ÎCCJ, decizie (scj.ro #213633)

Contestație privind tergiversarea procesului. Caracter incidental. Suspendarea judecății pentru lipsa părților. Nelegalitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Unele incidente procedurale

Index alfabetic: contestație privind tergiversarea procesului

lipsa părților

suspendarea judecății

cerere de repunere pe rol

termen rezonabil

C.proc.civ., art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 525, art. 522

Suspendarea judecății nu este compatibilă cu caracterul incidental al contestației la tergiversarea procesului și cu scopul pentru care a fost instituit acest remediu procesual.

Aceasta întrucât, prin dispozițiile art.525 și următ. C.proc.civ., legiuitorul a reglementat contestația la tergiversarea procesului, ca un mijloc procedural pus la îndemâna părților, în scopul accelerării desfășurării și finalizării procesului civil, prin înlăturarea dificultăților survenite pe parcursul derulării acestuia, care ar putea împiedica soluționarea cauzei într-un termen „optim și previzibil”.

Prin urmare, chiar dacă, potrivit prevederilor art.411 alin. (1) teza I C.proc.civ., judecătorul va suspenda cauza când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă, judecata contestației la tergiversare nu poate fi suspendată, de vreme ce scopul reglementării acesteia în normele de drept procesual civil a avut ca premisă soluționarea într-un termen optim a procesului în legătură cu care a fost promovată.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 813 din 11 mai 2023

1.1

Prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, în baza dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., a suspendat judecata contestației la tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata B.

1.2

Prin încheierea din 7.11.2022, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de petenta A., menținând măsura suspendării judecării contestației la tergiversarea procesului promovată în legătură cu dosarul nr. x/3/2022, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata B.

Împotriva încheierilor din 10.10.2022 și din 7.11.2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, au declarat recurs recurentele A. și B., solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei pentru soluționarea contestației privind tergiversarea procesului, în baza art.497 C.proc.civ.

2.1

În dezvoltarea criticilor formulate împotriva încheierii din 10.10.2022 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, recurentele au invocat nelegalitatea acesteia din perspectiva încălcării unei proceduri necontencioase și speciale, căreia susțin că i se circumscrie contestația la tergiversarea procesului (art.527

C.proc.civ., respectiv celor cuprinse în Cartea a III-a din acest act normativ).

În ceea ce privește suspendarea procesului, cu referire la prevederile art.536 alin.1 și alin.2 C.proc.civ., recurentele au arătat că această măsură se subsumează materiei contencioase cuprinse în Cartea a II-a - Procedura contencioasă, Titlul I – Procedura în fața primei instanțe, Capitolul III  - Unele incidente procedurale, Secțiunea a 3-a - Suspendarea procesului.

Chiar și în cazul în care contestația privind tergiversarea procesului ar fi fost de natură contencioasă, recurentele au apreciat că judecata acesteia nu putea fi suspendată, întrucât suspendarea vizează numai procesul și judecata lui, denumirea Secțiunii a 3-a fiind neechivocă.

Recurentele au arătat că, prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a suspendat judecata contestației la tergiversarea procesului, în baza art. 411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., iar conform procedurii speciale căreia aceasta i se circumscrie, potrivit art.536 din același act normativ, o atare măsură nu este compatibilă cu natura necontencioasă a cererii.

Au susținut că suspendarea judecății este o soluție ce implică o tergiversare a judecării cauzei, fiind contrară scopului pentru care a fost instituită, cât și principiului

est modus in rebus

, lipsa de compatibilitate cu natura necontencioasă a cererii rezultând explicit din reglementarea specială a dispozițiilor art.525 alin.4 – alin.6 C.proc.civ.

Faptul că hotărârea dată asupra contestației nu este suspusă niciunei căi de atac a fost apreciat de către recurente că nu înlătură obligația constituțională a judecătorilor de a se supune numai legii. La data la care s-a dispus suspendarea judecării contestației la tergiversare, iar nu a procesului cu privire la care aceasta a fost formulată, termenul de 10 zile reglementat de art.525 alin.4 C.proc.civ. pentru soluționarea contestației la tergiversare expirase.

2.2

Prin criticile formulate împotriva încheierii din 7.11.2022 a  Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, recurentele au susținut că cererea formulată subsecvent suspendării judecării cauzei - de reluare a judecății - a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ. Prin intermediul acesteia s-a solicitat fixarea termenului pentru soluționarea contestației, deoarece, potrivit acestui text legal, ca efect al formulării sale, judecata se reia de drept, suspendarea fiind dispusă pentru lipsa părților, în baza art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.

Întrucât prin această încheiere s-a menținut măsura suspendării, iar soluția era accesorie celei de suspendare, în ipoteza admiterii recursului împotriva încheierii de suspendare dispuse prin încheierea din 10.10.2022, urmează a se admite, pe cale de consecință, și recursul formulat împotriva încheierii din 7.11.2022, constatându-se că această încheiere a rămas fără obiect.

Recurentele au invocat nelegalitatea încheierii din 7.11.2022 și prin prisma faptului că pronunțarea nu poartă asupra cererii formulate. Au arătat că, deși cererea s-a intitulat „de reluare a judecății”, prin dispozitivul încheierii a fost respinsă o cerere de repunere pe rol, fără ca instanța să fi dispus recalificarea acesteia în condițiile legii, nefiind pusă nici în discuția părților.

De asemenea, au afirmat că încheierea recurată nu se corelează cu temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea de reluare a judecății - art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ. - instanța nefăcând vreo referire la acest text de lege.

Recurentele au afirmat că, prin încheierea criticată, curtea de apel nu a motivat în drept soluția adoptată, niciuna dintre cele două dispoziții care compun dispozitivul ei neputând fi circumscrise prevederilor constituționale.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20.12.2022.

Prin rezoluția de primire a dosarului, a fost stabilit termen pentru soluționarea recursului la 11.05.2023, cu citarea părților în ședință publică.

La termenul menționat, Înalta Curte, constatând lipsa părților și faptul că acestea au solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare asupra recursului.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă a fost înregistrată, la 26.09.2022, contestația formulată de petenta A. cu privire la tergiversarea procesului, respectiv a contestației în anulare care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă.

Prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, constatând lipsa părților și faptul că acestea nu au solicitat soluționarea în lipsă, în baza dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., a suspendat judecata contestației la tergiversarea procesului.

Prin încheierea din 7.11.2022, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de petenta A., menținând măsura suspendării judecării contestației la tergiversarea procesului.

În esență, criticile invocate în recurs au vizat, pe de o parte, nelegalitatea încheierii din 10.10.2022 din perspectiva soluției de suspendare a judecării contestației la tergiversarea procesului, în legătură cu care recurentele au susținut că a fost în mod greșit adoptată, în raport de caracterul necontencios și urgent al acestei proceduri, iar pe de altă parte, nelegalitatea încheierii din 7.11.2022, prin prisma respingerii eronate a unei cereri de repunere pe rol (deși cererea era intitulată de reluare a judecării cauzei) și de menținere a măsurii suspendării judecății, soluții despre care recurentele au învederat că înfrâng scopul pentru care contestația la tergiversare a fost instituită, care se degajă din dispozițiile art.525 alin.4 - 6 și art.527 C.proc.civ.. Recurentele au invocat și o nelegală motivare a încheierii din 7.11.2022, susținând că aceasta nu se corelează cu temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea de reluare a judecății, respectiv art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ., la care instanța nu a făcut nicio referire.

Criticile, care se circumscriu dispozițiilor art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., sunt fondate.

Prin dispozițiile art.525 și următ. C.proc.civ., legiuitorul a reglementat contestația la tergiversarea procesului, ca un mijloc procedural pus la îndemâna părților, în scopul accelerării desfășurării și finalizării procesului civil, prin înlăturarea dificultăților survenite pe parcursul derulării acestuia, care ar putea împiedica soluționarea într-un termen „optim și previzibil”.

Din examinarea cazurilor în care contestația la tergiversarea procesului poate fi formulată (enumerate la art.522 alin.2 C.proc.civ.), reiese că acest mijloc procedural reprezintă un remediu care își găsește aplicarea în ipoteza în care instanța de judecată cauzează o amânare nejustificată a procesului civil sau nu dispune măsurile necesare în vederea asigurării soluționării într-un termen rezonabil.

În literatura juridică s-a apreciat că această instituție juridică se află în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, consacrat ca un drept fundamental în art.21 alin.3 din Constituție și în art.6 paragr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și ca un principiu al procesului civil, în reglementarea art.6 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestui ultim articol, care reprezintă o transpunere în dreptul procesual civil intern a prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conținutul dreptului la un proces echitabil este inclusă și durata optimă și previzibilă a procedurii, care se raportează la complexitatea cauzei, la comportamentul părților și la miza litigiului.

Referitor la contestația la tergiversarea procesului, din ansamblul normelor care o reglementează reiese că este o procedură specială ce reprezintă un mecanism accelerator al soluționării procesului civil, având ca scop evitarea depășirii duratei rezonabile  a acestuia.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.604 din 16 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art.524 alin.3 C.proc.civ. (paragr.17-18), care a statuat că „Natura contestației nu este aceea a unei căi de atac împotriva hotărârii/hotărârilor judecătorești pronunțate, ci a unui remediu procesual care să dinamizeze judecarea cauzei, pe de o parte, prin identificarea punctelor în care instanța care judecă cererea principală nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege anumite acte ce țin de judecata cauzei, nu a luat măsurile legale pentru a responsabiliza participanții la proces sau nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și, pe de altă parte, prin luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. Astfel, scopul instituirii procedurii a fost acela de a se remedia rapid și eficient situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile legale necesare dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul defipt de lege sau a avut o conduită procesuală ce denotă lentoare.”

Raportând aceste considerente la judecata realizată de curtea de apel prin încheierile recurate, Înalta Curte constată că măsura suspendării judecății contestației la tergiversarea procesului și, implicit, menținerea acestei măsuri prin respingerea cererii de repunere pe rol, contravin dispozițiilor legale care o reglementează și scopului pentru care a fost legiferată.

Înalta Curte constată că, prin contestația la tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă, recurentele au susținut că, deși acesta vizează o contestație în anulare care, potrivit art.508 alin.1 C.proc.civ. se soluționează de urgență și cu precădere, tribunalul nu a procedat la repartizarea aleatorie și la stabilirea unui termen pentru judecata acesteia, după admiterea cererii de abținere a judecătorului inițial învestit, fiind incidente ipotezele prevăzute de art.522 alin.1, alin.2 pct.1 și alin.4 C.proc.civ..

Deși este real că, potrivit prevederilor art.411 alin.1 teza I C.proc.civ., judecătorul va suspenda cauza când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă, suspendarea judecății și, implicit, menținerea acestei măsuri de către curtea de apel prin încheierile recurate nu sunt compatibile cu caracterul incidental al contestației la tergiversarea procesului și cu scopul pentru care a fost instituit acest remediu procesual.

Caracterul incidental al procedurii reglementate prin art.522 C.proc.civ. reiese din însăși economia acestei norme legale, care condiționează formularea contestației la tergiversare de existența unui proces pendinte, în situația nerespectării de către instanța învestită cu soluționarea acestuia a termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procedurii de judecată.

Prin urmare, judecata contestației la tergiversare nu poate fi suspendată, de vreme ce scopul reglementării acesteia în normele de drept procesual civil a avut ca premisă soluționarea într-un termen optim a procesului în legătură cu care a fost promovată.

Din această perspectivă, sunt corecte alegațiile recurentelor cu privire la nelegalitatea încheierilor recurate, prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecării contestației la tergiversare pentru lipsa părților și pentru că acestea nu au solicitat judecata în lipsă, iar, ulterior, a hotărât menținerea acestei măsuri pentru același motiv.

În considerarea caracterului urgent al soluționării contestației la tergiversare, recurentele au formulat cerere de reluare a judecății (respinsă prin dispozitivul încheierii din 7 noiembrie 2022, ca cerere de repunere pe rol), motivând că suspendarea judecării contravine dispozițiilor art.525 alin.3 și alin.4 C.proc.civ., acest ultim alineat stabilind în sarcina instanței obligația de a soluționa contestația în termen de 10 zile de la primirea dosarului.

Astfel, apare ca fiind nelegală soluția curții de apel, de respingere a cererii de redeschidere a judecății cauzei suspendate, de vreme ce aceasta a condus, astfel cum corect au susținut recurentele, pe de o parte la tergiversarea soluționării contestației, iar, pe de altă parte, la încălcarea dreptului lor de a obține soluționarea procesului în legătură cu care aceasta a fost formulată într-un termen optim și previzibil.

Contrar celor afirmate de recurente, curtea a expus considerentele pentru care a procedat la respingerea cererii de repunere pe rol, reținând că motivele pe care acestea le-au invocat nu constituie aserțiuni formulate în susținerea cererii de reluare a judecății, ci critici ale încheierii de suspendare din 1010.2022, care nu pot fi examinate în cadrul judecății unei cereri de repunere pe rol.

Însă, indiferent de denumirea sub care cererea de redeschidere a procesului formulată de recurente a fost respinsă (aceasta având ca finalitate repunerea pe rol a cauzei), curtea de apel ar fi trebuit să dea eficiență acestei solicitări și să procedeze la repunerea pe rol a contestației la tergiversare, pentru a nu înfrânge scopul normelor pentru care a fost edictată și pentru a preveni trenarea nejustificată a soluționării sale.

Înalta Curte amintește că, în repetate rânduri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat lipsa mijloacelor legale de a acționa în cazul depășirii termenului rezonabil, stabilind, în jurisprudența sa, că îndeplinirea condiției „termenului rezonabil” nu se limitează la „crearea unui sistem judiciar eficient, care să nu permită întârzieri procedurale ori administrative”, ci implică și „oferirea unor remedii efective pentru situația depășirii duratei rezonabile a procedurilor judiciare, conform art.13 din Convenție”.

În raport de considerentele expuse și de normele care guvernează contestația la tergiversarea procesului, Înalta Curte, în baza art.497 C.proc.civ., a admis recursul declarat de petentele A. și B. împotriva încheierilor din 10.10.2022 și din 7.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, a casat încheierile recurate și a trimis cauza, pentru continuarea judecății acesteia, la Curtea de Apel București.