faptul că nu sunt contradictorii considerentele deciziei atacate, așa cum pretinde, în mod greșit, recurenta prin criticile formulate. Pornind de la considerentele evocate în cercetarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., care reprezintă situația premisă în analizarea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, se constată că, prin hotărârea instanței de apel, se argumentează, în mod clar și coerent, că măsura sechestrului asigurător instituit asupra imobilului casă de lemn cu două camere și teren în suprafață de 1.370 m2 , înscris în CF x92 Ogra, nr. cad. 955, 967, nr. top. 44/1, 45/1, situat în comuna Ogra, județul Mureș, imobil aflat în proprietatea lui E. este ridicată, ca efect al împrejurării că prejudiciul stabilit în sarcina lui E. a fost în cuantum de 9.153,15 lei și a fost achitat de către debitoare. Împrejurarea că, pe parcursul desfășurării procesului penal, s-ar fi reținut în sarcina debitoarei un prejudiciu mai mare, nu mai are relevanță în condițiile în care, în urma prezentului demers judiciar, s-a statuat în mod definitiv cu privire la valoarea prejudiciul final datorat de către E. Pentru motivele expuse, se constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.. Ultima critică se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 C.proc.civ., în ceea ce privește obligativitatea suportării cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenții, Înalta Curte de Justiție și Casație reține că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, întemeiată atât pe dispozițiile art. 451 C.proc.civ. (normele de drept procedural), cât și pe dispozițiile art. 1357 C.civ. (normele de drept substanțial), care justifică acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de un litigiu într-un alt litigiu. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri/ acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus-amintită). Astfel înțeleasă, în culpă procesuală, așa cum este definită și pe care se întemeiază reglementarea din art. 453 NCPC, „partea care cade în pretenții”, poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul. Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor, pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze. Se constată că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată – în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză – îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului. Existența culpei procesuale în situația obligării la plata acestora a părții căzute în pretenții este consacrată prin decizia nr. 19/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014 și prin decizia nr. 59/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871/ 6 noiembrie 2017. Înalta Curte de Casație și Justiție reține culpa procesuală a recurentei, ale cărei apărări formulate în calea de atac a apelului au fost considerate neîntemeiate, împrejurare față de care a pierdut în calea de atac a apelul. Astfel, în mod legal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, achitat de către E., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în calea de atac a apelului. Pentru toate considerentele expuse, având în vedere că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) și pct. 8 C.proc.civ, Curtea, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, aflată în structura organizatorică a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei nr.785/A din data de 04.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I civilă. Notă: În același sens este și decizia nr. 1698 din 29 septembrie 2022 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instanța supremă, constatând că petentul a achitat prejudiciul reținut în sarcina sa prin hotărâre definitivă a instanței penale, a admis cererea de ridicare a sechestrului asigurător.